sâmbătă, 29 octombrie 2016

5 Epitafuri din viaţa apostolului Pavel

18.09.2016
Sibiu CDE

Mulţi oameni se gândesc la detaliile cu privire la înmormântarea lor. Unii chiar mi-au  împărtășit..ce doresc să fie scris pe piatra funerară, muzica ce să fie pusă prin casă la priveghi, sau predicatorul care sa vestească Evanghelia!

Mă gândesc deja la un vs. “dar cine face Voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. 1 Ioan 2:17b

Ideea este ca ceea ce va fi scris pe piatra ta funerară ar trebui să sumarizeze- viaţa ta.

Aşa cum te-au cunoscut alţii, aşa cum ai fost tu în realitate. Fără exagerări şi flaterii.

Şi e bine să faceți si dumneavoastră acest exercițiu să te gândești la perspectiva finală a vieții tale. Si sa începi sa trăiești viaţa ta acum în lumina acestui epitaf!
Moise- omul lui Dumnezeu spune in Psalm 90-12:Invaţă-ne ca să ne numărăm bine zilele ca să căpătam o inimă înțeleaptă.  Martin Luther spunea”Doamne învaţă ne cum să ne gândim la moarte ..astfel încât să învăţăm cum să trăim”.

Astăzi ne vom uita la cinci afirmații pe care cred ca apostolul Pavel si le-ar fi dorit scrise pe piatra sa funerara. Bineînțeles ca el nu a avut asa ceva..scriitori istorici ..afirma ca el a fost decapitat la ordinul lui Nero- iar corpul aruncat sa fie mâncat de câini.

Acesta este un discurs de rămas bun-lăsat unui grup de presbiteri din Efes, conștient ca va pleca la Roma si va muri..isi sumarizează întreaga viata înaintea lor.

De multe ori la înmormântările necreștine- :se spune despre cineva “ oh! Mai avea aşa de mult de lăsat, sau nu a terminat ce si-a propus."
In Scriptura descoperim ca Dumnezeu oferă un TIMP fiecărui credincios – sa termine ceea ce i-a încredințat sa facă . Si e interesant ca Dumnezeu ne oferă toate ingredientele pentru a-l putea sluji. 

Deci Dumnezeu este cel care ne oferă TIMPUL, înzestrările naturale, El ne oferă totul –inclusiv timpul in care sa putem folosi toate aceste daruri. Si asta pentru mine este foarte important …pt ca in 1 Petru 1:17 (unele traduceri..folosește-ti timpul responsabil…scoate tot ce e mai bun din timpul vieţii tale).

Vedeți Dumnezeu ne oferă un timp in care sa il putem sluji. Auzim câteodată unii oameni..of.mi-as fi dorit sa fi facut mai mult-dar atât Pavel cat si Petru conștientizau faptul ca Dumnezeu este cel care ne oferă un anumit timp..pentru o anumita sarcina.

Iar pentru credincioși asta este o ușurare, o eliberare..pentru ca nu vei ajunge in cer si ii vei spune lui Dumnezeu…"of…mai imi trebuia jumătate de ora..sa fac lucrarea aia.sa ma rog!.”Doamne mai aveam nevoie de 2 zile- ca sa te slujesc bine”..Nu!, în toată aceasta stare nu va fi nici un regret. 

Când ti-ai terminat misiunea –Dumnezeu te ia ACASĂ!

Nu vreau sa spun ca tu ești la capătul lucrării vieții tale, sau ca eu sunt acolo. Nici unul dintre noi nu isi știe SFÂRȘITUL!.- dar as vrea sa va incurajez cu 5 afirmații descoperite din  FAPTE 20

1.AM FOST CREDINCIOS SA FAC CEEA CE MI-A SPUS ISUS SA FAC. (vs24)

Focalizarea mea a fost si este sa fac ceea ce Dumnezeu mi-a spus sa fac. Nici una din aceste încercări(19), amenințări sau pericole nu au putut sa ma clintească spune el- eu vreau să fac doar ceea ce mi-a spus Isus.

Până la urma la sfârșitul zilei, la finalul vieții tale- ăsta va fi lucrul pentru care vom fi cu adevarat răspunzători înaintea Lui. Ce am făcut cu ceea ce am primit de la Domnul Isus, ce am făcut cu ceea ce ne spus El sa facem, Ce am făcut cu cuvintele Lui?

As vrea sa te întreb : Ce ti-a spus tie Domnul Isus sa faci? Tu nu esti responsabil să rezolvi viata prietenilor tai, nu trebuie să-ti asumi responsabilitatea să salvezi lumea, sa conduci Operațiunea MAREA TRIMITERE….esti responsabil sa împlinești doar cu ceea ce ti-a cerut tie Isus sa faci?
Ap. Pavel o spune in felul următor in 1 Cor 4:2b fiecare sa fie găsit credincios in lucrul încredințat lui.
Succesul sau eșecul slujitorului sunt validate de STĂPÂN- -ceea ce se cere de la ispravnic este doar credincioşia lui.

CEea ce cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi. Este sa fim credincioși in ceea ce ne-a încredințat. Pentru ca Dumnezeu poate sa realizeze prin tine mult mai mult printr-un singur act de ascultare --.decât ai putea tu sa realizezi prin 10.000 de vieți trăite pe pământ. Succesul in viata este sa identifici care sunt lucrurile la care te-a chemat Dumnezeu si sa ramai credincios in ele.
Pavel nu era obsedat de rezultate- ci doar isi dorea sa ajunga in cer si să audă:
 “"Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios in putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra in bucuria stapanului tau!" (Mat.25:21)

2. AM SPUS ADEVARUL vs 20,27 – binenteles ca trebuie sa il trăiesti..intai..
De doua ori Pavel spune..
Pavel s-a văzut pe el însuși ca un vestitor al adevărului. El nu a fost responsabil pentru “CONȚINUT”mesajului( sa fabrice el, sau sa inventeze Evanghelia)..—nu era responsabil nici dacă oamenilor le plăcea sau nu Evanghelia…Ci el era responsabil înaintea lui Dumnezeu doar sa o transmită mai departe!
·         Pavel in evaluarea sa proprie- nu se vedea pe sine ca un filosof, ca un moralist, nici ca un înțelept al lumii- ci doar ca un mesager al lui Hristos-(ambasador)…căruia Stăpânul său i-a însărcinat un mesaj sa il proclame.(iar.Acesta ii era deja DAT-STABILIT)…
·          Munca lui era sa transmită acest mesaj –Evanghelia- cu exactitate, cu studiu, cu rugăciune. si acuratețe…fără sa adauge nimic, sa altereze, sa îndulcească, sa compromită…sau să omită ceva din ea! Dar Domnul i-a zis: "Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților si înaintea fiilor lui Israel; (Fapt.9:15)

EL era un vas…si apropo ce se cere de la un vas..prin casa..dacă vrei sa il folosești la ceva…? SA FIE GOL, CURAT, si DISPONIBIL!.- NU trebuie sa fi un vas perfect…

GOL- gata sa primești…

CURAT- sa iti dorești sfințirea.

Dumnezeu nu are nevoie de vase murdare si ocupate cu altceva.
Dumnezeu nu are nevoie de oameni excelenți si super eroi..pt ca El ii califică pe cei pe care ii cheamă ..Dumnezeu nu ii cheamă pe cei calificați. Super competenți. Pe potenții acestei lumi.
Ci pe cei Goi….goi…goi de ei înșiși si de abilitatea lor de a pretinde ceva!

Si priviți la modul cel mai serios..cum Pavel afirma in vs 26 “Va mărturisesc astăzi ca sunt curat de sângele tuturor”. Este o sumarizare a vers. din Ezechiel  33:8. Când zic celui rau: "Raule, vei muri negreșit!", si tu nu-i spui, ca sa-l întorci de la calea lui cea rea, raul acela va muri in nelegiuirea lui, dar sângele lui il voi cere din mana ta.

Evanghelia ne spune că rasa umana sta înaintea lui Dumnezeu ca fiind căzută…din cauza păcatului si rebeliunii…ca suntem morți in păcatele noastre, absolut fără nici o scăpare, speranța..si nu putem face nimic ca sa ne schimbam condiția.

Dar Dumnezeu a iubit asa de mult lumea…si restul auzim duminica de duminica…Iar Isus a murit pentru noi, in locul nostru,ceea ce noi si nici unul de aici nu ar fi putut sa facă.

Unora nu le plac aceste adevăruri din Biblie…ca unii oameni nu se simt bine când noi vorbim despre păcat si har..dar responsabilitatea noastră nu este sa la placa la oameni..ci sa fim clari in prezentarea Evangheliei.

Te întreb ca si frate al tau ..>AI FOST CLAR prietenilor, familiei,colegilor tai cu privire la Cuvântul Domnului fata de ei? Asta nu înseamnă ca oridecate ori ii vezi..te întâlnești cu ei le basculezi versete in cap,..sau ii trântești la pământ..dacă nu te asculta..si le pui degetu in fata….scoțând in evidenta păcate din viata lor.

Nu! Ceea ce vreau sa accentuez este ai fost CLAR In a prezenta cerintele Evangheliei?
Atat ti se cere..! Ap Pavel spune…27! El nu a fost persuasiv, manipularea, sa ii controleze pe toti cum sa gandeasca, sa incerce sa ii converteasca pe toti,…stim ca a lasat pe multi care nu s-au nascut din nou…dar cu toate acestea EL A FOST CLAR! A spus TOT ADEVARUL cu privire la Evanghelie!

Si observați..ceea ce a caracterizat atitudinea lui Pavel au fost LACRIMILE..vs 19 si nu mânia..vs 31. Pentru multi creștini azi atitudinea lor fata de rude este fie indiferenta..(eh..fiecare e responsabil pentru el..sau mânia..te enervezi repede ca nu cred ca tine,nu vad lucrurile ca tine).

Dar verifica te in aceasta seara…Prezentarea Adevarului celor apropiați mie, colegi, rude..este însoțită si de lacrimi? –compasiune, iubire.

Apropo..care sunt lucrurile care pe tine te fac să plângi? Faptul că cineva iți ataca reputația, iti lezeaza imaginea..sau plângi pentru sufletele nemântuite din jurul tau..e o mare diferență!
Nu uita ..NU ii poti face pe toti din jurul tau sa creada, sa se încreadă in Dumnezeu..dar cel putin poti sa le spui adevarul cu privire la ce crezi tu, in Cine crezi Tu!

3.AM INDREPTAT ATENȚIA OAMENILOR,SPRE ISUS,nu spre mine. (vs19) (dacă sunt aici (biserică) sunt ca să-i leg pe oameni de Hristos, nu de mine).
- -vs 19 "Am slujit Domnului cu toată smerenia"
Ăsta nu-i de obicei modul în care  liderii mari- se descriu- pe ei înșiși. Omenirea azi vrea lideri VICTORIOȘI-POZITIVIȘTI-BUCUROȘI, cu un pretins entuziasm.-care zâmbesc, rânjesc..si au un portofoliu plin de realizări si succese.

Dar in vs 19 smerenia ..adeseori tradusă cu slăbiciuni..era folosit in sens negativ ca o insultă. Insemna un om slab, defensiv, înfrânt. Dar el apare de peste 200 de ori in Biblie…si intotdeauna este considerată nu o slăbiciune ci o VIRTUTE.


De ce? Pentru că slujirea crestină..nu este despre bărbați si femei extraordinari, deținători ai unui caracter vrednic sa fie lăudat si admirat…ci a unui Mântuitor VREDNIC care poate salva si pe cel mai slab, zdrobit, si cel mai vinovat dintre păcătoși. 

Atentia in Evanghelii mereu cade pe Isus. Duhul Sfant in viata ta este interesat sa il descopere pe ISus!
Ap. Pavel nu dorea sa ii lase cu un exemplu de ADMIRAT (măi ce om) ci cu

vineri, 28 octombrie 2016

Familia e prea valoroasă pentru a fi negociată! Familia nu se negociază nici un milimetru!


Vrem să vindem ?
Pentru că vor să cumpere tot !
 De când mă știu, România are ceva de vânzare. Pe vremea dictatorului lucrau toți, de la pușcăriași, elevi, studenți, soldați și până la muncitorii in trei schimburi. Și totuți, duceam lipsă. Stăteam ore în șir la coadă pentru un pachețel de unt, aveam pâine cu rația, făceam temele la lumina lămpii și duceam lipsă pentru că se vindea tot! Elevii culegeu măceșe, cartofi, depănușau porumbul, adunau de pe câmp, munceau pentru viitor… Al cui?

Între timp, revoluția ne-a adus libertatea și n-am știut ce să facem cu ea. Dar continuăm să facem ce știm mai bine, adică... vindem! Trimitem în străinătate proaspăt absolvenți de medicină, tineri iluștri, oameni harnici, păduri, fabrici… și cumpărăm, pe preț mare, rebuturile Occidentulu. Suntem liberi, dar fără identitate, fără scop, manipulați de planurile țesute cu grijă dincolo de cortină.

            Ne vindem, încet, pe noi înșine. E drept că am dat aproape tot, dar mai avem o credință strâns legată de principii și valori. Vor să ni le cumpere și pe acestea, să le terfelescă prin noroiul necredinței lor. Se negociază pe ascuns. Se stabilesc prețuri, se fac oferte pentru ce avem mai scump: familia.

            Dragi români, nu mai suntem de vânzare! Nu ne vindem identitatea de țară creștină! Nu vindem viitorul copiilor noștri! Preferăm să rămânem în urma țărilor occidentale, dar stăpâni pe deciziile noastre.
Stimați politicieni, oricât vi s-ar oferi, nu suntem de vânzare! Dumnezeu a plătit ce-a avut mai scump, singurul Său Fiu, ca să ne răscumpere. Îi aparținem, așadar, negociați cu El! Pe multe case din Roșia Montană stă scris cu litere de-o șchioapă: „Această casă nu este de vânzare!”

Înțelegeți, dragii noștri, ne-am trezit, nu mai suntem de vânzare! Familia e prea valoroasă pentru a fi negociată!


Pastor al Bisericii Baptiste Sion-Sibiu

joi, 27 octombrie 2016

Pervertiri grave ale botezului - concepţii gresite in adunarile evanghelice-Andrei Croitoru



Oamenii nu mai au timp pentru lectură, studiu şi contemplare. Aşa că aveți posibilitatea să ascultați câteva motive greșite pentru care oamenii parcurg ritualul botezului.

Andrei relatează despre aceste proceduri nebiblice în care părinții, autorităţile spirituale  trec cu vederea păcatele copiilor lor..dar sunt mulțumiți de un ritual al botezului. Botezul nu anulează consecințele păcatelor. . Toți oamenii într-o biserică pot trece printr-un ritual, dar asta nu înseamnă și că sunt plăcuți înaintea Lui.

Afirmațiile lui nu sunt izvorâte din teribilism/ răzvrătire sau dorinţa de a câștiga capital admirativ ci din dragostea sa pentru Domnul Dumnezeu și Adevărul Său.

Imi plac nespus de mult oamenii care au avut o întâlnire personală pe drumul vieții cu Domnul Isus Hristos iar în Biblia lor au descoperit cuvintele Mântuitorului și porunca Lui de a se boteza. Am ascultat personal astfel de mărturii și sunt foarte puternice. Te marchează pe viaţă.

Dar acum să trecem in revistă câteva motivații false și greșite găsite de Andrei Croitoru cu privire la botez:

1. Botezul -ca urmare a efectului de turmă.

2. Botezul Sentimental - "aşa cred eu că trebuie să fac".

3. Credinţa că botezul oferă siguranţa mântuirii.

4.Botezul făcut pentru împlinirea așteptărilor părinților, de ochii lu mama, lu tata, lu bunu.

5. Botezul efectuat din cauza vîrstei.

6. Botezul îmbunării lui Dumnezeu

7. Botezul obținerii unui certificat de căsătorie. Botezul agenție matrimonială.

8. Botezul "legămînt".

9. Botezul făcut la presiunea anturajului de sfântoci

10. Botezul făcut din tradiţie, obligativitate.

11. Botezul la ştrand, la rîu, la pişcină..în locuri anonime, unde nu se dă socoteală unei biserici locale.

_____
Mai poate fi si botezul efectuat in goana după membrii. Când botezi pe oricine fără să folosesti discernamantul si fara sa ti cont de lipsa unei motivatii corecte, curate.


vineri, 21 octombrie 2016

Cum răspund creştinii in fata regimurilor opresive ?



Mă gândesc acum la perioada scrierii Evangheliilor si a Epistelor Noului Testament. In primii 70 de ani după viaţa si înălţarea lui Hristos de pe pământ, au fost 5 împăraţi romani. Augustus (Luca 2:1), Tiberius (Luca 3:1), Caligula, Claudius (Fapte 18:2),Nero -54-68 d.Hr (ăsta o fost dus cu capu rău de tot.
Să vă dau 4 exemple: 

1.Nero participa la toate competiţiile muzicale si binenţeles intotdeauna câştiga el:)) audienţa era inchisă intr-o sală si toti erau fortaţi sa il asculte pana la final, dupa care urmau aplauzele si voturile.

2.Nero a fost un om de o extraordinară cruzime,aranjând asasinarea soţiei,mătusii si mamei sale. De 3 ori a incercat asasinarea mamei sale,dar fara succes.

3 A fost căsătorit cu femei şi bărbaţi.

4.Nero a dat ordin să fie incendiată Roma şi toată vina să fie aruncată pe creştini. Psihiatrii de azi l-ar diagnostica cu uşurinţă cu Narcissistic Personality Disorder..nepunând la socoteală paranoia sa.

Şi cum au răspuns creştinii în acest context? In Romani 12:21- Dumnezeu prin Ap.Pavel ne oferă răspunsul valabil şi pentru liderii infatuaţi,dominatori,cruzi si săriţi de pe fix de azi.
"Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” Cum punem versetul ăsta în practica in sec.XXI-lea? 
In aceasta lume, omul are doua posibilitati reale. A) să răspundă la rău cu răutate, sau B) să răspundă la rau cu bine. (tot ce implica valorile binelui- Iertare, dragoste, cumpatare in vorbire). A fi neutru nu o vad ca o optiune.

Cultura lumii este brutala si opresiva fata de Cuvantul lui Dumnezeu si fata de cei cara umbla in evlavie. Suntem cu totii intr-o "dog-eat-dog world". Mandria umple atmosfera incaperilor noastre. Cinismul este o obisnuinta. Dar pentru cei credinciosi exista o alta posibilitate de a infrunta raul - prin credinta, speranta si dragoste, avand ca Model - pe cel care a biruit raul prin bine, pe Domnul Isus Hristos.
Cum găsim echilibrul ca să nu sfârşim in a fi luptători de querila, terorişti spirituali ..sau mai nou “fanatici religioşi”? Există vreun echilibru de abordare? Sau milităm pe atitudinea talibană evanghelică? Sau rămânem ca nişte mieluşei cuminţi şi inofensivi în cutiuţele noastre? Fie apelăm la prima sursă –rugăciunea şi postul, apoi le împletim cu luarea de atitudine, confruntarea imoralităţii, corupţiei?
Erodarea societăţii si a familiei vine cu o paletă diversă : avorturi, căsătorii nefireşti, homosexualitate, păcate imorale. Putem trăi frumos si arăta altora faptul ca o viata evlavioasa nu trebuie impusă, turnată in gît cu forţa semenului tău, nu trebuie basculată cu mii de postări imbibate cu haiteri.
Fiţi sare si lumină a spus Hristos. Să mărturisim adevărul imbrăcat in dragoste. Sa lasam baroasele spirituale si mitralierele declarative altora. Putem da dovada de o agresivitate fermecatoare, o violenta cuceritoare a iubirii. Nu mi-s nici ecumenic, nici pozitivist, nici tolerant.Prefer sa fiu realist. Unde am ajunge cu totii daca am distruge fundatia unei societati? (Familia)
Imi aduc aminte ca in preajma alegerilor prezidentiale, aveam si prieteni care imi spuneau ca sunt foarte rezervati cu privire la Iohannis deoarece stiau ca tavalugul ideologiilor liberale, sodomite vor veni peste mandatul sau..si va trebui sa aprobe legi care sunt in confruntare directa cu principiile si valorile Scripturii si ca atunci vom vedea ce de scantei vor iesi intre evanghelicii, fascinati la vremea aceea de neamtul "crestin asumat".

Hmmm..tu ce părere ai?

duminică, 16 octombrie 2016

Meditaţie -"Crocodilii atacă "si 13 sesiuni de un minut-"De ce să renunţi acum la pornografie"- Andrei Croitoru


Oamenii in biserici pot avea un pretins entuziasm, pot să işi cânte săptămânal cantecelele, să facă genoflexiuni si aerobic spiritual dar imoralitatea din viaţa lor secretă să fie dată in vileag prin lipsa de bucurie de pe chipurile lor.

Aminteam despre pornografie în discuţiile cu tinerii, că este crocodilul invizibil spiritual care distruge şi infectează azi cel mai mult generaţia de oameni de pretutindeni. Crocodilii spirituali iţi ucid şi mutileaza sufletul. Te devorează pe interior.

Această ilustraţie prima dată am ascultat-o intr-o serie de predici mp3 pe cartea " Cantarea Cantarilor", studiul il poti gasi aici " The Song of Solomon" -A study of Love,Sex, Marriage and Romance" de Tommy Nelson.

El spunea " Biserica refuza azi sa recunoasca realitatea sexuala a crestinilor precum povestea oraselului in care crocodilul devora linistit oameni la picknic si nimeni nu indraznea sa discute despre acest subiect- pentru ca il considerau lipsit de politete,era tabu".

Insa acesti oameni invitau saptamanl in weekend prieteni de-ai lor la picnic si dintr-o data crocodilul isi facea aparitia, smulgand membre, rupand in falci picioare, mutiland oameni. Insa nimeni nu chema salvarea. Oamenii isi strangeau mancarea si se intorceau inapoi la bussinesurile si viata lor cotidiana. In oras nimeni nu amintea despre aceasta problema.

Iar tragedia se repeta saptamanal, oamenii isi invitau prietenii la picnic dar nu mentionau nimic despre prezenta crocodilului. Cam asa se intampla si prin comunitatile de crestini, biserici, cercuri evanghelice unde nu se vorbeste despre puterea pacatului. Caci este un subiect stanjenitor, este neconfortabil, este ceva tabu, ceva prea controversat. Mai bine discutam despre obiceiurile evreilor, caile de transport romane, dieta canaanitilor, mestesugurile egiptenilor..si fel de fel de subiecte periferice sufletului uman.

Ieri am urmarit cele 13 episoade scurte ale lui Andrei Croitoru si mi-am adus aminte ca Pornography Bites- Every time" cu fiecare privire. Pacatul rupe, smulge din tine si distruge chipul creat de Dumnezeu in tine, in mine.
In VT Iov a facut un legamant solemn cu Dumnezeu spunand " Iov 31:Făcusem un legământ cu ochii mei si nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare".

Iar Hristosul o spune si mai radical, si categoric, ca sa intelegem cat de serios este acest subiect. "Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui" Matei 5:28
Crocodilii spirituali sunt pe urmele noastre, oriunde ne-am afla. Nu este nici un loc sigur pe pamant in lupta cu pacatul. Nici un loc de munca, nici o biserica, nici o familie.Singura optiune este in Harul si Puterea Persoanei lui Hristos, cel care prin cruce a biruit puterea Pacatului si unul care a inteles si simtit cata putere are slabiciunea omului.

Crocodilii spirituali iti pot distruge pacea mintii. Fiind implicat in astfel de cautari iti vei distruge in mod efectiv viata.
Fii tare! Fii curat! Evitand sa te hranesti cu astfel de continuturi murdare.

Iar Diavolul abia asteapta sa isi verse murdaria lui in sufletele noastre si sa ne otraveasca inimile astfel incat sa devenim fara nici un folos pentru Dumnezeu.

"God prefers the ear as an entrance into our souls, satan prefers the eyes as an entrence to our souls" Gerd Walter Buskies.

Daca te lupti cu aceasta problema, cauta ajutor ca sa biruiesti si sa iti schimbi directia vietii tale. Puterea lui Hristos, si resursele sale puse la indemana ta sunt mult mai mari si mai puternice decat oricare adictie, dependenta.
Iar dependentele sunt multiple,precum pacatele, unii sunt indragostiti de convingerile personale, altii de personalitatea lor. Dar cu privire la acest pacat, pornografia, Andrei vorbeste intr-un mod relevant in 13 sesiuni scurte despre efectele devastatoare ale acestui crocodil care face macel azi.

Realitatea vorbeste de la sine, vedem institutii care colapseaza, familii care colapseaza, biserici care se confrunta cu divorturi. Vedem ca nici o personalitate "teologica" nu mai prezinta credibilitate si garantie.

Cad lideri in adulter, in curvie..insa totul a inceput mai demult. Citeam saptamana trecuta despre nepotul lui Billy Graham, Tullian Tchividjian, recunoaste intr-o scrisoare deschisa cum a pierdut o familie, pe sotia sa, lucrarea si demnitatea sa, a pierdut succesul si popularitatea sa, respectul celor 12.000 de membrii din biserica sa, dupa pacatul sau sexual.

De ce ?

Pentru ca totul a inceput cu cateva priviri.in lac, apoi cu cateva muscaturi...fatale ale crocodilului.

La ce varsta ai vazut prima data pornografie?
Cand a fost ultima data cand ai vazut un site pornografic?

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică