Nu cauta sa impusti luna (1)

"Tată, eu vreau să mă duc în lună. " Acestea erau cuvintele fiicei mele Linda în vârstă de 3 ani într-o seară, pe când eram în Africa şi şedeam pe terasa descoperită. Altcineva poate ar fi certat-o aspru, dar luna tropicală părea foarte mare, foarte aproape şi semăna cu o ţară frumoasă şi captivantă. I-am explicat cu grije şi răbdare, că luna era mult rnai departe decât se părea. Dorinţa Lindei era însă atât de intensă încât îşi concentra toată atenţia asupra fiecărui cuvânt exprimat de mine. Totuşi ea continuă cererea într-un mod mişcător şi ignora complet neputinţa mea de a o ajuta. Dezamăgită, izbucni în lacrimi.

"Tată, nu vrei totuşi să încerci? Du-te, adu masa din sufragerie, pune pe ceealaltă peste ea, apoi toate scaunele unul peste altul. "

Până la urmă am ajuns amândoi foarte iritaţi. Ultimele mele cuvinte n-au fost nici grozave şi nici remarcabile din punct de vedere psihologic, dar au avut efect: "Linda, dacă nu încetezi să mă mai baţi la cap, am să-ţi trag o bătaie!"

Cugetând asupra emoţiilor şi încordării Lindei, am putut uşor înţelege de ce lupta pentru ranguri înalte, cu înfrângeri consecutive este un puternic factor de grăbire a perturbărilor mintale. între lună şi lunatec există legături mai adânci decât pur mitologice sau etimologice.

Să o numim Arlene Traubel. Ea nu este o fată ci un complex de aproximativ cinci fete pe care le-am cunoscut ca paciente. Arlene era într-un institut superior de învăţământ şi a fost pe lista celor mai buni încă din timpul primului an şcolar. Ea voia cu orice preţ să se menţină în această situaţie până la sfârşitul studiului. Era o ispravă comparabilă întrucâtva cu urcatul pe lună. Ea privea cu desfătare văzându-şi numele pe acea listă mult râvnită, dar în anii următori ea începu să simtă că este depăşită de alţii. Gândul de a fi ştearsă de pe listă o făcea neliniştită şi plină de frică şi astfel capacitatea sa de a continua studiile începu să descrească. într-o zi Arlene fu internată în infirmerie din cauză că nu mai putea citi. Ea putea să pronunţe cuvinte, dar era incapabilă să le înţeleagă sensul. După o săptămână simţi o mică ameliorare, dar în fiecare zi neliniştea ei creştea din cauză că i se micşorau şansele de a mai fi prima.

Arlene era convinsă că suferă şi se întâmplă ceva rău cu ea. Am încercat să-i spun că are nevoie de multă relaxare şi distracţie şi că ar fi bine să-şi schimbe punctul de vedere de a apuca luna de pe cer. Se întoarse acasă. Apoi fu internată şi examinată cu deamănuntul. A ieşit din spital cu o mare notă de plată şi cu diagnosticul "simptome de conversiune somatică". Aceasta însemna că incapacitatea sa de a citi era produsă de o tulburare psihică. Grija din cauza notelor sale rele s-a manifestat printr-un simptom de a bate în retragere şi incapacitatea de a citi.

Tulburarea psihică născută din dorinţele noastre de a "apuca luna" sau de a atinge limite superioare faţă de colegii noştri este foarte obişnuită. Dr. Alfred Adler, un eminent psihiatru, arată că dereglările nervoase şi emotive cele mai moderne se nasc dintr-o sforţare hotărâtă pentru putere. Din cauză că omul de rând în alergarea sa nebunească pentru atingerea unor scopuri şi obiective pământeşti este într-o întrecere zilnică cu alte persoane, ziua sa este plină de înfrângeri, greşeli, sentimente rănite şi doar arareori poate să pareze loviturile. Această întrecere deosebit de aspră şi cu hopuri, te oboseşte nejustificat. Te opreşti şi analizezi evenimentele şi conversaţiile zilei şi în 99% din cazuri vei descoperi că cineva şi-a bătut joc de imaginea ce ţi-ai făcut-o despre Eul propriu.

Noi suferim de uzură fizică şi mintală şi ne îmbolnăvim nu din cauza muncii, ci din cauză că noi, conştient sau inconştient, încercăm să dovedim colegilor că idealurile noastre sunt superioare, dogmele noastre sunt corecte, biserica noastră este cea mai bună, oraşul nostru este cel mai frumos, statul nostru este cel mai important, concepţiile noastre politice şi partidul nostru sunt necesare pentru salvarea omenirii, echipa noastră sportivă este cea mai bună din lume şi... a noastră,... a noastră,... a noastre, numiţi-le cum vreţi. Şi vom argumenta până învineţim, arătând că suntem poporul cel mai deştept şi că la decesul nostru, cu siguranţă, înţelepciunea va dispărea de pe faţa pământului. Argumentând şi argumentând, este o minune că nu explodăm adeseori într-o hemoragie cerebrală.

Săptămâna trecută se prezentă în cabinetul meu un tânăr cu o hemoragie puternică la ochi. I-a tras cineva vreun pumn? Nu, dar vasul sanguin din ochi s-a spart din cauza tensiunii la care a fost supus în timp ce cânta la tropetă. Data viitoare când o să fiţi ispitiţi să "suflaţi în trompetă" să vă amintiţi de acest tânăr.
Este regretabil a fi năpăstuiţi cu acest sentiment înăscut de a fi mereu într-o întrecere nebunească unul cu altul asemenea participanţilor la o cursă de automobile. în încercarea noastră de a fi primii, nu putem vedea paguba pe care o producem altora şi nouă înşine. Ca şi automobilele care se lovesc, se zdrobesc, se zgârâie, tot aşa şi omenirea este măcinată şi sfărâmată de multe boli din cauza întrecerilor la care se supune.

Boli evitabile de S.I. McMillen, un medic argumenteaza ca Biblia este adevarata.

Nu cauta sa impusti luna (2)

Câteva din sfaturile, sau mai precis prescripţiile Noului Testament, ar salva milioane de inimi zdobite, frânte, strivite, dacă oamenii ar avea destulă credinţă ca să şi le însuşească şi să le aplice:

"Fiecare din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţuri cumpătate despre sine potrivit cu măsura de credinţă” (Romani 12:3).

"Dragostea să fie fără prefăcătorie... aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite; să nu vă socotiţi singuri înţelepţi" (Romani 12:9-10, 16).

„…să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră" (Iacov 3:1).

"Feceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi" (Filipeni 2:2-3).

Înainte ca ucenicii să-şi răstignească zelul lor pentru putere, pe care Dr. Adler îl numeşte "ego-ambiţie", dorinţa de căpetenie a fiecăruia era să şadă la locuri de cinste şi consideraţie şi să fie cel mai mare în împărăţie. Vorbind despre farisei şi cărturari, Isus spunea:

"Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică "Rabi! Rabi!"... Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă unul singur este învăţătorul vostru: Cristos şi voi toţi sunteţi fraţi... Să nu vă numiţi "Dascăli", căci unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi înălţat" (Matei 23:5-12).

Aceste învăţături biblice sunt diametral opuse filozofiilor lumei acesteia. lsus ne avertizează foarte convingător împotriva aspiraţiilor la conducere. învăţătura Sa nu ne dă însă nici o scuză pentru trândăvie, ci mai degrabă ne dă impulsul şi direcţia în care să ne cheltuim energiile. învăţătura lui Isus, tradusă în limbaj de facultate este: Nu permiteţi inimii voastre să şadă sau să fie împrăştiată în cele patru vânturi, sau să fie pe lista celor buni de la decanat. Nu te lăsa adormită de faptul că ai fost aleasă "regină". Nu încerca să fii conducătorul unei clase, al unui comitet sau orice altceva. Munca pentru o diplomă academică este necesară, dar "nu lungiţi ciucurii" hainelor voastre. "Nu lungiţi ciucurii" la sfârşitul numelui vostru din cauza titlurilor academice. După Cartea lui Dumnezeu (Biblie) "superior" printre voi este acela numai care este "servul altora".

Întorcându-ne la consideraţiile medicale, să nu vă miraţi de ce individul care munceşte pentru a fi "ân vârful piramidei" suferă fizic şi intelectual, în timp ce alt student, lucrând tot aşa de intens, este liber de astfel de suferinţe. Studentul care are ca scop să fie "primul" şi se străduieşte pentru superioritate, sapă în realitate un canal pentru dirijarea curentului intereselor sale împotriva lui însuşi. lnclinaţiile sale egocentrice îi vor aduce într-o zi multă amărăciune, ba chiar ...autootrăvire". Cel care nu se supune din proprie iniţiativă sfaturilor biblice, umilindu-se pe sine însuşi, va descoperi curând că chiar colegii lui îl vor obliga la aceasta. Ei vor prefera adeseori căi care îi vorfi neplăcute. Atunci stressul - încordarea, la care va fi suspus, poate să-i cauzeze deplina tulburare intelectuală şi corporală. Cu totul pe alte căi merge acela care pune în practică cuvântul lui Dumnezeu care-l scuteşte de multe boli trupeşti. Psalmistul scrie:

"Multă pace au cei ce iubesc legea Ta şi nu li se întâmplă nici o nenorocire" (Psalmul 119:165).

Cu adevărat nimic? Eu nu cunose o strâmtorare mai mare ca aceia de a fi aruncat în foc. Totuşi eu cunosc şi voi cunoaşteţi de asemenea oameni care au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo fără să aibă nici măcar miros de fum pe hainele lor.

Fiecare întâmpină zilnic neplăceri, dar creştinul nu va fi niciodată învins. Acum câtva timp am văzut pe Stephen W. Paine crunt amăgit şi în situaţii personale dificile în cafitate de decan al facultăţii. De fiecare dată însă sufletul meu era înviorat când spunea: "Aşa este bine! Poate că Domnul mi-a dat toate acestea ca să mă ţină umilit." Omul care acceptă atât de repede asemenea situaţii, nu va fi înfrint niciodată.

Există o mare deosebire între individul care aleargă după lucruri mari pentru el însuşi şi unul ale cărui energii sint consacrate Impărăţiei lui Dumnezeu. în lumea noastră de afaceri, individul-care lucrează pe cont propriu are numai propriile sale resurse la care apelează atunci când se izbeşte de necazuri. Dar omul care face parte dintr-o mare corporaţie are toate resursele financiare ale acelei societăţi. De aceea el este stăpânit de un sentiment de siguranţă cunoscând că indiferent ce s-ar întâmpla, poate să nu fie îngrijorat. Tot astfel şi credinciosul creştin se aseamănă cu individul care îşi consacră forţele unei intreprinderi sau corporaţii care are un mare capital, unde el se simte sigur şi liber de înfrângeri şi boli. Nu numai că este eliberat de supărări, insulte, antagonisme şi jigniri producătoare de boli inerente egoistului, dar Dumnezeu îi asigură şi o personalitate care nu o dobândesc aceia care caută să "apuce luna".

Nu de mult am citit despre o tânără care dorea să intre la facultate. Când citi o întrebare pe formularul de cerere, i se muiară picioarele. "Posedaţi aptitudini de conducător?" fuse întrebarea. Fiind o fată conştiincioasă ea scrise "NU" şi predă formularul cu o inimă grea. Spre surpriza ei, primi o scrisoare de la facultate în care citi cam aşa ceva: "Cercetând cererile de înscriere am constatat că anul aeesta facultatea noastră va avea 1452 de conducători. Am acceptat cererea dvs. pentru că socotim că este absolut necesar să avem şi un student care este gata să se subordoneze."

Trăim în zile când nu este greu să găseşti oameni dispuşi să fie "bucătarul principal", dar sunt puţini aceia care sunt dispuşi să spele farfuriile. întotdeauna se găsesc multe sute de fete care doresc cu înfocare să participe la un concurs de frumuseţe şi să fie alese ca "regine", dar puţine vor fi de acord să pavoazeze şi să măture tribuna. Intreprinderile nu au avut niciodată lipsă de oameni care doreau să fie tâmplari şefi, dar găseau cu greu oameni care să scoată cuiele sau să taie cu fierăstrăul scândurile.

Statisticile medicale arată că sunt aşa de mulţi directori nebuni încât ar trebui un excavator ca să sape mormintele pentru ei. După toate acestea s-ar părea că nu ne-am deşteptat din goana după lună. Garantat, pentru a apuca luna este nevoie de o capsulă spaţială bine echipată. Dar capsula aceasta are o asemănănare ciudată cu un salon dintr-un azil cu alienaţi.

Isus a spus un lucru pe care puţini oameni l-au luat în seamă din cauză ă el este tot atât de departe de gândirea noastră pământească precum este cerul de pământ. El a spus: "Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul" (Matei 5:5).

Noi credem că cei blânzi vor moşteni cerul când vor muri, dar Isus vra să ne convingă că cei blânzi moştenesc pământul chiar acuin. Studiaţi pe cei blânzi şi veţi descoperi că în realitate ei intră în posesia oricărui lucru demn de o valoare pe acest pământ. Dacă judecăm puţin, vom înţelege de ce cei blânzi moştenesc pământul. Ei sunt atenţi şi binevoitori faţă de interesele celor din jur şi nu s-au grăbit să se laude cu marile lor realizări, în schimb s-au grăbit să vă felicite pentru micile voastre izbânzi. Mulţi ani ei au râs de glumele voastre "răsuflate".

Avem aci una din rugăciunile unui anonim condimentată cu puţină ironie: "Doamne păzeşte-mă a deveni flecăreţ, şi a fi stăpânit de ideia fixă că trebuie să-mi exprim cu orice preţ părerea personală asupra unui subiect oarecare. Eliberează-mă de pofta de a mă amesteca în treburile altora. învaţă-mă minunata lecţie că şi eu aş putea greşi. Fă-mă folositor, dar nu autoritar. Să-mi pară rău dacă nu folosesc total vastul meu bagaj de înţelepciune şi experienţă. Dar Tu cunoşti Doamne, că la sfârşit doresc să am şi câţiva prieteni" (Amonimus).

Isus a spus: " …cei blânzi vor moşteni pământul." Benito Mussolini şi Adolf Hitler nu au crezut aceasta. căci au încercat să-l ia cu forţa. Nimeni nu a trăit o viaţă mai nefericită sau nu a murit de o moarte mai vrednică de dispreţ ca aceşti doi.

Ce putem face ca să ne păzim de acest imbold interior de superioritate "ambiţia eului"? Dr. Ad1er a căutat să devieze acest puternic imbold egoist pentru putere, aşa încât individul să poată colabora în mod amical cu cei ce posedă sentimente cu totul diferite şi a cultivat altruismul pe care omul de asemenea îl posedă (What Life Should Mean to You, Boston, Little, Brown and Co, 1931, pag. 258). în acest scop el a îndemnat pacienţii săi să urmeze legea de aur: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 19:19).

Slăbiciunea planului lui Adler era că el trata numai imboldul pentru supremaţie (putere), care este un simpton al naturii noastre fireşti. La fel şi Freud îşi concentra atenţia asupra unui singur simpton firesc, înclinaţia omului spre sexualitate şi desfrâu. Greşeala lui Adler şi a lui Freud rezidă în tratarea pur şi simplu a simptomelor naturii fireşti în loc să dirijeze terapia înspre cauză. Atunci când o persoană suferă de meningită nu este de nici un folos să o tratăm ca pe o nevralgie cu puţină aspirină, ci trebuie să dăm atacul cu antibiotice puternice asupra infecţiei însăşi.

Biblia concentrează terapia asupra cauzei simptomelor care este "natura firească". "Cei ce aparţin lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele lor" (Galateni 5:24).

În loc de a face drumuri frecvente, costisitoare şi adesea inutile la cabinetul psihiatrului, Domnul ne invită să facem un drum la cruce pentru a răstigni pe autorul tulburărilor noastre.

Dacă de dragul lui Cristos noi înşine vom înfige ţepuşul în "eul ambiţios" şi vom condamna la moarte acea personalitate care ne îndeamnă mereu la o viaţă imorală şi de plăceri, atunci vom fi salvaţi. "Căci Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând din pricina păcatului pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului" (Romani 8:3).

"De aceea şi Isus ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui" (Evrei 13:12-13).

Acum dacă ieşiţi dincolo de poartă, adică dincolo de doctrinele şi opiniile omeneşti pentru răstignirea cauzei producătoare de boli - vechea personalitate - veţi fi în stare să spuneţi ca şi Pavel: "Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20).

Boli evitabile de S.I. McMillen, un medic argumenteaza ca Biblia este adevarata.