„Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui” (1 Împăraţi 1:6)
Stilul tolerant: Acest părinte are puţine reguli rigide şi îi explică copilului regulile, standardele şi deciziile lui. Părerile şi ideile copilului sunt ascultate şi incluse în luarea deciziilor. Se foloseşte mai mult judecata decât forţa. Aceşti părinţi vorbesc şi discută mai mult despre perspective decât să folosească constrângeri. Din nefericire, copilului i se cere îndeplinirea unor puţine responsabilităţi casnice, negându-i astfel posibilitatea de a contribui şi de a învăţa să funcţioneze în mod co-operativ. Părintele este un „facilitator” şi „o persoană a resurselor”. în astfel de cămine, copiii îşi stabilesc propriile reguli în domenii precum ora de culcare, întâlnirea cu persoane de sex opus, maşina, prietenii, îmbrăcămintea, Internetul, muzica şi ora la care trebuie să fie în casă. Care sunt plusurile acestui stil de părinte? De obicei, copiii adoră astfel de părinţi, se simt apropiaţi şi în siguranţă cu ei. Aceşti părinţi nu-şi denigrează niciodată copiii, ideile şi perspectivele lor, nici nu-i fac de ocară sau de ruşine şi nu-i fac să se simtă nişte rataţi. Mai degrabă le încurajează gândirea, inovaţia, iniţiativa, capacităţile sociale şi comunicative. Ei sunt un model de iertare, răbdare şi toleranţă. Dar să ne uităm la minusurile acestui stil. Lipseşte îndrumarea părintească şi cerinţele scăzute pentru responsabilităţile casnice îi fac pe copii să fie nepregătiţi pentru viaţa din lumea reală. Le lipseşte structura şi limitele necesare relaţiilor la locul de muncă şi le vine greu să accepte cuvântul „nu”! Absenţa modelului parental de lidership şi de luare a deciziilor duce la deficit motivaţional, fiind nevoie de cineva care să-i împingă de la spate pentru a-i pune în mişcare. Acest stil oferă multe caracteristici sănătoase şi pozitive, producând copii care pot fi fericiţi, dar care suferă pierderi la nivel productiv şi relaţional.
Din Cuvantul lui Dumnezeu pentru azi - de Bob Gass
