vineri, 27 februarie 2009

Paul Washer-Cele mai măreţe cuvinte din întreaga Scriptură
















Romani 3:23:
“Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus, pe care Dumnezeu L-a afişat în mod public să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire. Asta pentru a-Şi arăta neprihănirea Lui, căci în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, El trecuse cu vederea păcatele dinainte, pentru ca să-Şi arate neprihănirea Lui în vremea de acum, în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.”

Vei spune: “Nu sunt de acord.” Asta pentru că ai înţeles suficient din creştinism ca să stai în picioare, însă nu crezi ce spune Biblia!

Mărturia Scripturii despre tine şi despre toţi oamenii este că ne-am născut în răutate şi suntem răi. E nevoie să-l înveţi pe un copil să mintă? E nevoie să-l înveţi pe un copil să fie egocentric? E nevoie să-l înveţi pe un copil să fie egoist? E nevoie să-l înveţi pe un copil să se comporte brutal cu alţi copii? Ei învaţă asta de unii singuri. Lasă-i de capul lor, nu-i disciplina şi vezi ce o să ai în zece ani – un monstru! De ce? Pentru că ceea ce spune Scriptura este adevărat! Iar tu îţi astupi urechile şi spui: “Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” tot aşa cum o persoană bolnavă mortal de cancer refuză să accepte adevărul şi îi spune doctorului: “Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” însă prin faptul că îţi pui mâinile peste urechi te izolezi complet de orice remediu!

Primul lucru pe care trebuie să-l accepţi este acesta – toţi oamenii se nasc în păcat şi sunt dedaţi păcatului! Şi toţi oamenii se nasc urând pe Dumnezeu! Vei spune: “Ei bine, eu nu L-am urât niciodată pe Dumnezeu!” Ba da. Dacă nu L-ai fi urât, dacă în starea ta de neconvertit nu L-ai fi urât pe Dumnezeu, atunci Biblia nu este adevărată! Pentru că Biblia îi numeşte pe toţi oamenii urâtori de Dumnezeu şi duşmani ai lui Dumnezeu! Vei spune: “Dar eu L-am iubit pe Dumnezeu de când eram mic!” Nu, tu ai iubit un Dumnezeu imaginar pe care ţi l-ai creat în propria minte şi ai iubit ceea ce ţi-ai creat tu, dar dacă cineva ar fi venit la tine şi ţi l-ar fi arătat pe Dumnezeul Scripturii, ai fi spus: “Niciodată nu aş putea iubi un Dumnezeu ca ăsta!” De atâtea ori mă duc la oameni şi ei îmi spun: “Ei bine, eu L-am iubit pe Dumnezeu toată viaţa mea!” Iar eu le spun: “Pot să stau jos cu Dumneavoastră pentru jumătate de oră şi să vă explic din Scriptură câteva din concepţiile istorice creştine despre Dumnezeu?” Şi după o jumătate de oră un bun membru de biserică va spune: “Acesta nu e Dumnezeul meu!” Iar eu trebuie să spun: “Sigur că nu. Dar este Dumnezeul Scripturii.” Este Dumnezeul Scripturii.

___________

Vedeţi, trebuie să înţelegeţi ceva. Hitler nu a fost o anomalie. Hitler nu a fost un fenomen. Hitler a fost ceea ce fiecare din această încăpere are potenţialul să devină şi nu doar asta, trebuie să înţelegeţi, chiar în toată răutatea lui Hitler, Hitler era încă restrâns de harul comun al lui Dumnezeu. Şi trebuie să ştiţi, că dacă nu ar fi fost harul comun al lui Dumnezeu care să vă restrângă în starea voastră de neconvertiţi, l-aţi fi făcut pe Hitler să pară un băieţaş din cor! Noi nu înţelegem ceea ce ne învaţă Scriptura despre oameni – oamenii sunt răi! Vei spune: “Nu sunt de acord.” Asta pentru că ai înţeles suficient din creştinism ca să stai în picioare, însă nu crezi ce spune Biblia!

Aici poti citi restul mesajului.
Cele mai marete cuvinte din Scriptura



Ravi Zacharias- Doreste aceasta generatie Adevarul ?

joi, 26 februarie 2009

Sălbăticia teologică - de A.W.Tozer

Din eroare doctrinară izvorăşte inchinarea la un dumnezeu fals.

A.W.Tozer spunea:

"O grădină neingrijită va fi in scurt timp biruită de buruieni. Inima care nu se ocupă de cultivarea adevarului şi de smulgerea erorilor va deveni in scurt timp o sălbăticie teologică."
....şi avea dreptate.

Cercetaţi duhurile, spunea Apostolul Pavel şi ne mai indemna să ne rugăm să avem darul deosebirii duhurilor. De ce ? Din cauza invăţătorilor mincinosi! Câţi işi mai citesc azi Scriptura acasa şi au o inimă aleasă ca a acelor din Bereea ? Azi accentul se pune pe tălmăcirea viselor, pe tâlcuirea vedenilor şi stărilor de extaz(pacea duhului, odihna in duhul) şi nu pe aprofundarea doctrinară.

Asculta vocea lui Dumnezeu- A.W.Tozer

Oricine va asculta, va auzi Cerul vorbind. Cu siguranţă, aceasta nu este o vreme cînd oamenii se apropie de bunăvoie ca să asculte un îndemn, căci astăzi ascultarea nu face parte din religia populară, în privinţa aceasta ne situăm la polul opus. Religia a acceptat monstruoasa erezie după care zgomotul, mărimea, activitatea şi fala îl fac pe cineva să fie îndrăgit de Dumnezeu. Dar să nu disperam. Celor prinşi în vîrtejul ultimului mare conflict, Dumnezeu le spune: „Tăceţi şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu” (KJV) şi El ne porunceşte şi astăzi lucrul acesta, ca şi cum ar vrea să spună că tăria şi siguranţa noastră nu stau în zgomot, ci în linişte.
______________________________________________________
Este important să ne liniştim ca să-L aşteptăm pe Dumnezeu. Şi cel mai bine este dacă sîntem singuri, preferabil cu Biblia deschisă în faţa noastră. Apoi, dacă dorim, ne vom apropia de Dumnezeu şi vom începe să-L auzim vorbind inimilor noastre.
.......
Cred că atunci cînd vom aborda Biblia pornind de la premisa că ea nu este doar o carte care a fost rostită cîndva, ci o carte care vorbeşte acum, o lume nouă se va ridica din negura religiei. Profeţii repetau mereu: „Aşa vorbeşte Domnul”. Ei doreau ca ascultătorii lor să înţeleagă că vorbirea lui Dumnezeu este la prezentul continuu.
_____________________________________________________
Restul acestui articol:
Asculta vocea lui Dumnezeu - A.W.Tozer

Cum ne sustinem convingerile

Prea multe dintre convingerile noastre religioase sunt negative. Acţionăm nu dintr-o convingere pozitivă că ceva este corect, ci dintr-un sentiment că opusul este greşit.

Devenim alergici la anumite credinţe şi practici şi reacţionăm în mod violent împotriva lor. Astfel, reacţiile noastre devin acţiunile noastre; adoptăm o poziţie sub impulsul vrăjmaşului, în loc de a fi duşi acolo de adevăr.

Raţionamentul greşit al acestei atitudini este presupunerea că, dacă un om greşeşte într-un lucru, greşeşte în toate; astfel, dacă aflăm că un creştin liberal sau un adept al vreunui cult apreciază un crez anume, respingem acel crez, nu pentru că ştim de ce este greşit, ci pentru că ştim cine îl susţine. în felul acesta, suntem mereu în defensivă; ne înfigem în poziţiile noastre ca nişte cai îndărătnici, în loc de a merge înainte ca nişte oi ascultătoare. Modalitatea de a proceda corect, ne gândim noi, este de a urmări duşmanul, de a descoperi ce-i place şi apoi de a alege contrariul.

Nu ar fi dificil de dovedit că multe dintre crezurile noastre apărate cu înflăcărare nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce noi considerăm a fi doctrine false. Doctrina justificării prin fapte, de exemplu, ea însăşi o eroare gravă, i-a determinat pe unii învăţători să îmbrăţişeze eroarea la fel de dăunătoare a mântuirii fără o viaţă bună. Multor persoane le repugnă însăşi ideea de „fapte", din cauza asocierii pe care o fac cu iudaismul sterp din perioada Noului Testament şi cu catolicismul din zilele noastre. Urmarea acestui lucru este că avem mântuire fără dreptate şi doctrină corectă fără fapte drepte. Harul este scos din contextul lui moral şi făcut motivul standardului scăzut al umblării în biserică.

De asemenea, frica de legalism i-a făcut pe unii dintre copiii lui Dumnezeu să adopte poziţii groteşti, de-a dreptul ridicole. Cu câţiva ani în urmă, într-un ziar religios am dat peste un exemplu de acest gen de doctrină negativă. Pentru a face clară deosebirea dintre lege şi har, autorul articolului susţinea că, dacă un ucigaş ar veni la el şi l-ar întreba cum să fie mântuit, el nu ar îndrăzni să-i spună: „întoarce-te de la viaţa ta cea veche, încetează să mai săvârşeşti omoruri şi crede în Isus Cristos". Aceasta, a spus el, ar însemna amestecarea legii cu harul. Tot ceea ce el ar putea spune, ca să fie scriptural, ar fi: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit". O asemenea învăţătură nesfântă nu putea să-şi aibă originea în Scriptură; ea putea proveni numai din retragerea înspăimântată a scriitorului din faţa ereziei mântuirii prin fapte.

Am remarcat că acest lucru se regăseşte, într-o măsură destul de mare, şi în atitudinea noastră standard faţă de ştiinţă, evoluţie şi di­verse filozofii, despre care credem că sunt contrare credinţei creştine. Reacţia noastră faţă de aceşti duşmani este una de fugă isterică. Folosim multe muniţii, dar le irosim într-o acţiune de ariergardă care poate, în cel mai bun caz, să încetinească ceea ce mult prea evident se dovedeşte a fi o retragere.

Adevărul este că creştinismul poate sta pe picioarele lui. Cristos nu are nevoie de apărarea noastră agitată. Biserica nu trebuie să se lase manipulată ca să lupte în războiul vrăjmaşului ei, îngăduind lumii să decidă ce anume trebuie să creadă ea, precum şi unde şi când trebuie să acţioneze.
Dacă face asta, ea se privează de privilegiile pe care le are în Cristos Isus.

„Veţi primi putere", a spus Domnul nostru ucenicilor Lui, şi „putere" înseamnă „capacitatea de a face". Scopul lui Dumnezeu este de a ne da putere îndestulătoare ca să ducem lupta cu vrăjmaşul, în loc să stăm deoparte pasivi şi să dăm voie vrăjmaşului să ducă lupta împotriva noastră. Dacă e ca cineva să treacă în defensivă, aceasta nu trebuie niciodată să fie Biserica. Adevărul se confirmă singur şi se înnoieşte singur; întreaga lui psihologie este una de atac. Propriul lui atac viguros este toată apărarea de care are nevoie.

S-ar putea oare ca motivul profund al acestei acţiuni defensive speriate din partea evanghelicilor astăzi să fie lipsa de experienţă spirituală adevărată a multor lideri?
Este greu de crezut că un om care a văzut cerul deschis şi a auzit glasul lui Dumnezeu vorbind inimii lui mai poate fi nesigur în privinţa adevărului pe care îl susţine sau a mesajului pe care trebuie să-l vestească.

A.W.Tozer: Despre Dumnezeu şi oameni

Dumnezeu - mostenirea noastra

Când Domnul a împărţit Canaanul seminţiilor lui Israel, Levi n-a primit nici o bucată de pământ. Dumnezeu i-a spus simplu: „Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie" şi prin acele cuvinte l-a făcut mai bogat decât fraţii săi, mai bogat decât toţi împăraţii şi domnitorii care au trăit vreodată pe pământ.

Există un principiu spiritual aici, un principiu valabil încă pentru orice preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt.

Omul a cărui comoară este Dumnezeu are toare lucrurile în Unul singur. Multe comori obişnuite îi lipsesc, poate, sau, dacă-i este îngăduit să le aibă, satisfacţia pe care o aduc ele, va fi atât de limitată, încât nu vor fi necesare fericirii lui.

Ori, dacă va trebui să le privească cum se duc, una după alta, nu va simţi o mare pierdere, căci, având sursa tuturor lucrurilor, are în acest Unul toată satisfacţia, toată plăcerea, toată desfătarea. Orice ar pierde, nu ar însemna de fapt nimic pentru ca acum are totul în Unul şi aceasta în mod desăvârşit, legitim şi pentru totdeauna.

O, Dumnezeule, am gustat bunătatea Ta şi ea mi-a dat împlinire, dar, în acelaşi timp, m-a făcut să însetez şi mai mult. Sunt dureros de conştient de nevoia mea după o mai mare măsură de har. Mi-e ruşine de lipsa mea de dorinţă. O, doamne, Dumnezeule Întreit, vreau să Te caut; tânjesc să fiu umplut de dor; mi-e sete de o sete mai mare după tine. Arată-mi slava Ta, te rog, ca sa Te pot cunoaşte cu adevărat. În mila Ta, începe o nouă lucrare a dragostei în Mine. Spune sufletului mei: „Ridică-te, iubitule, dragul meu, ridică-te şi vino". Apoi da-mi har să mă ridic şi să Te urmez afară din această vale înnegurată în care am rătăcit atâta vreme. În Numele lui Isus. Amin!

A.W.Tozer: În căutarea lui Dumnezeu

O creste-mi iubirea...Ciresarii

Regenerarea vs. Idolatria evanghelica "decizionala"

marți, 24 februarie 2009

Fragmente de vesnicie




Concurs Foto in Sibiu Standard, voteaza aici si sustine un bun prieten.

Totul depinde in Mainile cui cade un “instrument” in viata. Daca te asezi in Mainile Bune ale Maestrului..va iesi un sunet frumos din viata ta. Canti fain la pian Radu. Sa atingi fiecare inima cu orice atingere a clapei, a vorbelor tale, reactilor tale si a simplelor tale atitudini.

Cine cade in mainile Satanei scoate un sunet oribil, groaznic.
Permite-i lui Dumnezeu sa te foloseasca cu intelepciune si dragoste pentru Gloria Sa.
Domnul sa te binecuvateze cu o simfonie de bunatati.

Un motiv pentru care unii bărbaţi eşuează şi alţii
reuşesc este atenţia acordată detaliului.

Trăind cum a trăit ISUS (2)




Măreţia lui Dumnezeu este văzută de lume in minunăţiile creaţiei Sale (Psalmul 19:1). Universul este atât de vast, incât mintea omenească nu-l poate cuprinde. Galaxii de stele sunt imprăştiate prin spaţiu, având distanţe de miliarde de ani-lumină intre ele. in acelaşi timp, orice fărâmă de materie in acest Univers este compusă din atomi atât de mici, incât nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aceşti atomi, la rândul lor, conţin sute de electroni care se rotesc in interiorul lor. Cât de mare e Dumnezeul nostru!

Pentru ucenicul lui Isus Cristos, insă, măreţia lui Dumnezeu, in primul rând, nu este văzută, in aceste minunăţii ale Universului, ci, mai curând, in umilinţa care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se dezbrace pe Sine insuşi, să vină in trupul nostru uman şi să Se identifice cu rasa noastră decăzută.
"Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui" a spus apostolul Ioan (Ioan 1:14), iar noi putem adăuga: “ o astfel de slavă, a cărei strălucire intrece cu mult strălucirea văzută in creaţie”.
Marele Impărat al Cerului a venit şi a locuit ca unul dintre noi, intr-un trup uman ca al nostru.
El a venit, nu plin de Sine, nu având un aer de superioritate, ci cu umilinţă neprefăcută, făcându-Se una cu noi in toate privinţele.
In umilinţa Lui noi vedem gloria Domnului Isus intr-un mod mult mai clar chiar decât in minunatele miracole săvârşite de El.
Aceasta este calea smereniei pe care Duhul Sfânt doreşte să ne-o arate, inainte de toate, pentru ca noi să putem invăţa cum să umblăm pe ea in toate zilele vieţii noastre. Trebuie să-L urmăm pe Isus, in mod prioritar, in smerenia Lui.
Inainte ca Isus să trăiască pe Pământ această viaţă de om, pură şi plină de dragoste, El S-a umilit. Acesta a fost primul pas, şi acesta este primul pas şi pentru noi.
Cu multe mii de ani inainte de a veni Isus pe pământ, Dumnezeu a creat un inger numit Lucifer care era desăvârşit in inţelepciune şi frumuseţe. Lucifer a fost desemnat de Dumnezeu pentru a fi capul ordinului angelic, dar, ridicându-se cu mândrie şi fiind nemulţumit de poziţia lui, el a căutat să se inalţe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15), astfel, el a adus păcat in creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lepădat indată, iar el a devenit Satan.
Mândria este, aşadar, rădăcina oricărui păcat şi rău din acest univers.
Când Adam a păcătuit a fost infestat şi el de această mândrie satanică.
Acum, fiecare copil al lui Adam este născut cu această plagă.
Pentru a elibera pe om de efectul acestui “venin” Isus S-a smerit pe Sine.
Aşa cum păcatul işi are originea in mândria lui Lucifer, tot aşa răscumpărarea noastră işi are originea in umilinţa lui Isus. Avem parte de gândirea lui Cristos in măsura in care avem parte de smerenia Lui. Iată instrumentul care măsoară, fără greşeală, creşterea spirituală.
In insuşi faptul că Isus a venit pe Pământ, din gloria Cerului, este o dovadă uimitoare a umilinţei Lui, dar ni se spune, mai departe, că, şi atunci când "a devenit om, S-a smerit" (Filipeni 2:8). El Şi-a luat locul inaintea lui Dumnezeu ca unul dintre toţi ceilalţi oameni, "făcându-se asemenea fraţilor Săi, in toate lucrurile," (Evrei 2:17). El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta e umilinţă adevărată.
Slava şi măreţia lumească a unei persoane se măsoară in statutul social, averea, realizările, situaţia familială şi altele acest fel, insă cât de diferită este slava lui Dumnezeu văzută in Isus Cristos!
Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut prilejul de a-şi alege familia in care să se nască.
Niciunul dintre noi nu am avut această posibilitate. Ce familie a ales Isus? Familia unui dulgher necunoscut dintr-un loc numit Nazaret, despre care orăşenii spuneau: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Iosif şi Maria au fost atât de săraci, incât nu şi-au putut permite nici măcar să ofere lui Dumnezeu un miel ca jertfă (vedeţi Luca 2:22-24 şi Levitic 12:8).
Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege exact locul unde să se nască. Având posibilitatea de a-Şi determina locul naşterii, ce loc a ales? O iesle a vitelor, intr-un staul umil!
Atenţie la ceva mai mult decât atât, şi anume, la linia genealogică pe care Isus a ales-o pentru Sine. In arborele genealogic al lui Isus sunt menţionate, in Matei 1:3-6, patru femei. Prima, Tamar, avuse un fiu prin comiterea de adulter cu socrul ei, Iuda. Cea de-a doua, Rahav, a fost o prostituată notorie in Ierihon. Cea de-a treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care s-a născut ca rezultat al adulterului comis de Lot, cu propria lui fiică. Cea de-a patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care a comis adulter David. De ce a ales Isus să se tragă dintr-o linie genealogică atât de ruşinoasă? Pentru a Se putea identifica in totalitate cu rasa decăzută a lui Adam. Aici vedem umilinţa Lui. El nu a vrut să se mândrească cu familia sau neamul Lui.
Isus S-a identificat in intregime cu omul. El a crezut in egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti, indiferent de rasă, familie, poziţie socială, etc., şi a coborât la starea cea mai de jos, pentru a putea fi slujitorul tuturor.
Numai acela care se coboară sub alţii, este in stare să-i ridice, şi astfel a venit Isus.
Duhul Sfânt ne transformă prin innoirea minţii noastre (Romani 12:2). Sămânţa adevăratei umilinţe a lui Cristos este semănată in gândurile noastre. In această privinţă, putem să ne convingem dacă suntem sau nu transformaţi in asemănarea lui Hristos, analizând, nu acţiunile noastre sau comportamentul nostru in faţa altora, ci, mai degrabă, analizând gândurile pe care le avem (in locul tainic al inimii noastre), in legătură cu noi inşine şi cu felul in care ne comparăm cu alţii.
Numai când suntem cu adevărat mici in gândirea noastră cu privire la propria persoană, putem, cu adevărat, să "privim pe alţii mai presus de noi inşine" (Filipeni 2:3), şi să ne considerăm "cei mai neinsemnaţi dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3:8).
Isus S-a apreciat pe Sine insuşi intotdeauna ca pe un om neinsemnat inaintea Tatălui Său, de aceea slava Tatălui a fost manifestată prin El in toată plinătatea ei.
Pentru că Isus a luat această poziţie a unui om neinsemnat inaintea Tatălui, El a putut să se supună, cu bucurie, la tot ce Tatăl a hotărât pentru viaţa Lui şi să asculte, din toată inima, toate poruncile Lui.
"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte" (Filipeni 2:8).
Ascultarea totală de Dumnezeu este semnul clar al umilinţei adevărate. Nu există alt test mai clar.
Timp de 30 de ani, Isus S-a supus unui tată vitreg şi unei mame care erau imperfecţi, pentru că aceasta era voia Tatălui Său. El a ştiut mult mai multe decât Iosif şi Maria, dar, spre deosebire de ei, a fost fără păcat, şi totuşi S-a supus lor.
Nu este uşor pentru om să se supună acelora ce ii sunt inferiori intelectual sau spiritual, dar adevărata umilinţă nu are nicio problemă in acest caz, fiindcă cel care cu-adevărat se vede neinsemnat in ochii lui Dumnezeu, nu are nicio dificultate in a se supune oricărui om pe care Dumnezeu Îl pune peste el.
Isus a ales o profesie destul de modestă, aceea de dulgher, iar când a intrat in slujba Sa publică nu avea titluri ataşate Numelui Său. El n-a fost: “Pastorul Isus”; ce să mai vorbim: “Doctorul Reverend Isus”! El nu a căutat, nici n-a dorit vreodată vreo poziţie pământească, ori vreun titlu care L-ar fi ridicat deasupra oamenilor obişnuiţi cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.

Alte articole :
Zac Poonen -surse
Zac Poonen - predica "Ultimele zile- (Marea Amagire)"
Traind cum a trait Isus ( cap.1)

duminică, 22 februarie 2009

Evanghelicii in vreme de criză "spirituală"


Pe zi ce trece observ că subiectele tot mai discutate, din nefericire chiar şi in mediile creştine, sunt legate de criză, microcipuri sau alte lucruri menite să stârnească ingrijorare şi panică. Pe zi ce trece parcă suntem tot mai interesaţi şi mai concentraţi pe problemele economice, politice sau financiare ale omenirii in mod general sau ale fiecăruia dintre noi. Ca şi creştini, e normal să ne formăm o opinie, uneori poate chiar sa luăm o atitudine, dar trist este că in cele mai multe cazuri toate aceste lucruri ne fac sa nu mai vedem scopul nostru in lumea in care traim, sa nu ne mai implinim menirea pe acest pământ. Este trist că pentru mulţi creştini din vremea de azi, criza economică manifestată poate prin şomaj, rate prea mari la bancă, greutatea asigurării unui trai decent familiei, s-a transformat şi intr-o criză spirituală.
Este trist că in mijlocul veştilor deloc imbucurătoare sau dătătoare de speranţă, prea mulţi creştini, in loc să se apropie mai mult de Domnul şi să facă din ascultarea de poruncile Lui pasiunea vieţii lor, preferă să se concentreze şi să-şi irosească viaţa incercând să găsească soluţii la ieşirea din criză sau interpretînd in fel şi chip evenimentele cotidiene.
Christos n-a lăsat Biserica Sa pe pământ ca să rezolve crizele economice sau financiare ale lumii sau să se ocupe de problemele sociale sau politice ale acesteia. Mai mult, mandatul dat de Domnul Bisericiii Sale n-a fost unul care sa fie dependent de circumstantele oferite de lumea aceasta, iar Biserica n-a fost chemata să se ghideze in lucrarea ei după starea sau condiţiile socio-economice ale lumii.
Christos a lăsat Biserica pe pămînt pentru a-L sluji pe El si a-I face cunoscut Numele până la marginile pământului . Fie in perioadă de bunăstare, fie in perioade de criză, Biserica are acelaşi scop şi acestea, până când Domnul Isus se va reintoarce.
Sunt vremuri de criză ? Cu siguranţă sunt , si poate vor mai fi mult timp de acum inainte. Dar ne afectează cumva această criză relaţia cu El, ne afectează cumva interesul pentru Domnul, afectează cumva interesul şi sprijinul nostru pentru misiunea creştină internaţională?
Dacă răspunsul este afirmativ, daţi-mi voie să spun că atunci situaţia este cu adevărat una foarte gravă. Pentru că nu este atât grav să treci printr-o criză economică sau financiară şi să ştii că eşti in voia Domnului, pe cât e de grav să treci printr-o criză spirituală.
Cum ţi-a afectat criza prin care cu toţii trecem, viaţa de credinţă ? Eşti mai aproape, mai dependent de El ?
Eşti tot mai dispus să investeşti şi să te implici in vestirea Evangheliei la orice neam şi orice făptură de pe faţa pământului, conştient fiind că toate acestea ne apropie tot mai mult de momentele glorioase ale răpirii ?
Eşti atins de criză ? Dacă interesul pentru Lucrarea Domnului a scăzut, dacă dorinta si preocuparea ta ca şi alţii să audă evanghelia a scăzut, dacă constanţa dărniciei tale a avut de suferit, atunci cu siguranţă te afli in criză. Una foarte mare si gravă.
Indiferent de problemele sau crizele din lumea aceasta, lucrarea Domnului trebuie să se facă. Chiar daca sute , sau poate chiar mii de companii generează zilnic un numar inspaimîntator de şomeri, Domnul cheamă incă in Lucrarea Sa pe fiecare copil al Său.
El nu dă pe nimeni afară. EL nu e in criză. El are de lucru pentru fiecare. Eşti dispus sa-L asculţi ?
Nu uita!
Ca şi creştini traim in lume dar nu ca lumea. Nu lasa lumea sa iti afecteze in mod negativ viata, preocupandu-te prea mult de problemele si crizele ei. Nu te ascunde si nu cauta scuze in spatele "crizei" pentru o neimplicare in a face ca Imparatia Domnului sa ajunga pana la marginile pamantului.

vineri, 20 februarie 2009

Un timp de pregatire









“Fiecare fata se ducea la randul ei la imparatul Ahasveros, dupa ce timp de 12 luni implinea ce era poruncit femeilor. In timpul acesta, aveau grija sa se gateasca, ungandu-se sase luni cu untdelemn de mirt, si sase luni cu miresme de mirozne femeiesti. Asa se ducea fiecare fata la imparat. Si, cand trecea din casa femeilor in casa imparatului, o lasau sa ia cu ea tot ce voia.” (Estera 2:12,13)

Totdeauna am fost uimita de felul in care Dumnezeu a pregatit-o pe Estera, inainte ca ea sa-l intalneasca pe imparatul Ahasveros. Ar vrea cineva sa treaca prin 12 luni de pregatire, insotite de un tratament de infrumusetare inainte de a intalni barbatul visurilor sale? Probabil nu, dar ia imagineaza-ti posibilitatea? Un an intreg pus de o parte pentru un singur scop: sa dai tot ce ai pentru acela pe care-l iubesti cel mai mult. Un timp necesar pentru a-ti cultiva frumusetea, pentru a face investitii in educatie, pentru a intari virtutile si pentru a-ti construi caracterul. Pregatirea Esterei imi aduce aminte de acel timp pretios, situat intre dorinta care apare in inima unei femei de a-si gasi perechea, si momentul in care, cei doi, pasesc impreuna pe interval. Pentru multi, aceasta perioada de pregatire, nu inseamna nimic altceva decat risipa, pierdere de vreme.

Femeile necasatorite se vad adesea ca fiind undeva, pe o banca de rezerva, in timp ce altii joaca jocul. Ele nu realizeaza ca isi risipesc cea mai importanta perioada din viata lor,

işi răpesc bucuria şi răsplata, răpesc viitorilor lor soţi posibilitatea de a avea o soţie deosebită si-I răpesc lui Dumnezeu posibilitatea de a avea o ucenică prin care şi cu care ar putea să facă lucruri mari.
Asa cum Estera a trebuit sa fie pregatita, inainte ca ea sa fie imparateasa peste un tinut intreg, tot la fel si femeia trebuie sa fie pregatita, inainte de a imbratisa cele mai imporante si dificile chemari ale vietii: casatoria si maternitatea. Trebuia sa invete cararile regatului caruia ii apartinea, trebuia sa invete manierele vietii de la curte, dar si provocarile intelectuale, emotionale si spirituale cerute de o pozitie asa de inalta. Mai simplu spus, Estera trebuia sa fie transformata dintr-o tanara domnisoara, cum era, intr-o imparateasa care sa poarte coroana si sa-si indeplineasca rolul menit. Tot astfel si femeia crestina necasatorita trebuie sa invete caile imparatiei lui Dumnezeu, inainte ca ea sa fie unita cu acela pe care l-a randuit Dumnezeu. Trebuie sa fie pregatita intelectual, emotional si spiritual,
dar nu de slujitori de la curte, intr-un templu pagan, ci de Dumnezeu Insusi, de Cuvantul Sau si de alte femei evlavioase care au fost pregatite de Dumnezeu mai inainte.
Singuratatea nu este o pierdere de vreme sau o sedere pe tusa, ci un timp special pe care Dumnezeu l-a pus de o parte ca sa o transforme in ceea ce El vrea sa fie si sa o foloseasca in felul in care ar fi imposibil dupa casatorie. De asemenea este un timp in care, femeia trebuie sa-si cultive caracterul, ce corespunde unei femei spirituale, asa incat sa poata oferi viitorului sot ceva mai mult decat o fatza frumoasa.

Aminteste-ti ca tu nu esti singura singura(necasatorita), sotul tau trecand si el prin acelasi proces ca si tine. N-ar fi un lucru ingrozitor sa descoperi, ca barbatul care ti-a fost destinat tie, si-a folosit singuratatea sa-L slujeasca pe Dumnezeu si sa se pregateasca pentru a-ti fi tie un sot bun, pe cand tu, nici nu L-ai slujit pe Dumnezeu, nici nu ai facut uz de avantajele pe care El ti le-a oferit spre binele tau? N-ar fi un lucru grav sa realizezi ca sotul tau si-a petrecut timpul rugandu-se in fiecare zi pentru tine, pentru nevoile tale si pentru lucrarea lui Dumnezeu care se face in viata ta, in timp ce tu nici nu te-ai rugat si nici nu ai raspuns harului lui Dumnezeu care ti-a fost daruit ca rezultat al rugaciunilor lui?

Este un lucru minunat cand Dumnezeu binecuvinteaza o femeie cu un sot. Este vorba de acel cineva, pregatit special, care se potriveste perfect cu ea, pentru a fi una. Este o asa mare bucurie pentru o femeie sa priveasca in urma si sa-si aminteasca felul in care, Dumnezeu a ajutat-o sa astepte si cum El Si-a pastrat credinciosia. Dar este o bucurie si mai mare, sa stie ca in acest timp de singuratate L-a cautat pe Dumnezeu si i-a fost credincioasa Lui si scopului Sau. Nici macar pentru un moment, ea nu a dorit sa evadeze din aceasta stare, ci a dorit sa se increada in El si sa-L astepte in suveranitatea Sa. In nici un caz, nu este o tragedie pentru o femeie crestina sa fie necasatorita, dar felul lumesc s-a infiltrat si in crestinism cu ideea falsa ca este. Una dintre cele mai mari minciuni este aceea ca daca nu ai pe cineva sau nu arati destul de bine, este ceva in neregula. Alte minciuni inventate de cel rau, ar fi ca ea (femeia) trebuie sa aiba o serie de intalniri pentru cunoastere si pentru experienta. Draga mea prietena, este o minciuna si un afront adus lui Dumnezeu sa spui ca experienta ta este cel mai bun profesor, chiar daca motto-ul lumii este \”traieste si invata\” , sfatul Bibliei este \” invata si traieste\”.

Tu nu trebuie sa fii experimentat, tu trebuie numai sa cunosti si sa asculti ceea ce Dumnezeu a spus, si nu trebuie sa-ti alegi tu sotul, ci sa-L lasi pe Dumnezeu sa aleaga pentru tine.
Si cand el va veni, nu experientele din trecut vor ajuta casnicia ta sa mearga bine, ci evlavia, puritatea si curatia din trecut.

Dumnezeu stie exact de ce ai tu nevoie, si cunoaste dorintele pe care le ai in inima, chiar mai mult decat tine. Stii, lui Dumnezeu Ii plac surprizele. El nu vrea ca tu sa-ti cauti sotul, Dumnezeu vrea sa il aduca pe el la tine si probabil in momentul in care te astepti cel mai putin. Dacă nesocotesti acest sfat, asa cum multe alte femei au facut-o inaintea ta, si pornesti singura in cautarea unui partener, s-ar putea sa il gasesti, dar nu este cel potrivit. Ca si femei, natura noastra doreste parteneriatul unui barbat. Aceasta este de la Dumnezeu si este un lucru bun, dar in acelasi timp gresim, daca credem ca moartea ar fi rezultatul acestei nevoi neimplinite. Necesitatea unui partener nu este egala cu respiratia. Adica, tu poti supravietui si fara un tovaras, cel putin pana cand Dumnezeu Si-a desavarsit lucrarea in tine. Aminteste-ti versetul de la 1Cor. 10:13.

Am descoperit ca sunt doua motive esentiale pentru care cineva cauta cu disperare partenerul. Primul este din cauza ca ei nu-L cunosc pe Dumnezeu asa cum ar trebui. Nu este El Dumnezeul oricarei mangaieri? Nu este El Hristos, Domnul inaltat care umple toate lucrurile? Atunci de ce ne plangem ca suntem goi si singuri? Aceasta poate fi pentru ca Dumnezeu lungeste prea mult perioada de singuratate, asa incat noi sa ne regasim in El si sa invatam sa fim totul in El. Dacă noi cautam sa ne casatorim, crezand ca un sot va umple, va completa viata noastra, vom fi foarte dezamagite in casatorie.

Niciodata, nici un om, oricat de spiritual ar fi, nu poate sa ia locul lui Dumnezeu in viata cuiva
. Sa crezi astfel de lucruri ar fi adevarata idolatrie. Daca nu esti umplut de Dumnezeu acum, si complet in Hristos in present, atunci nici chiar o casatorie facuta in cer, nu va putea umple golul din inima noastra.

Al doilea motiv, pentru o nevoie disperata, de a avea pe cineva este egoism pe faţă. Cand noi avem nevoie de cineva ca sa ne simtim iubiti sau cand avem nevoie de o persoana, asa incat sentimentele noastre de singuratate sa fie risipite, atunci dorim casatoria din motive gresite. Aceasta nu trebuie privita ca o oportunitate de a-ti satisface nevoile, ci o oportunitate de a implini nevoile celuilalt. Daca nu am invatat sa aducem nevoile noastre inaintea lui Dumnezeu, atunci, probabil, vom coplesi sotul cu nevoile noastre si vom fi inconstienti de ale lui. Dar de ce ar trebui Dumnezeu sa aduca un om spiritual unei femei care este absorbita de ea si propriile ei probleme si nu isi foloseste libertatea singuratatii sa-L slujeasca pe El si sa-si pregateasca viata pentru scopul Sau? O astfel de femeie nu ar avea prea mult de oferit sotului sau.

Dragul meu prieten, fie ca esti casatorit sau necasatorit, trebuie sa consideri acest timp special si placut in providenta lui Dumnezeu. In nici un caz nu ar trebui vazut ca o simpla circumstanta sau o cursa din care, cu disperare, incerci sa iesi. Fiind singur, este un timp in care poti sa inveti despre Dumnezeu, cine suntem noi in Hristos si cum sa crestem in cunoasterea Lui. Un timp in care, tu sa fii zelos pentru fapte bune si implicat in diferite slujbe. Statutul de necasatorit isi are farmecul lui si de care trebuie sa ne bucuram, deoarece odata trecut, nu se mai intoarce inapoi. Nu e nimic mai trist decat sa vezi o femeie casatorita care regreta ce ar fi putut sa fie, sau ce ar fi putut face cu viata sa cand era singura. Totul a fost pierdut de dragul grabei, fara a lua in seama planul lui Dumnezeu. Fiecare “sezon” al vietii isi are farmecul lui. Rugaciunea mea, pentru femeile crestine singure, este ca ele sa se poata bucura de aceasta perioada, in ciuda minciunilor acestei lumi. Ma rog, ca ele sa astepte in rabdare pe Dumnezeu care este datatorul oricarui bun si oricarui dar.

Fie ca ele sa fie ca Estera, folosind orice timp pe care Dumnezeu il considera necesar,pentru ca ele sa fie frumoase in interior dar si in afara.

Autor : Charo Washer

Capitalismul ajunge la final

(Noua Piramidă Capitalistă)

Le capitalisme touche a sa fin - de Immanuel Wallerstein

traducere integrala a textului original din ziarul LE MONDE

Reporter:
Semnatar al manifestului Forumului Social de la Porto Alegre ( "12 propuneri pentru o alta lume posibila") din 2005 sunteti considerat drept unul dintre cei care au inspirat miscarea "Altermondialista". Ati fondat si dirijat Centrul" Fernand Broudel" pentru studiul economiei sistemelor istorice si al civilizatiilor de la Universitatea de Stat din New York.
Intrebare reporter : "Cum plasati criza economica globala si financiara actuala in "timpul lung al istoriei capitalismului..." ?
Raspuns :" Ferdinand Broudel ( 1902-1985) distingea timpul " duratei lungi" care vede succedandu-se in istoria umana sisteme care dirijeaza raporturile omului cu mediul material si in interiorul acestor faze timpul ciclurilor conjuncturale lungi descrise de economisti precum Nicolas Controtief ( 1882-1930) sau Joseph Schumpeter (1883-1950).
Suntem azi in mod evident intr-o faza B a unui ciclu a lui Controtief (1947-1975) care a inceput acum 30-35 de ani dupa o faza A care a fost cea mai lunga, de 500 de ani de istorie a sistemului capitalist. Intr-o faza A profitul este generat de productia materiala, industriala sau alta. Intr-o faza B capitalismul trebuie, pentru a continua sa genereze profit sa devina financiar si sa se refugieze in speculatii ( ex. Bursa). De mai bine de 30 de ani, intreprinderea sau societatea, statul, si menajele ( locuintele) se indatoreaza in mod masiv.!

Suntem azi in ultima parte a fazei B a lui Controtief cand declinul virtual devine real creand bube financiare. Falimentele se multiplica, concentrarea de capital creste, somajul creste si el iar economia cunoaste o situatie de reala deflatie. Dar astazi acest moment al ciclului conjunctural coincide cu ( si in consecinta agraveaza) o perioada de tranzitie intre doua sisteme de lunga durata. Cred defapt ca am intrat de cca 30 de ani in faza terminala a sistemului capitalist.
Ceea ce diferentiaza in mod fundamental aceasta faza de succesiune neintrerupta a ciclurilor conjuncturale anterioare este ca ( CAPITALISMUL) - nu mai reuseste sa "faca sistem" in sensul pe care il intelege fizicianul si chimistul Ilia Prigagiu ( 1917-2003). Cand un sistem biologic, chimic sau social, deviaza prea mult si prea des de la situatia sa de stabilitate el nu mai reuseste echilibrul si atunci asistam la o bifurcare.

Situatia devine haotica, incontrolabila pentru fortele care o dominau pana atunci si vedem o lupta care se naste si care nu mai este intre cei care tin la sistem si adversarii lor, ci intre toti actorii pentru a determina ce il va inlocui. Reverv utilizarea cuvantului " criza" acestui tip de perioada. Ei bine suntem in criza. Capitalismul ajunge la final.

Intrebare reporter: De ce nu ar fi vorba mai degraba de o noua mutatie a capitalismului care a cunoscut in fond trecerea de la capitalismul de piata la capitalismul industrial, apoi de la Capitalismul industrial la cel financiar.?
Raspuns Immanuel Wallerstein : Capitalismul este omnivor, el capteaza profitul acolo unde el este cel mai important la un moment dat: el nu se multumeste cu profituri mici marginale, din contra el le maximizeaza constituind monopoluri- a mai incercat ultima data sa o faca in biotehnologii si tehnologii de informatii. Dar cred ca posibilitatile de acumulare reala ale sistemului si-au atins limitele. Capitalismul, de la nasterea sa in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, se hraneste din diferenta de bogatie intre centru unde converg profiturile si periferii (nu neaparat geografice) din ce in ce mai saracite.
IN aceasta privinta recuperarea economica a Asiei de Est a Indiei si Americii Latine, constituie o provocare de netrecut pentru "economia- lume" creata de Occident care nu mai reuseste sa controleze costurile de acumulare. Cele trei curbe mondiale de preturi ale fortei de munca, ale materiilor prime si ale impozitelor sunt peste tot in puternica crestere de decenii intregi.

Scurta perioada neoliberala care este pe punctul de a se incheia nu a inversat decat in mod provizoriu tendinta la sfarsitul anilor *90 aceste costuri erau ce-i drept mai putin ridicate decat in 1945. De fapt ultima perioada de acumulare reala-" cei 30 ani gloriosi" - pentru statele Keyneziene si-au pus fortele in serviciul capitalului dar si acolo limita a fost atinsa.

Intrebare reporter : Exista precedente ale fazei ( crizei) actuale asa cum o descrieti?
Raspuns: Au fost multe in istoria umanitatii, contrar la ceea ce trimite reprezentarea creata la mijlocul secolului al XIX-lea al unui progres continuu si inevitabil inclusiv in versiunea sa marxista. Prefer sa ma fixez pe teze posibilitatii sale. In mod cert, capitalismul care a stiut sa produca intr-un mod extraordinar si remarcabil cele mai multe lucruri si bogatii. Dar trebuie sa vedem de asemenea si suma pierderilor pentru mediu, pentru societati carora le-a dat nastere. Singurul bun este acela care permite sa obtina pentru cei mai multi o viata rationala si inteligenta.

Acestea fiind spuse criza cea mai recenta similara cu cea de azi e cea a prabusirii sistemului feudal in Europa Occidentala intre jumatatile sec. XV-XVI, si inlocuirea lui cu sistemul capitalist. Aceasta perioada care culmineaza cu razboaiele religiilor, vede prabusindu-se dominatia autoritatilor regale, senioriale si religioase, pe cele mai bogate, ! apoi taranesti si pe orase.

Acolo se construiesc prin incarcari succesive si intr-un mod inconstient solutii neasteptate al caror succes va sfarsi prin " a face sistem" extinzandu-se putin cate putin sub forma capitalismului.

Intrebare reporter: " Cat timp tranzitia actuala ar trebui sa dureze si spre ce ar putea ca sa dea (sa convearga)?
Raspuns: " Perioada de distrugere de valoare care inchide faza B a unui ciclu Controtief dureaza in general intre 2-5 ani inainte ca conditiile de intrare intr-o faza A, cand un profit real poate fi din nou scos din noi productii materiale descrise de Schumpeter, sa fie reunite.

Dar faptul ca aceasta faza corespunde cu o criza a sistemului ne-a facut sa intram intr-o perioada de haos politic in timpul careia actorii dominanti, la conducerea intreprinderilor si a statelor occidentale vor face tot ce este tehnic posibil pentru a regasi echilibrul, dar este foarte probabil ca nu vor reusi. Cei mai inteligenti au inteles deja ca trebuie organizat ceva cu totul nou. Dar actorii multipli actioneaza deja intr-un mod dezordonat si inconstient pentru a face sa rasara noi solutii fara sa stim inca ce sistem va iesi din aceste tatonari. Suntem intr-o perioada destul de noua in care criza si impotenta celor puternici lasa locul liberului arbitru al fiecaruia. Exista astazi o perioada de timp in care avem fiecare posibilitatea sa influentam viitorul prin actiunea noastra individuala. Dar cum acest viitor va fi suma incalculabila al acestor actiuni, este absolut imposibil sa prevezi care model se va impune in final. In 10 ani vom vedea poate mai clar, in 30-40 ani un nou sistem va fi luat fiinta.

Cred ca este la fel de posibil instalandu-se un sistem de exploatare, din nefericire, mai violent decat capitalismul sau sa vedem din contra organizandu-se un model mai egalitar si redistributiv.
Intrebare reporter: Mutatiile anterioare ale capitalismului au dat deja inspre o deplasare a centrului " economiei-lumi" de exemplu din bazinul mediteranean spre coasta atlantica a Europei apoi inspre cea a S.U.A. Sistemul care va veni va fi cel centrat pe China?
Raspuns : Criza pe care o traim corespunde si sfarsitului unui ciclu politic, cel al hegemoniei americane inceputa de asemenea in anii ' 70. S.U.A. va ramane un actor important dar nu vor mai putea niciodata sa-si recucereasca pozitia dominanta in fata multiplicarii centrelor de putere in Europa Occidentala, China, Brazilia, si India.

O noua putere hegemonica, daca ne referim la timpul lung Brandelian, poate sa ia inca 50 de ani pentru a se impune. Dar nu cunosc care va fi acela. Asteptand consecintele politice ale crizei actuale vor fi enorme in masura in care stapanii sistemului vor incerca sa gaseasca tapi ispasitori pentru prabusirea hegemoniei lor.
Cred ca jumatate din poporul american nu va accepta ceea ce este pe cale sa se petreaca. Conflictele interne se vor exacerba deci in S.U.A. care este pe punctul de a deveni tara cea mai instabila politic din lume: Si nu uitati ca noi americanii suntem toti inarmati.

Immanuel Wallerstein

"Le capitalisme touche à sa fin" -pag.1

"Le capitalisme touche à sa fin" -pag.2

Acest articol a fost tradus de catre Ioan Alexandru Ţânţar, absolvent SPRI, licenţiat in Studii de Securitate. Nu se permite reproducerea fără permisiunea traducătorului. Anumite pasaje sau porţiuni pot fi folosite dacă inseraţi si sursa articolului.

joi, 19 februarie 2009

Imbracati in Christos - Paul Washer

Divertismentul - o erezie evanghelică

Inchinarea nu este distractie. "Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară". pag. 89

În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei... O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.

Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.

Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile. Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică...

Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.

Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău -
atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!
Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:
”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.
Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.

Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.

Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, scenete,filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.

Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:
Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.
Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte...

Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
....
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.

Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.

Autor:
A.W.Tozer - fragmente selective din cartea "Inchinare si distractie"

Teen Challenge in Romania

Am primit de la Claus Dorobantu, acest film cu mărturii şi prezentarea lucrării din România. Doresc să vă las adresa lor din Romania. Domnul lucrează, schimbă vieţi, şi transformă destine spre Slava Sa, prin Cuvântul Său ,eliberează şi vindecă prin Puterea Supranaturală a Domnului Isus care a afirmat " Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" Ioan 14:6 şi
"Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevarul vă va face liberi" Ioan 8:32.

Dar pentru ca El să lucreze este nevoie slujire, de compasiunea şi dragostea celor implicaţi in această lucrare. Mă bucur pentru simţul lor practic, şi braţele deschise oferite celor in nevoie. Sunt mulţi Preoţi şi leviţi, "desăvârsiţi şi sfinţi in teorie" spunea Tozer ..lipsesc azi sfinţii geniali, samaritenii care au inima atinsă de Isus şi pun mâna.

Domnul să binecuvânteze lucrarea lor in Romania şi câţi mai multi tineri să fie salvaţi din dominaţia lui Satan şi cuceriţi de Mesajul Puternic al Evangheliei lui Dumnezeu, prin Persoana Fiului Său, Domnul ISus Christos.

"Iti vine sa crezi sau nu, una din marile probleme ale secolului XXI este dependenta.

Traim intr-o lume invadata de zeci de reclame ce-ti iau ochii, dar nici una nu-ti garanteaza satisfactia totala a nevoilor.

Acum aproximativ 50 de ani primul om din oraganizatia „Teen Challenge” in persoana lui David Wilkerson a realizat ca America se confrunta cu o problema ce ruina multe familii, distrugea vieti si va schimba destine: drogurile.

La ora actuala, prezente sub o forma sau alta, drogurile, sunt intalnite in toate tarile lumii, iar cu ceva timp in urma au ajuns, din pacate, si in Romania, fiind cunoscute sub numele de: opium, heroina, cocaina, extazy, LSD, crack, amfetamine, marijuana sau alte denumiri. Desi fiecare drog iti ofera alta stare, alta senzatie, rezultatul final este acelasi: dependenta durere, goliciune, disperare. La un moment dat nici o doza obisnuita nu isi mai face efectul , facandu-te sa maresti doza din ce in ce mai mult pana in punctul in care organismul nu mai rezista (supradoza) avand ca urmare decesul persoanei respective.


In Romania in lupta impotriva dependentei s-a alaturat si „Teen Challenge”, acea organizatie aparuta din dorinta unui predicator de a-i salva pe aceia ce cred ca nu mai au nici o sansa. Teen Challenge s-a dezvoltat in peste 120 de centre în SUA şi in peste 100 de centre în 94 de ţări. In Europa există 60 de centre de reabilitare în 32 de ţări, din Rusia până în Islanda şi începând din Finlanda până în Portugalia.

Fiind saptamanal pe strada alaturi de echipa „Teen Challenge” am realizat ca drogul are un efect mult mai mare decat am crezut vreodata. Pentru nevoia disperata de a-si face inca o doza, un om aflat sub o asemenea patima ajunge sa decurga la fapte ingrozitoare.

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti smulga cineva telefonul din mana sau lantul de la gat, sa ramai fara portofel in autobuz sau sa vezi un hot actionand intr-un magazin si sa te miri de curajul si nebunia pe care o are acea persoana sa faca astfel de lucruri ?!

Aceastea pot fi de multe ori rezultatele nevoii disperate de drog.

Am intalnit zeci de oameni care sa spuna: „sunt dependent, nu mai am nici o sansa”, dar spre uimirea lor exista o sansa si o parte din ei au aflat de ea: Isus Cristos, El este singurul in stare sa te scape de dependenta ta, de poftele tale si de orice alt lucru care te desparte de El.

Misiunea echipei „Teen Challenge” este aceea de a prezenta Cuvantul lui Dumnezeu si pe Isus ca fiind singurul in stare sa vina in ajutorul celui disperat, iar faptul ca „Teen Challenge” lucreaza impreuna cu Dumnezeu se vede in rezultatele pe care le are acest program: 87% din cei ce intra in programul „Teen Challenge” scapa de dependenta. Este unul dintre cel mai vechi si cel mai de sucess program de acest fel din lume, iar cercetatorii au indicat ca rolul cheie in rata mare de succes a organizatiei o detine componenta spirituala a programului.

In centrul din Romania sunt oameni la care Cuvantul lui Dumnezeu le-a schimbat radical viata, tineri fosti dependenti de droguri, care acum sunt dovada ca si in Romania Dumnezeu salveaza vietile oamenilor si distruge lanturile dependentei.

Cazul unui tanar C ne-a impresionat, un tanar trecut de 20 de ani dependent de 7 ani de heroina, fuma 2 pachete de tigari pe zi si era fara nici o speranta. Dupa ce a fost la clinica de dezintoxicare C a intrat in programul Teen Challenge cu frica, necrezand ca poate scapa, dar faptul ca ne-am rugat pentru el zilnic intr-un mod special, structura programului, puterea Cuvantului lui Dumnezeu, atmosfera din program, dragostea cu care a fost inconjurat, incurajarile, a facut ca C sa scape de dependenta psihica si fizica atat de droguri cat si de tutun. El este acum in ultimele faze ale programului si un exemplu pentru multi.

Problema cu care se confrunta drogatii este mai ales dependenta psihica, nu fizica. De dependenta fizica poti scapa apeland la o clinica de dezintoxicare, dar dependenta psihica este cea care te face sa iei inca o doza iar si iar, ajungand sa fi mai rau ca inainte sa intri in clinica.

Cazuri ca si a lui C ne fac pe noi cei de la Teen Challenge sa luptam cu toate puterile; desi pericolul este intalnit la tot pasul atunci cand esti pe strada intre drogati si copii ai strazii, Dumnezeu ne intareste si ne protejaza.

In urma cu 2 luni C si alti doi tineri au incheiat legamant cu Domnul in apa botezului, fiind o mare bucurie pentru noi cei din Teen Challenge, cat si pentru biserica din care ei fac parte acum.

Daca esti sau sti pe cineva care se lupta cu orice fel de dependenta nu ezita sa ne contactezi."

Persoana de contact: Catalin Baciu, Tel: 0722.508.201 www.teenchallenge.ro


miercuri, 18 februarie 2009

Acesta este Regele meu ! Tu il cunosti ?



That's my King!
Do you know Him?
Il faci cunoscut altora?
Trăieşti supus pentru Onoarea, Cinstea si Demnitatea Fiului lui Dumnezeu?

Români iubiţi-l pe Fiul lui Dumnezeu.
Autorul Mântuirii noastre.
Creatorul şi Susţinătorul vieţilor noastre.

Să il cunoaştem pe El prin experienta personală şi călăuzire a Duhului Sfânt din Cuvînt şi să avem indrăzneală, pasiune, dragoste şi intelepciune să il facem cunoscut şi altora prin simţ practic şi cuvinte.
Chemaţi suntem deja, cu toţii.

Supremul scop Isuse, e să te cunosc, iubesc, urmez.
Glorie Ţie Doamne pentru Salvarea Ta oferita prin Har, prin Domnul Isus Christos.
Abia aştept să mă intalnesc cu Domnul şi Măntuitorul meu.

Să iubim , să aşteptăm şi să grăbim cu toţii venirea Lui.
Sa il laudam pe El.

De ce ?
Pentru că Dumnezeu este singurul care o merită toată.

Alte articole asemănătoare:
That's My King ! SM Lockridge
Fernando Ortega - Give me Jesus
My life, my love, my all - Kirk Franklin
Cântările inimii de laudă - You are my Hiding Place
I'd rather have Jesus -Crabb Family
Before the Throne of God above
In fata Tronului de sus
El e TOT - Sorin Raica

La potcă cu lumea - A.W.Tozer

Enmity with the World ( încurcat cu lumea)



Dacă eşti in oştirea lui Dumnezeu nu mai poţi imbrăca uniforma lumii.
Satan si lumea va trage in tine.

"Oile mele asculta Glasul Meu" spune Domnul Isus.
Daca nu mai asculti Glasul Pastorului Isus atunci nu esti oaia Lui.

"Nu lăsa pe nimeni sa iti spuna ca esti fanatic", sau fundemantalist, sau greşit "dacă trăieşti pentru Christos", Slavă Domnului că poţi fi prigonit pentru că nu mai trăieşti ca lumea şi pentru lume ci pentru El." A.W.Tozer

Romani 12:2
Vă indemn dar, fraţilor pentru Indurarea lui Dumnezeu să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă mai potriviţi chipului veacului acestuia; ci să vă transformati, prin innoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu : cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Iacov 4:4
Suflete prea curvare ! ( pervers, depravat,bolnav ) Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu ? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu .

marți, 17 februarie 2009

Marele Zeu Amuzament- "fundamentalistul" A.W.Tozer

Un filosof german a spus cu mulţi ani în urmă că un om, cu cât are mai mult în inima lui, cu atât mai puţin va cere din lumea exterioară; nevoia excesivă de sprijin din exterior este dovada falimentului omului interior.

Dacă lucrul acesta e adevărat (şi eu cred că este), atunci înclinaţia excesivă de astăzi pentru orice formă de distracţie sau amuzament este dovada că viaţa lăuntrică a omului modern e într-un declin serios. Omul de rând de astăzi nu posedă nici un reazem moral interior, nici un izvor în propriul său piept, nici o putere interioară care să-l ridice deasupra nevoii de mijloace psihologice de excitare care să-i dea curajul de a trăi mai departe. El a devenit un om care duce o viaţă de parazit asupra lumii, retrăgându-se din anturajul lui, incapabil să existe fără stimularea pe care i-o oferă societatea.

Filozoful Schleiermacher a fost de părere că sentimentul de dependenţă stă la rădăcina oricărei religii, şi că oricât de sus s-ar putea ridica viaţa spirituală, ea trebuie totdeauna să înceapă cu o simţire profundă a unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate satisface. Dacă acest simţ de nevoie şi un sentiment de dependenţă se află la rădăcina religiei naturale, nu este greu să vedem motivul pentru care marele zeu Amuzament este venerat de atâţia oameni. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără amuzament; o viaţă fără vreo formă de distracţie este pentru ei pur şi simplu de neconceput; ei tânjesc după minunata relaxare oferită de nişte profesionişti ai amuzamentului şi după alte forme de narcotice psihologice tot aşa cum îşi aşteaptă un toxicoman injecţia zilnică cu heroină. Fără aceste mijloace, ei nu au curajul de a face faţă existenţei.

Oricine posedă un sentiment omenesc normal nu va avea de obiectat nimic împotriva bucuriilor simple ale vieţii sau împotriva unor forme inofensive de distracţie care pot contribui la relaxarea nervilor şi la înviorarea minţii epuizate de muncă intelectuală. Asemenea lucruri, dacă sunt folosite cu înţelepciune, pot fi o binecuvântare. Devoţiunea exclusivă faţă de distracţie, ca fiind o activitate majoră pentru care şi prin care trăieşte omul, este cu totul altceva.

Abuzul unui lucru inofensiv în sine este esenţa păcatului. Creşterea perioadei pe care o ocupă distracţia în viaţa omenească este un semn rău, o ameninţare pentru sufletul omului modern. S-a făcut din distracţie un spectacol de sute de milioane de dolari, şi ea posedă o putere mai mare asupra raţiunii şi caracterului omului decât orice altă influenţă educativă de pe pământ. Iar ceea ce nu prevesteşte nimic bun în toată această chestiune este că puterea ei este aproape exclusiv negativă, degenerând viaţa interioară şi scoţând afară gândurile legate de gloria eternă care ar umple sufletele oamenilor dacă ei ar medita în mod corespunzător asupra lor. S-a ajuns la o adevărată religie care-şi ţine adepţii captivi într-o fascinaţie ciudată; şi, printre altele, ea a devenit o religie împotriva căreia este periculos astăzi să vorbeşti.

Timp de secole, Biserica s-a opus cu tărie oricărei forme de distracţie lumească, pentru că şi-a dat seama ce era ea – o invenţie pentru risipirea timpului, un refugiu în care să se adăpostească cineva în faţa vocii deranjante a conştiinţei, o stratagemă de abatere a atenţiei de la responsabilitatea morală.
De aceea a fost Biserica ponegrită fără menajamente de către fiii acestei lumi. Dar de câtva timp s-a săturat de ponegrire şi s-a dat bătută. Ea pare să fi ajuns la concluzia că, dacă nu-l poate învinge pe marele zeu Amuzament, poate la fel de bine să fie aliată cu el şi să tragă cel mai mare folos posibil din puterea lui. Astfel, astăzi avem priveliştea uimitoare că milioane de dolari sunt turnaţi în ocupaţia sau întreprinderea nelegiuită de a furniza distracţie pământească pentru aşa-numiţii fii ai cerului. În multe locuri, distracţia religioasă scoate rapid afară lucrurile serioase ale lui Dumnezeu. Multe biserici de astăzi au ajuns să fie ceva mai puţin ca nişte biete teatre, în care nişte „producători” de mâna a treia îşi vând mărfurile de calitate proastă cu deplina aprobare a unor lideri evanghelici care pot chiar să citeze un text biblic în apărarea infracţiunii lor.
Şi nu prea îndrăzneşte nimeni să-şi ridice vocea împotriva ei.

Marele zeu Amuzament îşi distrează adepţii mai ales prin aceea că le spune poveşti. Dragostea pentru poveşti – o caracteristică tipică a copilăriei – a pus stăpânire în aşa măsură pe minţile sfinţilor înapoiaţi mintal din zilele noastre, încât nu puţini oameni reuşesc să ducă o viaţă comodă prin aceea că spun povestiri şi le oferă în diferite forme celor din biserică. Ceea ce este firesc şi frumos la un copil poate fi şocant atunci când persistă la un adult, şi cu atât mai mult când apare în sanctuar şi încearcă să treacă drept religie adevărată.

Nu este oare un lucru ciudat şi de mirare că, într-o epocă în care umbra distrugerii atomice planează asupra lumii, iar venirea lui Cristos s-a apropiat, aşa-zişii discipoli sau adepţi ai Domnului se dedau la amuzamente religioase? Că la o oră în care este atât de mare nevoie de sfinţi maturi, cete uriaşe de credincioşi se întorc la copilăria spirituală şi la strigătele după jucării religioase? „Ia aminte, Doamne, la ceea ce a venit peste noi: uită-Te şi vezi ruşinea noastră … Coroana ne-a căzut de pe cap: vai de noi că am păcătuit! De aceea ne este inima fără putere; din cauza acestor lucruri ne sunt ochii înceţoşaţi” (Plângerile 5:1,16,17). Amin. Amin

Fragmentul face parte din cartea : "Radacina celor drepti"

Autor : A.W.Tozer

Vizitati pentru a cumpăra cărţi ieftine şi preţioase,

editura PERLA SUFERINŢEI.

Alte articole din depozitar cu A.W.Tozer

1.nu exista nimic mai des intalnit decat suflete care sunt desavarsite si sfinte in teorie

2. Esti un ciudat ? Ar fi bine sa fi

3. ganduri de A.W.Tozer

4. Isus , Capetenia Credintei noastre

5. E minunat sa fii singur

6. Aleg ce rămâne

7. Inchinare şi distracţie. A.W.Tozer

8. Credinţa dincolo de raţiune

9. Imobilizat pe cruce

10. Autoritatea vine din slujire

11.Poti fi mantuit si sa stii acest lucru

12. De ce este important sa asculti Vocea lui Dumnezeu ?

13. Tozer un inadaptat pentru oamenii din generaţia lui

14. Crucea veche - Crucea nouă

15. "Dobandirea reputatiei" - viziunea lui Tozer

16.Tozer si inchinarea

17. Izvorul purităţii este Harul Său

18. Worship Empowers Serving

19. Pursuing Intimacy with my King

Cuvintele au consecinte (eterne)



Această melodie veche face sens şi azi. Arată o ordine corectă a priorităţilor din viaţa noastră. In primul rând trebuie să fim atenţi ce vedem, citim, auzim şi să fim atenţi la ceea ce facem şi unde mergem. Cred că tot ce intră în mintea noastră, fie prin intermediul ochilor nostrii sau prin urechi va influenţa şi eventual, va determina ceea ce facem noi cu gurile, mâinile şi picioarele noastre.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem ca şi copii de Dumnezeu, este de a Îl lăsa pe Christos să ne purifice mintea noastră. Trebuie să scăpăm de toate influenţele negative influenţe lumeşti, fireşti, din viaţa noastră, dacă vrem să trecem să ne sfinţim. Isus spune in :
Matei 5:29 " Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi in păcat, scoate-l si aruncă-l de la tine".
Dacă ne vom alimenta şi hrăni viaţa, vederea,urechile, inima, mintea, gândirea prin Cuvântul lui Dumnezeu vom fi oameni diferiţi, având părtăşie cu El şi Domnul ne va folosi spre binecuvantarea şi incurajarea altora.




AI GRIJA GURĂ MICĂ

/:Ai grijă gură mică ce vorbeşti:/
Căci Părintele de sus
Te priveşte neincetat
ai grijă gură mică ce vorbeşti

Ai grijă urechiuşă…ce asculţi
Ai grijă ochisor…ce priveşti
Ai grijă mână mică…ce atingi
Ai grijă picioruş…unde păşeşti
Ai grijă inimioară ce iubeşti…

Scriptura spune:
" Viaţa şi moartea stau în puterea limbii"
Proverbe 18:21


Caleb - tânărul insufletit " de un alt duh"



Iar pentrucă robul Meu Caleb fost insufletit de un alt duh, si a urmat in totul calea Mea (imi place si varianta in limba engleza " and follows me wholeheartedly ), il voi face sa intre in ţara in care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. Numeri 14:24
Caleb nu mergea după principiul "viaţa sigură". Ca tânăr, el s-a intors din tara promisă a stat cu minoritatea şi a anunţat: "Cu Dumnezeu de partea noastră o vom cuceri!". La 85 de ani, el incă injunghia uriaşi şi se mai căţăra pe munţi. Asta pentru că avea "un alt duh". El nu era tipul de om care "să fie dus de val şi să astepte ca lucrurile să se intâmple de la sine".

Richard Edler scrie: "O viaţă in siguranţă face loc regretelor de mai târziu. Cu toţii avem talente si vise. Uneori cele doua nu se potrivesc. Dar de obicei le compromitem pe amândouă inainte măcar de a afla. Mai târziu, ne trezim că privim in urmă cu nostalgie la acea vreme când ar fi trebuit să ne urmăm visele şi talentele la valoarea lor. Nu te lăsa impins să crezi că visele sau talentele tale nu sunt inţelepte. Ele nu au fost concepute sa fie prudente. Ele au fost menite să aducă bucurie si implinire in viaţa ta". Dacă omida refuza să intre in cocon, ea nu se va transforma niciodată şi va fi destinată să se târască, chiar daca avea potentialul de a zbura.

Care crezi că este lucrul la care te-a chemat Dumnezeu? Fă-l! Dumnezeu nu este limitat de coeficientul tău de inteligentă. El este limitat de voinţa ta. Poetul spunea: "Dacă te crezi infrânt, eşti infrânt. Dacă crezi că nu eşti indraznet, nu eşti. Dacă ai vrea să câştigi dar crezi că nu poţi, e aproape sigur că nu vei câştiga. Bătăliile vieţii nu se dau intotdeauna in viaţa celor mai puternici sau mai rapizi oameni, dar mai devreme sau mai tarziu cel care câştiga este omul care crede ca poate".
Duhul lui Caleb era turnat din Duhul lui Dumnezeu. Nu este bucurie mai mare in această lume decât să te laşi călăuzit de Glasul Blând al Domnului şi EL să se folosească de intreagă viaţa ta.
Duhul lui Caleb este duhul omului care poate! Ai şi tu duhul acesta?

Care este teologia ta?