duminică, 7 iunie 2009

Evanghelismul diluat, poluat,desfigurat si compromis


Leonard Ravenhill - "De ce intarzie trezirea"?

Harnack a definit crestinismul ca un lucru foarte simplu si foarte sublim:A trăi pentru timp si pentru eternitate sub ochiul lui Dumnezeu, prin ajutorul lui Dumnezeu." O, dacă ar fi credinciosii Domnului constienti de valorile vesniciei! Dacă am trăi fiecare clipă din viată sub ochiul lui Dumnezeu, dacă am judeca fiecare lucrare în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am ruga fiecare rugăciune în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am aduce zeciuielile din toate bunurile noastre în lumina scaunului Său de judecată, dacă am predica fiecare predică având în vedere că multimi de oameni vor fi sub condamnare si osândă la judecata de apoi - atunci am avea o trezire sub puterea Duhului Sfânt, care ar scutura pământul acesta si care, în foarte scurt timp, ar elibera milioane de la pierzare.

Buletinele de stiri care ne vin, cu nesfârsitele armistitii si încălcările de armistitii, cu prăbusirea de tronuri si ridicarea altor tronuri, patima după putere mondială în întrecerea dintre sistemele politice si sociale, ar trebui să ne sperie. S-a zis, si pe bună dreptate, că sunt numai trei clase de oameni azi în lume: cei cărora le e frică, cei care cunosc prea putin ca să le fie frică, si cei care cunosc Biblia. Sodoma, care n-avea nici o Biblie, nici un predicator, nici o oră de rugăciune, nici o biserică, a pierit.

Cum vor scăpa America si Anglia de mânia Celui Atotputernic? Avem milioane de Biblii, câteva mii de biserici, predicatori fără număr, - dar vai, ce stare de păcat!
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Bibliile dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu cred în El, vorbesc despre Cristos dar nu se bizuie în El pentru mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre si le uită imediat. Cum vom iesi din impasul acesta?

Aproape fiecare Curs Biblic subliniază faptul că Biserica de azi e ca cea din Efes. Ni se spune că în ciuda păcatului si a modului firesc de viată, suntem asezati cu Dumnezeu pe scaunul Lui de domnie. Vai, ce minciună! Da, suntem ca Biserica efesenilor, fără nici o îndoială. Dar ne asemănăm cu cea din Apocalipsa prin faptul că ne-am pierdut dragostea dintâi. Ne e rusine de păcat, dar nu ne împotrivim fată de el. În fata unei astfel de Biserici, rece, firească, cârtitoare, nepăsătoare, nu va capitula niciodată veacul acesta imoral, plin de pofte si murdărie. Să nu mai căutăm tapi ispăsitori! Cauza căderii în imoralitate nu e nici radioul, nici televiziunea. Toată vina pentru decăderea si coruptia mondială de azi stă pe treptele Bisericii! Aceasta a încetat să mai fie un tepus în coasta lumii. Fiindcă: nu în timpuri de popularitate a triumfat Biserica, ci în vremuri de prigoană.

Nu vi se pare ridicol că suntem asa de mărginiti încât avem impresia că vom schimba lumea prezentându-i standardul nou-testamental al vietii lui Cristos printr-un substandard de viată ca cel al crestinilor de azi?

De ce întârzie trezirea? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă evanghelismul e azi mult prea comercializat! Bănutii văduvei si ai săracilor sunt cheltuiti de multi evanghelisti în huzur si lux. Statisticile umflate, multimile enorme, rândurile de oameni care se predau, elogiile demnitarilor si a primarilor, etc., sunt ridicate în slăvi. Toate cu scopul să atragă publicitate... si bani. Săracul se înseală când crede că îsi aduce ofranda în „slujba lui Dumnezeu", când de fapt tot ce face e să ajute pe un predicator sau altul să-si păstreze reputatia sau să trăiască în saloane fastuoase de Hollywood.

Azi evanghelistii se cred vrednici nu numai de salarii enorme, dar si de avantaje bancare. Ce înfricosătoare vor fi toate acestea în ziua judecătii! Trezirea întârzie fiindcă am ieftinit Evanghelia. Avem azi imnuri religioase care se cântă în tempo de dans, nu numai pe discuri, casete, la radio, ci si în biserici. Am pus sângele si suferintele Mântuitorului într-o atmosferă de carnaval, închipuiti-vă! L-am aranjat pe Duhul Sfânt să fie sincopat! Platforma de evanghelizare arată ca vitrina unei prăvălii de măruntisuri, o paradă de manechine. Mai degrabă m-as astepta ca o broască să cânte la pian Sonata Lunii de Beethoven, decât să-i văd pe acesti predicatori luciosi de azi că aduc pocăinta în sufletele oamenilor. Evanghelistii de azi sunt pregătiti să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în fată să capete niste brosuri. Fac apeluri răgusite: „Cine vrea ajutor, mai multă putere, fericire?" Un asa crestinism usor, fără pocăintă si reverentă, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Trebuie schimbată definitia altarelor; căci altarul e locul unde se moare! Cei ce nu vor să plătească pretul, să-l lase în pace.

Trezirea întârzie din cauza neglijentei. Cei de la altare petrec prea putin timp cu sufletele care caută adevărul si vesnicia. Evanghelistul e fericit să-si vadă prietenii si să stea cu ei. În timp ce sufletele pierdute suspină la altar, el benchetuieste în frisca dulceagă a laudelor primite. Iată de ce si Anglia si America e bântuită de confuzie, nesigurantă, plină de oameni dezorientati.

Trezirea întârzie din cauza fricii. Ca evanghelisti, tinem gura închisă când vedem falsitatea religiilor de azi, ca si cum ar fi mai multe nume prin care am putea fi mântuiti. Dar textul de la Faptele Apostolilor 4:12 se află încă în Sfintele Scripturi si spune că „nu este alt Nume sub cer". Unora lucrul acesta li se pare colorat cu prea mare intolerantă.

Ilie si-a bătut joc de preotii lui Baal si le-a vorbit cu dispret, văzându-le neputinta. Mai bine, fugi afară în întuneric (ca Ghedeon) si dărâmă dumnezeii falsi, decât să-i tolerezi, călcând voia lui Dumnezeu. Cultele acestea lipsite de Evanghelia lui Cristos, religiile lumesti care apar ca ciupercile la acest ceas de miez de noapte, Îl ispitesc pe Dumnezeu.

Nimeni nu vrea să sune alarma? Nu mai suntem Protestanti, suntem doar ne-catolici! Împotriva cui si a căror lucruri protestăm noi? Dacă am fi pe jumătate de calzi pe cât ne credem, si doar zece la sută de puternici pe cât spunem că suntem, crestinii ar fi botezati în sânge, ca si în apă si în foc.

Wesley a văzut usile bisericilor engleze închise în fata lui, iar Rowland Hill spune despre el: „Wesley si armata lui de salahori laici - o legiune întreagă de predicatori neprofesionisti adunati dintre fierari, tinichigii, cărutasi si hornari - au iesit
să otrăvească mintile oamenilor!" Ce limbaj profan! Dar orice au spus oamenii de el, lui Wesley nu i-a păsat. Nu i-a fost teamă nici de oameni, nici de diavoli. Dacă Whitefield era privit în Anglia ca o parodie, în cel mai josnic sens, dacă primii crestini au înfruntat cu pretul vietii lor orice infamie, cum se face că astăzi, din moment ce păcatul si păcătosii au rămas aceiasi, noi, predicatorii, nu mai provocăm mânia iadului? De ce suntem în mod atât de frigorific de comuni, în mod atât de splendid de nepăsători? În cazul nostru, ne răsculăm, însă n-avem treziri. Dar în lumina Bibliei si a istoriei Bisericii, spuneti-mi, unde au fost treziri fără răscoale?

Trezirea întârzie pentru că ne lipseste insistenta si urgenta în rugăciuni. Un predicator vestit a intrat într-o conferintă biblică zilele trecute spunând: „Am venit la această conferintă având pe suflet o mare povară a rugăciunii. Cei care doresc s-o împartă cu mine, să arate prin ridicare de mână, si vă rog să nu fim ipocriti!" Multi au ridicat mâna. Dar mai târziu în timpul săptămânii, când a fost anuntată o oră de rugăciune pe la miezul noptii, vestitul predicator s-a dus să se culce. N-a fost ipocrit, nu? S-a stins integritatea. O viată superficială. Factorul care singur e cel mai important în oprirea Duhului
Sfânt de a aduce o trezire spirituală e lipsa aceasta de luptă a sufletului în rugăciune. Am înlocuit propagarea cu propagandă. Ce nebunie! Noul Testament adaugă un post-scriptum în legătură cu prorocul Ilie. La Iacov 5:17 e scris: „S-a rugat!" Dacă n-ar fi fost lucrul acesta, citind Vechiul Testament doar, am fi spus: „Ilie a prorocit!"

În rugăciunile noastre noi nu ne-am împotrivit încă diavolului până la sânge. Nu, noi nici măcar nu facem ca „sufletul să ni se frământe în sudoare”, după cum spunea Luther. Noi ne rugăm cu o atitudine de „Ce ne pasă?" ! Ne rugăm rugăciuni la întâmplare! Dăm lui Dumnezeu ce nu ne costă pe noi nimic. N-avem nici măcar o singură dorintă care să ne înflăcăreze. Suntem doar: intermitenti, capriciosi si spasmodici.

Singura putere în fata căreia Dumnezeu cedează e cea a rugăciunii. Noi scriem despre puterea rugăciunii, dar nu ne luptăm în rugăciune. Un titlu care se potriveste bine pentru biserica de azi e „Nu s-a luptat!" Facem expozitie cu darurile noastre, fie naturale fie spirituale; ne spunem părerile pe undele aerului, vederi politice si sociale. Scriem cărti ca să îndreptăm pe un frate în problemele de doctrină. Dar cine e gata să ia cu asalt fortăreata diavolului? Cine i se va împotrivi diavolului? Câti sunt gata să renunte la mâncare, la anturaj plăcut, la somn, pentru ca iadul să tremure de ei în lupta înclestată, pentru ca demonii să fie făcuti de râs, pentru ca robii să fie eliberati, pentru ca iadul să fie decimat si sufletele înlăntuite să iasă de sub puterea lui; si toate ca răspuns la lupta acestor oameni gata de sacrificiu, a acestor suflete spălate prin sânge.

În final, trezirea întârzie pentru că noi furăm slava care apartine numai lui Dumnezeu. Ascultati si uimiti-vă. Domnul Isus a spus: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni." Şi: „Cum puteti crede voi, cari umblati după slava pe care v-o dati unii altora, si nu căutati slava care vine de la singurul Dumnezeu?" (Ioan 5:41,44). Să dispară toate laudele si bătăile pe umăr si măgulelile firesti de la amvoane! Să piară cu aceste mândrii desarte ca: „Programele mele”, „Lucrările mele”, „Biserica mea" „Cărtile mele." O, ce paradă urâtă a firii la amvoane: „Avem marele privilegiu azi să"... si e prezentat predicatorul. Vorbitori (care de fapt sunt acolo numai prin har) acceptă toate aceste laude, adică nu - chiar se asteaptă la ele! Şi de fapt, dacă-i ascultăm bine pe toti, n-am fi stiut că sunt mari dacă nu ni s-ar fi spus.

Săracul de Dumnezeu! Nu capătă prea mult din partea noastră! Mă mir însă că nu-Şi împlineste încă făgăduinta si nu ne varsă din gura Lui. Am gresit! Ne-am murdărit. Ne plac laudele oamenilor. Căutăm slava „pe care ne-o dăm unii altora."

O, Doamne, ridică-ne din această împerechere cu lumea si din acest putregai! Binecuvântă-ne, sfărâmându-ne!

„Evanghelia nu e o poveste învechită, pe care o înnoim noi. Ea e un foc al Duhului, tinut aprins de Iubirea Nemuritoare; si vai nouă, dacă, prin neglijenta noastră în a înflăcăra darul lui Durgnezeu care este în noi, focul acesta se micsorează”.
Dr. R. Moffat Gautrey

„Cea mai mare minune din ziua aceea (Rusaliile) a fost transformarea care a avut loc în acei ucenici cuprinsi de asteptare. Botezul cu foc i-a transformat pe ei însisi”.
Samuel Chadwick

„De la Rusalii încoace, n-a existat o singura trezire spirituala care sa nu fi început prin unirea la rugaciune, chiar a numai doi sau trei; si iarasi, nici o miscare de felul acesta n-a înaintat si nu s-a mai înaltat, odata ce rugaciunile au încetat”.
Dr. A. T. Pierson
Sursa : Resurse crestine

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică