marți, 17 februarie 2009

Marele Zeu Amuzament- "fundamentalistul" A.W.Tozer

Un filosof german a spus cu mulţi ani în urmă că un om, cu cât are mai mult în inima lui, cu atât mai puţin va cere din lumea exterioară; nevoia excesivă de sprijin din exterior este dovada falimentului omului interior.

Dacă lucrul acesta e adevărat (şi eu cred că este), atunci înclinaţia excesivă de astăzi pentru orice formă de distracţie sau amuzament este dovada că viaţa lăuntrică a omului modern e într-un declin serios. Omul de rând de astăzi nu posedă nici un reazem moral interior, nici un izvor în propriul său piept, nici o putere interioară care să-l ridice deasupra nevoii de mijloace psihologice de excitare care să-i dea curajul de a trăi mai departe. El a devenit un om care duce o viaţă de parazit asupra lumii, retrăgându-se din anturajul lui, incapabil să existe fără stimularea pe care i-o oferă societatea.

Filozoful Schleiermacher a fost de părere că sentimentul de dependenţă stă la rădăcina oricărei religii, şi că oricât de sus s-ar putea ridica viaţa spirituală, ea trebuie totdeauna să înceapă cu o simţire profundă a unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate satisface. Dacă acest simţ de nevoie şi un sentiment de dependenţă se află la rădăcina religiei naturale, nu este greu să vedem motivul pentru care marele zeu Amuzament este venerat de atâţia oameni. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără amuzament; o viaţă fără vreo formă de distracţie este pentru ei pur şi simplu de neconceput; ei tânjesc după minunata relaxare oferită de nişte profesionişti ai amuzamentului şi după alte forme de narcotice psihologice tot aşa cum îşi aşteaptă un toxicoman injecţia zilnică cu heroină. Fără aceste mijloace, ei nu au curajul de a face faţă existenţei.

Oricine posedă un sentiment omenesc normal nu va avea de obiectat nimic împotriva bucuriilor simple ale vieţii sau împotriva unor forme inofensive de distracţie care pot contribui la relaxarea nervilor şi la înviorarea minţii epuizate de muncă intelectuală. Asemenea lucruri, dacă sunt folosite cu înţelepciune, pot fi o binecuvântare. Devoţiunea exclusivă faţă de distracţie, ca fiind o activitate majoră pentru care şi prin care trăieşte omul, este cu totul altceva.

Abuzul unui lucru inofensiv în sine este esenţa păcatului. Creşterea perioadei pe care o ocupă distracţia în viaţa omenească este un semn rău, o ameninţare pentru sufletul omului modern. S-a făcut din distracţie un spectacol de sute de milioane de dolari, şi ea posedă o putere mai mare asupra raţiunii şi caracterului omului decât orice altă influenţă educativă de pe pământ. Iar ceea ce nu prevesteşte nimic bun în toată această chestiune este că puterea ei este aproape exclusiv negativă, degenerând viaţa interioară şi scoţând afară gândurile legate de gloria eternă care ar umple sufletele oamenilor dacă ei ar medita în mod corespunzător asupra lor. S-a ajuns la o adevărată religie care-şi ţine adepţii captivi într-o fascinaţie ciudată; şi, printre altele, ea a devenit o religie împotriva căreia este periculos astăzi să vorbeşti.

Timp de secole, Biserica s-a opus cu tărie oricărei forme de distracţie lumească, pentru că şi-a dat seama ce era ea – o invenţie pentru risipirea timpului, un refugiu în care să se adăpostească cineva în faţa vocii deranjante a conştiinţei, o stratagemă de abatere a atenţiei de la responsabilitatea morală.
De aceea a fost Biserica ponegrită fără menajamente de către fiii acestei lumi. Dar de câtva timp s-a săturat de ponegrire şi s-a dat bătută. Ea pare să fi ajuns la concluzia că, dacă nu-l poate învinge pe marele zeu Amuzament, poate la fel de bine să fie aliată cu el şi să tragă cel mai mare folos posibil din puterea lui. Astfel, astăzi avem priveliştea uimitoare că milioane de dolari sunt turnaţi în ocupaţia sau întreprinderea nelegiuită de a furniza distracţie pământească pentru aşa-numiţii fii ai cerului. În multe locuri, distracţia religioasă scoate rapid afară lucrurile serioase ale lui Dumnezeu. Multe biserici de astăzi au ajuns să fie ceva mai puţin ca nişte biete teatre, în care nişte „producători” de mâna a treia îşi vând mărfurile de calitate proastă cu deplina aprobare a unor lideri evanghelici care pot chiar să citeze un text biblic în apărarea infracţiunii lor.
Şi nu prea îndrăzneşte nimeni să-şi ridice vocea împotriva ei.

Marele zeu Amuzament îşi distrează adepţii mai ales prin aceea că le spune poveşti. Dragostea pentru poveşti – o caracteristică tipică a copilăriei – a pus stăpânire în aşa măsură pe minţile sfinţilor înapoiaţi mintal din zilele noastre, încât nu puţini oameni reuşesc să ducă o viaţă comodă prin aceea că spun povestiri şi le oferă în diferite forme celor din biserică. Ceea ce este firesc şi frumos la un copil poate fi şocant atunci când persistă la un adult, şi cu atât mai mult când apare în sanctuar şi încearcă să treacă drept religie adevărată.

Nu este oare un lucru ciudat şi de mirare că, într-o epocă în care umbra distrugerii atomice planează asupra lumii, iar venirea lui Cristos s-a apropiat, aşa-zişii discipoli sau adepţi ai Domnului se dedau la amuzamente religioase? Că la o oră în care este atât de mare nevoie de sfinţi maturi, cete uriaşe de credincioşi se întorc la copilăria spirituală şi la strigătele după jucării religioase? „Ia aminte, Doamne, la ceea ce a venit peste noi: uită-Te şi vezi ruşinea noastră … Coroana ne-a căzut de pe cap: vai de noi că am păcătuit! De aceea ne este inima fără putere; din cauza acestor lucruri ne sunt ochii înceţoşaţi” (Plângerile 5:1,16,17). Amin. Amin

Fragmentul face parte din cartea : "Radacina celor drepti"

Autor : A.W.Tozer

Vizitati pentru a cumpăra cărţi ieftine şi preţioase,

editura PERLA SUFERINŢEI.

Alte articole din depozitar cu A.W.Tozer

1.nu exista nimic mai des intalnit decat suflete care sunt desavarsite si sfinte in teorie

2. Esti un ciudat ? Ar fi bine sa fi

3. ganduri de A.W.Tozer

4. Isus , Capetenia Credintei noastre

5. E minunat sa fii singur

6. Aleg ce rămâne

7. Inchinare şi distracţie. A.W.Tozer

8. Credinţa dincolo de raţiune

9. Imobilizat pe cruce

10. Autoritatea vine din slujire

11.Poti fi mantuit si sa stii acest lucru

12. De ce este important sa asculti Vocea lui Dumnezeu ?

13. Tozer un inadaptat pentru oamenii din generaţia lui

14. Crucea veche - Crucea nouă

15. "Dobandirea reputatiei" - viziunea lui Tozer

16.Tozer si inchinarea

17. Izvorul purităţii este Harul Său

18. Worship Empowers Serving

19. Pursuing Intimacy with my King

Cuvintele au consecinte (eterne)



Această melodie veche face sens şi azi. Arată o ordine corectă a priorităţilor din viaţa noastră. In primul rând trebuie să fim atenţi ce vedem, citim, auzim şi să fim atenţi la ceea ce facem şi unde mergem. Cred că tot ce intră în mintea noastră, fie prin intermediul ochilor nostrii sau prin urechi va influenţa şi eventual, va determina ceea ce facem noi cu gurile, mâinile şi picioarele noastre.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem ca şi copii de Dumnezeu, este de a Îl lăsa pe Christos să ne purifice mintea noastră. Trebuie să scăpăm de toate influenţele negative influenţe lumeşti, fireşti, din viaţa noastră, dacă vrem să trecem să ne sfinţim. Isus spune in :
Matei 5:29 " Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi in păcat, scoate-l si aruncă-l de la tine".
Dacă ne vom alimenta şi hrăni viaţa, vederea,urechile, inima, mintea, gândirea prin Cuvântul lui Dumnezeu vom fi oameni diferiţi, având părtăşie cu El şi Domnul ne va folosi spre binecuvantarea şi incurajarea altora.




AI GRIJA GURĂ MICĂ

/:Ai grijă gură mică ce vorbeşti:/
Căci Părintele de sus
Te priveşte neincetat
ai grijă gură mică ce vorbeşti

Ai grijă urechiuşă…ce asculţi
Ai grijă ochisor…ce priveşti
Ai grijă mână mică…ce atingi
Ai grijă picioruş…unde păşeşti
Ai grijă inimioară ce iubeşti…

Scriptura spune:
" Viaţa şi moartea stau în puterea limbii"
Proverbe 18:21


Caleb - tânărul insufletit " de un alt duh"



Iar pentrucă robul Meu Caleb fost insufletit de un alt duh, si a urmat in totul calea Mea (imi place si varianta in limba engleza " and follows me wholeheartedly ), il voi face sa intre in ţara in care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. Numeri 14:24
Caleb nu mergea după principiul "viaţa sigură". Ca tânăr, el s-a intors din tara promisă a stat cu minoritatea şi a anunţat: "Cu Dumnezeu de partea noastră o vom cuceri!". La 85 de ani, el incă injunghia uriaşi şi se mai căţăra pe munţi. Asta pentru că avea "un alt duh". El nu era tipul de om care "să fie dus de val şi să astepte ca lucrurile să se intâmple de la sine".

Richard Edler scrie: "O viaţă in siguranţă face loc regretelor de mai târziu. Cu toţii avem talente si vise. Uneori cele doua nu se potrivesc. Dar de obicei le compromitem pe amândouă inainte măcar de a afla. Mai târziu, ne trezim că privim in urmă cu nostalgie la acea vreme când ar fi trebuit să ne urmăm visele şi talentele la valoarea lor. Nu te lăsa impins să crezi că visele sau talentele tale nu sunt inţelepte. Ele nu au fost concepute sa fie prudente. Ele au fost menite să aducă bucurie si implinire in viaţa ta". Dacă omida refuza să intre in cocon, ea nu se va transforma niciodată şi va fi destinată să se târască, chiar daca avea potentialul de a zbura.

Care crezi că este lucrul la care te-a chemat Dumnezeu? Fă-l! Dumnezeu nu este limitat de coeficientul tău de inteligentă. El este limitat de voinţa ta. Poetul spunea: "Dacă te crezi infrânt, eşti infrânt. Dacă crezi că nu eşti indraznet, nu eşti. Dacă ai vrea să câştigi dar crezi că nu poţi, e aproape sigur că nu vei câştiga. Bătăliile vieţii nu se dau intotdeauna in viaţa celor mai puternici sau mai rapizi oameni, dar mai devreme sau mai tarziu cel care câştiga este omul care crede ca poate".
Duhul lui Caleb era turnat din Duhul lui Dumnezeu. Nu este bucurie mai mare in această lume decât să te laşi călăuzit de Glasul Blând al Domnului şi EL să se folosească de intreagă viaţa ta.
Duhul lui Caleb este duhul omului care poate! Ai şi tu duhul acesta?

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică