Care sunt motivele pentru care mergi la biserica?

Trebuie sa mergem la biserica?

Această întrebare se face din ce în ce mai auzită şi izvorăşte din frământarea şi de pe buzele a tot mai mulţi oameni care se pare că Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu. Dacă această întrebare ar veni din partea celor mai lumeşti, a celor mai iubitori de bani, a celor mai bogaţi, a celor mai lacomi, a celor mai certăreţi participanţi, nu m-aş obosi să scriu; dar tocmai pentru că aceasta este frământarea acelora care s-au scârbit de viaţa duplicitară pe care o duc, de căderea permanentă în păcat, de lipsa de roade din viaţa lor şi de puţinele progrese pe care le-au făcut, de aceea, doresc să împărtăşesc aceste gânduri.

Această întrebare îmi aduce aminte de o altă întrebare care se ridica frecvent cu ceva timp în urmă (mai puţin astăzi) de către un alt grup de participanţi la întâlnirile bisericilor: „Este bine să mergem la teatru?” Desigur, nu creştinii zeloşi, evlavioşi puneau această întrebare, ci aceia care şchiopătau de ambele picioare. Dar îndrăznesc să spun că se poate da acelaşi răspuns la ambele întrebări, deoarece astăzi „mersul la biserică” are aceeaşi motivaţie şi aduce aceleaşi efecte pentru cei mai mulţi participanţi ca şi mersul la teatru.

Înainte de a mă împroşca cu pietre, dă-mi voie să mă apăr; şi te rog înaintea Celui ce este gata să vină să judece vii şi morţii (Isus Hristos) cercetează-ţi motivaţia cu care mergi la biserică şi ia aminte la efectele pe care le aduce în viaţa ta această practică ca să vezi dacă nu cumva eşti un om nelipsit de la teatru şi nu de la templu.

Cu câteva decenii în urmă Dr. A.W. Tozer spunea: „Mi se pare semnificativ; dacă nu chiar ameninţător, faptul că în limbajul bisericesc de astăzi apar atât de frecvent cuvintele program şi programare." Într-adevăr ceea ce a observat Dr. Tozer este semnificafiv (plin de semnificaţie), dar ceea ce a fost o ameninţare atunci, acum este o realitate tragică pe care o experimentăm. Adoptarea cuvântului program pentru a descrie întâlnirile de biserică, a fost o ameninţare pentru viitorul apropiat al bisericilor, ameninţare care suna aşa: în curând veţi fi teatre. Dar cel ce ne-a ameninţat odinioară, ne a prins acum: aţi devenit teatre. Pentru că cuvântul program a fost preluat din teatru şi era foarte bun acolo pentru că teatrul este un loc de privit pentru cei ce ocupă un loc în sală şi un loc de oferit spectacole pentru cei ce urcă pe podium; şi cine neagă faptul că este necesară o programare pentru susţinătorii de spectacole pentru ca apoi să fie anunţaţi şi privitorii?

Conducătorii bisericilor din trecut nu s-au cutremurat când au văzut că cuvântul program li se potriveşte şi lor, că ceea ce trebuia să fie părtăşia sfinţilor a devenit un program, ci – lipsindu-le discernământul ca să vadă ameninţarea – l-au adoptat şi l-au sfinţit în loc să se pocăiască şi să se întroarcă la dragostea primilor creştini. Ne-au dat aurul părtăşiei sfinte pe arama sclipitoare a programului. Această practică L-a scos afară pe Domnul Isus Hristos din adunările noastre, şi în loc să ne adunăm în jurul Omului , ne strângem în jurul unui om, locul în care Isus Hristos trebuia să fie prezent în mijlocul mădularelor Sale, a devenit un loc în care unii ţin spectacole şi alţii le privesc. Va trebui să decidem acum dacă vom păşi pe urmele înaintaşilor noştri adoptând şi sfinţind cuvântul teatru pentru bisericile noastre, sau vom deschide prin pocăinţă Celui ce bate la uşa bisericilor???

Problema nu este în cuvintele pe care le folosim, ci în faptul că aceste cuvinte descriu cel mai bine lucrurile care se petrec între noi – că ceea ce trebuia să fie un loc unde slava lui Dumnezeu să se pogoare, Domnul Isus să fie în mijlocul sfinţilor Lui, fiecăruia să i se dea arătarea Duhului spre folosul altuia, a devenit un loc în care unii se programează să îşi joace rolul (piesa) de creştini, iar alţii vin să privească spectacolul prost pregătit. Cei mai mulţi slujitori de astăzi sunt actori. Ei nu trăiesc ceea ce pretind în faţa publicului. Predicatorul se pregăteşte să predice ca Spurgeon şi măcar că încearcă de sute de ori şi vede că nu poate, continuă. Coriştii sunt învăţaţi că cânte ca unii care au bucurie, să încerce să exprime pe faţă ceea ce, de fapt, nu au în inimă. Vin la biserică, îşi joacă rolul, dacă au reuşit să-l joace bine şi unii îi felicită, atunci pleacă bucuroşi acasă, dacă nu, nu-i nimic, încearcă duminica viitoare. Doamne ai milă de noi! Avem şi filme "creştine" care ne învaţă cum să ne comportăm ca Ieremia sau ca unul din proroci fără să depunem efort, doar privindu-le... Şi nimeni nu-şi dă seama că noi nu devenim ca unul din acei proroci, ci devenim ca aceia care au jucat rolul acelui proroc, devenim actori!? Încă puţină vreme, foarte puţină vreme şi actorii vor fi descoperiţi! Aceia care au pretins că sunt şi nu sunt vor fi arătaţi ca mincinoşi înaintea oştirilor cereşti şi înaintea tuturor oamenilor.

Nu mai e timpul să nu ne mai jucăm de-a creştinul; e timpul să fim creştini!

Nu mai e timpul să nu ne mai jucăm de-a mersul la biserică; e timpul să căutăm părtăşia cu sfinţii!

Nu mai e timpul să nu mai vorbim despre rugăciune; e timpul să ne rugăm!

Nu mai este timp de pierdut în controverse cu privire la „botezul cu Duhul Sfânt”; trebuie să fim plini de Duh!

Nu mai e timpul să nu mai vorbim despre credinţă; e timpul să credem!

Nu mai e timpul să intrăm în polemici cu privire la cea de-a doua venire a Domnului Isus; e timpul să-L aşteptăm şi să iubim venirea Lui!

„De acum vremea s-a scurtat.”

„Se apropie ziua!”

Părtăşia creştină este esenţială pentru sănătatea spirituală a credinciosului şi el nu poate trăi o viaţă de biruinţă constantă fără ea, dar participarea la spectacole nu numai că nu este folositoare, dar este chiar dăunătoare!

O noua carte scrisa de A.W.Tozer "Sfetnicul"

Mă preocupă orice lucru care este o piedică pentru oamenii lui Dumnezeu şi care îi ţine departe de privilegiile lor depline din viaţa creştină. Uneori trebuie să atac cu violenţă lucruri pe care nu le cred corecte şi care simt că au devenit o piedică pentru oamenii lui Dumnezeu. Unii au spus că nu este treaba mea, însă este. Am fost uns de Dumnezeu să fac ca această preocupare să fie treaba mea.
Acolo unde Isus este glorificat, Duhul Sfânt vine. El nu trebuie să fie implorat – Duhul Sfânt vine când Mântuitorul este glorificat. Când Hristos este onorat cu adevărat, Duhul vine.
Acum vreau să spun un cuvânt clar despre Biserica creştină care încearcă să se descurce prin propria putere: Acest fel de creştinism îl face pe Dumnezeu să verse, pentru că încearcă să conducă o instituţie cerească într-un mod pământesc. În ce mă priveşte, dacă n-aş fi putut obţine puterea divină a lui Dumnezeu, aş fi abandonat întreaga lucrare. Biserica ce doreşte puterea lui Dumnezeu va avea de oferit ceva mai mult decât cluburi sociale, societăţi de tricotat, echipe de cercetaşi şi toate celelalte lucruri asemănătoare.
Eu prefer să fiu un membru al unui grup care se întâlneşte într-o cameră mică de pe o străduţă lăturalnică, decât să fiu parte a unei mari activităţi care merge bine şi nu este nou-testamentară în doctrina ei, în duhul ei, în trăirea ei, în sfinţenia ei, în toată structura şi conţinutul ei.
Oamenii vor beneficiile crucii, dar cu toate acestea, nu vor să se supună controlului crucii. Ei vor să ia tot ceea ce poate oferi crucea, dar nu vor să fie sub domnia lui Isus.
Există mai multă bucurie tămăduitoare în cinci minute de închinare decât în cinci nopţi de chefuire.
Duhul Sfânt poate fi absent din Biserica şi pastorul poate să tot pună lucrurile în mişcare‚ şi nimeni nu-şi dă seama de asta ani de zile. Ce tragedie‚ fraţilor‚ ce tragedie -că lucrul acesta se poate întâmpla într-o biserică creştină! Nu trebuie să fie aşa! Cine are urechi‚ să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Eu vreau prezenţa lui Dumnezeu Însuşi‚ altfel nu vreau să am nici o legătură cu religia. Îl vreau pe Dumnezeu Însuşi‚ altfel voi pleca şi voi fi altceva‚ dar nu creştin.
Cred că ar fi bine pentru noi ca să ne oprim pur şi simplu din toate activităţile noastre, să ne liniştim, să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu şi să-L aşteptăm. Nu mă face popular faptul că vă reamintesc că suntem o adunătură de oameni fireşti, dar, oricum, este adevărat că majoritatea creştinilor sunt fireşti. Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie un popor sfinit, pur, curat, însă noi suntem o mulţime firească. Suntem fireşti în atitudinile noastre, în tendinţele noastre, suntem fireşti în multe lucruri. Tinerii adesea nu au reverenţă în serviciile noastre creştine. Ne-am degradat atât de mult înclinaţiile religioase, încât serviciul nostru creştin este, în mare parte, exhibiţionism. Avem nevoie disperată de o vizitare divină, pentru că situaţia noastră nu va fi niciodată îndreptată prin predici! Nu va fi niciodată îndreptată până când Biserica lui Hristos nu va fi confruntată deodată cu ceea ce cineva a numit mysterium tremendium – misterul înfricoşat care este Dumnezeu, maiestatea înfricoşată care este Dumnezeu. Aceasta face Duhul Sfânt. El aduce misterul minunat, care este Dumnezeu, la noi, şi Îl prezintă duhului omenesc.
Nu vom cunoaşte niciodată mai mult despre Dumnezeu decât atât cât ne învaţă Duhul. Nu vom cunoaşte niciodată ceva mai mult despre Isus decât atât cât ne învaţă Duhul, pentru că numai Duhul dă învăţătură. Oh, Duhule Sfânt, cât de mult Te am întristat! Cum Te-am ofensat! Cum Te-am respins! El este Învăţătorul nostru, şi dacă El nu ne învaţă, noi nu putem cunoaşte niciodată. El este Cel ce ne luminează, şi dacă El nu aprinde lumina, noi nu putem vedea vreodată. El este Vindecătorul urechilor noastre surde, şi dacă El nu ne atinge urechile, noi nu putem auzi niciodată. Bisericile îşi pot continua activitatea săptămâni, luni, ani fără să ştie nimic despre aceasta sau să cunoască pogorârea Duhului Dumnezeului Celui viu peste ei. Oh, inimă, stai liniştită înaintea Lui, prosternează-te, adoră-L înlăuntrul tău!
Oh, ce ruşine că ignorăm prezenţa regească. Avem aici o Regalitate mai înaltă decât cea pământească – Îl avem pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor – Duhul Sfânt este prezent şi noi Îl tratăm ca şi cum nu ar fi deloc aici. Noi ne împotrivim Lui, nu-L ascultăm, Îl stingem şi ne compromitem inimile. Auzim o predică despre El şi ne hotărâm să învăţăm mai mult şi să facem ceva în privinţa aceasta. Convingerea noastră se ofileşte şi, nu după mult timp, ne întoarcem în aceeaşi stare lipsită de viaţă de dinainte. Ne împotrivim Sfetnicului binecuvântat. El a venit să mângâie. A venit să dea învăţătură. El este Duhul învăţăturii. A venit să aducă lumină, pentru că este Duhul luminii. El vine să aducă puritate, pentru că este Duhul sfinţeniei. Vine să aducă putere, pentru că este Duhul puterii. El vine să aducă aceste binecuvântări în inimile noastre şi doreşte să avem acest fel de experienţă. Dumnezeu va face lucrul acesta pentru oameni. El nu ne întreabă care este contextul nostru denominaţional. Nu ne întreabă dacă suntem arminieni sau calvinişti. Nu ne întreabă nimic altceva decât dacă vrem să ascultăm şi să încetăm cu neascultarea. Vrei să încetezi să mai stingi Duhul? Vrei să încetezi să te mai împotriveşti Duhului?
Tot ce doreşte El este ca noi să ne supunem, să ascultăm, să ne deschidem inimile, şi El va da năvală, iar vieţile noastre vor fi transformate şi schimbate!
Dacă există ceva în viaţa ta mai mare decât dorinţa de a fi un creştin plin de Duhul, atunci tu nu vei fi niciodată un creştin plin de Duhul, până când acel lucru nu este îndepărtat. Dacă există ceva în viaţa ta mai solicitant decât tânjirea ta după Dumnezeu, atunci nu vei fi niciodată un creştin plin de Duhul. Am întâlnit creştini care au tot vrut să fie umpluţi, într-un mod vag, mulţi ani de zile. Motivul pentru care nu au fost umpluţi de Duhul este că sunt alte lucruri pe care le doresc mai mult. Dumnezeu nu dă busna într-o inimă omenească, până când nu ştie că El este răspunsul şi împlinirea celei mai mari şi mai copleşitoare dorinţe ale acelei vieţi.
Eu cred că noi suntem cea mai ocupată adunătură de activişti înflăcăraţi care s-au pomenit vreodată în lumea religioasă. Ideea pare să fie că, dacă nu alergăm într-un cerc cu limba de-un cot, nu Îi suntem pe plac lui Dumnezeu.
De unde avem conceptul acesta că, deoarece ucenicii au fost umpluţi cu Duhul atunci, în primul secol, nu este necesar pentru noi să fim umpluţi cu Duhul acum?
Acum, în vremea nostră, avem învăţători atât de naivi, încât să ne spună că nu trebuie să facem altceva decât să mergem tot aşa liniştiţi înainte, până când va veni Domnul şi ne va da în stăpânire multe cetăţi. Nu vă cer decât să cercetaţi Scripturile şi să vedeţi dacă aceste lucruri sunt adevărate. Rugaţi-vă, supuneţi-vă, credeţi, ascultaţi şi vedeţi ce va face Dumnezeu pentru voi!
Cred că va trebui să studiem din nou toată acastă învăţătură cu privire la locul Duhului Sfânt în Biserică, astfel încât Trupul să poată funcţiona din nou.

Cartea o puteti comanda aici

Artificialitatea predicatorilor de A.W.Tozer

"Este adevarat ca Biserica a avut de suferit din partea oamenilor agresivi, care mai degraba s-ar fi batut decat sa se roage, dar a suferit mai mult din cauza predicatorilor timizi, care preferau sa fie amabili decat sa actioneze drept. Acestia din urma au produs mai mult rau, chiar si numai pentru motivul ca sunt asa de multi.

Poate ca scolile noastre teologice gresesc aici. Ele se lupta sa formeze predicatori care sa fie totul pentru toti oamenii, dar intr-un sens la care Pavel nu s-a gandit niciodata. Vor cu orice pret ca studentii lor sa fie cultivati si fac asta extragand din acestia toata sarea si lasand numai o dulceata si o lumina care, unora dintre noi, nu ne pare deloc a fi nici dulceata, nici lumina. Tot ce este natural, autentic,original este indepartat cat se poate de mult. Orice sunet strident e eliminat din vorbire, orice exprimare colturoasa este data la o parte cu grija.

Tanarul este invatat sa gesticuleze cu gratie, sa zambeasca imperceptibil si sa para cat mai cult. Limbajul direct pe care oamenii il folosesc in mod natural cand vorbesc unii cu altii, este inlaturat, fiind inlocuit cu un jargon confuz, ambiguu si bombastic. Rezultatul final este artificialitate si ineficienta ( lipsa de autenticitate).

Orice om care se ridica sa vesteasca Cuvantul trebuie sa vorbeasca cu ceva din autoritatea cutezatoare a Cuvantului insusi. Biblia este cartea dragostei supreme, dar, in acelasi timp , ea spune lucrurilor pe nume, cu toata franchetea. Scriitorii ei nu sunt niciodata neciopliti sau neamabili, dar sunt, in mod constant onesti si pe deplin deschisi. Tot ce scriu ei este marcat de un mare sentiment al urgentei. Ei sunt profund preocupati de decizii morale. Pe ei ii intereseaza mult mai mult gloria lui Dumnezeu si binele oamenilor decat protocolul.

Pentru a scapa de capcana artificialitatii, este necesar ca omul sa aiba o experienta personala si profunda cu Dumnezeu. El trebuie sa-I fie total consacrat lui Christos si sa aiba ungerea puternica a Duhului Sfant. Mai mult, el trebuie sa fie eliberat de frica de om."

Citeste intreg articolul aici

Pericole care il pandesc pe predicator (1)

de A.W.Tozer

Ura diavolului fata de slujitorul umplut cu Duhul este inferioara doar aceleia pe care o are fata de Cristos Insusi. Nu este greu a descoperi sursa urii lui. Un slujitor consacrat al lui Cristos constituie o neplacere constanta pentru diavol, o amenintare la adresa imparatiei si stapanirii lui, o replica la cele mai bune argumente ale lui si o necurmata aducere aminte a apropiatei lui nimiciri. Nu este de mirare ca il uraste.

Satan stie ca doborarea unui profet al lui Dumnezeu este o victorie strategica pentru el, de aceea, zi si noapte, fara nici un ragaz, pune la cale tot felul de piedici si capcane ascunse pentru slujitor. Poate ca o figura de stil mai buna ar fi sageata otravitoare care numai isi paralizeaza victima,caci eu cred ca pe Satan il intereseaza mai putin omorarea fizica a predicatorului. Un slujitor ineficient, doar pe jumatate viu, este o reclama mai buna pentru iad decat un om bun mort. Astfel, pericolele care il pandesc pe predicator sunt mai degraba de ordin spiritual decat fizic, desi uneori vrajmasul actioneaza prin intermediul slabiciunii fizice pentru a ajunge la sufletul predicatorului.

Sunt intr-adevar, unele pericole foarte reale, din categoria celor grosolane, de care predicatorul trebuie sa se fereasca, si anume dragostea de bani si de femei. Dar pericolele mortale sunt cu mult mai subtile decat acestea. Sa ne concentram atentia asupra lor:

1.Printre altele, exista pericolul ca slujitorul sa gandeasca despre sine ca apartine unei clase privilegiate. Societatea noastra “crestina” tinde sa sporeasca acest pericol acordand slujitorului amvonului reduceri de preturi si alte favoruri; biserica insasi ii face un deserviciu omului lui Dumnezeu acordandu-i diferite titluri onorifice bombastice, in functie de cum le privesti.

2. Un alt pericol este acela de a-si forma o atitudine de superficialitate in infaptuirea lucrarii Domnului. Obisnuinta poate da nastere la indiferenta, si asta chiar la altarul lui Dumnezeu. Ce lucru de temut este pentru un predicator atunci cand el ajunge sa fie obisnuit cu lucrarea lui, cand nu mai este patruns de un sentiment de veneratie, cand se obisnuieste cu lucrurile neobisnuite,cand isi pierde teama sfanta in prezenta Celui Preainalt si Sfant; cand, spus pe sleau, e putin plictisit de Dumnezeu si de lucrurile ceresti.

3. Exista de asemenea, pericolul ca predicatorul sau pastorul sa ajunga la o instrainare de starea spirituala reala a oamenilor. Aceasta ia nastere din natura crestinismului institutionalizat. Predicatorul se intalneste aproape in exclusivitate cu oameni religiosi, care isi controleaza purtarea cand sunt in prezenta lui. Ei au tendinta sa treaca peste ceea ce gandesc si sa fie, pe moment, genul de persoane pe care isi inchipuie ca el ii doreste a fi, in loc de a fi ceea ce sunt in realitate. Acest lucru creeaza o lume falsa, unde nimeni nu este el insusi, dar predicatorul traieste in ea deja de atata timp, incat o accepta ca reala.

4. Exista apoi intotdeauna pericolul ca slujitorul sa isi piarda intelegerea fata de oameni; atitudinea lui devine abstracta si academica, astfel incat el iubeste omenirea fara sa-i iubeasca pe oameni. Cristos a fost tocmai la polul opus: El i-a iubit pe copilasi, pe vamesi, pe femeile stricate, pe bolnavi si i-a iubit in mod natural si individual. Omul care pretinde ca-l urmeaza pe Cristos nu ar trebui sa procedeze altfel.

5.Un alt pericol care il poate pandi pe predicator este ca acesta sa ajunga sa iubeasca mai degraba ideile religioase si filantropice decat pe sfinti si pacatosi. Este intru totul posibil sa simta pentru oamenii pierduti acelasi gen de afectiune detasata pe care naturalistul Fabre, de exemplu, a simtit-o pentru un stup de albine sau un musuroi de furnici negre. Ei sunt ceva de studiat, ceva de unde poti invata anumite lucruri, poate ceva pentru care e nevoie sa-ti oferi ajutorul, dar nu ceva pentru care sa te manhnesti, sa plangi sau sa mori.

Citeste mai departe intreg articolul si explicatiile la fiecare punct pe blogul A.W.Tozer Romania

Un nou blog in Romania "A.W.Tozer"

awtozero.wordpress.com

Includeti acest link in blogul tau, sau la cele preferate de tine pentru a citi si studia mai multe despre scrierile si meditatiile biblice ale acestui om al lui Dumnezeu.

A.W.Tozer (1897-1963) a scris treizeci de cărţi şi este considerat unul dintre cei mai influenţi evanghelişti americani ai secolului XX.
In timpul vieţii lui de slujire creştină ca pastor, scriitor şi vorbitor la conferinţe, el a atins şi influenţat vieţile multora.

A avut o viaţă profundă de rugăciune. Se spune despre el că „a petrecut mai mult timp pe genunchi decât la biroul lui".

Timp de aproape 50 de ani Tozer a umblat cu Dumnezeu. Deşi e mort, el continuă să vorbească şi azi prin scrierile lui, cu o forţă uimitoare. El ne cheamă să vedem acea lume reală a spiritualului, care se află dincolo de lumea fizică ce ne atrage aşa de uşor; ne cheamă să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu şi să uităm mulţimea, să ne închinăm lui Dumnezeu şi să devenim tot mai mult asemenea Lui. Aşa cum a spus cineva despre el, „omul acesta te face să doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu".

A.W.Tozer despre Ravenhill

A.W. Tozer :

„ Faţă de asemenea oameni, Biserica are o datorie mult prea mare ca să poată fi plătită. Faptul interesant este că rareori încearca să-i răsplătească cu ceva în timpul vieţii lor. Abia generaţia următoare le zideşte mormântul şi le scrie biografia, ca şi cum ar vrea, stângaci, să scape de o obligaţie pe care generaţia trecută n-a împlinit-o. Cei care l-au cunoscut pe Leonard Ravenhill vor recunoaşte în el pe „specialistul lui Dumnezeu”, omul trimis de Dumnezeu nu să ducă lucrarea Bisericii în mod convenţional, ci, dimpotrivă, să apuce de barba pe preoţii lui Baal chiar pe vârful muntelui lor, să-i facă de râs pe preoţii neglijenţi la altare, să înfrunte profeţii mincinoşi şi să avertizeze poporul dus în rătăcire. Un om ca el nu este un tovarăş comod de drum.

Pe evangheliştii de profesie, care ies imediat după ce şi-au terminat predica şi se retrag în cel mai luxos restaurant, care se îndoapă la masă şi râd la glumele prietenilor lor, omul acesta îi jenează, este un om cu care nu vor să aibă de-a face. Pentru că un astfel de profet nu poate să scape de povara pe care i-a pus-o Duhul Sfânt pe umeri aşa cum închizi robinetul la apă. Omul acesta insistă şi pledează pentru un creştinism permanent, nu doar când şi cand; pretutindeni, nu ici si colo. Iată de ce omul acesta este diferit. Faţă de Leonard Ravenhill este imposibil să fii neutru. Cei ce-l cunosc se împart în doua tabere: cei care îl iubesc şi îl admiră cu devotament, şi cei care îl urăsc cu înverşunare.”

Comanda cartea:

" De ce intarzie trezirea spirituala?" de Leonard Ravenhill

Predicatori catre alti predicatori

"Dacă in viata nu ai o confruntare directa cu Diavolul si o batalie cu el la nivelul mintii tale, atunci inseamna tu mergi în aceeaşi direcţie" Billy Sunday

“It is a poor sermon that gives no offense; that neither makes the hearer displeased with himself nor with the preacher.”George Whitefield

“It is either all of Christ or none of Christ! I believe we need to preach again a whole Christ to the world–a Christ who does not need our apologies, a Christ who will not be divided, a Christ who will either be Lord of all or will not be Lord at all!” A.W. Tozer

“Finney preached and sometimes the whole congregation would get up and leave! thats good preaching.” Leonard Ravenhill

“Art thou ready, Oh preacher, to take the consequences of letting the Lord speak through thee as He will?”Keith Daniel

Paris Reidhead“(it is not suppose to be) what you can get out of God, but what God can get out of you”

A.W.Tozer - Ce cultivi in inima ta?

"O gradina neingrijita va fi in scurt timp biruita de buruieni.Inima care nu se ocupa de cultivarea adevarului si de smulgerea erorilor va deveni in scurt timp o salbaticie teologica !".A.W.Tozer

Un gand pentru vremuri actuale, A.W.Tozer

"To be right with God has often meant to be in trouble with men"
A.W.Tozer

Acesta este un adevar cu care avem de a face zi de zi. Chiar si pana in punctul de moarte. Noi trebuie sa fim intotdeauna dispusi in a fi placuti inaintea lui Dumnezeu si sa nu ne facem griji cu privire la ceea ce crede omul. Oamenii crestini, barbati si femei, cei care sunt calauziti de Vocea lui Dumnezeu vor fi intotdeauna priviti in mod ciudat de cei din lume.

Bazeaza-te doar pe ceea ce afirma Dumnezeu.

Cuvantul lui Dumnezeu vazut de A.W.Tozer

"Un om onest, care tine Biblia deschisa pe birou si are la indemana o hartie si un creion, va afla imediat ce este in neregula cu el" A.W.Tozer

Fiecare om...Brennan Manning

Fiecare om este ce admira in taina. Daca as putea afla ce admiri, as sti ceea ce esti, fiindca oamenii sunt ceea ce gandesc cand sunt liberi sa se gandeasca la ce vor. (A.W.Tozer)

Satana ne indeamna sa dam importanta lucrurilor fara importanta. El imbraca nimicurile in vesminte sclipitoare si ne seduce sa ignoram realitatea (Brennan Manning)

La inchinarea de duminica, la fel ca in orice alta dimensiune a existentei noastre, multi dintre noi simulam convingerea ca suntem pacatosi. In consecinta, tot ce putem face este sa simulam convingerea ca am fost iertati. Drept rezultat, intreaga noastra viata spirituala se reduce la pseudopocainta si pseudofericire. (Brennan Manning)

La potcă cu lumea - A.W.Tozer

Enmity with the World ( încurcat cu lumea)



Dacă eşti in oştirea lui Dumnezeu nu mai poţi imbrăca uniforma lumii.
Satan si lumea va trage in tine.

"Oile mele asculta Glasul Meu" spune Domnul Isus.
Daca nu mai asculti Glasul Pastorului Isus atunci nu esti oaia Lui.

"Nu lăsa pe nimeni sa iti spuna ca esti fanatic", sau fundemantalist, sau greşit "dacă trăieşti pentru Christos", Slavă Domnului că poţi fi prigonit pentru că nu mai trăieşti ca lumea şi pentru lume ci pentru El." A.W.Tozer

Romani 12:2
Vă indemn dar, fraţilor pentru Indurarea lui Dumnezeu să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă mai potriviţi chipului veacului acestuia; ci să vă transformati, prin innoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu : cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Iacov 4:4
Suflete prea curvare ! ( pervers, depravat,bolnav ) Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu ? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu .

Marele Zeu Amuzament- "fundamentalistul" A.W.Tozer

Un filosof german a spus cu mulţi ani în urmă că un om, cu cât are mai mult în inima lui, cu atât mai puţin va cere din lumea exterioară; nevoia excesivă de sprijin din exterior este dovada falimentului omului interior.

Dacă lucrul acesta e adevărat (şi eu cred că este), atunci înclinaţia excesivă de astăzi pentru orice formă de distracţie sau amuzament este dovada că viaţa lăuntrică a omului modern e într-un declin serios. Omul de rând de astăzi nu posedă nici un reazem moral interior, nici un izvor în propriul său piept, nici o putere interioară care să-l ridice deasupra nevoii de mijloace psihologice de excitare care să-i dea curajul de a trăi mai departe. El a devenit un om care duce o viaţă de parazit asupra lumii, retrăgându-se din anturajul lui, incapabil să existe fără stimularea pe care i-o oferă societatea.

Filozoful Schleiermacher a fost de părere că sentimentul de dependenţă stă la rădăcina oricărei religii, şi că oricât de sus s-ar putea ridica viaţa spirituală, ea trebuie totdeauna să înceapă cu o simţire profundă a unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate satisface. Dacă acest simţ de nevoie şi un sentiment de dependenţă se află la rădăcina religiei naturale, nu este greu să vedem motivul pentru care marele zeu Amuzament este venerat de atâţia oameni. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără amuzament; o viaţă fără vreo formă de distracţie este pentru ei pur şi simplu de neconceput; ei tânjesc după minunata relaxare oferită de nişte profesionişti ai amuzamentului şi după alte forme de narcotice psihologice tot aşa cum îşi aşteaptă un toxicoman injecţia zilnică cu heroină. Fără aceste mijloace, ei nu au curajul de a face faţă existenţei.

Oricine posedă un sentiment omenesc normal nu va avea de obiectat nimic împotriva bucuriilor simple ale vieţii sau împotriva unor forme inofensive de distracţie care pot contribui la relaxarea nervilor şi la înviorarea minţii epuizate de muncă intelectuală. Asemenea lucruri, dacă sunt folosite cu înţelepciune, pot fi o binecuvântare. Devoţiunea exclusivă faţă de distracţie, ca fiind o activitate majoră pentru care şi prin care trăieşte omul, este cu totul altceva.

Abuzul unui lucru inofensiv în sine este esenţa păcatului. Creşterea perioadei pe care o ocupă distracţia în viaţa omenească este un semn rău, o ameninţare pentru sufletul omului modern. S-a făcut din distracţie un spectacol de sute de milioane de dolari, şi ea posedă o putere mai mare asupra raţiunii şi caracterului omului decât orice altă influenţă educativă de pe pământ. Iar ceea ce nu prevesteşte nimic bun în toată această chestiune este că puterea ei este aproape exclusiv negativă, degenerând viaţa interioară şi scoţând afară gândurile legate de gloria eternă care ar umple sufletele oamenilor dacă ei ar medita în mod corespunzător asupra lor. S-a ajuns la o adevărată religie care-şi ţine adepţii captivi într-o fascinaţie ciudată; şi, printre altele, ea a devenit o religie împotriva căreia este periculos astăzi să vorbeşti.

Timp de secole, Biserica s-a opus cu tărie oricărei forme de distracţie lumească, pentru că şi-a dat seama ce era ea – o invenţie pentru risipirea timpului, un refugiu în care să se adăpostească cineva în faţa vocii deranjante a conştiinţei, o stratagemă de abatere a atenţiei de la responsabilitatea morală.

De aceea a fost Biserica ponegrită fără menajamente de către fiii acestei lumi. Dar de câtva timp s-a săturat de ponegrire şi s-a dat bătută. Ea pare să fi ajuns la concluzia că, dacă nu-l poate învinge pe marele zeu Amuzament, poate la fel de bine să fie aliată cu el şi să tragă cel mai mare folos posibil din puterea lui. Astfel, astăzi avem priveliştea uimitoare că milioane de dolari sunt turnaţi în ocupaţia sau întreprinderea nelegiuită de a furniza distracţie pământească pentru aşa-numiţii fii ai cerului. În multe locuri, distracţia religioasă scoate rapid afară lucrurile serioase ale lui Dumnezeu. Multe biserici de astăzi au ajuns să fie ceva mai puţin ca nişte biete teatre, în care nişte „producători” de mâna a treia îşi vând mărfurile de calitate proastă cu deplina aprobare a unor lideri evanghelici care pot chiar să citeze un text biblic în apărarea infracţiunii lor.

Şi nu prea îndrăzneşte nimeni să-şi ridice vocea împotriva ei.

Marele zeu Amuzament îşi distrează adepţii mai ales prin aceea că le spune poveşti. Dragostea pentru poveşti – o caracteristică tipică a copilăriei – a pus stăpânire în aşa măsură pe minţile sfinţilor înapoiaţi mintal din zilele noastre, încât nu puţini oameni reuşesc să ducă o viaţă comodă prin aceea că spun povestiri şi le oferă în diferite forme celor din biserică. Ceea ce este firesc şi frumos la un copil poate fi şocant atunci când persistă la un adult, şi cu atât mai mult când apare în sanctuar şi încearcă să treacă drept religie adevărată.

Nu este oare un lucru ciudat şi de mirare că, într-o epocă în care umbra distrugerii atomice planează asupra lumii, iar venirea lui Cristos s-a apropiat, aşa-zişii discipoli sau adepţi ai Domnului se dedau la amuzamente religioase? Că la o oră în care este atât de mare nevoie de sfinţi maturi, cete uriaşe de credincioşi se întorc la copilăria spirituală şi la strigătele după jucării religioase? „Ia aminte, Doamne, la ceea ce a venit peste noi: uită-Te şi vezi ruşinea noastră … Coroana ne-a căzut de pe cap: vai de noi că am păcătuit! De aceea ne este inima fără putere; din cauza acestor lucruri ne sunt ochii înceţoşaţi” (Plângerile 5:1,16,17). Amin. Amin

Fragmentul face parte din cartea : "Radacina celor drepti"

Autor : A.W.Tozer

Vizitati pentru a cumpăra cărţi ieftine şi preţioase,

editura PERLA SUFERINŢEI.

Alte articole din depozitar cu A.W.Tozer

1.nu exista nimic mai des intalnit decat suflete care sunt desavarsite si sfinte in teorie

2. Esti un ciudat ? Ar fi bine sa fi

3. ganduri de A.W.Tozer

4. Isus , Capetenia Credintei noastre

5. E minunat sa fii singur

6. Aleg ce rămâne

7. Inchinare şi distracţie. A.W.Tozer

8. Credinţa dincolo de raţiune

9. Imobilizat pe cruce

10. Autoritatea vine din slujire

11.Poti fi mantuit si sa stii acest lucru

12. De ce este important sa asculti Vocea lui Dumnezeu ?

13. Tozer un inadaptat pentru oamenii din generaţia lui

14. Crucea veche - Crucea nouă

15. "Dobandirea reputatiei" - viziunea lui Tozer

16.Tozer si inchinarea

17. Izvorul purităţii este Harul Său

18. Worship Empowers Serving

19. Pursuing Intimacy with my King

Eşti un ciudat ?.. ar fi bine să fi

Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora pentru a păstra pentru el. Vede nevăzutul; aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul. A.W.Tozer - definiţia credinciosului

Fiecare om este ceea ce admiră în taină. Dacă aş putea afla ce admiri, aş şti ceea ce eşti, fiindcă oamenii sunt ceea ce gândesc când sunt liberi să se gândească la ce vor. A.W.Tozer

Nu pot să-I aduc lui Dumnezeu o închinare care să-i fie întru totul plăcută dacă ştiu că adăpostesc în viaţa mea lucruri pa care El le dezaprobă. Nu pot să mă închin cu adevărat şi bucuros lui Dumnezeu duminică, dacă nu mă închin şi luni. A.W.Tozer

gânduri spuse de A.W.Tozer:

„Eşti sigur că doreşti să fii stăpânit de un Duh care cu toate că este pur, blând şi iubitor, totuşi va insista să fie Domn al vieţii tale? Eşti sigur că vrei ca personalitatea ta să fie luată în primire de Unul care va cere ascultare de Cuvânt? Care nu va tolera nici unul din păcatele eului în viaţa ta: iubirea de sine, autoindulgenţa sau cedare în faţa comodităţilor şi a plăcerilor? Care nu-ţi va permite să umbli semeţ, să te lauzi sau să faci paradă? Care va lua de la tine conducerea vieţii tale şi-Şi va rezerva dreptul suveran de a te pune la încercare şi a te disciplina? Care va îndepărta de la tine multe obiecte iubite care dăunează în ascuns sufletului tău?

Până ce nu poţi răspunde cu un doritor „da” la aceste întrebări, nu doreşti să fii umplut. Poate că doreşti emoţia puternică, victoria sau puterea, dar nu doreşti cu adevărat să fii umplut de Duh. Dorinţa ta este ceva mai mult decât un dor slab, dar nu este destul de curată pentru a plăcea lui Dumnezeu care cere totul sau nimic.”

Isus, Capetenia Credintei noastre

Un verset adanc si puternic inimii mele este cuprins in cartea Evrei 12:1-3:

" Si noi dar fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre ,adica la ISUS,
care pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit
rusinea si sta la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare faţa de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima, si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre."

Tozer a avertizat odată credincioşii creştini să nu citească Biblia aşa cum citesc orice altă carte sau un manual. „Totdeauna am simţit că atunci când citim şi studiem Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să avem aşteptări mari”, a spus el. „Ar trebui să-I cerem Duhului Sfânt să ne descopere Persoana, slava şi slujirea veşnică a Domnului nostru Isus Hristos.”
În centrul acestei cărţi este Isus. Ea se bazează pe câteva mesaje predicate de Tozer din capitolele finale ale epistolei către Evrei. Intenţia autorului din fiecare capitol este să evidenţieze necesitatea unei credinţe active, trainice în Isus Hristos. Numai în acest fel Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu. Trebuie să mărturisim că pretutindeni în jurul nostru există un fel dureros de necredinţă neruşinată. Din cauză că nu au nici o teamă de Dumnezeu, bărbaţii şi femeile din generaţia noastră iau foarte puţin aminte la semnalele de avertizare venite de la Dumnezeu. Sper să nu aud niciodată vreun creştin lăudându-se chiar şi numai puţin cu lucrurile la care el sau ea a renunţat şi cât de mult l-a costat sau a costat-o răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Orice am fost sau orice abilităţi pe care le-am avut au fost ca nişte nimicuri în comparaţie cu lucrul în care ne-a chemat Dumnezeu în calitate de copii credincioşi ai Săi. De ce ne este atât de greu în bisericile noastre să fim sinceri în privinţa vieţii noastre şi a condiţiei noastre de păcătoşi înstrăinaţi de Dumnezeu? Noi nu am renunţat la nimic când Dumnezeu, în îndurarea şi dragostea Sa, ne-a chemat la Sine şi în binecuvântările harului, ale iertării şi ale păcii. Nu doar o dată am fost întrebat la ce am renunţat când m-am convertit şi am devenit un copil credincios al lui Dumnezeu. Eram tânăr şi mi-aduc bine aminte că am renunţat la fabrica de cauciuc fierbinte şi mirositoare. Făceam cauciucuri pentru un salariu pe oră şi am renunţat la aceasta ca să urmez chemarea lui Hristos în slujba şi lucrarea creştină. Ca tânăr, mi-era frică de viaţă şi mi-era frică de moarte ( am renunţat la acestea. Eram nefericit, ursuz şi neîmplinit am renunţat la acestea. Aveam ambiţii egoiste, pământeşti şi materiale pe care nu le-aş fi putut realiza niciodată) şi la acestea am renunţat. Aceasta formează schiţa lucrurilor fără valoare la care am renunţat. Şi am descoperit curând că în Isus Hristos, Dumnezeu îmi dăduse tot ce era valoros.
Credinţa nu se bazează pe făgăduinţe. Credinţa se bazează pe caracter. Credinţa trebuie să se bazeze pe încrederea în Acela care face promisiunile. Da, trebuie să fim preocupaţi cu Persoana şi caracterul lui Dumnezeu, şi nu doar cu făgăduinţele Lui. Prin intermediul promisiunilor, aflăm ce ne-a lăsat Dumnezeu ca moştenire, aflăm ce putem cere ca fiind moştenirea noastră, aflăm cum trebuie să ne rugăm. Dar credinţa în sine trebuie să se bazeze pe caracterul Dumnezeului nostru. Credinţa în Dumnezeu trebuie manifestată, nu definită. Exact aşa cum Biserica lui Dumnezeu manifestă dragostea creştinească, tot aşa, această manifestare a credinţei evlavioase, umile este idealul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Dacă eşti creştin şi te simţi confortabil, „acasă” în Chicago, sau în Toronto, în Iowa sau Alberta (sau la orice altă adresă de pe planeta pământului ) semnele sunt evidente că eşti în necaz spiritual. Ecuaţia spirituală sună cam aşa: cu cât este mai mare mulţumirea ta cu împrejurările zilnice din această lume, cu atât este mai mare dezertarea ta din rândurile pelerinilor lui Dumnezeu, în drum spre o cetate al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu Însuşi! Necredinţa este totdeauna păcătoasă din cauză că implică o stare imorală a inimii. Cred că majoritatea oamenilor sunt mai mândri de abilitatea lor de a raţiona decât de orice altă capacitate. Dar ei nici măcar nu bănuiesc că nimic altceva din ceea ce au nu este atât de mic precum puterea lor de a raţiona. Enoh are o mustrare spirituală pentru generaţia lui. El a respins şiretlicurile şi ispitele diavolului. El s-a hotărât în sinea lui: „Eu voi umbla cu Dumnezeu prin credinţă chiar dacă lucrul acesta înseamnă că trebuie să fiu detaşat de generaţia mea. Eşti tu cu adevărat detaşat de generaţia ta pentru că te împotriveşti diavolului şi umbli în plinătatea Duhului Sfânt? Sunt eu? Aceasta este o întrebare foarte personală şi nu îndrăznim să răspundem la ea în numele altcuiva. Generaţia noastră din acest sistem al lumii susţine că nu există nici un diavol personal, nici un duşman al sufletelor noastre. Însă, în tot timpul acesta, Satan este ocupat. El foloseşte o tactică străveche, care are succes în cazul multor oameni. El îi asigură în multe feluri că nu este nici o urgenţă în chestiunile ce ţin de credinţă.

„Amână-ţi deciziile până la un moment mai favorabil”, spune Satan.

„Nu lua nici o decizie până când situaţia ta nu devine mai uşoară!” Diavolul mizează pe faptul că bărbaţii şi femeile nu vor lua niciodată aminte la avertismentul lui Dumnezeu că „acum este vremea potrivită” (2Corinteni 6:2). „Amână-ţi decizia până când vei simţi că eşti pregătit.” Acesta este sfatul diavolului pentru aceia care sunt pierduţi. Drept rezultat, milioane de oameni au aşteptat. Şi aşteptând, nu au mers niciodată la Dumnezeu în pocăinţă şi credinţă. Dacă suntem satisfăcuţi să ne conformăm şi să fim nişte victime slabe în mijlocul păcatelor generaţiei noastre, vom muri împreună cu generaţia noastră. Există o alternativă. Dacă ne ridicăm prin credinţă deasupra generaţiei noastre, noi, asemenea lui Enoh, ne vom dovedi a fi o binecuvântare pentru aceia care vor veni!

Isus, Capetenia credintei noastre. (aici o puteti comanda).

Editura "Perla suferintei"

E minunat sa fii singur

Asculta si dezvolta-ti o teologie buna si corecta despre Singurate.
Ea vine de la Dumnezeu.
E minunat sa fii singur. Atunci cand iti studiezi singur Scriptura si lasi pe Dumnezeu sa iti vorbeasca inimii tale.
( personal si o asculti prin Duhul sfant si o oferi tie insuti)
Scriptura foloseste "singuratea" ca privilegiu. Altiii vad singuratatea ca ceva critic. Este o binecuvantare. Este o oportunitate . Este un dar direct de la Dumnezeu sa fii singur . Sa fii vesel, bucuros si fericit ca il ai pe EL. Sa poti fi singur si sa te bucuri in curatie de asteptarea Credinciosiei Lui.

Am dezvoltat mai demult un gand in blog, cine nu stie sa fie implinit si satisfacut acum cu Dumnezeu si ( ce sa spun cuvinte mari teologice ..mai simplu ) cine nu experimenteaza o relatie Intima cu Dumnezeu si dinamica in traire ( acum in singuratate) ...chiar nu va fi implinit dupa o relatie de prietenie.

Sa reflectam un pic la ce spune A.W.Tozer -despre asta.
Inainte de toate vreau sa ma asigur ca ai parte de toate promisiunile lui DUmnezeu din Cuvantul sau Biblia. Promisiunile lui sunt si pentru tine...cu o conditie....

TREBUIE DOAR SA VREI SA CREZI! in ele.

si apoi pratic deschide-ti Biblia!
asta mi-o spun si mie zilnic.
Sa imi impun o disciplina a citirii Scripturii.
Acum incepem......

I am a choice treasure posesion of Christ.
you?
"Omul este un diamant cu multe fatete menit a recepta si reflecta slava singurului Dumnezeu.
Aceasta adaptabilitate din natura omului il face in stare sa se bucure atat de singuratate, cat si de prezenta altora si in jurul lui. Daca o fiinta umana este normala, ea va avea nevoie si se va bucura de ambele stari. ( Extremele nu sunt bune - ci chiar nocive) va ofer aici exemplul cu lumina care nu trebuie sa fie ascunsa ! * ( nu exista crestinism solitar, izolat)
Domnul ISUS a spus ( si spune si azi) : " INTRA IN CAMARUTA TA" - aceasta e singuratate.
Apostolul Pavel a spus :" Sa nu parasim adunarea noastra" Exista RELATII. desigur aceste cuvinte au fost adresate credinciosilor si este adevarat ca fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie sa fie in stare sa inteleaga si sa aprecieze atat singuratatea , cat si partasia cu altii si sa se bucure de amandoua. ( aici si eu mizez asupra unui echilibru dinamic, nu static...cel static este foarte periculos). De regula apare sub forma ..." mie doar asa imi place ....."eu doar asa am invatat" un static..fixist...capos si incapatanat.care nu mai este flexibil si adaptabil..!( TOt ce face Dumnezeu este creativ . Caci El este Creatorul. Dumnezeu este ingenios...este instantaneu ..Este imprevizbil ...este natural...este original ..este spontan....cred ca ii iau discursul lui tozer..dar sa continuam cu ce spunea dansul)...
"

ORICE OM normal trebuie sa isi faca timp sa fie singur. Trebuie sa aiba timpul si inclinatia de a se cunoaste pe sine insusi. Trebuie sa se poata orienta in universul in care traieste. Trebuie sa aiba binecuvantarea linistii pentru a-si trimite gandurile, ca pe niste stoluri de pasari ascultatoare, in exploararea minunilor universului. Trebuie sa-L cunoasca pe Dumnezeu si pe sine insusi in singuratea intimitatii camerei lui.

Dar retineti ca trebuie avute intotdeauna in vedere ambele fete ale monedei. Asa cum luna descreste intotdeauna dupa ce a crescut si fluxul este urmat intotdeauna de reflux, la fel si omul trebuie sa aiba parte de tovarasia altora, cat si de singuratate.

Dupa o perioada de singuratate, de cercetare a inimii si de comuniune cu Dumnezeu prin Duhul sfant, crestinul trebuie sa caute din nou fata oamenilor.Asa a randuit Dumnezeu lucrurile. El doreste ca noi sa fim impreuna, in partasie.Adevarul este ca Dumnezeu ne-a facut unii pentru altii; dorinta Lui este ca noi, credinciosii , sa ne intelegem si sa ne apreciem unii pe altii.
In aceasta societate binecuvantata ne vom aprecia cu adevarat unii pe altii si vom fi recunoscuti pentru ceea ce suntem in Christos.

In ordinea actuala de pe pamant, se pare ca cel care se bucura de atentie si apreciere este cel " zgomotos" sau cel "agresiv". "simpatic". Multe persoane valoroase si exceptionale nu au niciodata prilejul de a imbogati vietile si prietenia altora , deoarece sunt linistite,, retrase si nu cauta sa iasa in evidenta.
Unii sunt dezavantajati de niste particularitati care , poate, nu sunt considerate atragatoare, in timp ce altii nu au o personalitate "cuceritoare". OARE cand vom invata noi, oamenii, ca ne privam de bogatiile multor personalitati deosebite, deoarece nu suntem mai intelepti si nu avem mai mult discernamant?

Dar in acea etapa finala, cand CETATEA lui Dumnezeu va cobori din cer, vom fi cu adevarat capabili sa ne apreciem unii pe altii. Daca nu ar exista efectele intunecate si corosive ale pacatului, sufletul omenesc ar capta si ar reflecta lumina lui Dumnezeu asa cum diamantele capteaza si reflecta lumina soarelui, si ne-am cunoaste unii pe altii, caci fiecare ar vedea in celalalt ceva din natura si frumusetea lui Dumnezeu. Prin puterea Lui Dumnezeu am putea ajunge sa ne cunoastem unii pe altii fara a avea mereu acelasi sentiment : " M-am saturat de el" sau "M-am plictisit de el".
In acele zile ii vom multumi lui Dumnezeu unii pentru altii . Il vom cunoaste pe Dumnezeu mai bine prin intermediul altora,intrucat vom descoperi ca suntem doar niste PRISME si LENTILE prin care STRALUCESTE DUMNEZEU. EL straluceste in multe feluri in UNIVERSUL Lui, dar sunt convins ca cel mai bine straluceste in vietile oamenilor pe care i-a creat si apoi i-a rascumparat. ( asta este intelegerea HARULUI).
Numai pacatul este cel care a spart lentilele si a distorsionat imaginea. Numai pacatul este cel care a distrus vederea si a deteriorat tabloul , astfel incat, atunci cand ne uitam unii la altii, nu vedem adevarata profunzime a potentialului Sau pus in noi.

Cand Domnul nostru s-a uitat la noi, a vazut nu numai ce eram--- ci EL a fost fidel in a vedea ceea ce putem deveni. A indepartat blestemul a ceea ce eram si ne-a dat glorioasa binecuvantare a ceea ce vom deveni.
-------------------------taiem un pic din mesaj -----------------------
"Este imposibil sa vorbesti oamenilor despre binecuvantare, sfintenie si cer fara a vorbi despre PUTEREA Lui Dumnezeu de a realiza o transformare spirituala. Stim cu totii ca exista in intreaga lume forte care accentueaza intr-atata nationalismul, incat individul este complet ignorat. !Dar singura regenerare cunoscuta in lume este regenerarea individului! Se pare ca multe grupari religioase s-au alaturat fortelor reformatoare politice si sociale cu iluzia ca modalitatea eficienta de a realiza o societate perfecta este aceea de aa reforma si rascumpara societatea insasi, cand in realitate e nevoie de rascumpararea fiintelor individuale care alcatuiesc asa - numita societate.
Spusele lui Augustin au devenit clasice " O, Dumnezeule, Tu ne-ai facut pentru TIne si inimile noastre nu sunt satisfacute pana ce nu isi gasesc odihna in TINE" Aceasta expresie a fost preluata ca un ecou si scrisa in cartile de cantari, deoarece este adevarata!

OMUL - se plictiseste pentru ca este prea mare ca sa fie fericit cu ceea ce ii ofera pacatul.

Ramaneti aproape de inima lui Dumnezeu.
SI nimeni sa nu va insele pacea singuratatii.
SI asteptati cu credinciosie binecuvantarea Lui.
Astfel de asteptare in singuratate ii place Domnului
( 1 imparati 22:5).

" Intreaba acum, te rog cuvantul Domnului"

Tarie si onoare Lui ISUS.