amintiri din cabana prejba

M-tii Lotrului...

Placerea mea e-n CALEA TA :)

Tine-te de Cuvant

Proverbe 26:4
" Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui,
ca sa nu semeni si tu cu el- ci raspunde insa
nebunului dupa nebunia lui ca sa nu se
creada intelept"

slava lui Dumnezeu - impactul ei asupra vietii

"Atunci am zis : "Vai de mine! Sunt pierdut caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul Ostirilor! " ( Isaia 6:5). Unele din efectele principale ale slavei lui Dumnezeu asupra oamenilor este ca ne smereste si ne face sa ne prosternem inaintea Sa. Ori de cate ori ne intalnim cu Dumnezeu intr-un mod puternic, aceasta va aduce mereu o zdrobire in noi.

Cand Isaia „a vazut pe Domnul stand pe un scaun de domnie foarte inalt.. – isaia 6:1- a devenit profund constient de cat de pacatos era, mai constient ca niciodata. In capitolul 5 din isaia el a proclamat „ VAI DE CEI „ – ( isaia 5:8,11,18...) Insa cand se veed si pe sine in lumina orbitoare a reflectorului stralucitoarei sfintenii ale lui Dumnezeu „ vai-urile” lui se intorc spre propria- persoana.

„Vai de mine” cand a zarit daor o clipa stralucirea slavei lui Dumnezeu, si-a dat seama ca el nu se deosebea nicidecum de poporul pe care tocmai il condamnase ( rom 2:1).

Smerenia – adevarata – nu apare niciodata cand ne concentram in primul rand asupra pacatului din noi. Ci ea vine firesc in momentul cand ne uitam la desavarsirea nemarginita a lui Dumnezeu si ne masuram cu lumina maretiei Sale sfinte. Aerul din casa pare curat pana cand isi face aparitia o raza de soare. Fiindca atunci lumina stralucitoare a acelei raze de soare, vezi pentru prima data tot felul de particule de praf. Fara soare nu le-ai putea vedea niciodata. In acelasi mod, adancimea pacatelor noastre este ascunsa, pana cand le vedem in Lumina Fiului lui Dumnezeu .

Phillips Brooks a spus atat de bine : „ Adevarata smerenie – nu inseamna sa te apleci in jos pana devii mai mic decat esti in realitate, ci sa stai in picioare si sa te masori cu ceva si mai inalt, care-ti va arata adevarata micime a inaltimii tale”

Nimic altceva nu ne arata” adevarata micime” a maretiei noastre cum ne arata SLAVA LUI DUMNEZEU.

Un alt efect al slavei lui Dumnezeu este ravna si gelozia pe care le aprinde in noi pentru numele lui Dumnezeu . Ce l-a indemanat pe tanarul David sa isi riste viata si sa se lupte cu Goliat? Grija de fratii sai si de israeliti? Nu in primul rand. Raspunsul il gasim in cateva locuri : „ Cine este filisteanul acesta, acest necircumcis, ca sa sfideze ostirea Dumnezeului Celui Viu”? ( 1 Sam 17:26).

„eu vin impotriva ta in Numele Domnului ostirilor, Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care tu ai sfidat-o ...te voi dobori si-ti voi taia capul...si tot pamantul va stii ca Israel are un Dumnezeu. Si toata multimea aceasta va sti ca Domnul mantuieste nu prin sabie, nu prin sulita caci lupta este a Domnului si El va da in mainile voastre”. GELOZIA aprinsa pe care David o avea pentru reputatia lui Dumnezeu l-a aruncat in lupta in ciuda faptului ca parea sa nu aiba deloc sorti de izbanda.

Dupa ani si ani, Fiul lui David avea sa se lupte cu institutia religioasa a timpului Sau, ravasind templul si curatandu-l. Ce L-a indemnat sa Se poarte astfel? „ Ucenicii Lui ISUS – si-au adus aminte ca este scris : „ Ravna pentru casa TA Ma mistuie” – ( Ioan 2:17). Domnului ISUS !! nu ii pasa deloc de politete si de reputatia Sa, in ravna Sa aprinsa pentru reputatia Tatalui Sau.

Pavel – a dus lupte spirituale cu conducatorii religiosi si filosofi atenieni din timpul sau dintr-un motiv major. „ Dar pe cand Pavel ii astepta la Atena – i se intarata duhul ( lit. Inflacara sau infuria) la vederea acestei cetati plini de idoli. ( Fapte17:16). Motivul principal pentru care Pavel a evanghelizat Atena( Fapte 17:17), nu a fost nevoia atenienilor, ci lipsa SLAVEI LUI DUMNEZEU ! amin! Numele lui Dumnezeu era tinut la departare de oras din cauza idolatriei scapate de sub control. Nemaiputandu-se abtine, Pavel a dus acolo Evanghelia, pentru ca Dumnezeu sa il poata folosi si sa poata strapunge intunericul.

Pe masura ce noi devenim tot mai absorbiti de Dumnezeu, de Slava si Numele Sau , se va starni in noi o gelozie curata si inflacarata pentru ca Dumnezeu sa fie adorat cum se cuvine si reputatia-I respectata.

W.H. Griffith Thomas obisnuia sa spuna:” Cand privesti in fuga in credinta esti mantuit, esti mantuit, dar cand starui cu privirea in credinta, esti sfintit”

Nu ti taia din cruce

Matei 10:38
“Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine,
nu este vrednic de Mine”





























































































































































































































NU TAIA DIN CRUCE

Pe-o lespede rece, din greu rasufland,
cu umbre ciudate pe chipul sau bland,
sta frant de-obosela batranul crestin,
dorind sa mai guste un strop de alin.
O clipa-I alearga privirea-napoi,
cu frunzele smulse din arborii goi.
Si vede prin ceata, pe drum de caruti
atatea icoane din anii trecuti…
O viata de zbucium, de mari suferinti,
si totusi de multe si dragi biruinti.
Dar crucea, o clipa lasata acum,
adesea prea grea ii paruse pe drum.
O viata intreaga sa porti pe grumaz
atatea batjocuri si-atata necaz.
Betanii putine si spini indeajuns…
O clipa crestinul se simte patruns.
O clipa in suflet stabat indoieli…
“Gandeste-te bine… Dar dacaz te-nseli?…
Ce-I viata? Ce-I lumea un larg labirint.
Urechea te-nsala …ochii te mint…
Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea?
Vai, viata-I prea veche… si crucea-I prea grea.”
Si astfel, c-un umar de cruce proptit,
batranul se lasa de somn biruit.
Si iata, in somnul de truda si-amar,
lumini si imagini in minte-I rasar…
El vede cum ingeri, pe-un varf de copac,
Il cheama pe nume si semen ii fac.
Crestinul trasare. Se uita mirat,
si-ndata porneste sub cruce plecat.
Pe drumul de munte el urca din nou.
Si vantu-I adduce din culmi un ecou…
Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult.
In piept da navala un negru tumult.

“Prea grea mi-e povara acum la sfarsit.
Si drumul prea-ngust e si prea povarnit.
Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc,
caci Cerul mereu mai departe-l zaresc.”
Se leagana pasii, avantul e frant.
Batranul crestin e cazut la pamant.
“Mi-e peste putere. Aicea raman.”
Si zace-n tarana sarmanul batran.
“Ehei, mai crestine, se-aude un glas,
prea mare-I povara, prea mult ai de tras…
Ia barda aceasta si taie din lemn!
Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn…
Aceasta-I o cruce ce nu poti s-o duci,
caci ea-I cea mai lunga si grea dintre cruci!”
Crestinul asculta indemnul strain.
Apuca unealta ce-l scapa de chin.
Loveste in barna c-un brat de voinic.
Din cruce reteaza un pic… inc-un pic.
O pune pe umar… incearca un pas.
Loveste cu barda in ce-a mai ramas.
Din nou mai incearca. Si-apoi un fior,
sopteste: “Acuma mi-e mult mai usor”
Si-ndata porneste pe cale voios,
cu crucea scurtata urmand pe Hristos…
Pe drum sentalneste cu cete de frati
si-I lasa in urma sub cruce plecati.
Si astfel, degraba, zorind pe poteci,
ajunge la poarta cetatii de veci.
Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint!
Ce porti sclipitoare de alb margarint!
Ce noir de stindarde! Ce scari! Ce faclii!
Armate de ingeri cu lanci aurii!
Dar, vai, de la el pan-la porti e un sant
pe care nu-I punte, nici barna, nici lant.
Si striga batranul de taina patruns.
Dar nimeni nu-l vede sa-I dea un raspuns.
Si striga batranul pierdut si livid.
Nu-I nimeni la poarta. Nu-I nimeni pe zid.
Deodata din vale, cu ochi sclipitoriu,
cu crucea pe umar, vin frati si surori.
Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,
ci repede crucea ca punte si-o pun
Ei trec peste punte, pe poarta patrund,
iar crucea in urma se pierde-n afund.
Batranul ia crucea cu-al doruluio val,
si-ncearca s-o puna si el de pe mal.
Dar crucea-I scurtata … Au toate un rost…
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!
Crestinii trec santul si intra pe potri.
Ce bine e crucea intreaga s-o porti!
Ce cantec, ce chiot s-aude-n Eden!
Ce largi multumiri intr-un dulce refren!
Ce zboruri de inger! Ce slavi de lumini!
Ce largi curcubee de aur si crini!
Crestinul de-afara, de jale rapus,
cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus
si-cearca sa treaca. Un pas … inca-un pas…
O, cat de aproape al Domnului glas!
Un pas… inca unul… Ah, pragu-i deschis!
Dar crucea deodata… se duce-n abis…
Si cade bartanul in golul temut…
Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut!

Dar iata…ce taina! El nu stie cum…
pe lespedea rece, la margini de drum,
acolo, c-un umar de cruce proptit,
crestinul acuma din somn s-a trezit.
Dormise o clipa. Si visul ciudat
un somn si-o lumina din Ceruri i-a dat.
Batranul se scoala si simte in piept
o flacara noua si-un dor intelept.
Cu grab ape umeri povara luand,
priveste-nainte cu chipul sau bland
si crucea ii pare aripa spre zari!
Ah, crucea-I intreaga si fara scurtati!…
Acum, el va spune oricui: catre Rai
din crucea credintei nimic sa nu tai!
Cu crucea intreaga, Isus, catre noi,
veni de la Tatal cu sange suvoi.
Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel,
cu crucea intreaga sa mergem spre El…”

scrisa de COSTACHE IOANID




Awesome!! We complain about the cross we bear but don't realize
it is preparing us for the dip in the road that God can see and we can't.

Whatever your cross, whatever your pain,
there will always be sunshine, after the rain....

Perhaps you may stumble, perhaps even fall;
But God's always ready, to answer your call....

He knows every heartache, sees every tear,
a word from His lips, can calm every fear...

Your sorrows may linger, throughout the night,
But suddenly vanish, dawn's early light...

The Savior is waiting, somewhere above,
to give you His grace, and send you His love...

God promises a safe landing,
not a calm passage.