Am o fiica de patru ani si deja am inceput sa intru in panica: Sunt speriat de faptul ca, dupa cum evolueaza lucrurile, nu prea va avea de unde alege un sot pe masura frumusetii, inteligentei si personalitatii ei puternice. Ma uit in jur si vad tot mai putin barbati. Vad, in schimb, o mare multime de baieti, care de care mai lesinati si mai apatici, efeminati pina la lacrimi de o societate care pare pornita pe transformarea barbatilor in femei si invers. Insa preocuparea mea cea mai mare este ca eu insumi sa-i fiu un exemplu de barbat, un standard sub care sa nu tinteasca niciodata atunci cind isi va alege un partener de viata.
Bisericile noastre par din ce in ce mai populate de femei si mai depopulate de barbati, din motive care de multe ori ne scapa. Poate ca o mare problema o reprezinta faptul ca barbatii nu isi gasesc identitatea in biserici, gasind acolo mai degraba o incercare de feminizare a lor, de rotunjire a colturilor, de imblinzire si de sufocare chiar a spiritului masculin. Dupa cum bine observa John Eldredge, biserica promoveaza doar imaginea barbatului blind, inofensiv si linistit. Se pare ca biserica nu are loc pentru razboinici. Si aceasta din cauza ca, spune Eldredge “Imaginile care le avem despre El [Cristos] ne arata un personaj tandru inconjurat de copii. Un fel de Maica Tereza. Da, acestea sunt imaginile pe care le putem vedea in multe biserici. De fapt, acestea sunt singurele imagini pe care le vedem despre Isus. Dupa cum am spus si mai inainte, ele ne lasa cu impresia ca a fost cel mai de treaba barbat de pe pamint. Un fel de bunicut cu barba care spune povesti de adormit copii. A sugera sa fim ca si El e un indemn sa devenim cu totii pasivi si blegi. Sa fim draguti. Sa fim de treaba. Sa fim ca Maica Tereza.” (John Edlredge, Eu, barbatul, Ed. AquaForte, Cluj Napoca, 2004, p.24)
Desigur, avem nevoie si de Maica Tereza si de blindetea ei, la fel cum avem nevoie de blindetea inegalabila a Domnului Isus. Insa a-L portretiza pe Domnul Isus in felul de mai sus reprezinta o trunchiere a personalitatii Sale. Desi am auzit o multime de poezii, cintari si predici despre Isus - Pastorul cel bun - nu prea am auzit poezii, cintari si predici despre Isus - Leul din tribul lui Iuda. Nu prea se vorbeste despre Isus - Cel care rastoarna mesele in templu si ii da afara pe vinzatorii care confunda afacerile cu religia. Nu prea se vorbeste despre domnul Isus - Cel care se rasteste la liderii religiosi si ii alinta mereu cu vorbe dulci - vipere, fatarnici, morminte varuite. O nu, noi vorbim despre Pastorul cel bun, care nu ar provoca niciodata discutii aprinse, nu ar deschide controverse, ci ar discuta numai despre flori, norisori albi si porumbite. Nu-i asa? Acest Cristos feminizat nu ii atrage deloc pe barbati si aceasta nu ma mira citusi de putin. Cine nu ar prefera sa fie condus de un Pastor blind in locul unui Leu? Paradoxul este ca Isus este si una si alta. Insa, din incercarea de a linisti apele (pe care Insusi Domnul Isus le-a tulburat), ne concentram pe partea Lui feminina. Get in touch with your feminin side, ne spun americanii.
Am vazut nu de mult un film in care eroul era un “barbat” complet neinteresant si deosebit de enervant pentru toti cei din jurul lui. Diavolul, sub intruchiparea unei femei, i se arata si ii propune un tirg: sulfetul lui pentru implinirea citorva dorinte. El se foloseste de aceste dorinte pentru a o cuceri pe o colega foarte frumoasa de la serviciu. Intr-una din dorintele esuate a reusit sa citeasca in jurnalul colegei sale ca aceasta isi doreste un barbat sensibil, care sa-i inteleaga sentimentele. Crezind ca a dat de aur, el i-a cerut diavolitei sa il transforme in cel mai sensibil barbat de pe pamint. Bineinteles, ea i-a facut pe plac, transformindu-l intr-un artist bleg care incepe sa plinga de fiecare data cind priveste asfintitul. Prietena lui ii apreciaza sensibilitatea, insa pina la un punct: atunci cind doi barbati apar in cadru si o intreaba daca nu vrea sa mearga la o bere. Ia ghiciti: se duce sau nu se duce???
Cartea lui Eldredge este foarte diferita de majoritatea cartilor gen reteta, gen care va fi foarte des criticat de revista Adoramus si care se potriveste in Romania (si oriunde altundeva, credem noi) ca nuca in perete. John Eldredge nu isi propune sa ne dea o reteta despre cum sa devii un barbat adevarat, ci ne conduce spre o redescoperire a inimii neimblinzite a barbatului. Din primele pagini, calatoria devine pasionanta, pentru ca ne conduce in locuri in care de multe ori nu am ajuns, de teama sa nu suparam pe altii, sa nu deranjam, sa nu “tulburam apele”. Putine carti din lume au calitatea de a fi formative si cred ca aceasta este una dintre ele. Am fost obisnuiti sa credem ca doar femeile sint misterioase si ca barbatii sint o ca o carte deschisa, fara a emana nici cel mai mic mister. Cartea Eu, barbatul ataca acest mod de gindire, incitindu-si cititorul in descoperirea masculinitatii pierdute. In ea veti redescoperi barbatul aventurier, razboinic, neimblinzit, asa cum a fost creat de Dumnezeu. Ati putea crede ca este o carte doar pentru barbati. Nimic mai gresit. De multe ori chiar si caracterul blind al femeilor a fost prost inteles si exagerat, din incercarea de a pune pe oameni in mici cutiute bine definite si etichetate: femeile sunt blinde, barbatii sunt neimblinziti; femeile sunt sensibile, barbatii sunt duri si asa mai departe. Femeile vor descoperi in aceasta carte nu doar masculinitatea autentica, ci si feminitatea autentica, prin contrast si complementaritate. Citind aceasta carte, femeile isi vor redescoperi sotii ca barbati adevarati, pasionali si razboinici, vor redescoperi pe cavalerul pe cal alb care le-a salvat din turnul de fildes. O carte pentru barbati? Nu, o carte pentru barbati si femei, despre barbati.
O alta carte care mi-a influentat formarea a fost scrisa de un bun prieten de familie, dr. Dave DeWitt. Acesta isi incepe primul capitol cu urmatoarele cuvinte: “Traiesc alaturi de trei femei frustrate - fiicele mele. Fetele mele se simt frustrate in compania majoritatii barbatilor pe care-i intilnesc (cu exceptia mea, desigur!). Una dintre ele a comentat odata in gluma: “Cred ca o sa ma marit cu primul tip care ma invita in oras si nu ma intreaba pe mine unde mi-ar placea sa iau masa.” Alta mi-a sugerat sa predau un curs pentru baieti cu titlul: “Sa fim indrazneti”. Desi au intilnit si exceptii, fetele mele sint convinse ca, in general, barbatii sint niste papa-lapte!” (Dave DeWitt, Cartea barbatului matur, Fundatia Link Romania, Iasi, 2004, p.21). Se pare ca barbatii sunt intr-adevar pe cale de disparitie. Printesele stau in turn si isi asteapta cavalerii, insa acestia si-au vindut de mult armura, caii si armele si au cumparat o biblioteca intreaga de carti self-help din colectia Cum sa fii un barbat sensibil. Nu-i nimic rau in a fi sensibil, insa daca esti numai sensibil, atunci nu mai esti barbat…
Dave DeWitt ne duce intr-o calatorie a transformarii baiatului in barbat si apoi in patriarh. “Baiatul”, spune autorul, “este un individ complet haotic, care nu si-a stabilit inca ordine in viata. Barbatul este individul care si-a asumat responsabilitatea de a stabili ordine in viata proprie si a celor apropiati lui… Patriarhul este barbatul care si-a asumat responsabilitatea de a se maturiza si de a face din familia sa extinsa beneficiara acestei maturitati.” (p.10). Trecerea prin cele trei faze este explicata pe larg de catre autor, incepind cu baiatul care pleaca de acasa, de linga fusta mamei si isi descopera menirea. Recomand aceasta carte pentru grupurile de studiu ale baietilor din biserici (cartea are si un ghid de studiu excelent). Si eu am trecut in perioada adolescentei prin acest studiu, sub indrumarea fratelui Marius Cruceru si tin sa precizez ca acel studiu a reprezentat un moment crucial in formarea mea personala.
In concluzie, avertizez pretendentii la mina fiicei mele: veti primi permisiunea de a-mi curta fiica doar dupa ce dati un test din cele doua carti. Si pina ajunge ea la maturitate, mai gasesc eu vreo 20. Carti, ce-ati crezut?
de Daniel Manastireanu
