Pescarii care nu pescuiesc

S-au întâlnit odată nişte pescri care au înfiinţat o asociaţie, pentru că lacurile şi apele din prejurimi erau pline de peşti. Săptămână de săptămână, lună de lună, an de an aceşti pescari se întâlneau regulat la şedinţe. Ei vorbeau despre chemarea lor de pescari, despre apele piscicole bogate şi despre diferite metode de pescuit. An de an ei defineu tot mai exact termenul „a pescui“, îşi apărau reputaţia de pescari şi au remarcat că pescuitul trebuie să fie şi să rămână îndeletnicirea de bază a pescarului.
Neâncetat ei căutau metode mai noi şi mai bune şi încercau să definească mai clar termenul de „pescar“. Ei foloseau motouri ca: “Industria piscicolă trăieşte din pescuit precum focul depinde de flacără”, sau “pescuitul este datoria fiecărui pescar”. Ba mai mult ei au organizat şi alte întâlniri sub genericul „anul pescuitului“. Au organizat conferinţe naţionale şi internaţionale în care se discuta despre pescuit. Deasemenea schimbau informaţii cu referire la echipamentul modern al pescarului şi despre cele mai bune momeli.

Pescarii au construit şi immobile cu scopul echipării noii generaţii pentru meseria de pescar. Însă, un singur lucru ei au uitat să facă: să pescuiască.
Pe lângă întâlnirile lor regulate pescarii au infiinţat şi un comitet a căror sarcină principală era, să trimeată pescari în alte zone neexplorate. Acest comitet mai avea datoria să motiveze pescarii la credincioşie faţă de meseria de pescar. Cei care făceau parte din comitet erau oameni devotaţi pescuitului şi care ştiau să motiveze pe alţii la pescuit. Acest comitet a angajat personal auxiliar pentru diferitele conferinţe care trebuiau ţinute. Dar din păcate nici comitetul, nici personalul angajat nu făceau un lucru: să pescuiască!

Institute moderne şi imense au fost construite cu scopul echipării pescarilor pentru pescuit. În programa şcolară au fost introduce şi materii noi ca: “Necesităţile peştilor”, sau “studiu academic despre hrana peştilor”. În acest institut predau cei mai renumiţi doctori în “pescologie”, care din păcate nici ei, nici colegii lor nu pescuiau; ci doar predau teoria pescuitului. Mulţi studenţi au trecut prin băncile acestui institut şi l-a sfârşit au dobândit după mult efort licienţa academică de “pescar”. Asfel o serie de pescari bine echipaţi au fost trimişi în zone îndepărtate şi neexplorate, la pescuit.

În scurt timp s-a simţit nevoia înfiinţării de edituri, pentru a putea pune la dispoziţie manualele necesare. Maşinile de tipărit funcţionau zi şi noapte pentru a produce materialul atât de necesar teoriei pescuitului. Ba chiar, s-a înfiinţat şi agenţie pentru a disponibiliza vorbitori deosebiţi. Ca urmare acestor acţiuni mulţi au simţit chemarea pentru pescuit şi s-au înscris. Aceştia s-au pus la dispoziţie şi au fost trimişi la pescuit. Dar aşa ca şi ceilalţi pescari ei n-au apucat să facă ce ar fi trebuit făcut: să pescuiască pentru că erau preocupaţi cu diverse activităţi. Consturiau sisteme de pompare pentru a alimenta peştii cu apă, conduceau tractoare pentru a întreţine şi construii canale noi. Unii chiar parcurgeau distanţe mari pentru a studia evoluţia icrelor. Alţii socoteau că un aport mare pe care ei l-ar putea aduce, era, să producă echipament de pescuit. Iar alţii încercau să întreţină o relaţie bună cu peştii, pentru ca peştii să poată face diferenţa dintre un peşte bun şi unul rău.

După o seară deosebită cu tema „necesitatea pescuitului“ un tânăr a părăsit sala de conferinţe, profund mişcat, şi s-a dus la pescuit. În următoarea dimineaţă el a mărturisit cum a prins doi peşti mari. Pentru acest rezultat remarcabil a fost distins cu un premiu deosebit şi a fost invitat să vorbească despre experinţa sa într-o conferinţă mare. Fiindcă mulţi doreau să-l asculte tânărul a decis să renunţe la pescuit pentru a avea timp suficient de a-şi împărătşii altora experinţele în domeniul pescuitului. Pe deasupra, el a fost ales în comitetul lor ca membru de onoare, din pricina experinţei bogate în acest domeniu.

Mulţi pescari au adus jertfe şi sacrificii deosebite pentru că iubeau această meserie. Alţii acceptau să trăiască aproape de ape şi să fie expuşi mirosului de peşte mort. Sufereau din pricina celora care îşi băteau joc de ei petnru că erau pescari, dar de fapt nu pescuiau. Se îngrijorau pentru acei care nesocoteau întâlnirile săptămânale. Ei de fapt socoteau că erau ucenicii aceluia care a zis: „Urmaţi-mă şi vă voi face pescari de oameni“.
Ne putem închipuii, cât de profund loviţi erau, când cineva a îndrăznit să spună că unul care n-a prins nici un peşte în viaţa sa, de fapt nici nu este un adevărat pescar. Totuşi, în adâncul inimii lor le dădeau dreptate. Este oare un om pescar daca n-a pescuit niciodată?
John M. Dreschne

Sursa: pacea.ro