Priviri pierdute în bocancii goi
Mã uit la bocanci. Goi si tristi ca douã morminte surori sãpate în
lutul înghetat. Iar a trecut mosul si n-a lãsat nimic...
Ba da! Facturi de la apã
si curent, impozitul, taxa de drum, asigurãrile obligatorii,
retetele copiilor de dus la farmacie, parbrizul înghetat al Daciei
ce nu vrea sã porneascã. Un câine comunitar iese cu ochii umezi de
sub masinã si sunt fericit cã nu porneste hârbul. Doi tineri se
sãrutã... El i-a adus un trandafir înghetat, casant si parcã si
îmbrãtisarea e tot degeratã.
E 6 decembrie 2007 si mi-e dor de plaja de la Mangalia, de scoici si
soare mult. Leonardo da Vinci cumpãra pãsãri din piatã prinse în
colivii si apoi le dãdea drumul. În fiecare zi elibera pãsãri din
temnita materialismului si de aceea are artistul fata atât de
seninã.
Nu sunt destule pãsãri pentru câte fete triste sunt în dimineata
asta pe stradã. Suntem un popor de murãturi în asteptarea unui mos
ce s-a împotmolit pe undeva prin univers si ne lasã bocancii goi si
reci. Se aud colinde pe stradã ce ne întorc cu gândul în copilãria
de unde am evadat prea devreme.
În ieslea Betleemului se pune fânul pentru culcusul unei nasteri
aproape neobservate. .. Ne-am bãgat capul în magazine si computere si
nu vedem steaua licãrind a drum lung. Obositi de propriile chipuri,
convinsi cã universul se sfârseste cu debaraua plinã de haine,
plimbãm cãteii pãmântului în lesa pãcatului.
Cu capul în troaca cu lãturi, fiul risipitor a întrebat "Asta e tot
ce mi se poate oferi?" "Nu!", a auzit, "asa cã întoarce-te acasã".
Când vei privi în bocancii goi, când te vei sãtura de pachetul
primit sub brad, adu-ti aminte cã e vremea sã te întorci spre iesle.
Doar de acolo vin lucrurile care nu trec si de care are sufletul tãu
nevoie.
Vladimir Pustan
