miercuri, 23 decembrie 2009
Necesitatea rugaciunii
"Rugaciunea poate fi cea mai buna investitie pe care o poti face vreodata." John Piper
Asta mi-a placut mult.
L-ai intrebat pe Domnul Isus care este parerea Lui?
- inainte de a lua o decizie, inainte de a lua o hotarare
Ti-a vorbit El sa faci asa, sa vorbesti asa?
Aparenta omului de "succes"
Cum sa nu fi sobru ? (2)
In prima parte am vorbit despre "Pune pret pe caracter" , acum doresc sa cititi un articol al lui Andrei.
Reacţia lui mi-a amărât sufletul pentru că mă aşteptam la altceva, măcar în această situaţie, însă mi-am stăpânit sentimentele după o zi de frământare disecând atitudinea lui:
1. A vorbit mult despre el. Mi-a spus cât de sincer a fost el totdeauna, mi-a dat exemple nenumărate de cazuri în care el a confruntat oamenii în faţă şi cum i-a dovedit mincinoşi indiferent de vârstele acelor oameni şi jumătate din cuvintele sale erau “eu.., am.., mie.., meu..”.
2. S-a abătut de la subiect. Un om rănit nu are nevoie să-i ţii teorii ci are nevoie să audă că l-ai acceptat sau apreciat – asta în cazul în care îţi dai seama că nu e într-o stare extraordinară. Ce folos îmi aduce mie doctorul dacă îmi povesteşte despre reuşitele lui şi nu se ocupă de mine?
3. Şi-a dat frustrările pe faţă. Profitând de faptul că eram într-un fel într-un stadiu de inferioritate – eu eram cel care aşteptam “sentinţa”, mi-a povestit tot felul de bazaconii pe care el le credea şi pe care alţii nu le acceptau, teorii care nu mă interesau absolut deloc şi mai ales în acele momente.
4. A desconsiderat pe alţii. Poate sunt suspicios degeaba dar cred că declaraţiile lui faţă de păstorii care nu înţeleg atât de bine Scriptura ca el, care nu sunt atât de pocăiţi cum ar trebui să fie şi alte comparaţii de acest gen au fost folosite într-un mod manipulator faţă de mine. Mi-a pus sare pe rană.
Acestea sunt câteva din lucrurile pe care nu ar trebui niciodată să le spui cuiva care aşteaptă de la tine un cuvânt de iertare, de acceptare şi de încurajare. Nu învârti cuţitul în rană."
Divertismentul - o erezie evanghelica
Inchinarea nu este distractie. "Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară". pag. 89
În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei... O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.
atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea... Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:
”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.
Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit...de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.
Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte...
Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
....
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.
Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi - oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.
Autor:
A.W.Tozer - fragmente selective din cartea "Inchinare si distractie"