Ai un "dumnezeu" desfigurat si mutilat?

Este limpede că nu există o ruptură sau un conflict între revelaţia Vechiului Testament şi revelaţia Noului Testament în sensul că în Vechiul Testament am găsi revelaţia mâniei lui Dumnezeu, iar în Noul Testament revelaţia iubirii lui Dumnezeu. A nu mai crede, a nu mai vorbi, a nu mai ţine cont de mânia lui Dumnezeu, nu e numai o gravă mutilare a Sfintei Scripturi, ci este o gravă mutilare şi o desfigurare a chipului lui Dumnezeu.

Scriitorul Gabriel Vahanian, în cartea sa, Moartea lui Dumnezeu, consideră că cei care mutilează chipul lui Dumnezeu considerându-l pe Dumnezeu incapabil de a se mânia, sunt mai vinovaţi decât cei care vorbesc despre moartea lui Dumnezeu, căci e de preferat un Dumnezeu care nu există unui Dumnezeu mutilat şi desfigurat. Autorul porneşte de la afirmaţia făcută de o învăţătoare care, la lecţia de catehism, le-a spus copiilor, vorbindu-le despre bunătatea lui Dumnezeu: "Dumnezeu este o păpuşă vie".

Afirmaţia, spune autorul, e mai îngrozitoare decât sentinţa lui Nietzsche, care l-a condamnat pe Dumnezeu la moarte. Există o tendinţă care creşte din ce în ce mai mult, tipică în special literaturii religioase populare, dar care nu lipseşte nici dintr-o anumită literatură religioasă cultă: tendinţa de a accentua iubirea lui Dumnezeu până acolo că este exclusă ideea, nu mai puţin biblică, a mâniei lui Dumnezeu. Cum ar putea să se mânie o păpuşă vie? Nu, noi nu am devenit mai rafinaţi în limbajul şi în sentimentele noastre religioase. L-am îmblânzit pe Dumnezeu până acolo... că el se dizolvă într-un tragicomic atavism mitologic sau s-a împuţinat atât de mult încât e de nerecunoscut.

Despre mânia lui Dumnezeu suntem nevoiţi să vorbim în limbaj omenesc, dar ar fi greşit să ni-l imaginăm pe Dumnezeu mânios cum sunt oamenii mânioşi: cu ochii scoşi din orbite, făcând spume la gură.

Spuneam la început că este o mânie dreaptă şi alta nedreaptă; o mânie ţinută sub controlul minţii şi alta scăpată de sub control; o mânie păcătoasă, născută din ură şi o mânie sfântă, născută din iubire. Mânia lui Dumnezeu e întotdeauna sfântă şi dreaptă. Ne explică sfântul Augustin:

Dumnezeu urăşte şi în acelaşi timp iubeşte. El urăşte ce este al tău şi iubeşte ce este al său. El urăşte ce ai făcut tu [păcatul] şi iubeşte ce a făcut el [chipul său din tine]... Nici o pedeapsă, ce grea pedeapsă! Dacă trăieşti o viaţă rea şi Dumnezeu nu-ţi mai face nimic, e semn că mânia lui atârnă greu asupra ta.