luni, 3 noiembrie 2008

Isus, Capetenia Credintei noastre


Un verset adanc si puternic inimii mele este cuprins in cartea Evrei 12:1-3:

" Si noi dar fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre ,adica la ISUS,
care pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit
rusinea si sta la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare faţa de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima, si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre."




Tozer a avertizat odată credincioşii creştini să nu citească Biblia aşa cum citesc orice altă carte sau un manual. „Totdeauna am simţit că atunci când citim şi studiem Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să avem aşteptări mari”, a spus el. „Ar trebui să-I cerem Duhului Sfânt să ne descopere Persoana, slava şi slujirea veşnică a Domnului nostru Isus Hristos.”
În centrul acestei cărţi este Isus. Ea se bazează pe câteva mesaje predicate de Tozer din capitolele finale ale epistolei către Evrei. Intenţia autorului din fiecare capitol este să evidenţieze necesitatea unei credinţe active, trainice în Isus Hristos. Numai în acest fel Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu. Trebuie să mărturisim că pretutindeni în jurul nostru există un fel dureros de necredinţă neruşinată. Din cauză că nu au nici o teamă de Dumnezeu, bărbaţii şi femeile din generaţia noastră iau foarte puţin aminte la semnalele de avertizare venite de la Dumnezeu. Sper să nu aud niciodată vreun creştin lăudându-se chiar şi numai puţin cu lucrurile la care el sau ea a renunţat şi cât de mult l-a costat sau a costat-o răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Orice am fost sau orice abilităţi pe care le-am avut au fost ca nişte nimicuri în comparaţie cu lucrul în care ne-a chemat Dumnezeu în calitate de copii credincioşi ai Săi. De ce ne este atât de greu în bisericile noastre să fim sinceri în privinţa vieţii noastre şi a condiţiei noastre de păcătoşi înstrăinaţi de Dumnezeu? Noi nu am renunţat la nimic când Dumnezeu, în îndurarea şi dragostea Sa, ne-a chemat la Sine şi în binecuvântările harului, ale iertării şi ale păcii. Nu doar o dată am fost întrebat la ce am renunţat când m-am convertit şi am devenit un copil credincios al lui Dumnezeu. Eram tânăr şi mi-aduc bine aminte că am renunţat la fabrica de cauciuc fierbinte şi mirositoare. Făceam cauciucuri pentru un salariu pe oră şi am renunţat la aceasta ca să urmez chemarea lui Hristos în slujba şi lucrarea creştină. Ca tânăr, mi-era frică de viaţă şi mi-era frică de moarte ( am renunţat la acestea. Eram nefericit, ursuz şi neîmplinit am renunţat la acestea. Aveam ambiţii egoiste, pământeşti şi materiale pe care nu le-aş fi putut realiza niciodată) şi la acestea am renunţat. Aceasta formează schiţa lucrurilor fără valoare la care am renunţat. Şi am descoperit curând că în Isus Hristos, Dumnezeu îmi dăduse tot ce era valoros.
Credinţa nu se bazează pe făgăduinţe. Credinţa se bazează pe caracter. Credinţa trebuie să se bazeze pe încrederea în Acela care face promisiunile. Da, trebuie să fim preocupaţi cu Persoana şi caracterul lui Dumnezeu, şi nu doar cu făgăduinţele Lui. Prin intermediul promisiunilor, aflăm ce ne-a lăsat Dumnezeu ca moştenire, aflăm ce putem cere ca fiind moştenirea noastră, aflăm cum trebuie să ne rugăm. Dar credinţa în sine trebuie să se bazeze pe caracterul Dumnezeului nostru. Credinţa în Dumnezeu trebuie manifestată, nu definită. Exact aşa cum Biserica lui Dumnezeu manifestă dragostea creştinească, tot aşa, această manifestare a credinţei evlavioase, umile este idealul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Dacă eşti creştin şi te simţi confortabil, „acasă” în Chicago, sau în Toronto, în Iowa sau Alberta (sau la orice altă adresă de pe planeta pământului ) semnele sunt evidente că eşti în necaz spiritual. Ecuaţia spirituală sună cam aşa: cu cât este mai mare mulţumirea ta cu împrejurările zilnice din această lume, cu atât este mai mare dezertarea ta din rândurile pelerinilor lui Dumnezeu, în drum spre o cetate al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu Însuşi! Necredinţa este totdeauna păcătoasă din cauză că implică o stare imorală a inimii. Cred că majoritatea oamenilor sunt mai mândri de abilitatea lor de a raţiona decât de orice altă capacitate. Dar ei nici măcar nu bănuiesc că nimic altceva din ceea ce au nu este atât de mic precum puterea lor de a raţiona. Enoh are o mustrare spirituală pentru generaţia lui. El a respins şiretlicurile şi ispitele diavolului. El s-a hotărât în sinea lui: „Eu voi umbla cu Dumnezeu prin credinţă chiar dacă lucrul acesta înseamnă că trebuie să fiu detaşat de generaţia mea. Eşti tu cu adevărat detaşat de generaţia ta pentru că te împotriveşti diavolului şi umbli în plinătatea Duhului Sfânt? Sunt eu? Aceasta este o întrebare foarte personală şi nu îndrăznim să răspundem la ea în numele altcuiva. Generaţia noastră din acest sistem al lumii susţine că nu există nici un diavol personal, nici un duşman al sufletelor noastre. Însă, în tot timpul acesta, Satan este ocupat. El foloseşte o tactică străveche, care are succes în cazul multor oameni. El îi asigură în multe feluri că nu este nici o urgenţă în chestiunile ce ţin de credinţă.


„Amână-ţi deciziile până la un moment mai favorabil”, spune Satan.
„Nu lua nici o decizie până când situaţia ta nu devine mai uşoară!” Diavolul mizează pe faptul că bărbaţii şi femeile nu vor lua niciodată aminte la avertismentul lui Dumnezeu că „acum este vremea potrivită” (2Corinteni 6:2). „Amână-ţi decizia până când vei simţi că eşti pregătit.” Acesta este sfatul diavolului pentru aceia care sunt pierduţi. Drept rezultat, milioane de oameni au aşteptat. Şi aşteptând, nu au mers niciodată la Dumnezeu în pocăinţă şi credinţă. Dacă suntem satisfăcuţi să ne conformăm şi să fim nişte victime slabe în mijlocul păcatelor generaţiei noastre, vom muri împreună cu generaţia noastră. Există o alternativă. Dacă ne ridicăm prin credinţă deasupra generaţiei noastre, noi, asemenea lui Enoh, ne vom dovedi a fi o binecuvântare pentru aceia care vor veni!
Isus, Capetenia credintei noastre. (aici o puteti comanda).
Editura "Perla suferintei"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică