In prima parte am vorbit despre "Pune pret pe caracter" , acum doresc sa cititi un articol al lui Andrei.
Reacţia lui mi-a amărât sufletul pentru că mă aşteptam la altceva, măcar în această situaţie, însă mi-am stăpânit sentimentele după o zi de frământare disecând atitudinea lui:
1. A vorbit mult despre el. Mi-a spus cât de sincer a fost el totdeauna, mi-a dat exemple nenumărate de cazuri în care el a confruntat oamenii în faţă şi cum i-a dovedit mincinoşi indiferent de vârstele acelor oameni şi jumătate din cuvintele sale erau “eu.., am.., mie.., meu..”.
2. S-a abătut de la subiect. Un om rănit nu are nevoie să-i ţii teorii ci are nevoie să audă că l-ai acceptat sau apreciat – asta în cazul în care îţi dai seama că nu e într-o stare extraordinară. Ce folos îmi aduce mie doctorul dacă îmi povesteşte despre reuşitele lui şi nu se ocupă de mine?
3. Şi-a dat frustrările pe faţă. Profitând de faptul că eram într-un fel într-un stadiu de inferioritate – eu eram cel care aşteptam “sentinţa”, mi-a povestit tot felul de bazaconii pe care el le credea şi pe care alţii nu le acceptau, teorii care nu mă interesau absolut deloc şi mai ales în acele momente.
4. A desconsiderat pe alţii. Poate sunt suspicios degeaba dar cred că declaraţiile lui faţă de păstorii care nu înţeleg atât de bine Scriptura ca el, care nu sunt atât de pocăiţi cum ar trebui să fie şi alte comparaţii de acest gen au fost folosite într-un mod manipulator faţă de mine. Mi-a pus sare pe rană.
Acestea sunt câteva din lucrurile pe care nu ar trebui niciodată să le spui cuiva care aşteaptă de la tine un cuvânt de iertare, de acceptare şi de încurajare. Nu învârti cuţitul în rană."
Alexandru,
RăspundețiȘtergereParca imi si imaginez figura fratelui. Toti care fac asa au niste trasaturi comune, nu fizic neaparat dar expresia fetei transmite acelasi lucru.
Eu credeam ca din instinct trebuie sa stii cum sa tratezi omul care iti cere iertare intr-un mod sincer, credeam ca instinctual inima trebuie sa reactioneze cu mila, indurare si dragoste, dar vad ca nu e asa, instinctul nu e la fel la toata lumea.
Oricum, desi mahnit, tu ai fost castigatorul in situatia asta, desi aparent ai fost desfintat de vorbele fratelui.
Fi binecuvantat
Cunoştinţa ta, Andrei, poate, a învăţat ceva din experienţa lui ! Când greşim faţă de cineva şi ne pare rău şi apoi ne cerem iertare, nu trebuie să aşteptăm să fim iertaţi imediat sau să considerăm că aşa ceva ar fi ceva normal. Cel faţă de care ai greşit, chiar dacă e pocăit, poate avea multe din părţile unui caracter lumesc, ca şantajul sentimental şi satisfacţia „drăcească ", care vine din umilirea şi accentuarea sentimentului de culpă al celuilalt, cel care a greşit şi acum îşi cere iertare ! Aşa că data viitoare, când din inconştienţă sau datorită unei conjuncturi nefavorabile ai greşit, nu mai aştepta să vezi cum te iartă sau dacă te iartă ! Cereţi iertare şi gata şi dacă, într-adevăr, îţi pare rău de greşeala ta, în faţa lui Dumnezeu, în faţa căruia într-adevăr contează ce simţim , eşti iertat, pentru că te-ai pocăit, dacă celelălt vrea să rămână în caracterul lumesc , e treaba lui ! Datoria ta ţi-ai făcut-o, dar acum pentru că tot ai constatat asta, ai o temă de rugăciune : caracterul lumesc al celuilalt, deşi e pocăit ! E o părere !
RăspundețiȘtergereMă mir de nebunia mea.
RăspundețiȘtergereAr trebui să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mă prelucrează şi că dovedeşte astfel că mă iubeşte.
Ar trebui să-i mulţumesc de lecţiile pe care mi le dă în astfel de situaţii şi să nu plâng aşa uşor când mi-e vătămată carnea.
Ar trebui să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă învaţă cum să nu fiu şi ce să nu fac.
Îi mulţumesc.
P.S. Interesantă meditaţia asupra expresie "abuz spiritual". Cred că are 100 de conotaţii şi milioane de exemple.
Acelasi lucru il experimentez si eu Andrei.
RăspundețiȘtergereMultumesc Domnului pentru acelasi adevar.
EL ne invata cum sa 1 nu ajungem, 2 ce sa nu facem si 3 cum sa nu devenim urmarind si observand astfel de oameni.