Esti atat cat slujesti

Albert Schweitzer:"Singurii oameni fericiti cu adevarat sunt aceia care au invatat sa slujeasca".

"Slujirea incepe in mintea ta.

Ca sa fii un slujitor este nevoie de o schimbare a mintii,o schimbare a atitudinilor tale.Intotdeauna Dumnezeu este mult mai interesat de motivatia pentru care facem ceva decat de ceea ce facem.Atitudinea conteaza mai mult decat realizarile.

Slujitorii adevarati se gandesc mai mult la altii decat la ei insisi.
Slujitorii isi concentreaza atentia asupra altora,nu asupra persoanei lor.Aceasta este umilinta adevarata:nu a ne desconsidera,ci a ne gandi mai putin la noi insine.Cand incetam sa ne concentram asupra nevoilor noastre,devenim constienti de nevoile din jurul nostru.Slujitorii adevarati nu incearca sa-L foloseasca pe Dumnezeu pentru scopurile lor,ci Ii permit lui Dumnezeu sa-i foloseasca pe ei pentru scopurile Lui.

Slujitorii au o mentalitate de administratori,nu de propietari.
Slujitorii isi amintesc ca Dumnezeu este propietarul tuturor lucrurilor.Materialismul este principala cauza care ii indeparteaza pe cei mai multi oameni de slujire.Modul in care iti administrezi banii afecteaza marimea binecuvantarilor lui Dumnezeu din viata ta.

Slujitorii se gandesc la munca lor,nu la ce fac altii.
Ei nu se compara,nu critica,nu concureaza cu alti slujitori sau lucratori.Ei sunt prea ocupati cu indeplinirea lucrarii pe care le-a incredintat-o Dumnezeu si nu au timp de alte lucruri.Slujitorii adevevarati nu se plang de nedreptate,nu se autocompatimesc si nu au resentimente fata de cei ce nu slujesc.Ei se incred pur si simplu in Dumnezeu si continua sa slujeasca.Slujirea ta pentru Hristos nu va fi niciodata o risipa,indiferent ce vor spune altii.

Slujitorii isi bazeaza identitatea pe Hristos.
Daca vrei sa fii slujitor,trebuie sa-ti gasesti identitatea in Hristos.Numai oamenii care se simt in siguranta pot sluji.Oamenii nesiguri pe ei insisi sunt preocupati intotdeauna de modul in care sunt priviti de ceilalti.Henri Nouwen a spus:.Cand iti bazezi valoarea si identitatea pe relatia ta cu Hristos,esti eliberat de asteptarile altora,si asta iti permite sa le slujesti cu adevarat in cel mai bun mod posibil.

Slijitorii considera slujirea drept oportunitate,nu obligatie.
Ei se bucura sa-i ajute pe oameni,sa implineasca nevoi si sa slujeasca.Ei slujesc Domnului cu bucurie.De ce?Pentru ca Il iubesc pe Domnul,sunt recunoscatori pentru harul Sau,stiu ca slujirea este nivelul cel mai inalt de folosire a vietii si stiu ca Dumnezeu a promis o rasplata.

din "Viata condusa de scopuri"

Ai un "dumnezeu" desfigurat si mutilat?

Este limpede că nu există o ruptură sau un conflict între revelaţia Vechiului Testament şi revelaţia Noului Testament în sensul că în Vechiul Testament am găsi revelaţia mâniei lui Dumnezeu, iar în Noul Testament revelaţia iubirii lui Dumnezeu. A nu mai crede, a nu mai vorbi, a nu mai ţine cont de mânia lui Dumnezeu, nu e numai o gravă mutilare a Sfintei Scripturi, ci este o gravă mutilare şi o desfigurare a chipului lui Dumnezeu.

Scriitorul Gabriel Vahanian, în cartea sa, Moartea lui Dumnezeu, consideră că cei care mutilează chipul lui Dumnezeu considerându-l pe Dumnezeu incapabil de a se mânia, sunt mai vinovaţi decât cei care vorbesc despre moartea lui Dumnezeu, căci e de preferat un Dumnezeu care nu există unui Dumnezeu mutilat şi desfigurat. Autorul porneşte de la afirmaţia făcută de o învăţătoare care, la lecţia de catehism, le-a spus copiilor, vorbindu-le despre bunătatea lui Dumnezeu: "Dumnezeu este o păpuşă vie".

Afirmaţia, spune autorul, e mai îngrozitoare decât sentinţa lui Nietzsche, care l-a condamnat pe Dumnezeu la moarte. Există o tendinţă care creşte din ce în ce mai mult, tipică în special literaturii religioase populare, dar care nu lipseşte nici dintr-o anumită literatură religioasă cultă: tendinţa de a accentua iubirea lui Dumnezeu până acolo că este exclusă ideea, nu mai puţin biblică, a mâniei lui Dumnezeu. Cum ar putea să se mânie o păpuşă vie? Nu, noi nu am devenit mai rafinaţi în limbajul şi în sentimentele noastre religioase. L-am îmblânzit pe Dumnezeu până acolo... că el se dizolvă într-un tragicomic atavism mitologic sau s-a împuţinat atât de mult încât e de nerecunoscut.

Despre mânia lui Dumnezeu suntem nevoiţi să vorbim în limbaj omenesc, dar ar fi greşit să ni-l imaginăm pe Dumnezeu mânios cum sunt oamenii mânioşi: cu ochii scoşi din orbite, făcând spume la gură.

Spuneam la început că este o mânie dreaptă şi alta nedreaptă; o mânie ţinută sub controlul minţii şi alta scăpată de sub control; o mânie păcătoasă, născută din ură şi o mânie sfântă, născută din iubire. Mânia lui Dumnezeu e întotdeauna sfântă şi dreaptă. Ne explică sfântul Augustin:

Dumnezeu urăşte şi în acelaşi timp iubeşte. El urăşte ce este al tău şi iubeşte ce este al său. El urăşte ce ai făcut tu [păcatul] şi iubeşte ce a făcut el [chipul său din tine]... Nici o pedeapsă, ce grea pedeapsă! Dacă trăieşti o viaţă rea şi Dumnezeu nu-ţi mai face nimic, e semn că mânia lui atârnă greu asupra ta.