marți, 8 aprilie 2008

Diferenţa dintre ciudat şi normal











4 ciudati relevanti
Andrei-Alex-Mihai-Andrei

O limită între termenul de ciudat şi cel de normal nu se poate stabili, cu toate acestea alegem în cunoştinţă de cauză aproape mereu.

Tendinţa majorităţii este de a nu ieşi cumva din limita normalului, el este acceptat în mod tacit, nu este judecat pentru că a devenit deja obicei. Asta mai mult din frica de a nu greşi sau de a nu fi judecat greşit dar şi din teorii verificate deja. Tot ceea ce este nou, diferit de aşteptările sau obiceiurile sănătoase va fi considerat ciudat, nelalocul lui. Ordinea a fost deja stabilită?

Nu poţi veni cu o dezordine cu aer de geniu şi să pretinzi că nu eşti înţeles până nu eşti argument în sine pentru alegerea făcută. Asta sună prea pompos, cu alte cuvinte, dacă atunci când ieşi din normal spre altceva şi nu ai un motiv pentru care faci asta, eşti ciudat. Oamenii caută explicaţii printre motivele lor, nu sunt empatici în astfel de situaţii. De fapt, cum se nasc aceste categorii? Ce înseamnă să fii ciudat?

DEX vine (chemat) şi spune aşa: CIUDÁT, , ciudaţi, -te, adj. Care iese din comun, care şochează (prin aspect, manifestări, evoluţie etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat“.

În concluzie tendinţa spre ciudat este una către creaţie pentru a deveni minune. Totuşi, de ce privim cu ochi suspicioşi tot ceea ce este ciudat şi nu putem accepta? Doar pentru că nu suntem obişnuiţi, nu am mai văzut, nu ne place să schimbăm ceva? Pe ce criterii se pun aceste etichete?

Spunem deseori: “mi se pare ciudat”, “mă simt ciudat”, “ce situaţie ciudată”, “X se poartă ciudat”. Mai toate au un sens negativ dar dacă privim în esenţă, numitorul comun pentru aceste expresii este de fapt noul. Dacă ceva este banal, nici măcar nu mai iese în evidenţă.

În tabăra adeversă, mulţi îşi iau singuri eticheta de oameni ciudaţi, trăiesc în lumea lor şi se simt bine în acea libertate. A fi constrâns de normalul altora în detrimentul propriilor trăiri este probabil frustrant. Pe cine/ce numim ciudat şi ce ne face să ştim cu siguranţă că ne aflăm într-una din extremele fericite?

Ca un far pe malul marii

















"Nevroza principala a vremurilor noastre e goliciunea spirituala. Traim intr-un mod independent de EL, atata timp cat spunem : timpul meu, banii mei, bunul meu, cariera mea, afacerea mea, darul meu, performantele mele , meritele mele."

"Posibilitatea transformarii este esenta sperantei"

"Dumnezeu nu rasplateste geniul cuiva, popularitatea sau inzestrarea. Dumnezeu va rasplati lucrarea facuta cu dragoste si daruire, chiar daca aceasta nu va culege aplauzele oamenilor"

"Cand simti ca vrei sa mori, gandeste-te ca cineva a dat TOTUL ca tu sa traiesti"

Scutul lui Christos stinge sagtile arzatoare ale Celui Rau










EFESENI 6:16

"Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău."

Cuvantul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. în armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decat arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa "nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu" (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sunt de nici un folos pentru a ne proteja de "săgeţile arzătoare" ale vrăjmaşului nostru.

Care ar putea fi aceste săgeţi? în primul rînd - îndoiala "...oare a zis Dumnezeu...?". Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sunt acestea mai ales cînd vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sangele Domnului Isus, dar care sunt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales cand este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi.

In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: "prin credinţă..." ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. Şi tot în această epistolă Duhul Sfant spune: "...fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui." Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este darză şi continuă pană vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă.

Suntem însă mîngaiaţi de gandul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam cand se întorcea de la o luptă crancenă şi inegală: "Avraame nu te teme; Eu sunt scutul tău", (Gen 15:1) cu cat mai mult astăzi El este scutul acelora care sînt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi.

Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri pînă la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El I-a biruit pe Satan care, crezand că L-a înfrant, a fost înfrant el însuşi.

Doar în Hristos ma-cred mereu





















Doar în Hristos ma-ncred mereu
Lumina si taria mea
O stânca tare-i Dumnezeu
Când e furtuna-n viata mea
De-ar fi sa trec prin valea grea
Si de-ar fi noapte-n jurul meu
Ma mângâie prezenta Sa,
Doar în Hristos ma-ncred mereu!

Doar în Hristos sfânt si divin
În chip de om El s-a îmbracat;
Darul divin, neprihanit
De pacatosi batjocorit.
Mânia Tatalui de sus
S-a potolit la Golgota
În locul meu muri Isus,
Iar eu traiesc prin moartea Sa !

Au pus lumina în mormânt,
În întuneric L-au lasat.
Dar nu S-a stins, caci Domnul Sfânt
A treia zi a înviat!
Biruitor e Domnul meu,
Blestemul greu a ridicat!
Eu sunt a Lui, caci Dumnezeu
Cu sânge m-a rascumparat.

În fata mortii când voi sta
Doar în Hristos ma-ncred mereu!
Caci orice pas din viata mea
Îl hotaraste Dumnezeu.
Din mâna Lui nu va putea
Nimic si nimeni sa ma ia!
Pân’ ce la Domnul plec si eu,
Doar în Hristos ma-ncred mereu!

Acel ce pururi are grija






















Acel ce pururi are grija
De orsicine-i în necaz
Îti numara si tie pasii,
Si lacrimile pe obraz

Sa nu-ti pierzi la necaz credinta
Si nici nadejdea când ti-e greu
Nici dragostea când esti la bine
Ca-n ele pierzi pe Dumnezeu


El stie cât sa-ti lase lupta
De încercari si de-ndoieli
La timp îti va trimite harul
Prin care sufletul sa-ti speli

Sa-i multumesti de tot ce Domnul
Îti da-n viata de-orice fel
Pe El îl ai când ai credinta,
Nadejdea si iubirea-n El

Care este teologia ta?