duminică, 2 februarie 2014

Ce NU trebuie sa devină Biserica lui Christos!(1)


La fiecare 12 ore apare o nouă denominaţiune. Conform statisticilor in lume sunt peste 40.000.

In urma unor analize ale unor autori creştini am putut descoperi câteva simboluri sau metafore cu privire la unele biserici. Aşa cum suntem noi păcătoşi iertaţi şi imperfecti Dumnezeu  găseşte cu cale să se folosească de noi spre a duce Evanghelia Sa celor pierduţi.

Dumnezeu este cel care a instituit Biserica şi o susţine şi azi, Duhul Sfânt a constituit Biserica şi o cercetează şi azi, Domnul Isus Christos şi-a dat viata şi iubeşte Biserica, apostolii au fost membrii activi şi ei în biserici locale iar mai apoi au fondat biserici, unde pe mai departe şi-au primit Invăţătura si cresterea spirituala din Scripturi însa ei au fost mereu în alerta cu privire la învăţătorii falsi şi mincinoşi.
Suntem chemaţi să înţelegem CINE este Biserica din Scriptura,să iubim Biserica (Iubiti Biserica), să slujim Biserica, să respectam pe slujitorii ei şi să împărtăşim prin darurile primite de la Dumnezeu Tatăl nostru Evanghelia unei lumi ce bântuie în întuneric.

Scriu din postura unui membru care are o relaţie bună cu biserica locală, slujesc, însă asta nu mă determină să mă culc pe o ureche să abordez cu tehnica struţului vânturile doctrinei diavolului , să arunc totul sub preş şi să mă prefac că aceste lucruri nu se întamplă în lumea evanghelică şi să cred că aceste simptome şi stări nu vor sa se infiltreze şi printre noi/sau in noi.

Toate aceste tendinţe strâmbe şi deformate apar pentru că oameni carnali ajung în astfel de pozitii şi transformă Biserica lui Christos într-o institutie uşor de controlat şi conduc poporul lui Dumnezeu după ce au învăţat la conferinţele despre conducere a oiţelor, însă toate imaginile pe care le voi prezenta nu au nimic de-a face cu Scriptura.

Dacă vei avea aşteptări nerealiste sau exagerate cu privire la Biserica lui Dumnezeu vei fi dezamăgit!
Aşa că iţi recomand să te fereşti sau să ţi la distanţă orice pericol compus dintr-o:

1) Biserica plină de vitamina "ISM"
Este biserica in care se acceptă şi îmbrăţişează ideologia pe nume "ismul". Se administrează la orice boală a păcatului doar că are efect temporar şi nu taie problema de la rădăcină, sunt ca pătrunjelu'n supă. Aici avem de-a face cu calea convenabilă de azi precum: servilismul, pacifismul, ecumenismul,tolerantismul,pluralismul,relativismul,situaţionalismul,pragmatismul,sincretismul,umanismul,cameleonismul,şantajismul,consumerismul toate stau cuminte în familia lui bisericism(ul). Toate aceste vitamine sunt ineficiente în lupta cu păcatul.

2) Biserica tribuna politică
Aici vii şi asişti la tot ce se întâmplă în lumea asta pe plan politic, social, cultural. Ţi se oferă direcţii, partide,pixuri,şepci,tricouri, promisiuni şi sloganuri,mai pe direct pentru cine să ne rugăm şi pentru cine să pui ştampila.(aşa mai discret).

3) Biserica sedentară/ burtoasă
Sunt pentru doctrină sănătoasă şi pentru expunerea sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu. Dar buba e asta:

Ne blindăm capul cu informaţii si cunoştinţe, cu paradigme şi concepte şi devenim obezi. Devenim nişte burtoşi care doar dăm indicaţii altora.
In general se spune că mulţi vin la biserică pentru Hrană (cuvânt,predică).
Dar mi-a plăcut mult ilustraţia aceasta :
Un predicator a fost invitat într-o biserica să predice.
La introducere, tipul cu clişeele, cu bun venit spune:
- Ne bucurăm că în mijlocul nostru se află fratele predicator X care a venit să hrănească turma lui Christos.
-Insă răspunsul lui a fost:"Biserica lui Isus are nevoie şi de mişcare- de acţiune!"
Azi nici o biserică nu duce lipsă de membrii care vorbesc despre lucrare,vorbesc despre Dumnezeu,vorbesc despre slujire, de oameni care propun lucrări,vin cu iniţiative sau sugestii. Dar cred că toţi ducem lipsă de lucrători activi. Charles Spurgeon are o observaţie dură într-o predică spune"când au venit sfătuitorii la Iov este descrisă urmatoarea stare:
Când "boii arau şi măgarii păşteau" - Două categorii nu? Mulţi stau în biserică şi se hrănesc (o perioadă e bine) dar Biblia spune apoi că sfinţii sunt echipaţi pentru slujire nu pentru beneficiul lor personal.

4) Biserica fraţilor lui Nero si Cezar
Acesti 2 fraţi işi predică agenda lor, regulile lor, încredinţările şi convingerile lor personale care sunt ridicate la rang de idol, doresc să le impună altora şi cine are curajul să îi confrunte sau cine nu face ca ei li se dă "foc" sau li se arată politicos şi civilizat uşa proscrisului.
Este o stare periculoasă să faci din convingerile tale un Dumnezeu (aşa se explică şi nazismul) unde mulţi tineri nemţi i-au urmat direcţia diabolică hitleristă de exterminare a evreilor.
Aceşti fraţi sunt excitaţi la auzirea propriilor discursuri teologice, pentru că sunt îndrăgostiţi de persoana lor, de vocea şi ideile lor.
Calcă peste tot şi peste oricine pentru a-şi îndeplini motivaţiile inimii. Si când o fac îi conving pe toti din jur că au procedat "politically correct." Vezi Ioan 16:2"Au să vă dea afară din sinagogi: ba incă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu".

Aici putem învăţa un principiu şi anume:
"Prezenţa Diavolului într-un om se recunoaşte simplu- în primul rând un astfel de om:
- nu are nimic de învăţat de la nimeni,
- niciodată nu-şi supune părerea nimănui (dar el se crede reperul, sistemul de referinţă,standardul, etalonul de măsurat).
-el are mereu de învăţat pe altii, dar el nu are de învăţat nimic.
Aţi auzit vreodată de Diavol sa-l invete cineva ceva?
El "ştie tot", E cel mai deştept din toată lumea.
Insă Diavolul predă mereu victimelor lui.E de ajuns ca să spună o gogoaşă de 10 ori ca apoi lumea să o înghită ca fiind de bună, autentică. 

Aici este foarte bine promovat, adulat şi aplaudat Dogmaticul moral.
Dogmaticul moral crede că concepţiile lui proprii sunt infailibile şi nu doreşte să ia in considerare posibilitatea că unele din credinţele lui ar putea fi revizuite sau corectate. Are mereu cu el un decret papal.

5) Biserica durerii-n cot
Cineva îmi spunea că dacă nu ne mai vizităm unii pe alţii, nu ne mai pasă unii de alţii şi nu ne mai rugăm unii pentru nevoile altora ar trebui mai degrabă să ne dăm siglele şi numele jos de pe biserici şi să fim sinceri si să punem una cu "Biserica Durerii-n Cot", mai pe româneşte ne doare în cot de ceilalţi".

Aici ignoranţa şi nepăsarea sunt la ele acasă.

Ce fel de oameni suntem noi crestinii care dacă se anuntă că peste o anumită perioadă se încep renovările la biserică, cu mic cu mare strângem bani pentru a repara pereţii care de multe ori nu au nevoie de reparaţii, dar avem o biserică în care văduvele şi orfanii sunt uitaţi. Pentru tot felul de investiţii în ziduri şi aparaturi electronice există bani dar pentru cei care au probleme reale nu.
Şi dacă cumva vezi că nu este în regula ce se întamplă şi incerci să îndrepţi ceva, vei fi considerat nebun, băgăreţ,impertinent, exagerat sau nesimţit.
Eu sunt pentru renovări şi restaurări dar sunt şi pentru priorităţi.
Anume :Oamenii, relaţiile înainte de clădiri, tavane false, cabluri şi beculeţe pentru scenă.

6) Biserica cu NU in braţe
Aceasta este locul în care oamenii se întâlnesc şi se măgulesc toată ziua în mesajele lor că ei nu sunt ca lumea, adică "ei nu fumează, ei nu merg la disco sau bowling, sau in baruri, ei nu înjură, ei nu fura, ei nu mint, ei nu curvesc".
John Piper numea o astfel de comunitate de oameni care folosesc "TEHNICA EVITĂRII PĂCATULUI", dar nu aşa se recunosc crestinii in Scriptură.In cartea "What's so amazing about Grace" Tulburătoarele descoperiri ale Harului, tradusă la Aqua Forte, Philip Yancey se întreba de ce pocăiţii nu sunt cunoscuţi  ca fiind oameni plini de har, oameni plini de iertare, oameni plini de dragoste în schimb ceea ce cunosc oamenii despre credincioşi este doar că ei NU, ei nu fac aia, ei nu merg acolo, ei nu au voie sa facă asta!

Creştinii ar trebui să fie cunoscuti ca fiind oameni care Iubesc pe Dumnezeu şi aproapele, care iartă, care se implică, care ajută, care se roagă, cărora le pasă.

7)Biserica şcoală de pescuit
Aici se ţin regulat seminarii şi şedinţe despre cum trebuie prins peştele, despre metode, strategii, mecanisme şi unelte moderne dar nimeni nu prea are chef să meargă afară la pescuit. Pentru o înţelegere a acestei biserici iti recomand să citeşti viziunea lor. ( articolul "Pescarii care nu pescuiesc")

8) Biserica Trupele Speciale din Seal
Aceasta are în componenţa ei o elită de meseriaşi, de specialişti. Ei merg în misiuni cu avioanele pe undeva pe la 10.000 m/altitudine, iar membrii simpli (membru simplu-vorba prof. Marius Cruceru) zboară şi ei cu nişte planoare timide pe la 500 de metri. (ilustraţie auzită la Paul Washer).
Scriptura însă arată în Fapte 8:1 "Şi toţi, afara de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei," şi ce făceau ei? In versetul 4 ni se spune: "cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul". Ei vorbeau despre Isus Christos celor nemîntuiţi. In cartea Faptele Apostolilor citim acest adevăr central şi anume:
Că toţi credincioşii au fost chemaţi atît la mântuire şi au avut parte şi de chemare la lucrare. Dar imediat s-a strecurat ideea falsă şi blestemată, acea erezie că numai câţiva sunt lucrători şi restul sunt aşa o MASĂ DE CONSUMATORI care nu au altceva de facut decât (să citească cântări şi versete de pe pereţi sau să se uite în ceafa vecinului din bancă) să se bucure şi ei ca au fost chemaţi la mântuire.
-Noi nu avem o clasă distinctă de preoţi care să stea pe la amvoane şi să ne slujească şi apoi noi să le sărutăm mâinile.
"Respectăm aici toţi slujitorii, păstorii,evanghelistii şi predicatorii dedicati Domnului. Ii pretuim şi iubim" (Narcis Scirlatache).
Nu întâmplător când reformatorii (Luther, Zwingli si Calvin)  au înălţat acest adevăr central că toţi credincioşii sunt şi lucrători Dumnezeu a umplut lumea de Treziri spirituale şi toţi membrii bisericilor au început să lucreze şi să-L slujească pe Dumnezeu. (Nelăsând asta doar pe o elită spirituală sau pe instituţia clerului).

9) Biserica lui Pareto (vezi aici Principiul lui Pareto)
In lumea afacerilor se spune că 20% dintr-o organizaţie fac munca celor 80% dintre angajaţi. Cu alte cuvinte ei indeplinesc 80% din lucrare iar restul de 80 fac şi ei restul de 20%. Se aplica foarte bine la biserica nr. 8.

10) Biserica Peron de Gară
Aici este oaza scurtă pentru cei traseişti şi voiajori (descriere a lui John Bevere in "Momeala Satanei" -fereste-te de capcana ucigatoare a ofensei) rănitii, frustratii care cred că le va fi mai bine aici decât în staţia anterioară. Aici foarte greu şi foarte putini oameni işi cunosc identitatea. Sunt genul de persoane care nu-şi cunosc menirea, chemarea, nu-şi cunosc slujirea, nu-şi cunosc locul nicăieri.
Merg pe la tot felul de intîlniri extatice si conferinţe dubioase, mistice unde plătesc bilete pentru "noi viziuni, noi descoperiri, noi călătorii spre cer si iad, noi revelaţii". Apoi vin acasă...si....
Merg de la o adunare la alta. Fluctuează dintr-o parte în alta. Simt ca nu se potrivesc niciunde. Ba că unii din conducere nu sunt după gustul lor, sau alţii nu sunt după părerea lor.Fie cineva l-a supărat/rănit/cineva s-a purtat nu ştiu cum/ i-a spus ceva şi gata din nou simte că locul lui nu mai este acolo. Simte că nu se poate aşeza nicăieri. Simte că oriunde ar fi cineva, se uită la el ciudat. Peste tot unde umblă vrea sa aducă în discuţie rănile sale cauzate de cineva din biserica precedentă.

Acum, dacă nu eşti la locul potrivit atunci toată viaţa ta vei patina *(oscila), te vei lupta, toată viaţa ta te vei chinui, toata viaţa ta vei avea conflicte lăuntrice şi cu cei din jur, zbateri, frustrări, te vei consuma că: Tu nu poţi, că nu şti, că nu te apreciază nimeni, că nu te vede nimeni, că nu te bagă nimeni în seama. (Apropo..şi noi când vedem un astfel de lamentabil-plângăgios pe "sistem"..şi noi parcă ne cam ferim din preajma lui).

Pentru prima parte mă opresc aici. Vom continua.
Dacă ai citit aceste gânduri:
Roagă-te să iţi cunosti chemarea, locul şi slujba primită din partea lui Dumnezeu.

2 comentarii:

  1. E traducere sau lucrare originala? Domnul cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intamplarile, metaforele, exemplele nu au de-a face cu un context apropiat mie. Spre exemplu biserica locala unde slujesc. Insa e drept, avem mereu nevoie de reformare, restaurare si schimbare dupa Voia, Planul si Cuvantul Domnului acolo unde suntem.

    Nimeni nu poate spune "Gata! La noi lucrurile sunt excelente, le pastram si tinem asa". asta e o utopie, sau pur si simplu snobism.

    Ceea ce scriu eu se numeste TRUISM. Adica adevar general valabil universal.
    Toata lumea cunoaste si simte aceste stari dar nu multi fac ceva in sensul acesta.

    Deci scriu din bruma mea de experienta prin bisericile evanghelice, prin slujirea directa sau indirecta in care am putut ca si om bivocational sa descriu anumite stari, atitudini, abordari despre cum nu se face lucrarea lui Dumnezeu.

    Binenteles ca mi-ar place mai mult sa scriu despre Cum sa slujim in Biserica lui Dumnezeu. Un om bun se spune ca spune altora lucruri bune, iar unul rau...le spune altora doar ce sa nu faca:))

    Cum imi vine inspiratia?
    Pai la locul de munca, umblu cu un carnetel sau cateva foi la mine, si oridecate ori ma gandesc la o stare, o metafora, o notez...apoi o dezvolt, incerc sa ii gasesc un suport scripturistic si sa o aliniez la viata noastra de azi.

    Articolele nu sunt pentru a ma razboii cu biserica lui Dumnezeu, ci pentru a incerca tot mai mult, incepand cu mine, apoi cu cel care este doar cititor sa isi doreasca nu atat de mult sa scoata sistemul lumii din "biserica' cat sa scoata lumea din firea si fiinta lui.

    Toate sunt posibile prin Crucea Desavarsita si lucrarea completa de Mantuire a Domnului Isus Christos
    Cele bune Ovidiu!

    RăspundețiȘtergere

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică