joi, 26 martie 2009

Se îndreaptă oare baptiştii romani catre o schismă?



Autor: Dănuţ Mănăstireanu
Cititi integral acest articol.

"[...]Lucrurile s-au schimbat însă treptat în ultimii cincisprezece ani. Motivul principal îl constituie dependenţa, mai ales financiară, a unei părţi a comunităţii baptiste, de cea mai mare şi mai bogată confesiune baptistă din lume, Convenţia Baptistă de Sud, din Statele Unite. Proiectele megalomanice ale unora dintre liderii baptişti români, care depăşesc cu mult posibilităţile financiare ale acestei comunităţi, i-au făcut pe aceştia să-şi „contextualizeze” conştiinţele şi să cânte după partituri care nu numai că erau scrise în alte părţi ale lumii, ci nu aveau nici o relevanţă pentru contextul în care baptiştii români erau chemaţi să-şi trăiască credinţa.

În Statele Unite, după o perioadă în care a fost dominată de o teologie înclinată spre liberalismul teologic, conducerea Convenţiei Baptiste de Sud a fost preluată, printr-o veritabilă lovitură de forţă, de un grup ultraconservator, ispitit nu de puţine ori de înclinaţii fundamentaliste. Acesta nu s-a mulţumit să controleze Convenţia Baptistă de Sud, ci, folosind aceleaşi strategii politice îndoielnice, a început să facă presiuni asupra Alianţei Mondiale Baptiste, organizaţia umbrelă a majorităţii baptiştilor din lume, s-o urmeze în opţiunile ei criptofundamentaliste. Atunci când aceste stratageme n-au fost încununate de succes, liderii Convenţiei Baptiste de Sud s-au retras din Alianţa Mondială Baptistă, declarând-o liberală (sounds familiar?) şi au declanşat o amplă campanie pentru atragerea, mai ales prin „argumente” financiare, a altor uniuni baptiste naţionale s-o urmeze, părăsind Alianţa Mondială Baptistă, pentru a forma alături de aceasta o alianţă baptistă paralelă, aşa-zis „conservatoare”. Aşa cum se întâmplă adesea, cei care strigă mai tare, au mai multe şanse de a câştiga, indiferent dacă au dreptate sau nu. Vorba lui Wurmbrand, vox populi, vox (derbe)dei.

Uniunii Baptiste din România, sub vechea conducere a acesteia, îi fusese prescrise rolul de cap de pod (sau, dacă vreţi, de berbec) în atragerea uniunilor baptiste din fostele state comuniste din Europa de est în această aventură schismatică. În acest scop, „complotiştii” Convenţiei Baptiste de Sud au şi iniţiat o întâlnire subversivă, în Polonia, în preajma ultimului mare congres al Alianţei Mondiale Baptiste, organizat în Marea Britanie.
....
Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste din România, care va avea loc la Lugoj, în zilele de 27 şi 28 martie 2009 poate fi hotărâtoare în privinţa păstrării, ori, dimpotrivă, a ruperii unităţii baptiştilor români. [...] "

miercuri, 25 martie 2009

Ce invatam din esecuri?



"Un adevar care trebuie strigat de pe acoperisuri intr-o lume crestina care nu intelege deloc conceptul de har, iar dragostea neconditionata "Domnul ma iubeste asa cum sunt, nu cum ar trebui sa fiu (folosit adesea de Brennan Manning si altii ca el) este un adevar absolut - desi mostenirea noastra ne face sa continuam ,Dar ne iubeste destul de mult ca sa nu ne lase asa cum suntem, ci sa ne transforme continuu. Cred ca avem nevoie de tot mai multe voci care sa vorbeasca despre aceste adevaruri uitate! "Nicu Gramesc


In urma cu doi ani la o conferinta cu pastorii ce a avut loc in Selimbar (SB), Nicu Gramesc din Suceava mi-a recomandat sa citesc cartile lui Brennan Manning. Vreau sa multumesc Domnului pentru acesti lideri spirituali autentici care stiu ce sa ofere, sa daruiasca sufletelor care il cauta pe Dumnezeu.

Am citit "Evanghelia Vagabonzilor" de Brennan Manning. Poate multi dintre voi ati citit-o. O recomand din toata inima.La un moment dat autorul vorbeste de faptul ca este important sa experimentam esecul. Eu m-am regasit in ceea ce spunea el, poate va ajuta si pe voi.
"Majoritatea dintre noi pierdem vremea, amanand lucruri pe care ar trebui sa le facem, pe care ne-ar placea sau pe care am vrea sa le facem, insa ne e teama. Ne e teama de esec. Nu ne place , ne ferim de el, il evitam din cauza dorintei excesive de a fi vazuti bine de catre ceilalti. Asa ca inventam mii de scuze geniale pentru a nu face nimic.(...)
Teama de esec se plateste cu varf si indesat. Orizontul personalitatii se ingusteaza progresiv, pana la dezinteresul fata de orice noua descoperire sau experienta. Pe masura ce imbatranim ne angajam doar in acele activitati pe care le stapanim. Nu exista crestere in Hristos Isus fara o oarecare dificultate si stangacie. Daca vrem sa crestem mereu, trebuie sa ne asumam pe mai departe riscul esecului. (...)
Crestinul capabil de profunzime este persoana care, esuand a invatat sa traiasca acceptandu-si esecul. Lumea asteapta de la retorica noastra ceea ce cauta omul lui Dumnezeu intr-un pastor- cineva destul de curajos pentru a fi diferit, destul de smerit pentru a face greseli, destul de salbatic pentru a fi ars in flacara iubirii, destul de real pentru a le arata celorlalti cat de falsi sunt."
Comanda cartea aici

Gand cutremurator

Este preferabil să ai mai puţini prieteni, dar buni, decât mai mulţi şi superficiali. Un oponent nobil va putea deveni un prieten adevărat, dar un prieten superficial va fi mereu o pierdere de timp şi energie.

marți, 24 martie 2009

Nu stim sa ne rugam


De multe ori răspunsurile la rugăciunile noastre sunt cele care produc multe dificultăţi în viaţa creştină. Ne rugăm pentru răbdare, şi Tatăl nostru trimite oameni solicitanţi în calea noastră pentru a ne testa la limită, „căci ... necazul aduce răbdare" (Romani 5:3).


Ne rugăm pentru un duh supus, şi Dumnezeu trimite din nou suferinţă, ca să învăţăm să fim ascultători în acelaşi fel în care Hristos „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit" (Evrei 5:8).

Ne rugăm să fim altruişti, şi Dumnezeu ne dă ocazii să facem sacrificii punând pe primul loc nevoile altora şi punându-ne viaţa la dispoziţia altor credincioşi. Ne rugăm pentru putere şi smerenie, şi „un sol al Satanei" (2 Cor. 12:7) vine să ne chinuiască până cădem la pământ cerând să ne fie luat.

Ne rugăm Domnului, cum s-au rugat apostolii Lui, zicând: „Măreşte-ne credinţa!" (Luca 17:5). Atunci banii noştri parcă fac aripi şi zboară; copiii noştri se îmbolnăvesc grav; un angajat devine neglijent, încet şi risipitor; sau alte încercări noi se abat asupra noastră, solicitând mai multă credinţă decât am experimentat înainte.

Ne rugăm pentru o viaţă ca a lui Hristos care să arate smerenia unui miel. Atunci ni se cere să facem o lucrare umilă, sau suntem acuzaţi pe nedrept, fără a ni se da ocazia să ne explicăm, pentru că El „când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie" (Isaia 53:7).

Ne rugăm pentru blândeţe şi imediat înfruntăm o furtună de ispite de a fi aspri şi irascibili.

Ne rugăm pentru linişte, şi deodată fiecare nerv ne este stresat la maximum cu o tensiune imensă pentru a învăţa că atunci când El ne trimite pacea Sa, nimeni nu ne-o poate tulbura.

Ne rugăm pentru dragoste faţă de alţii, şi Dumnezeu ne trimite o suferinţă deosebită, aducând în calea noastră oameni greu de iubit şi care spun lucruri care ne calcă pe nervi şi ne sfâşie inima. El face aceasta pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate ... nu se poartă necuviincios, ... nu se mânie ... acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată" (1 Cor. 13:4-5, 7-8).

Da, ne rugăm să fim ca Domnul Isus, şi răspunsul lui Dumnezeu este: „Iată, te-am pus în cuptor" (Isaia 48:10); „Îţi va suferi inima şi-ţi vor fi mâinile destul de tari?" (Ezechiel 22:14); „Puteţi voi să beţi paharul?" (Matei 20:22).Drumul spre pace şi victorie este să acceptăm orice situaţie şi orice încercare ca venind direct din mâna Tatălui nostru iubitor; să trăim „împreună [cu El] în locurile cereşti" (Efeseni 2:6), deasupra norilor, în prezenţa tronului Său; şi să privim în jos din glorie la împrejurările noastre ca fiind rânduite de Domnul cu dragoste.

M-am rugat pentru putere, şi apoi am pierdut pentru un timp
Orice simţ al apropierii, umane şi divine;
Dragostea pe care mă bazam s-a stins şi mi-a zdrobit inima,
Mâinile de care mă ţineam s-au desprins de ale mele;
Dar pe când mă clătinam, slăbit, tremurând şi singur,
Braţele veşnice le-au susţinut pe ale mele.

M-am rugat pentru lumină; soarele a dispărut după nori,
Luna s-a întunecat de ceaţa îndoielii,
Stelele cerului au fost înnegurate de temeri pământeşti,
Şi flacăra slabă a candelei mele s-a stins;
Dar cum stăteam în umbră, învăluit în noapte,
Faţa lui Hristos a transformat tot întunericul în lumină.

M-am rugat
pentru pace, şi-am visat liniştea odihnitoare,
Un somn fără dureri, o pauză liniştită;
Deasupra capului meu cerul era înnegrit de furtună,
Şi asaltul furios al vrăjmaşilor mei creştea şi mai mult;
Dar când bătălia se dezlănţuia, şi vânturile sălbatice suflau,
Am auzit glasul Lui şi-am cunoscut pacea perfectă.

Îţi mulţumesc,Doamne, că Tu ai fost prea înţelept ca să iei în seamă
Rugăciunile mele slabe şi să răspunzi cum credeam eu,
De când aceste daruri scumpe bunătatea
Ta le-a oferitMi-au adus mai mult decât tot ce am cerut sau gândit;
Dătător de bunuri, aşa răspunde-mi la fiecare cerere,
În felul Tău de a da, mult mai bun decât al meu.
Annie Johnson Flint

Priviti tinta la Isus

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Evrei 12:2.

Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el foloseşte cuvântul grec "aforontes", care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, fără să mai ţinem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

Cea mai bună metodă pentru a depăşi păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispiteşte şi să ne-o aţintim asupra lui Cristos prin rugăciune. "Cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenţia asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne ameţesc mai mult şi ne copleşesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt şi spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp şi-a aţintit privirea asupra lui Cristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Isus.

Cinci băieţi, care se jucau la ţară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieţii îşi puneau cu grijă pe rând tălpile una în faţa celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul şi privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una şerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reuşit.
"Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din faţă şi am mers direct spre el." Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alţii să vină după noi, trebuie să avem minţile centrate pe Cristos, nu pe noi. Trebuie să "alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,1-2). Aşa după cum marinarii menţin cursul spre destinaţia lor privind la stele, aşa şi noi creştinii trebuie să menţinem cursul spre destinaţia noastră privind la Domnul Isus.
Să ne întoarcem pentru un moment la lecţia Evangheliei. Când Isus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El "îndată" a întins mâna şi l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl înveţe minte, ci l-a prins de îndată. Isus este acolo unde este nevoie de El. A fost şi va fi mereu acolo, până la sfârşitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieţii, să privim mereu la El cu credinţă.
Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint:



"Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaşte eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă şi apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare şi va duce pentru mine greutăţile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele şi nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aş simţi mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eşecuri şi lipsuri, şi de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus - la chipul lui Isus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; şi acolo este bucurie, şi iubire, şi lumină în întuneric, şi pace perfectă, şi fiecare speranţă e împlinită."

Chibzuind asupra Harului


Astfel, Dumnezeu ne dă o măsură de har măsurată perfect pentru a împlini nevoile celor duhovniceşti. Pentru nevoi zilnice există har zilnic; pentru nevoie copleşitoare, har copleşitor. Harul lui Dumnezeu este dat în mod minunat, dar nu este risipit; dat liber, dar nu în mod prostesc; din plin dar nu orbeşte. John Blanchard

"El dă mai mult har când creşte-ncercarea;
El trimite mai mult har când creşte lucrarea;
La dureri adăugate El adaugă milă;
La încercări mărite, măreşte pacea Sa.
Când am risipit rezerva de rezistenţă,
Când puterea ne lasă la mijlocul zilei;
Când atingem sfârşitul resurselor strânse,
Dăruirea deplină a Tatălui abia-ncepe.
Iubirea Lui n-are limite, harul Său e fără măsură,
Puterea Lui nu are limite cunoscute omului;
Pentru că din bogăţiile infinite ale lui Isus,
El dă, şi dă, şi iarăşi ne dă."

Annie Johnson Flint

Indoiala vs. necredinta ...


Henry Drummond a spus despre indoiala urmatoarele: "Hristos a deosebit indoiala de necredinta. Indoiala spune, "Nu pot sa cred ". Pe cand necredinta spune, "Nu vreau sa cred ". Indoiala inseamna sinceritate, pe cand necredinta inseamna incapatanare".

Atributele lui Dumnezeu - 1.Bunătatea



"Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci"
(Psalmul 52:1).
"Bunătatea" lui Dumnezeu se referă la perfecţiunea naturii Sale: "Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric" (1 Ioan 1:5). Există aşa o perfecţiune absolută în natura şi fiinţa lui Dumnezeu încât nimic nu este de dorit ori defect în ele, şi nimic nu poate fi adăugat ca să devină mai bun.

El este bun la origine, bun în Sine Însuşi , aşa cum nimic altceva nu este; pentru că toate creaturile sunt bune doar cu participarea şi comunicarea lui Dumnezeu. El este bun în esenţă, nu doar bun, ci bunătatea însăşi; bun în creatură este doar cât un strop, dar în Dumnezeu există un ocean infinit de bunătate, toată bunătatea adunată la un loc. El este veşnic şi imuabil bun, pentru că El nu poate fi mai puţin bun decât este; nu I se poate face nici o adăugire şi nici o scădere. (Thos. Manton).


Dumnezeu este summum bonum , bunul cel mai înalt.
Înţelesul saxon originar al cuvântului în engleză "Dumnezeu" (God) este "Bunul" (The Good). Dumnezeu nu este doar Cel mai mare dintre toate fiinţele ci este şi Cel mai bun. Toată bunătatea care există în orice creatură a fost împărţită de la Dumnezeu, dar bunătatea lui Dumnezeu este nederivată, pentru că este esenţa naturii Sale eterne. Aşa cum Dumnezeu este infinit în putere din veşnicie, înainte de a fi existat orice manifestare a acestui lucru sau s-a fi arătat orice act al omnipotenţei; tot aşa El a fost veşnic bun înainte de a fi fost orice arătare a darului Său, ori vreo creatură căreia să-i fie împărtăşit sau asupra căreia să fie exercitat.
Astfel, prima manifestare a acestei virtuţi divine a fost în a da viaţă tuturor lucrurilor.
"Tu eşti bun şi binefăcător" (Psalmul 119:68).
Dumnezeu are în El însuşi o infinită şi inepuizabilă comoară a tuturor fericirilor suficientă să umple toate lucrurile.
Tot ce provine din Dumnezeu—hotărârile Sale, creaţia Sa, legile Sale, înţelepciunea Sa—nu poate fi altfel decât bun: aşa cum este scris. "Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune ." (Geneza 1:31). Astfel, "bunătatea" lui Dumnezeu este văzută , mai întâi , în creaţie. Cu cât mai amănunţit este studiată creatura cu atât mai mult bunătatea Creatorului se vede mai bine. Să luăm în considerare cea mai importantă creatură pământească a lui Dumnezeu, omul. Un motiv întemeiat are el să spună împreună cu psalmistul,
"Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" (139:14).
Totul în structura organismului nostru atestă bunătatea Făcătorului lui. Cât de potrivite sunt mâinile să-şi facă treaba! Câtă bunătate din partea Domnului să înfiinţeze somnul pentru a revigora trupul ostenit! Cât de binevoitoare hotărârea de a da ochilor pleoape şi gene pentru a fi protejaţi! Şi putem continua aşa la nesfârşit.
Bunătatea Creatorului nu este limitată doar asupra omului, ci este exercitată faţă de toate creaturile Sale.
"Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna, şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă" (Psalmul 145: 15,16).
Volume întregi ar trebui scrise, mai mult decât atât au fost, ca să dezvolte în amănunt acest lucru. Provizii din belşug au fost făcute pentru păsările cerului, şi fiarele pădurii, şi peştii din mare, care să alimenteze oricare din nevoile lor. Dumnezeu "dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui" (Psalmul 136:25). Cu adevărat "bunătatea Domnului umple pământul" (Psalmul 33:5).
Bunătatea lui Dumnezeu se vede în varietatea plăcerilor naturale pe care El le-a pregătit pentru creaturile Lui. Dumnezeu putea să fi fost mulţumit să satisfacă foamea noastră fără ca mâncarea să fie plăcută cerului gurii—cum este arătată bunăvoinţa Lui în varietatea aromelor pe care El ni le-a dat în carne, legume şi fructe! Dumnezeu nu numai că ne-a dat simţuri, dar ne-a dat şi acele lucruri care le satisfac; şi aceasta pentru a-Şi dovedi Bunătatea. Pământul ar putea fi la fel de roditor fără ca suprafaţa lui să fie variată în mod atât de frumos. Vieţile noastre fizice ar putea fi întreţinute fără frumoasele flori care ne bucură ochii şi răspândesc parfumuri dulci. Puteam traversa câmpurile fără ca urechile noastre să fie salutate de muzica păsărilor. De unde, atunci, această frumuseţe, acest farmec, răspândite cu atâta generozitate peste faţa pământului? Cu adevărat, " Îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui." (Psalmul 145:9).

Bunătatea lui Dumnezeu este văzută deoarece când omul a încălcat legea Creatorului Său puterea deplină a mâniei Lui nu s-a aprins în acel moment. Foarte uşor Dumnezeu ar fi putut lipsi creaturile Sale căzute de orice binecuvântare, orice mângâiere, orice plăcere. În schimb, El a adus o orânduire amestecată de milă şi judecată. Acest lucru este extraordinar dacă ar fi apreciat cum se cuvine şi cu cât mai amănunţit ar fi studiat acest regim cu atât mai mult va reieşi că...
"mila biruieşte judecata" (Iacov 2:13).
În ciuda tuturor relelor care însoţesc starea noastră de creaturi căzute, binele predomină de departe. Cu rare excepţii, bărbaţi şi femei trăiesc, de departe, un număr mult mai mare de zile ca persoane sănătoase, decât în boală şi durere. Există mai multă fericire decât nefericire pentru creaturi în lume. Chiar suferinţele noastre permit alinări considerabile, iar Dumnezeu a dat minţii omeneşti o flexibilitate care se adaptează singură circumstanţelor şi scoate ce este bun din ele.
Bunăvoinţa lui Dumnezeu nu poate fi adusă, pe bună dreptate, în discuţie, pentru că există suferinţă şi necazuri în lume. Dacă omul păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu, dacă el dispreţuieşte "bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări", şi cu împietrirea şi nepocăinţa inimii sale adună o comoară de mânie pentru ziua mâniei (Romani 2: 4,5), cine altul este de vină dacă nu el însuşi?
Ar fi Dumnezeu "bun" dacă nu ar pedepsi pe aceia care folosesc în mod incorect binecuvântările Sale, abuză de bunăvoinţa Sa şi calcă în picioare îndurările Sale? Nu va dezonora bunătatea lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, va fi cea mai strălucitoare exemplificare a ei, când Dumnezeu va curăţa pământul de acei care I-au încălcat legile, dispreţuit autoritatea, batjocorit mesagerii, L-au batjocorit pe Fiul Său şi i-au persecutat pe acei pentru care El a murit.
Bunătatea lui Dumnezeu a fost arătată în cel mai ilustru mod când El L-a trimis pe Fiul Său "născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea" (Galateni 4:4,5). Atunci o mulţime de oaste cerească a lăudat pe Dumnezeu şi a spus: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2:14). Da, în Evanghelie " harul ( gr. bunăvoinţă sau bunătate ) lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat" (Tit 2:11). Nici nu se poate pune problema că Dumnezeu, în bunătatea Lui, nu a făcut ca oricare fiinţă păcătoasă să fie un obiect al harului Său răscumpărător. N-a făcut pe îngerii căzuţi să fie aşa. Dacă Dumnezeu i-ar fi lăsat pe toţi să piară, aceasta nu ar fi adus nici o dezonoare asupra bunătăţii Sale. Tuturor acelora care ar pune sub semnul întrebării această afirmaţie le vom reaminti privilegiul suveran al Domnului nostru:"Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?" (Matei 20:15).
"O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile faţă de fii oamenilor!" (Psalmul 107:8).
Recunoştinţă este răspunsul necesar, pe drept, de la cei care beneficiază de bunătatea Lui; totuşi este des oprită faţă de marele nostru Binefăcător pur şi simplu pentru că bunătatea Sa este atât de abundentă şi constantă. Este nesocotită pentru că este exercitată asupra noastră în cursul normal al evenimentelor. Nu se simte pentru că noi o experimentăm zilnic. "Dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii Lui?" (Romani 2:4). Bunătatea Lui este "dispreţuită" când nu se foloseşte de către oamenii ca mijloc care îi duce la pocăinţă, dar, dimpotrivă, serveşte la împietrirea lor presupunând că Dumnezeu scapă din vedere toate păcatele lor.
Bunătatea lui Dumnezeu este esenţa speranţei credinciosului. Această excelenţă a lui Dumnezeu este aceea care place cel mai mult inimii noastre. Pentru că bunătatea Lui ţine în veci, ar trebui ca niciodată să nu ne lăsăm descurajaţi : "Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El." (Naum 1:7)

Când alţii se poartă urât cu noi, ar trebui să fim provocaţi şi mai mult să aducem mulţumiri Domnului din toată inima, pentru că El este bun; iar când noi înşine suntem conştienţi că suntem departe de a fi buni, ar trebui doar să-L binecuvântăm, şi mai mult, reverenţios pentru că este El bun. Niciodată nu trebuie să tolerăm un moment de necredinţă faţă de bunătatea Domnului; orice altceva poate fi pus sub semnul întrebării, dar acest lucru este absolut sigur: Iehova este bun; felurile în care lucrează s-ar putea să varieze, dar natura Sa este întotdeauna aceeaşi. (C.H. Spurgeon)

luni, 23 martie 2009

Dumnezeu nu apare la stiri...

18. Mania lui Dumnezeu se descopere din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuri a oamenilor, care inaduse adevarul in nelegiuirea lor.19. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu.20. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vecinica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot desvinovati;21. fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multamit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.22. S-au falit ca sunt intelepti, si au inebunit;23. si au schimbat slava Dumnezelui nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;25. caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii;27. tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.28. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.29. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,30. barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti,31. fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neanduplecati, fara mila.32. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totus, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac. Romani 1:18-32

De ce se descopera Mania lui Dumnezeu?
1. Suprimarea Adevarului Romani 1:18,25-27
2. Au ignorat revelatia generala
3. Eliminarea lui Dumnezeu din constiinta.

L-au scos din intrebuintarea vietii, au innabusit adevarul. Cand scoti Adevarul nu ai decat o singura varianta, aceeea de a pune altceva in loc : Minciuna.
Cum?
Cu toate ca au cunoscut pe Dumnezeu !..
- nu L-au proslavit pe Dumnezeu
- nu I-au multumit
- s-au dedat la ganduri desarte
- inima lor fara pricepere s-a intunecat
- s-au falit ca sunt intelepti
...
si au innebunit!.

Dumnezeu lasa pe oameni sa-si urmeze poftele inimii lor.
Dumnezeu te lasa in voia unor patimi scarboase.
Dumnezeu ii lasa pe oameni in voia mintii lor blestemate.



Strofa spune " Dumnezeu ne-a lasat /Ne-a lasat, sa ne facem de cap"
Adevarul este ca nu Dumnezeu ne-a lasat. Noi oamenii suntem cei care l-am parasit, abandonat si ne-am indepartat de Prezenta Sa si Inima Lui.

Dumnezeu nu apare la Stiri
Dumnezeu nu omoara Delfini
Dumnezeu nu topeste Ghetari
Dumnezeu n-are Vis Nuclear

Dumnezeu nu voteaza-n Senat
Dumnezeu n-a luptat in Irak
Prea ocupati cu distrugerea lumii oamenii sunt
Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni in seama aici pe Pamant

Ref:Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Pe Iisus l-au facut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de razboi
Oamenii-si fac cruce dar privesc in gol

Ref:Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Fara Credinta corabia Umana rataceste prin spatiu se apropie furtuna,
Se-ntuneca lumea
Totul se vinde se cumpara totul banii sunt calea adevarul si viata Isus nu mai vine....
Dumnezeu se mai uita o data spre lume nu e nimeni sa vada ca-ntinde o mana nu e nimeni s-auda ca soapta iubirii El inca ne-o spune?

Dumnezeu ne-a lasat...
Ne-a lasat sa ne facem de cap
Tudor Chirila spune in blogul sau...

"Mai sus sunt versurile celui mai nou cantec VAMA. Il vom canta in aceasta seara la Becker Brau.M-am apropiat cu frica de mesajul acestor versuri. Cu frica de a nu gresi, de a nu fi interpretat gresit.
Ceea ce vreau sa spun ca sa nu existe urma de echivoc este ca omul incepe sa traiasca din ce in ce mai mult in absenta lui Dumnezeu.
Puterea "progresului" il face pe Om sa se detaseze sa uite de vreo subordonare sa se "elibereze" si sa devina propriul lui stapin. Omul risca sa uite Creatia primordiala si pe Dumnezeu ca izvor al tuturor lucrurilor.
Puterea banilor, a tehnologiei, puterea progresului ne imbata si ne vinde iluzia libertatii absolute.

Negarea providentei, a vointei divine nu este altceva decat o caramida la temelia unui nou turn Babel.Omisiunea voita a lui Dumnezeu din vietile noastre ne va indrepta spre ratacire si auto-distrugere.
Acest cantec se vreau un semnal de alarma.Nimic mai mult."

Scrisoare catre liceeni - Tudor Chirila




Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice "rahat" Iar mizeria pe care o veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?
Tudor Chirila

Ce parere aveti despre aceasta scrisoare?
Rezolva ea cu adevarat cauza depravarii umane de azi?
Trateaza "adevarata problema" cea legata de substanta si esenta?
Care este alternativa si solutia biblica pentru "liceeni"?
Care mai sunt pentru tine, "adevaratele valori" ?

Cautarea dupa Dumnezeu

„Dacã existã undeva un om mai incompetent ca mine, dar care-L cautã pe Dumnezeu mai sincer decât mine, pe acela îl va folosi Dumnezeu înaintea mea."

Poem -Maica Teresa 1910-1997
...La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu!
Nu a fost niciodata intre tine si ei, oricum!

Evanghelia scandaloasa de Paul David Washer


By Paul David Washer

“For I am not ashamed of the Gospel for it is the power of God for salvation to everyone who believes, to the Jew first and also to the Greek.” Romans 1:16

Paul’s flesh had every reason to be ashamed of the Gospel he preached because it contradicted absolutely everything that was held to be true and sacred among his contemporaries.
To the Jew, the Gospel was the worst sort of blasphemy because it claimed that the Nazarene who died accursed on Calvary was the Messiah. To the Greeks, it was the worst sort of absurdity because it claimed that this Jewish Messiah was God in the flesh.
Thus Paul knew that whenever he opened his mouth to speak the Gospel he would be utterly rejected and ridiculed to scorn unless the Holy Spirit intervened and moved upon the hearts and minds of his hearers. In our day, the primitive Gospel is no less offensive, for it still contradicts every tenet or “ism” of contemporary culture - relativism, pluralism, and humanism.

It’s Not All Relative

We live in an age of Relativism- a belief system based upon the absolute certainty that there are no absolutes. We hypocritically applaud men for seeking the truth, but call for the public execution of anyone arrogant enough to believe he has found it.We live in a self-imposed Dark Age, the reason for which is clear. Natural man is a fallen creature, morally corrupt, and hellbent on autonomy (i.e. self-government). He hates God because He is righteous and hates His laws because they censure and restrict his of pretending that no such thing exists or that if it does exist, it cannot be known or have any bearing on our lives. It is never the case of a hiding God but a hiding man. The problem is not the intellect but the will. Like a man who hides his head in the sand to avoid a charging rhino, modern man denies the truth of a righteous God and His moral absolutes in hopes of quieting his conscience and putting out of mind the judgment he knows to be inevitable.
The Christian Gospel is a scandal to man and his culture because it does the one thing he most wants to avoid -
It awakens him from his self-imposed slumber to the reality of his fallenness and rebellion, and calls for him to reject autonomy and submit to God through repentance and faith in Jesus Christ.
Everyone’s Not Right

We live in an age of Pluralism – a belief system that puts an end to truth by declaring everything to be true, especially with regard to religion. It may be difficult for the contemporary Christian to comprehend, but the Christians living in the first few centuries of the faith were actually marked and persecuted as atheists. The culture surrounding them was immersed in theism. The world was filled with images of deities, and religion was a booming business. Men not only tolerated one another’s deities but also swapped and shared them. The entire religious world was going along just fine SCANDALOUS extent to suppress the truth; even to the point evil. He hates the truth because it exposes him for what he is and troubles what still remains of his conscience. Therefore, fallen man seeks to push truth, especially the truth about God, as far from him as possible. He will go to any until the Christians showed up and declared that, “gods made with hands are no gods at all.” They denied the Caesars the homage they demanded, refused to bend the knee to all other so-called gods, and confessed Jesus alone as Lord of all. The entire world looked on such jaw-dropping arrogance and reacted with fury against the Christian’s intolerable intolerance to tolerance.
This same scenario abounds in our world today. Against all logic, we are told that all views regarding religion and morality are true, no matter how radically different and contradictory they may be. The most overwhelming aspect of all this is that through the tireless efforts of the media and the academic world, this has quickly become the majority view. Nevertheless, pluralism does not address the issue or cure the malady. It only anesthetizes the patient so that he no longer feels or thinks. The Gospel is a scandal because it awakens man from his slumber and refuses to let him rest on such an illogical footing. It forces him to come to some conclusion –
“How long will you hesitate between two opinions? If the LORD is God, follow Him; but if Baal, follow him.” The true Gospel is radically exclusive. Jesus is not “a” way, but “the” way, and all other ways are no way at all.
If Christianity would only move one small step toward a more tolerant ecumenicalism and change the definite article “the” for the indefinite article “a”, the scandal would be removed, and the world and Christianity could become friends. However,whenever this occurs, Christianity ceases to be Christianity, Christ is denied, and the world is without a Savior.

Man Is Not The Measure

We live in an age of Humanism. Over the last several decades, man has fought to purge God from his conscience and culture. He has torn down every visible altar to the “One True God” and has erected monuments to himself with the zeal of a religious fanatic. He has managed to make Himself the center, measure, and end of all things. He praises his inherent worth, demands homage to his self-esteem, and promotes his own self-fulfillment or selfrealization as the greatest good. He explains away his gnawing conscience as the remnants of an antiquated religion of guilt, and he excuses himself from any responsibility for the moral chaos surrounding him by blaming society, or at least that part of society that has not yet attained to his enlightenment. Any suggestion that his conscience might be right in its testimony against him or that he might be responsible for the almost infinite variations of maladies in the world is unthinkable. For this reason, the Gospel is a scandal to fallen man because it exposes his delusion about himself and convicts him of his fallenness and guilt.
This is the essential “first work” of the Gospel,and this is why the world so loathes true Gospel preaching. It ruins man’s party, rains on his parade, exposes his make-believe, and points out that the emperor has no clothes.
The Scriptures recognize that the Gospel of Jesus Christ is a “stumbling block” and “foolishness” to all men of every age and culture.
However, to seek to remove the scandal from the message is to make void the cross of Christ and its saving power. We must understand that the Gospel is not only scandalous, but it is supposed to be! Through the foolishness of the Gospel, God has ordained to destroy the wisdom of the wise, frustrate the intelligence of the greatest minds, and humble the pride of all men. To the end that no flesh may boast in His presence, but just as it is written, “Let him who boasts, boast in the Lord.”
Paul’s Gospel not only contradicted the religion, philosophy, and culture of the day, but it declared war on them. It refused truce or treaty with the world and would settle for nothing less than culture’s absolute surrender to the Lordship of Jesus Christ. We would do well to follow Paul’s example. We must be careful to shun every temptation to conform our Gospel to the trends of the day or the desires of carnal men. We have no right to water down its offense or civilize its radical demands in order to make it more appealing to a fallen world or carnal church members.
Our churches are filled with strategies to make them more seeker-friendly by repackaging the Gospel, removing the stumbling block, and taking the edge off the blade, so that it might be more acceptable to carnal men.
We ought to be seeker-friendly, but we ought to realize this - there is only One seeker and He is God.
If we are striving to make our church and message accommodating, let us make them accommodating to Him.
If we are striving to build a church or ministry, let us build it upon a passion to glorify God, and a desire not to offend His majesty. To the wind with what the world thinks about us.
We are not to seek the honors of earth,
but the honor of heaven should be our desire.

Apel la post si rugaciune


Iubiţi fraţi şi surori,

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă la o trăire a vieţii de credinţă în părtăşie unii cu alţii. Având în vedere oportunităţile dar şi provocările care stau înaintea mărturiei creştine într-o lume din ce în ce mai secularizată precum şi din dorinţa de a întări unitatea frăţească dintre noi chemăm la o zi de post şi rugăciune pe toţi cei ce au pe inimă lucrarea Evangheliei în ţara noastră.
Propunerea mea este ca această zi de post şi rugăciune să aibă loc luni, 23 martie 2009. Motivele pentru rugăciune pe care le propun sunt următoarele:
- Ne rugăm ca Dumnezeu să ne călăuzească spre întărirea unităţii şi a colaborării în cadrul Uniunii Baptiste pornind de la învăţăturile Sfintelor Scripturi care ne cheamă la unitate în credinţă şi în slujire.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să învioreze bisericile baptiste din România spre lărgirea Împărăţiei Sale prin: predicarea Evangheliei, Evanghelizare şi Misiune
- Ne rugăm ca Dumnezeu să întărească Conducerea Uniunii Baptiste din România cu călăuzire şi înţelepciune pentru a conduce bisericile în mărturie şi slujire.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze slujirile dezvoltate la nivelul Uniunii pentru ca prin ele să se întărească viaţa bisericilor baptiste din România: calendarul de studiu biblic, calendarul de rugăciune, programul de mentorare, misiunea în Serbia, misiunea în Asia Centrală, sprijinirea bisericilor din diaspora, lucrarea cu tineretul, lucrarea cu surorile, lucrarea cu copiii.
- Ne rugăm ca Dumnezeu să înlăture orice dezbinare între cei care slujesc în bisericile baptiste din România pentru ca Împărăţia să nu fie împărţită ci unită în trăire şi mărturie.
Pentru ca Dumnezeu să reverse binecuvântarea Sa asupra rugăciunilor noastre venim să ne cercetăm înaintea lui Dumnezeu şi ne rugăm ca El să ne ierte pentru greşelile noastre şi să ne întărească mărturia şi umblarea pe calea credinţei pentru a trăi o viaţă creştină autentică, în ascultare de Domnul Isus Hristos.


Prof. Univ.Dr. Otniel Ioan Bunaciu - Decanul FTB-UB
Presedintele Cultului Baptist din Romania

Vezi Uniunea Baptista

sâmbătă, 21 martie 2009

Siluan Athonitul

In urma cu cateva saptamani am primit o carte "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" despre viata si marturia lui Siluan Anthonitul. Am parcurs doar 30 de pagini, dar sper sa reusesc sa o termin. Cartea a provocat in mine doua reactii - uimire si reverenta fata de Creatorul si Domnul meu - Dumnezeu. Multumesc prietenului meu Elias pentru ea.
Ma bucur ca El ma invata sa iau ceva ziditor si bun sufletului meu.

De ce?

Pentru ca Steinhardt, Wurmbrand, Niculita Moldoveanu, Traian Dorz, Ioan Chrisostom, Eusebiu si chiar Siluan Anthonitul nu au apartinut unui cult, confesiuni, denominatiuni ...ci au fost in Isus Christos. Au apartinut lui Dumnezeu. Sfintii parinti sunt primii crestini. Putem sa le citim scrierile, sa le studiem dar..sa nu facem din ele o Lege ...un indrumar al vietii. Doar Sfanta Scriptura a fost inspirata, insuflata de Dumnezeu pentru noi ca sa ne fie de folos, de mustrare, de indreptare, disciplina, corectare si incurajare pentru desavarsirea si sfintirea noastra.

Vladimir Pustan spune ca noi oamenii ne impartim dupa culte, dar Dumnezeu ne imparte dupa roada spirituala autentica.

Esti citirea sfintilor parinti, (primilor crestini) o activitate nespirituala?

Nicidecum.

Eu nu cred in intermediari intre om si Dumnezeu. Este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni- Omul Isus Christos. Cel care este Calea, Adevarul si Viata. Singurul Nume prin care suntem mantuiti este Domnul Isus Christos. A lui sa fie Slava si Gloria in veci, amin.:).

E minunata Lucrarea de Salvare a Mielului lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa de la cruce noi avem acces liber, direct cu Tatal nostru azi si nu mai avem nevoie de spovedanii, si "batrani duhovnici". E bine sa ai mentori, sa ai parinti spirituali, stalpi care sa te sustina in viata...dar ei nu se pot substitui niciodata Lucrarii pe care Dumnezeu prin relatie personala vrea sa o desfasoare si manifeste in inima si viata fiecarui suflet de pe pamant.

Sa iubim pe Dumnezeu cu tot cugetul, inima si puterea noastra si pe oameni.

Siluan Athonitul

siluan

Un suflet blând si smerit este mai frumos decât aceste flori, tot astfel si mireasma lui este mai buna si mai frumoasa. Domnul a creat aceste flori, dar El iubeste mai ales omul si îi da Duhul Sfânt care este mai blând decât lumea întreaga si este placut sufletului.

Domnul a facut florile acestea pentru om, pentru ca tot sufletul sa slaveasca pe Creator prin zidirea sa si sa-L iubeasca. Domnul nu trebuie uitat nici o clipa din zi sau din noapte, pentru ca El ne iubeste. Sa-L iubim atunci si noi din toate puterile noastre si sa cerem îndurarea si puterea de a împlini poruncile sale.

Eu iubesc florile, dar tu, tu iubesti pe Domnul si pe dusmanii tai care te ranesc? Daca tu îi iubesti pe acestia, atunci ai un suflet bun.

Sfintii iubeau sa verse lacrimi în fata Domnului, pentru ca sufletele lor erau fericite; dar se mâhneau din cauza noastra, pentru ca traim rau. Este bine atunci când sufletul este obisnuit sa se roage si sa verse lacrimi pentru lumea întreaga. Cred si stiu ca exista multi calugari care plâng pentru lume.

Dumnezeu îi iubeste pe monahii ascultatori care se marturisesc des si nu strâng în inima gândurile rele. Duhul Sfant se întristeaza mult când cineva duce o viata dezordonata si necurata; Duhul Sfânt nu va locui într-un suflet ca acesta. Un astfel de suflet este irascibil si în suferinta.

Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, si nu prin inteligenta.

Monahii cunosc cum îl iubesc ei pe Domnul si cunosc si cum Domnul îi iubeste pe ei. “Iubesc pe cei ce ma iubesc,” spune Domnul. “Îi voi slavi pe cei ce ma slavesc”.

Bine este când suntem cu Dumnezeu; sufletul îsi gaseste atunci odihna în Dumnezeu.

s_siluan7

A face poruncile Domnului este un gest de dragoste catre Dumnezeu. Cel mândru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel caruia îi place sa manânce mult nu poate iubi pe Dumnezeu asa cum trebuie.

Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie sa renuntam la tot ce este pe pamânt, sa nu fim legati de nimic, ci sa ne gândim fara încetare la Dumnezeu, la dragostea Lui si la blândetea Duhului Sfânt.

Prin ascultare dobândim umilinta; postul si rugaciunea ne dau uneori gânduri necurate care ne fac sa postim si sa ne rugam cu mândrie. Daca un ucenic se obisnuieste cu gândul: Domnul îl ghideaza pe Batrânul (duhovnicul) meu, atunci se va mântui cu usurinta. Pentru cel care asculta, totul este virtute, ca de exemplu rugaciunea inimii care este data pentru ascultare, sau umilinta si lacrimile. Un astfel de ucenic iubeste pe Domnul si se fereste sa-L raneasca printr-un pacat; pentru ca Domnul cel milostiv îi da gânduri sfinte si umile, el iubeste toata lumea si varsa pentru lume rugaciuni cu lacrimi: astfel harul îndruma sufletul prin ascultare.

Trebuie sa gândim: Domnul m-a adus în acest loc si la acest Batrân: Domnul sa ne mântuiasca. Dusmanul ne aduce multe ispite, dar cel care marturiseste toate gândurile sale, acela se va mântui, doarece Duhul Sfânt este dat Parintelui duhovnic pentru ca noi sa ne mântuim.

Domnul se descopera inimilor simple si ascultatoare. Regele David era fratele cel mai mic si pastor la oi, iar Domnul îl iubea pentru blândetea sa. Cei blânzi sunt întotdeauna ascultatori. El a scris pentru noi Psaltirea prin Duhul Sfânt Care locuia în el. Profetul Moise era si el pastor la oi, în slujba cumnatului sau: aceasta este ascultarea. Maica Domnului era de asemenea ascultatoare, tot astfel si sfintii Apostoli. Este calea pe care Domnul însusi ne-a aratat-o. Noi suntem datori sa o urmam si astfel vom primi pe pamânt darurile Duhului Sfânt.

Cei neascultatori sunt tulburati de gândurile rele, deoarece în felul acesta Domnul ne învata sa fim ascultatori si astfel sa vedem milostivirea Lui înca din viata aceasta. Mintea noastra va fi atunci mereu în Domnul si sufletul nostru va ramâne smerit.

Când traiam în lume oamenii ma laudau si atunci gândeam despre mine însumi ca eram bun. Dar când am venit la mânastire am întâlnit oameni cu adevarat buni - eu nu valorez nici cât degetul lor mic sau cât ciorapii lor. Iata cum ne putem însela si apoi cadea în mândrie si ne pierde. Oamenii cu adevarat buni stralucesc de bunatate si de bucurie, iar eu nu sunt asemenea lor.

Când traim dupa voia noastra proprie ne chinuim pe noi însine. Cel care traieste dupa voia lui Dumnezeu este bun, are pace si este vesel. O Adame, spune-mi, cum sa scapam de suferintele pamântului? Nu este mângâiere pe pamânt, numai tristetea care ne macina sufletele.

Lasa-te în voia Domnului si suferinta ta va scadea si va fi mai usoara, pentru ca sufletul tau va fi la Dumnezeu si va gasi atunci pacea, pentru ca Domnul iubeste sufletul care se lasa în voia lui Dumnezeu si în mâna sfintilor Parinti.

br11-svsiluan

Un suflet închis care nu se deschide parintelui duhovnicesc cade în înselaciune. Acesta va vrea sa dobândeasca tot ceea ce este înalt, dar Sfântul Serafim spune ca aceasta este o dorinta diavoleasca. Noi trebuie sa alungam patimile din suflet si din trup si sa scapam de înselaciune. Domnul se descopera celor fara de rautate, nu numai sfintilor, ci si pacatosilor. Iata cum ne iubeste Domnul.

Viata noastra este o lupta. Daca cazi în înselaciune, mergi repede la Duhovnicul tau si spune-i tot, pentru ca parintele sa-si puna epitrahilul pe capul tau. Crede atunci ca te-ai vindecat si ca demonul pe care l-ai primit prin greseala ta s-a îndepartat. Daca însa nu te pocaiesti, nu te vei îndrepta pâna la mormânt. Duhurile rele intra si ies din trupul nostru. Când omul se mânie, demonul intra în el, dar când se umileste demonul iese din el.

Daca te asezi la rugaciune si diavolul se ridica împotriva ta si nu te lasa sa te închini, atunci umileste-te si zi: nu este un om mai rau decât mine pe pamânt, si demonul va disparea îndata. Ei se tem îndeosebi de umilinta si de cainta si se tem de o marturisire curata. Nu te descuraja daca auzi diavolii vorbind înauntrul tau: ei sunt în corpul tau si nu în suflet. Umileste-te atunci, iubeste postul si nu bea vodca si nici vin. Daca nu l-ai scultat pe staretul sau pe parintele tau duhovnicesc, atunci este un diavol în tine, si tot asa dupa fiecare pacat.

Cel ce se marturiseste fara a avea inima curata si face voia sa proprie, atunci chiar daca se apropie de Sfintele Taine, demonii ramân în trupul lui si îi întuneca mintea. Daca vrei ca demonii sa piara din sufletul tau, atunci umileste-te, fii acultator, iubeste sa faci întocmai lucrurile care ti se cer si marturiseste-te cu inima curata. Parintele duhovnic poarta epitrahilul în Duhul Sfânt si este asemenea Domnului nostru Iisus Hristos si straluceste în lumina Duhului Sfânt. Si iata ca, atunci când parintele duhovnic ne vorbeste, Duhul sfânt îndeparteaza pacatul prin cuvintele sale. Si parintele Duhovnic si preotii au Duhul Sfânt. Unul dintre batrâni vedea pe parintele sau Duhovnic în icoana lui Hristos: iata cât ne iubeste Domnul!

Domnul iubeste sufletul curajos care-si pune toata nadejdea în Dumnezeu. Noi trebuie sa-l imitam pe Adam în pocainta si rabdarea sa. Trebuie sa-i iubim si sa-i cinstim pe sfintii Preoti. Din cauza mândriei noastre si pentru ca nu ne iubim unii pe altii, noi nu vedem în ce har al Duhului Sfânt se gasesc Preotii.

Sufletul care se întoarce la Domnul primeste în schimbul pocaintei sale harul Sfântului Duh. Sufletul iubeste atunci pe Domnul si nu poate sa se dezlipeasca din aceasta iubire. Domnul vrea ca noi sa-L iubim si noi ne smerim din dragoste pentru El. Domnul vrea ca noi sa-i cerem cu simplitate asa cum cer copiii mamei lor. Daca însa suntem mândri, sa cerem Domnului un duh umilit si Domnului va da celui smerit sa vada cursele vrajmasului. Domnul ne iubeste mult si ne da sa cunoastem ce se întâmpla în ceruri si cum traiesc acolo batrânii nostrii care au placut lui Dumnezeu prin smerenia si dragostea lor. Domnul a dat raiul sfintilor celor smeriti.

Împaratia lui Dumnezeu este în noi. Trebuie sa vedem daca pacatul nu vietuieste întru noi. Atunci când parintele duhovnic spune un cuvânt, pacatul din suflet este ars si sufletul simte libertatea si pacea. Si daca sufletul se pocaieste, atunci Domnul îi da sa cunoasca bucuria si veselia întru Dumnezeu. Atunci împaratia lui Dumnezeu este în noi.

Sufletul trebuie sa se smereasca adânc, în fiecare clipa, pâna ce ajunge sa se smereasca chiar si în timpul somnului. Sfintilor le placea sa se smereasca si sa plânga si de aceea Domnul îi iubea si le dadea sa-L cunoasca. Dragostea lui Dumnezeu este cunoscuta prin Duhul Sfânt care traieste în Biserica noastra ortodoxa.

Daca am fi smeriti, Domnul ne-ar arata raiul în fiecare zi. Dar pentru ca nu suntem smeriti, noi trebuie sa luptam si sa ducem un razboi cu noi însine: daca te vei învinge, Domnul îti va da Ajutorul Sau Sfânt în schimbul smereniei si ostenelii tale.

Alt articol despre Siluan Anthonitul

Nadejdea noastra este la Dumnezeu

Invatatura uitata de ortodoxie....

"Omul este cu mult mai însemnat si mai pretuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovnicesti, care sunt oamenii".
( Sfântul Ioan Gura de Aur)

"Tati, dar ce e asta?"

What is that?
A sparrow.

Rabdarea noastra va realiza mai mult decat forta noastra. Edmund Burke
Sufletele mari rabda in tacere. Friedrich von Schiller

Iti mai aduci aminte cata grija a avut mama/tatal tau de tine? Plimbariile in parc, iesirile in oras sau diminetiile racoroase cu rasaritul lor de soare la 6 dimineata, la pescuit in delta.
Eu da. Sunt amintirile mele neperisabile.

Urmareste si descopera aici o lectie faina de viata.

Care sunt limitele rabdarii tale?
Rabdarea presupune stapanire de sine, calm si ratiune. Adica, nu numai sa nu-ti iesi din fire pentru orice nimic, ci sa si depasesti iritarea provocata de cel de langa tine.

Sa fim intelepti si sa invatam cu totii iubirea si rabdarea Lui.

Prof. dr. O. Petrovich - Oxford University la ULBS



In perioada 31 martie-2 aprilie Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu organizeaza o serie de evenimente stiintifice avand ca invitat special pe doamna profesor dr. Olivera Petrovich de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie). Tema conferintei principale este "Atheism or Religion. Psychological Evidence for the concept of God in Children and Adults".

In contextul unei lumi secularizate si a avantului ateismului contemporan, Dr. Petrovich este invitata la Sibiu pentru a-si prezenta rezultatele inedite ale ultimelor cercetari experimentale ce au avut ca obiectiv identificarea originii religiei la copii si adulti. Conform teoriei sale, religia este o activitate naturala a cognitiei, pe cand ateismul reprezinta o pozitie achizitionata in timp.

Dr. Olivera Petrovich preda psihologia dezvoltarii la Departamentul de Psihologie Experimentala si psihologia religiei la Facultatea de Teologie, Universitatea din Oxford. Din 1988 este doctor in psihologie al Universitatii din Oxford si a efectuat numeroase cercetari experimentale in domeniile psihologiei religiei si psihologiei dezvoltarii.

piperate (1)


Daca nu ai dorinte puternice dupa aratarea slavei lui Dumnezeu, aceasta nu este pentru ca ai baut indeajuns si nu mai esti insetat. Este pentru ca ai cules firimiturile de la masa lumii. Sufletul ti-e incarcat cu lucruri marunte si nu mai exista loc pentru ceva mai mare (John Piper)

vineri, 20 martie 2009

Fii barbat!



Un clip cu un scurt mesaj de Paul Washer. Fotografiile sunt ale unor misionari, unii dintre ei şi-au dat viaţa pentru promovarea si prezentarea Evangheliei lui Isus Christos.
Acesti oameni nu au transmis altora doar "informatii", ci insusi viata lor au asezat-o la dispozitia lui Dumnezeu pentru largirea Imparatiei Sale. Au ales sa faca cu bucurie pe alti oameni bucurosi in Dumnezeu. Aceasta fiind cea mai durabila investitie in Economia Imparatiei lui Dumnezeu.

Tu in ce investesti? in case ..in masini . in diplome?

Care sunt lucrurile mele de "mare pret"?
-titlurile si functiile primite?
-realizarile profesionale si afacerea prospera?
-casa si luxul din ele?
-agoniseala din conturile din banca?
-hainele de brand( de marca) cu firma de renume, pe care le imbrac?
-copiii si realizarile lor?
-cercul select de prieteni?

Scriptura spune " Si ce i-ar folosi unui om sa castige toata lumea ,daca in schimb isi pierde sufletul"?
Apostolul Pavel avea si el lucruri de "mare pret" insa nu si-a pus increderea in titlurile si in pozitiile sale evreiesti, romane, ci le-a considerat pe toate "un gunoi".

Sa nu ma intelegeti gresit. Si eu am multe din aceste lucruri. Nu spun ca-i rau sa ai posesiuni, bogatii, realizari de sine, intelectuale, proiecte indeplinite...rau este atunci cand iti alipesti inima de ele, iti asezi increderea in aceste lucruri, si le consideri in inima ta ..cele mai de pret.

Domnul Isus a avut un capital format din 12 ucenici si a investit in ei. El a ales sa echipeze, formeze, imbrace oameni cu putere, pasiune, rugaciune, curaj. A ales sa investeasca intr-un mod intelept in sufletele oamenilor.

Tu in ce/cine investesti?
Tu cum te imbogatesti fata de Dumnezeu?

joi, 19 martie 2009

"Trezirea" - Martin Lloyd-Jones (1)


Alte articole asemanatoare:
1. Lupta e grea, dar se merita
2.Umilinta- Adevarata Maretie
3. Fără Hristos nimeni nu poate trăi cu adevărat

„Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? – „Eu sunt Cel ce am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!” – „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?” – „Eu singur am călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sângele pe pământ.” (Isaia 63: 1-6)


În comentariul pe care l-am făcut capitolului 62, am văzut cum profetul suferă din cauza condiţiei disperate a Ierusalimului, Biserica lui Dumnezeu. Şi am văzut reacţia lui faţă de aceasta, şi cum el decide să vegheze şi să se roage. El va pune străjeri pe ziduri şi va îndemna poporul să se roage fără încetare, să nu-I dea răgaz lui Dumnezeu, să nu se odihnească ei înşişi, până când Sionul nu va fi restaurat, iar Ierusalimul va fi o laudă pe pământ. Era o chemare la acţiune, la confruntare cu caracterul urgent al situaţiei. Şi l-am lăsat pe profet acolo, îndemnându-şi poporul şi angajându-se el însuşi să se dedice aşteptării înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să trimită alinare şi să-i aducă din nou într-o poziţie de privilegiu şi de putere.

Iar acum, în acest paragraf, ajungem la acest tablou extraordinar, pe care-l găsim în aceste şase versete. La prima vedere, cineva poate fi tentat să spună că acestea au fost intercalate. Nu par să aibă nici o legătură directă cu ceea ce s-a petrecut înainte. Rugăciunea profetului continuă în versetul şapte, care duce mai departe, mai mult sau mai puţin, ceea ce am lăsat la sfârşitul capitolului 62. Dar iată acest paragraf care apare deodată în mijlocul rugăciunii sale, a marelui său act de mijlocire. Bineînţeles, au existat unii care au spus că aici este ceva străin, care a fost adăugat doar. Asta este perspectiva celor care nu cred în unitatea acestei cărţi a profetului Isaia, ci o privesc ca pe o colecţie de profeţii răzleţe, făcute în diferite perioade de timp, care au fost mai apoi ajustate şi combinate de vreun editor. Sunt unii care susţin că acest paragraf nu ar trebui să fie aici, că locul lui ar fi în altă parte. Ei spun că această viziune i-a fost dată profetului cu altă ocazie dar, din nefericire, a fost introdusă aici şi întrerupe rugăciunea.

Ei bine, aceasta este manifestarea unei lipse totale de pătrundere spirituală, o ignoranţă îngrozitoare cu privire la căile lui Dumnezeu faţă de poporul Său.
În felul acesta, aceşti oameni cu o gândire raţionalistă pierd întotdeauna gloriile cele mai strălucitoare ale experienţei şi ale vieţii creştine. ( o spune Martin Lloyd-Jones).
Nu, aceasta nu este o intercalare. Aceasta este una dintre cele mai caracteristice acţiuni ale lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Îl vedem aici pe profet într-o situaţie disperată, îndemnând şi chemând poporul său să i se alăture în veghere şi rugăciune, căci situaţia este, într-adevăr, disperată. Iar Dumnezeu priveşte spre ei, înţelege slăbiciunea lor şi condiţia dezolantă în care se află şi le oferă o încurajare. El face doar ceva care să le dea putere să continue în rugăciune şi veghere, şi aceasta este ilustrat în cele şase versete. Este o viziune care i-a fost dată profetului, o licărire a finalului, pentru ca el să nu slăbească, nici să nu se clatine, ci să poată merge mai departe şi să-i determine pe concetăţenii săi să continue marea luptă din domeniul spiritual. Cu alte cuvinte, i-a fost dată pentru a-l încuraja, pentru a-l întări. Iar aceasta este una dintre cele mai tipice acţiuni ale lui Dumnezeu cu privire la poporul Său.
Avem nevoie de încurajare în lupta în care suntem implicaţi. Într-adevăr, nu am fi capabili să mergem mai departe, dacă Dumnezeu nu ne-ar da aceste încurajări din când în când.
Culegerile noastre de imnuri sunt pline de ele:
Uneori o lumină surprinde /
Creştinul în timp ce cântă; /
Este Domnul care Se ridică /
Cu vindecare pe aripile Sale. (W. Cowper)

El o face din când în când. Deodată are loc o spargere a norilor şi apare o străfulgerare, o rază de lumină. Este dată de Dumnezeu, în îndurarea Sa, pentru a ne încuraja, pentru a ne ajuta să mergem mai departe. Suntem chemaţi să ne confruntăm cu situaţia. Este sumbră, jalnică, chinuitoare, epuizantă. Iar tendinţa noastră este de a eşua şi de a ne poticni. De fapt, noi toţi ne-am poticni dacă, din când în când, Dumnezeu nu ar face pentru noi exact lucrul pe care l-a făcut la acest punct pentru Isaia şi pentru copiii lui Israel.

Să înţelegem că există anumite lucruri de care trebuie să ne amintim în mod constant. Scripturile au fost date, după cum ne spune apostolul Pavel, nu doar pentru învăţătura noastră, ci şi pentru încurajarea noastră. De aceea Biserica Noului Testament, în înţelepciunea ei, a fost condusă de Duhul Sfânt să încorporeze aceste Scripturi ale Vechiului Testament cu cele ale Noului. Este acelaşi Dumnezeu care acţionează şi ceea ce a făcut atunci, face încă pentru noi. Acesta este modul în care Dumnezeu lucrează, încă, cu poporul Său credincios. Doresc să sugerez, aşadar, că ceea ce vom privi acum constituie cea mai mare încurajare posibilă pentru rugăciune şi mijlocire. Şi numai când vom înţelege semnificaţia acestui tablou măreţ, această viziune care i-a fost dată profetului, vom putea merge mai departe într-un mod care să ducă la binecuvântarea unei revărsări puternice a Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este calea lui Dumnezeu.
Întâi avem problema, apoi îndemnul la rugăciune şi după aceea doar o încurajare, ca să nu ne descurajăm chiar înainte să fi început.
Când privim, aşadar, la acest pasaj, vedem că este o viziune. Profetului i s-a dat deodată o viziune a cuiva care venea din Edom, din Boţra, care era capitala Edomului. El apare şi este minunat de privit. Dar lucrul care atrage deodată atenţia profetului este că veşmintele îi sunt pătate de sânge. Iată că vine cineva care, evident, a fost implicat într-o luptă mare, într-o mare încăierare. Şi totuşi pentru profet este evident că omul este biruitor. El a trecut printr-o luptă cât se poate de sângeroasă şi totuşi a triumfat, şi iată-l stropit cu sânge, venind în măreţia puterii sale. Ce înseamnă aceasta? Care este mesajul de aici pentru poporul lui Dumnezeu?

Există câteva dificultăţi în această privinţă. Observaţi că Apocalipsa 19 este un comentariu cât se poate de uimitor despre toate acestea, şi există şi alte locuri în Scriptură care se referă la acelaşi lucru. Edom este întotdeauna folosit în Biblie pentru a simboliza şi reprezenta puterile care Îi sunt opuse lui Dumnezeu şi poporului Său. Edom, la origine, provine din Esau. Astfel că puteţi vedea aceasta ca o imagine a contrastului dintre Iacov şi Esau. Esau este omul profan, omul care nu obţine dreptul de întâi născut, omul care preţuieşte o mâncare de linte şi alte lucruri mai mult decât un drept de întâi născut – perspectiva lumească, tot ceea ce Îi este opus lui Dumnezeu şi lucrurilor Duhului. Când citiţi Scripturile, urmăriţi acest cuvânt Edom şi referirile la edomiţi şi veţi descoperi întotdeauna că în tipologia scripturală îi reprezintă pe duşmanii lui Dumnezeu, pe duşmanii ultimi ai lui Dumnezeu, cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a gloriei Sale şi a împărăţiei Sale.

Astfel dar, când citiţi despre ei în Scriptură, veţi descoperi că îi reprezintă pe cei care se opun în mod literal şi real copiilor lui Israel. Au făcut aceasta când copiii lui Israel trebuiau să intre în ţara promisă şi au făcut-o şi ulterior, după ce au intrat în ea. Acest popor al Edomului reprezintă duşmanul tradiţional al Israelului lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dar, bineînţeles, nu se opreşte la aceasta. Edomiţii reprezintă, de asemenea, puterile care s-au opus Domnului Isus Hristos. Nu contează cui aparţin sau din ce naţiune provin; simbolic, acesta este Edomul. Toate forţele şi puterile care s-au adunat împotriva Fiului lui Dumnezeu reprezintă Edomul spiritual. Şi, în acelaşi fel, reprezintă opoziţia şi ostilitatea care au fost manifestate împotriva Bisericii primare. Nu la multă vreme după ce Biserica a luat fiinţă, a început persecuţia şi, după cum vă amintiţi, s-au făcut încercări pentru exterminarea Bisericii. Există o mare ilustraţie a acesteia în Fapte, capitolul 12. Dar există multe altele, multe puteri care s-au adunat în încercarea de a înăbuşi şi a nimici Biserica primară.

Edom reprezintă, de asemenea, puterea care s-a opus Bisericii Creştine de-a lungul secolelor. Dacă nu am văzut nimic altceva în timpul acestor studii ţinute despre această chestiune a trezirii, am încrederea că ne-au oferit măcar un sens al istoriei. Biserica luptă astăzi pentru viaţa ei, dar nu este prima dată când o face. S-a întâmplat de multe ori până acum. Edom rămâne, Edom stă mereu de veghe, gata să se năpustească asupra noastră, gata să ne distrugă. Edomul spiritual este acolo şi de multe ori a avut succese mari, a fost triumfător, iar Biserica pare să fi fost într-o stare muribundă, aproape moartă. Este la fel şi astăzi, iar toate puterile şi forţele care se ridică împotriva noastră sunt simbolizate de Edom: împărăţia întunericului, împărăţia iadului, împărăţia Diavolului, împărăţiile acestei lumi. Suntem în aceeaşi condiţie ca cea din perioada de istorie la care se referă Isaia, pustiită şi părăsită.

Iar, în cele din urmă, trebuie să reţinem faptul că Edom reprezintă, de asemenea, forţele care se vor aduna în încercarea finală de a-L înfrânge pe Dumnezeu, pe Cristosul Său şi pe creştini, într-o luptă mare la Armaghedon. Acesta este Edom; toată această putere care Îl urăşte pe Dumnezeu şi doreşte să-L doboare, adunându-şi oştirile nevăzute pentru conflictul final. Edom!

Vedeţi acum imaginea care a fost descrisă aici de profet în viziunea sa. Iar de-a lungul secolelor, când Biserica lupta pentru viaţa ei şi când s-a confruntat cu teama dispariţiei, a fost obiceiul ei să facă referire la acest pasaj şi, adeseori, acesta a dat o nouă viaţă copiilor lui Dumnezeu. Ei s-au rugat probabil ani de zile, dar nimic nu s-a întâmplat. Duşmanul părea să devină mai puternic, în timp ce puterile Bisericii păreau să scadă, iar oamenii au început să se întrebe dacă merita să meargă mai departe. Totul era împotriva lor. Deodată s-au întors la aceasta şi au avut viziunea într-un mod proaspăt, fiind încurajaţi şi continuând să se roage. Fie ca acesta să fie efectul asupra noastră, privind şi noi la această viziune! Eşti epuizat şi slăbit? Te simţi descurajat? Ai un sentiment al disperării cu privire la întregul viitor al Bisericii Creştine şi al cauzei lui Dumnezeu?
Cunoaştem ceva despre aceste puteri ostile. Ni se vorbeşte în mod constant despre ele. Ce ne poate fi de folos? Există vreo speranţă pentru noi? Când începem să ne simţim astfel, nu există nimic mai important decât să ne menţinem ochii deschişi, să fim străjeri pe ziduri, cu privirea aţintită la orizont, la dealurile îndepărtate. Există vreo speranţă? Aici nu există nici una, aşa că haideţi să privim în depărtare. Ne-am organizat forţele, ne rugăm, priveghem şi totuşi ne întrebăm cum ar putea ceva să ne salveze când, deodată, cineva strigă „Cine este acesta? Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii?” Şi, imediat, apare o speranţă. În mijlocul întunericului şi al disperării, al deznădejdii, apare această persoană. „Cine este acesta?” Şi relatarea continuă.

Trebuie să ne amintim, pur şi simplu, de această Persoană binecuvântată, singura speranţă, ultima speranţă, da, dar speranţa neclintită. „Cine este Acesta …?” Haideţi să privim la El împreună. Să ne oprim din a mai privi lumea din jurul nostru şi să privim la El. Asta este ceea ce Biserica are nevoie să facă – să-şi ridice capul şi să privească la El. „Cine este Acesta…?” Să încetăm să mai privim la comunism. Să încetăm să mai privim la materialism, la ştiinţă şi la toate lucrurile despre care auzim atât de mult şi despre care vorbim atât de mult. Să ne întoarcem ochii de la ele.
„Cine este Acesta…?” Aici se află speranţa pentru Biserică.
Acesta este modul de a fi încurajaţi în rugăciune, în mijlocire. Ştiţi, prietenii mei, necazul nostru se datorează faptului că privim atât de mult la alte lucruri şi că am uitat adevărul despre El. De aici frământarea noastră, febrilitatea noastră şi sentimentul de deznădejde. Responsabilitatea noastră, repet, este să privim la El. Şi ce vedem?
Recomand Editura Perla Suferintei.
Cartea "Trezirea" de Martin Loyd-Jones

Dumnezeu nu face greseli

Vreau sa te incurajez sa privesti acest video pana la capat.
Am plans urmarind unele secvente.
Mesajul mamei fata de darul primit de sus:
"And she loves you with a Love so pure,
it just makes your heart break".

Asculta si descopera mesajul acestei cantari aici.
"God doesn't make mistakes"

miercuri, 18 martie 2009

Eşecul mesajului evanghelic




Nu cred că actuala abordare de evanghelizare ar lucra în mediul prezentat mai sus. Si totusi aceeasi strategie este prezentată şi astăzi in mediul evanghelic romînesc. Hai la Isus si toate problemele tale vor fi rezolvate.
Această imagine aleasă de mine nu are scopul şi menirea să fie plină de umor,mai degrabă doresc să trag un semnal de alarmă. Apostolul Petru dorea mereu să trezească conştiinţa adormită a credinciosilor. Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. In amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin inştiinţări, (2 Petru 3:1)

13. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt ceice intra pe ea.
14. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt ceice o afla. Matei 7:13-14:


Unii oameni sunt atât de preocupaţi de a insera principii de competiţie, de bunăstare, de prosperitate,la amvon incât dorinta si motivatia lor este sa facă evanghelia prosperităţii acceptabilă pentru toţi. Cristian Bărbosu ii numeşte pe astfel de "evanghelici" din biserici "baroni locali", ascultă ultimul mesaj 1 Corinteni - Judecăţile in Biserică.

Redau acum cateva gânduri care sunt asemanatoare si principiilor biblice autentice si pe care mi le-am insusit si eu. Autorul este John MacArthur, care nu cred ca avea frustrări, sau dorinţa de a părea tendenţios sau legalist:



"De ce se intampla lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Atmosfera din ziua de azi in randul miscarii evanghelice -- atmosfera in biserica de astazi -- care este, cred, si in mass-media este dominata de miscarea moderna carismatica, de curentul Evangheliei Prosperitatii, o perspectiva a crestinismului care, spunand drept, este straina de Scriptura.

Daca te uiti la televiziunea crestina si tragi de aici concluzii despre teologia crestina, poti concluziona ca, din tot ceea ce ai vazut, crestinismul este o cale a vietii ce duce la bogatie, la coafuri nerusinate si garderobe uimitoare, duce la scene elaborate in show-rile de televiziune si scaune ciudate si aur pe orice, etc., etc., etc. Duce la bogatie si prosperitate si fericire si confort si sa te simti cu adevarat bine.

Vei auzi predicandu-se, in mass-media crestina, "Evanghelia prosperitatii" ca Isus te vrea bogat, si Isus te vrea confortabil, si Isus te vrea plin de succes, si daca suferi este pentru ca esti slab in credinta. Daca suferi, este pentru ca nu ceri ceea ce este de drept al tau.

Exista, de asemenea, in miscarea evanghelica contemporana, notiunea ca Isus, in vreun mod sau altul, va rezolva toate problemele vietii tale. Asa ca, ni se spune din aceea parte a miscarii evanghelice, care este diferita de miscarea carismatica, ca adevarata problema este ca trebuie sa ne apropiem de oameni pe baza "nevoilor ce le simt"... Cu alte cuvinte, care sunt nelinistile, durerile, suferintele, ranile, disconfortul, problemele vietii din care oamenii se simt rau...Noi trebuie sa le confruntam si trebuie sa le aducem la Isus, ca la unul care le va rezolva toate necazurile vietii, cel ce-ti rezolva toate problemele, cel ce te face sa te simti confortabil, cel ce-ti aduce pace in viata ta plina de probleme; Isus va elimina orice eveniment ce ne deranjeaza, orice relatie lipsita de confort si implinire --cumva Isus va aduce pace in orice circumstanta dificila. Aceasta este evanghelia "nevoi simtite".
Avem, asadar, pe de-o parte evanghelia prosperitatii care promite ca poti fii bogat in Isus si iti rezolva toate problemele. Si avem si evanghelia "nevoi simtite" care spune ca: "Ei bine, Dumnezeu chiar vrea sa-ti rezolve viata si s-o faca calma cu desavarsire, plina de pace si confort si s-o implineasca si s-o satisfaca in orice mod imaginabil." De fapt, ambele puncte de vedere se pot concluziona ca daca vin dificultati in viata ta, este probabil diavolul. Ceea ce ai putea dori este sa afli cum sa-l gonesti, pentru ca e diavolul cel ce aduce toate aceste lucruri rele in viata ta. Ele nu vin de la Dumnezeu; ele vin de la diavol.

Asa ca, asta te duce la un fel de antrenament in care trebuie sa te implici prin care sa stii sa anihilezi puterea diavolului in viata ta sau a altora. Intri in acea notiune nebuneasca de a pronunta un fel de condamnari, cel putin la nivel temporar sau atat cat priveste viata ta, asupra Satanei, incercad sa-l legi apoi sa legi demonii care sunt cauza tuturor problemelor tale. Daca te poti angaja cu succes in legarea lui Satan si a demonilor, atunci poti elimina disconfortul si suferinta si lipsa linistii din viata ta.

Toate acestea sunt nebiblice. Toata aceasta conceptie este gresita.
De fapt, aceasta idee gresita prin care crestini trebuie sa fie deasupra suferintei este o trista dezonoare la adresa tuturor acelor nobili credinciosi care au fost de-a lungul vremurilor....
...-- in istoria imparatiei lui Dumnezeu -- care au suferit, au suferit sever, au suferit persecutia, au suferit martirajul -- toti acei eroi. De exemplu, enumerati in Epistola catre Evrei, capitolul 11: Abel si Enoh, si Noe, si Avraam, si Sara, si Isaac, si Iacov, si Iosif, si Moise, si Rahab, si Ghideon, si Barac, si Samson, si Ieftaie, si David, si Samuel, profetii -- toti acei ce au au stins puterea focului si au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase, cei ce si-au primit inapoi pe mortii lor inviati, cei ce au fost chinuiti nevrand sa primeasca izbavirea care li se dadea pentru a nu-si nega credinta, cei ce au suferit batjocuri si batai si lanturi si inchisoare, sau au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului -- si de nici unul din acestia, este scris, nu era vrednica lumea.

Ce spuneti de acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei oameni care nu au pus mana pe ceea ce era a lor? Au fost ei oameni care n-au beneficiat de ceea ce era a lor? Nu l-au putut ei determina pe Dumnezeu sa rezolve tot disconfortul lor? S-au intamplat astea doar pentru ca nu s-au increzut in Dumnezeu? S-au intamplat pentru ca ei nu stiau ca ei ar fi trebuit sa fie prosperi? Poate s-au intamplat pentru ca ei n-au stiut cum sa-l "lege pe Satan." Poate ei n-au stiut cum sa lege acei demoni.

Ce nebunie! Ce gandire eretica este aceasta! Acestia sunt barbati si femei dintre cei nobili. Acestia sunt eroii credintei. Acestia sunt cei mai buni dintre oamenii lui Dumnezeu. Acestia sunt marii credinciosi ai istoriei si ei au suferit imens. Ati putea adauga la aceasta lista, si probabil ar fi fost adaugati daca Epistola catre Evrei ar fi fost scrisa astazi, apostolii ce au fost excutati sistematic. Si in final, ultimul dintre ei, Ioan, care a murit in exil in insula Patmos.

Ce putem spune despre primii crestini? Despre toti acei crestini care au murit sub persecutia romana, care au fost arsi in gradina lui Nero la petreceri pentru a lumina in intuneric? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit prin groaznica persecutie inainte de secolul al IV-lea? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit in timpul Reformei? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit pentru credinta in Inchizitia Catolica si au fost martirizati? Dar ce spuneti despre toti acei credinciosi de dinaintea reformei protestante ce au fost ucisi sau martirizati: hughenoti, altii...? Dar ce spuneti despre toti acei ce au suferit martiraj din timpul Reformei incoace? Dar ce spuneti despre toti acei misionari care au fost ucisi de catrei cei carora vroiau sa le prezinte evanghelia?

Poate fi socant pentru tine sa stii ca 300.000 de crestini sunt martirizati in fiecare an, chiar in zilele noastre, conform unei declaratii a lui David Barrett, editor la World Christian Encyclopedia. 833 in fiecare zi undeva in lume sunt martirizati pentru credinta lor in Isus Hristos, in tarile ostile care urasc adevarul. Ce spuneti despre toti acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei mai prejos ca marii credinciosi? N-ar fi trebuit ei sa stie ca toata aceasta chestiune priveste confortul si prosperitatea, si sa aiba toate nevoile implinite? Nu asta conteaza? Nu sa te simti bine conteaza? Ceea ce conteaza nu e sa ai un mediu perfect in care sa traiesti?

Adevaratii credinciosi de-a lungul veacurilor au suferit si cu cat erau mai credinciosi cu atat au suferit mai mult; nu cu cat au fost mai credinciosi au suferit mai putin. Isus a spus: "In lume veti avea necazuri" Ioan 16:33. Apostolul Pavel spune:
"Toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus, vor fi prigoniti." 2 Timotei 3:12.
Daca a inteles cineva ca lucruri rele se intampla oamenilor lui Dumnezeu, acela cu siguranta a fost apostolul Pavel. El spune in 2 Corinteni 4:8: "Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtoare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati. Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru." El a inteles ca lucruri rele li se intampla oamenilor lui Dumnezeu. Lucruri rele s-au intamplat din totdeauna oamenilor lui Dumnezeu. Aceste lucruri rele includ persecutie; aceste lucruri rele includ martirajul si pot include si executia.
Acum, supunand tot ce se intampla in aceasta lume, chiar permitandu-i lui Satan sa fie activ in anumite lucruri care chiar impiedica cauza lui Hristos, supunand tot ce se intampla este legea suverana a lui Dumnezeu. Voi spune ceva la care probabil nu v-ati gandit, dar este adevarat: Satan este slujitorul lui Dumnezeu. I se permite sa faca doar ceea ce Dumnezeu ii permite. El este slujitorul lui Dumnezeu si scopurilor Lui suverane. Tot ce se intampla este sub domnia suverana a lui Dumnezeu. Isaia 45:7 spune: "Eu intocmesc lumina, si fac intunericul, Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri." Suferinta, incercarile, persecutia -- tot felul de nenorociri sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu si se potrivesc scopurilor Sale, si in special scopurilor Sale pentru copiii Lui prea iubiti.

Eroii credintei din Evrei 11 demonstreaza o ascultare extraordinara in fata incercarilor severe si in acelasi timp demonstreaza o credinta neindoielnica nesovaita in scopurile lui Dumnezeu, o incredere nesovaita in suveranitatea lui Dumnezeu. Scopurile lui Dumnezeu in suferinta, sunt chestiuni ce trebuiesc intelese: Dumnezeu are un scop pentru suferinta noastra.

Avand lucrul acesta in minte, sa citim textul. Evrei 12, versetul 5: "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului." Aceasta este fraza pe care as vrea s-o retineti. Aceasta este disciplinarea Domnului despre care vorbim. "Nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste. Suferiti disciplinarea sau pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii. Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor", adica Dumnezeu, "si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice pedeapsa (disciplinare), deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii."

Ceea ce identifica pentru noi acest pasaj este disciplinarea Domnului. Putem spune ca Dumnezeu aduce incercari dificile in vietile noastre pentru a-si indeplini scopurile. Aceasta face parte din procesul nostru de transformare dupa imaginea Fiului Sau. Desavarsirea noastra cere disciplinare, incercare, modelarea vietii, ( insa o disciplinare prin dragoste)."
Domnul Dumnezeu să ne ajute să nu transmitem mai departe o Evanghelie (fabricata de imaginatia si inchipuirea noastra, confectionata dupa placerile noastre) poluata, corupta, compromisa din cauza modului nostru de viata duplicitar, cameleonic, lipsit de integritate. Sa ne rugam sa trăim o Evanghelie adevarată,curată, nobilă si sfantă.
Cu adevarat să il reprezentam pe Dumnezeu cu cinste si demnitate in aceasta lume.
In Slujba Lui
Alexandru

Care este teologia ta?