slava lui Dumnezeu - impactul ei asupra vietii

"Atunci am zis : "Vai de mine! Sunt pierdut caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul Ostirilor! " ( Isaia 6:5). Unele din efectele principale ale slavei lui Dumnezeu asupra oamenilor este ca ne smereste si ne face sa ne prosternem inaintea Sa. Ori de cate ori ne intalnim cu Dumnezeu intr-un mod puternic, aceasta va aduce mereu o zdrobire in noi.

Cand Isaia „a vazut pe Domnul stand pe un scaun de domnie foarte inalt.. – isaia 6:1- a devenit profund constient de cat de pacatos era, mai constient ca niciodata. In capitolul 5 din isaia el a proclamat „ VAI DE CEI „ – ( isaia 5:8,11,18...) Insa cand se veed si pe sine in lumina orbitoare a reflectorului stralucitoarei sfintenii ale lui Dumnezeu „ vai-urile” lui se intorc spre propria- persoana.

„Vai de mine” cand a zarit daor o clipa stralucirea slavei lui Dumnezeu, si-a dat seama ca el nu se deosebea nicidecum de poporul pe care tocmai il condamnase ( rom 2:1).

Smerenia – adevarata – nu apare niciodata cand ne concentram in primul rand asupra pacatului din noi. Ci ea vine firesc in momentul cand ne uitam la desavarsirea nemarginita a lui Dumnezeu si ne masuram cu lumina maretiei Sale sfinte. Aerul din casa pare curat pana cand isi face aparitia o raza de soare. Fiindca atunci lumina stralucitoare a acelei raze de soare, vezi pentru prima data tot felul de particule de praf. Fara soare nu le-ai putea vedea niciodata. In acelasi mod, adancimea pacatelor noastre este ascunsa, pana cand le vedem in Lumina Fiului lui Dumnezeu .

Phillips Brooks a spus atat de bine : „ Adevarata smerenie – nu inseamna sa te apleci in jos pana devii mai mic decat esti in realitate, ci sa stai in picioare si sa te masori cu ceva si mai inalt, care-ti va arata adevarata micime a inaltimii tale”

Nimic altceva nu ne arata” adevarata micime” a maretiei noastre cum ne arata SLAVA LUI DUMNEZEU.

Un alt efect al slavei lui Dumnezeu este ravna si gelozia pe care le aprinde in noi pentru numele lui Dumnezeu . Ce l-a indemanat pe tanarul David sa isi riste viata si sa se lupte cu Goliat? Grija de fratii sai si de israeliti? Nu in primul rand. Raspunsul il gasim in cateva locuri : „ Cine este filisteanul acesta, acest necircumcis, ca sa sfideze ostirea Dumnezeului Celui Viu”? ( 1 Sam 17:26).

„eu vin impotriva ta in Numele Domnului ostirilor, Dumnezeului ostirii lui Israel, pe care tu ai sfidat-o ...te voi dobori si-ti voi taia capul...si tot pamantul va stii ca Israel are un Dumnezeu. Si toata multimea aceasta va sti ca Domnul mantuieste nu prin sabie, nu prin sulita caci lupta este a Domnului si El va da in mainile voastre”. GELOZIA aprinsa pe care David o avea pentru reputatia lui Dumnezeu l-a aruncat in lupta in ciuda faptului ca parea sa nu aiba deloc sorti de izbanda.

Dupa ani si ani, Fiul lui David avea sa se lupte cu institutia religioasa a timpului Sau, ravasind templul si curatandu-l. Ce L-a indemnat sa Se poarte astfel? „ Ucenicii Lui ISUS – si-au adus aminte ca este scris : „ Ravna pentru casa TA Ma mistuie” – ( Ioan 2:17). Domnului ISUS !! nu ii pasa deloc de politete si de reputatia Sa, in ravna Sa aprinsa pentru reputatia Tatalui Sau.

Pavel – a dus lupte spirituale cu conducatorii religiosi si filosofi atenieni din timpul sau dintr-un motiv major. „ Dar pe cand Pavel ii astepta la Atena – i se intarata duhul ( lit. Inflacara sau infuria) la vederea acestei cetati plini de idoli. ( Fapte17:16). Motivul principal pentru care Pavel a evanghelizat Atena( Fapte 17:17), nu a fost nevoia atenienilor, ci lipsa SLAVEI LUI DUMNEZEU ! amin! Numele lui Dumnezeu era tinut la departare de oras din cauza idolatriei scapate de sub control. Nemaiputandu-se abtine, Pavel a dus acolo Evanghelia, pentru ca Dumnezeu sa il poata folosi si sa poata strapunge intunericul.

Pe masura ce noi devenim tot mai absorbiti de Dumnezeu, de Slava si Numele Sau , se va starni in noi o gelozie curata si inflacarata pentru ca Dumnezeu sa fie adorat cum se cuvine si reputatia-I respectata.

W.H. Griffith Thomas obisnuia sa spuna:” Cand privesti in fuga in credinta esti mantuit, esti mantuit, dar cand starui cu privirea in credinta, esti sfintit”