Gianna Jessen -supravietuitoare a avortului. PARTEA 2

El Olarul ...noi lutul

Atunci cand iti este greu, cand simti ca nu mai poti, adu-ti aminte ca esti doar o mana de pamant. Lutul se modeleaza si asa esti si tu calit prin incercari. Nu uita ca Dumnezeu nu iti da niciodata mai mult decat poti sa duci. Atunci cand esti lovit, ridica-ti ochii spre cer si multumeste-I Domnului pentru ca S-a indurat de tine si te iubeste atat de mult incat vrea sa te aduca intr-o stare potrivita pentru a intra in Imparatia Lui.

Speranta - Olarul

Trăind cum a trăit ISUS (3)

"Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. El a trăit numai înaintea feţei Tatălui Său, şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. ( Era placut Tatalui si era placut celor neprihaniti).

Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.

Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune, cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat pe fiica lui Iair din morţi, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Numai după ce Isus a părăsit acest Pământ, apostolii I-au făcut publică biografia vieţii.
Când a luat un lighean de apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. El a observat de-ndată că picioarele ucenicilor erau murdare şi tot de-ndată a luat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva.

El a văzut nevoia şi a făcut ce trebuia.

Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei ca egalul lor, şi totuşi, chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, El niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat părtăşia cu ucenicii Săi, în rugăciune. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Lui era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care-L primise; de aceea, El a căutat părtăşia lor în rugăciune.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri în a recunoaşte lipsa noastră de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit, de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Lui, Isus a continuat să Se coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni să meargă în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil prin această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus.

Totuşi, El s-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Săi, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici n-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu.

"Pumnul strâns” este un simbol specific rasei umane, semnificând, atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei în cazul în care este atacată.Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis palmele Sale de bunăvoie pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propriaviaţă. Aceasta este umilinţă adevărată. Şi aceasta este adevărata “bărbăţie”, aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie.Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină,

trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.

Biblia spune că: "Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui ... când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător" (1 Petru 2:20-23).Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Singur, Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul, ocupă, prin aceasta, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om pe pământ, Isus a spus, "Eu nu judec pe nimeni" (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.Isus S-a supus, de bună voie, morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I "L-a dat Tatăl" (Ioan 18:11).

"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2:8).Acesta este adevăratul Isus al Scripturilor

Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-l pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; şi ucenicul nu este mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere până la moarte, a demonstrat faptul că "ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." (Luca 16:15)."Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11:29). Umilinţa a fost principalul lucru pe care Isus l-a cerut ucenicilor Săi, să-l înveţe de la El. Tot aceasta este ceea ce trebuie să învăţăm şi noi de la El."

Zac Poonen - predica" Ultimele zile"- Marea Amagire

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -1-

Zac Poonen - Traind cum a trait Isus -2-

Zac Poonen - Articole si carti

Trăind cum a trăit ISUS (2)

Măreţia lui Dumnezeu este văzută de lume in minunăţiile creaţiei Sale (Psalmul 19:1). Universul este atât de vast, incât mintea omenească nu-l poate cuprinde. Galaxii de stele sunt imprăştiate prin spaţiu, având distanţe de miliarde de ani-lumină intre ele. in acelaşi timp, orice fărâmă de materie in acest Univers este compusă din atomi atât de mici, incât nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aceşti atomi, la rândul lor, conţin sute de electroni care se rotesc in interiorul lor. Cât de mare e Dumnezeul nostru!

Pentru ucenicul lui Isus Cristos, insă, măreţia lui Dumnezeu, in primul rând, nu este văzută, in aceste minunăţii ale Universului, ci, mai curând, in umilinţa care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să se dezbrace pe Sine insuşi, să vină in trupul nostru uman şi să Se identifice cu rasa noastră decăzută.
"Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui" a spus apostolul Ioan (Ioan 1:14), iar noi putem adăuga: “ o astfel de slavă, a cărei strălucire intrece cu mult strălucirea văzută in creaţie”.
Marele Impărat al Cerului a venit şi a locuit ca unul dintre noi, intr-un trup uman ca al nostru.

El a venit, nu plin de Sine, nu având un aer de superioritate, ci cu umilinţă neprefăcută, făcându-Se una cu noi in toate privinţele.

In umilinţa Lui noi vedem gloria Domnului Isus intr-un mod mult mai clar chiar decât in minunatele miracole săvârşite de El.
Aceasta este calea smereniei pe care Duhul Sfânt doreşte să ne-o arate, inainte de toate, pentru ca noi să putem invăţa cum să umblăm pe ea in toate zilele vieţii noastre. Trebuie să-L urmăm pe Isus, in mod prioritar, in smerenia Lui.
Inainte ca Isus să trăiască pe Pământ această viaţă de om, pură şi plină de dragoste, El S-a umilit. Acesta a fost primul pas, şi acesta este primul pas şi pentru noi.
Cu multe mii de ani inainte de a veni Isus pe pământ, Dumnezeu a creat un inger numit Lucifer care era desăvârşit in inţelepciune şi frumuseţe. Lucifer a fost desemnat de Dumnezeu pentru a fi capul ordinului angelic, dar, ridicându-se cu mândrie şi fiind nemulţumit de poziţia lui, el a căutat să se inalţe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15), astfel, el a adus păcat in creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a lepădat indată, iar el a devenit Satan.
Mândria este, aşadar, rădăcina oricărui păcat şi rău din acest univers.
Când Adam a păcătuit a fost infestat şi el de această mândrie satanică.
Acum, fiecare copil al lui Adam este născut cu această plagă.
Pentru a elibera pe om de efectul acestui “venin” Isus S-a smerit pe Sine.

Aşa cum păcatul işi are originea in mândria lui Lucifer, tot aşa răscumpărarea noastră işi are originea in umilinţa lui Isus. Avem parte de gândirea lui Cristos in măsura in care avem parte de smerenia Lui. Iată instrumentul care măsoară, fără greşeală, creşterea spirituală.

In insuşi faptul că Isus a venit pe Pământ, din gloria Cerului, este o dovadă uimitoare a umilinţei Lui, dar ni se spune, mai departe, că, şi atunci când "a devenit om, S-a smerit" (Filipeni 2:8). El Şi-a luat locul inaintea lui Dumnezeu ca unul dintre toţi ceilalţi oameni, "făcându-se asemenea fraţilor Săi, in toate lucrurile," (Evrei 2:17). El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să poată fi totul. Aceasta e umilinţă adevărată.
Slava şi măreţia lumească a unei persoane se măsoară in statutul social, averea, realizările, situaţia familială şi altele acest fel, insă cât de diferită este slava lui Dumnezeu văzută in Isus Cristos!

Isus a fost singura persoană născută vreodată care a avut prilejul de a-şi alege familia in care să se nască.

Niciunul dintre noi nu am avut această posibilitate. Ce familie a ales Isus? Familia unui dulgher necunoscut dintr-un loc numit Nazaret, despre care orăşenii spuneau: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Iosif şi Maria au fost atât de săraci, incât nu şi-au putut permite nici măcar să ofere lui Dumnezeu un miel ca jertfă (vedeţi Luca 2:22-24 şi Levitic 12:8).
Mai mult, Isus a fost singura persoană născută vreodată care a putut alege exact locul unde să se nască. Având posibilitatea de a-Şi determina locul naşterii, ce loc a ales? O iesle a vitelor, intr-un staul umil!
Atenţie la ceva mai mult decât atât, şi anume, la linia genealogică pe care Isus a ales-o pentru Sine. In arborele genealogic al lui Isus sunt menţionate, in Matei 1:3-6, patru femei. Prima, Tamar, avuse un fiu prin comiterea de adulter cu socrul ei, Iuda. Cea de-a doua, Rahav, a fost o prostituată notorie in Ierihon. Cea de-a treia, Rut, a fost o descendentă a lui Moab, care s-a născut ca rezultat al adulterului comis de Lot, cu propria lui fiică. Cea de-a patra a fost soţia lui Urie, Batşeba, cu care a comis adulter David. De ce a ales Isus să se tragă dintr-o linie genealogică atât de ruşinoasă? Pentru a Se putea identifica in totalitate cu rasa decăzută a lui Adam. Aici vedem umilinţa Lui. El nu a vrut să se mândrească cu familia sau neamul Lui.
Isus S-a identificat in intregime cu omul. El a crezut in egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti, indiferent de rasă, familie, poziţie socială, etc., şi a coborât la starea cea mai de jos, pentru a putea fi slujitorul tuturor.

Numai acela care se coboară sub alţii, este in stare să-i ridice, şi astfel a venit Isus.

Duhul Sfânt ne transformă prin innoirea minţii noastre (Romani 12:2). Sămânţa adevăratei umilinţe a lui Cristos este semănată in gândurile noastre. In această privinţă, putem să ne convingem dacă suntem sau nu transformaţi in asemănarea lui Hristos, analizând, nu acţiunile noastre sau comportamentul nostru in faţa altora, ci, mai degrabă, analizând gândurile pe care le avem (in locul tainic al inimii noastre), in legătură cu noi inşine şi cu felul in care ne comparăm cu alţii.
Numai când suntem cu adevărat mici in gândirea noastră cu privire la propria persoană, putem, cu adevărat, să "privim pe alţii mai presus de noi inşine" (Filipeni 2:3), şi să ne considerăm "cei mai neinsemnaţi dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3:8).

Isus S-a apreciat pe Sine insuşi intotdeauna ca pe un om neinsemnat inaintea Tatălui Său, de aceea slava Tatălui a fost manifestată prin El in toată plinătatea ei.

Pentru că Isus a luat această poziţie a unui om neinsemnat inaintea Tatălui, El a putut să se supună, cu bucurie, la tot ce Tatăl a hotărât pentru viaţa Lui şi să asculte, din toată inima, toate poruncile Lui.
"S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte" (Filipeni 2:8).
Ascultarea totală de Dumnezeu este semnul clar al umilinţei adevărate. Nu există alt test mai clar.
Timp de 30 de ani, Isus S-a supus unui tată vitreg şi unei mame care erau imperfecţi, pentru că aceasta era voia Tatălui Său. El a ştiut mult mai multe decât Iosif şi Maria, dar, spre deosebire de ei, a fost fără păcat, şi totuşi S-a supus lor.
Nu este uşor pentru om să se supună acelora ce ii sunt inferiori intelectual sau spiritual, dar adevărata umilinţă nu are nicio problemă in acest caz, fiindcă cel care cu-adevărat se vede neinsemnat in ochii lui Dumnezeu, nu are nicio dificultate in a se supune oricărui om pe care Dumnezeu Îl pune peste el.
Isus a ales o profesie destul de modestă, aceea de dulgher, iar când a intrat in slujba Sa publică nu avea titluri ataşate Numelui Său. El n-a fost: “Pastorul Isus”; ce să mai vorbim: “Doctorul Reverend Isus”! El nu a căutat, nici n-a dorit vreodată vreo poziţie pământească, ori vreun titlu care L-ar fi ridicat deasupra oamenilor obişnuiţi cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.

Alte articole :
Zac Poonen -surse
Zac Poonen - predica "Ultimele zile- (Marea Amagire)"
Traind cum a trait Isus ( cap.1)

Imbracati in Christos - Paul Washer

Poate un om să fie drept inaintea Lui?

Vă recomand o carte foarte bună.

Gânduri din cartea "Justificare şi Regenerare" de Charles Leiter.
Această carte va apărea tradusă in limba română in luna martie a acestui an.
PĂCATUL : Ultima problemă profundă spirituală a omului.


“To justify” means “to declare righteous”; it does not mean “to make righteous.” . . . Christian, when God justifies you, He does not “let you of the hook” with your sins still hanging in midair. He does not pretend that your sins have been paid for. Rather, He sees that your sins really have been paid for by Christ, and He makes a declaration based on that fact. . . . Beloved Christian, you may have some terrible memories in your sinful past, but you can be certain of this: those sins are not still hanging in midair. They’ve come down . . . on the Lord Jesus Christ! And He actually paid for them! He bore your sins in His own body on the cross.

“In practical terms . . . Christians are not laboring to achieve a life that they do not yet have or to obtain a victory that has not yet been won. They are participants in the very life of Christ and in the victory He has already won. Christian, you are a partaker of the resurrection life of Christ, and He has already defeated and broken the power of the sin that you are facing right now – by His death, burial, resurrection, and ascension! As a participant in His life, your calling is not to try to achieve something for yourself that He has not achieved, but to believe what He has already done for you and to walk in it. In this way you will be enabled to fight “the good fight of faith” instead of the miserable struggle of unbelief!

One of the most fearful things about sin is its power to harden the one who practices it. The deeper a man goes in sin, the less sin bothers him. . . . Every sinner finds himself now committing sins that he once despised, and the sins that he now despises, he will someday find himself committing. It should shock us to remember that Adolph Hitler was once a little boy playing with toys just like other little boys. Man knows the beginning of sin, but no man has ever known the end of sin.

There is nothing in a man that causes God to justify him, including his repentance and faith. Repentance does not pay for sin. A criminal’s remorse for his crime does not satisfy the just demands of the law. Neither does faith pay for sin! Only the blood of Jesus can pay for sin! Justification [...]

How can God ever “justify the ungodly” without becoming an abomination to Himself? “He who says to the wicked, ‘You are righteous,’ peoples will curse him, nations will abhor him [Proverbs 24:24]. How can God say to sinners like us, “You are righteous,” without violating His own character? How can God ever save us from Himself and His own righteousness and justice? . . . Repentant sinners know that they deserve to be punished, and that it would not be right for them not to be. They know that God cannot just “sweep their sins under the rug” and forget about them. Hence, the cry of their hearts is, “How can a just God ever smile upon me? How can this burden of guilt be removed? How can God pronounce a blessing upon me? How can a man like me be in the right before God!” There is only one answer to this dilemma. Someone has to pay for the sinner’s sins. Justice must be satisfied. Either it will be satisfied by the sinner’s own suffering forever in Hell, or it must be satisfied by someone else on the sinner’s behalf.

The world is not the way it is because it has a few bad people like Hitler; the world is the way it is because it is made up of multitudes of people just like us! There is deep wickedness in each of us.

One of the most fearful things about sin is its power to harden the one who practices it. The deeper a man goes in sin, the less sin bothers him. . . . Every sinner finds himself now committing sins that he once despised, and the sins that he now despises, he will someday [...]

The emotions are disturbed and perverted. Some hearts smolder with constant anger and hatred; others are tormented day and night by senseless fears. Multitudes laugh at things that ought to make them weep, while others burst into tears for no apparent reason. Such are the deep and all-pervasive disturbances to the human personality caused, [...]

Every non-Christian is—in his person—more repulsive to a holy God than he can ever begin to imagine.

The first baby ever born grew up to murder his own brother. And human history ever since has been one long stream of constant warfare, lust, hate, torture, rape, perversion, abuse, and brutality. It is a blessed thing that we do not know in detail the sins that were committed just last night in [...]

Race and nationality likewise offer no immunity from sin; the most cultured of nations are just as capable of genocide as the most barbaric. The gas chambers of the “civilized” are merely sophisticated forms of the machetes wielded by the “uncivilized.”

You and I may not have met each other, but of one thing we can be certain even before our introduction—both of us are sinners. Every man, woman, and child on the face of the earth, no matter how old or how young, is a sinner. Even small children, when allowed to go to [...]

Sin is not a trifle; it is not “cute”; sin is not funny. Sin is exceedingly wicked and perverse; it is “utterly sinful.” All sin is twisted and ugly and vile. We should be shocked at how wicked men are and how callous we have become to that wickedness.

God’s wrath is not a temporary loss of self-control or a selfish fit of emotion. It is His holy, white-hot hatred of sin, the reaction and revulsion of His holy nature against all that is evil. God’s wrath is tied in directly with His justice. It has to do with His righteous determination to [...]


"Justification and Regeneration"

Foreword by Paul Washer
Preface
Chapter 1 - Sin: Man's Ultimate Problem
Chapter 2 - Can a Man Be Right Before God
Chapter 3 - Justification: Its Characteristics
Chapter 4 - Regeneration: All Things New
Chapter 5 - A New Creation
Chapter 6 - A New Man
Chapter 7 - A New Heart
Chapter 8 - A New Birth
Chapter 9 - A New Nature
Chapter 10 - Crucifixion & Resurrection
Chapter 11 - A Change of Realms: Flesh to Spirit
Chapter 12 - A Change of Realms: Earth to Heaven
Chapter 13 - A Change of Realms: Sin to Righteousness
Chapter 14 - A Change of Realms: Law to Grace
Chapter 15 - A Change of Realms: Adam to Christ
Appendices:
A - Regeneration: A Summary
B - "Cannot Sin"
C - Romans 7
D - All Blessings in Christ

Caracter dumnezeiesc- Godly wo(man)

emil - alex palade

Caracteristici ale personalităţii divine

Puterea Lui dumnezeiască ne-a dăruit TOTUL în ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat la slavă şi puterea Lui, prin care ne-au fost dăruite promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să deveniţi părtaşi ai naturii (firii) dumnezeieşti, după ce aţi scăpat de degradarea care este în lume prin pofte. 2 Petru 1:3-4

Versetul acesta mi-a dat mult de gândit in ultima perioadă, iar acum am gasit şi un simt practic.
Domnul vrea sa devenim, (Cornilescu a tradus " să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti") asemănători in Caracter, Imaginii, naturii, firii şi Chipului Său dumnezeiesc.

Suntem conştienţi cu totii că nu există o personalitate perfectă, dar dacă ar fi una, aceasta va oglindi imaginea lui Dumnezeu. Doar El este desăvîrşit şi Perfect in Sfinţenie şi Dreptate, Dragoste, Putere.
Eu mereu mă gândeam la termenul fain in engleză:"godly man, godly women," care ar fi corespondentul in limba noastră.
Apoi am decis să las Scriptura să vorbească şi astfel am descoperit cu bucurie şi uimire acest verset din a doua epistolă a lui Petru, să il lasi pe Dumnezeu să te formeze şi invete cum să dezvolti practic un caracter evlavios, dumneiesc, prin Puterea Evangheliei si a Puterii Duhului Său Sfânt şi având garanţia Promisiunilor Lui sigure şi glorioase.

Slavă Lui Dumnezeu căci merită să fie Glorificat prin viaţa şi evlavia primită tot de la EL.
Noi nu avem nimic. Nu merităm nimic.
El are Totul. El merită Totul.

CARACTERISTICI ale Personalităţii "dumnezeieşti" 2 Petru 1:4

1. Iertare. Eliberarea altora de vină şi refacerea armoniei.
2. Legământ. A face promisiuni şi a le implini.
3. Compasiune, Milă. Înseamnă a pătrunde în problemele celui de lângă tine în aşa fel ca problemele lui să devină ale tale.
4. A simboliza. Nu numai concret, dar şi intr-un mod abstract, intr-un mod creativ.
5. A fi creativ. A aranja intr-o combinaţie lucrurile în aşa fel incât ele să arate astfel decât cum au fost.
6. Să te inchini. Aceasta in mod deliberat şi cu respect.
7. Conştiinţa de sine. Aceasta inseamnă să fii conştient de ceea ce eşti.
8. Să fii capabil de evaluare. Aceasta inseamnă să procedezi la evaluarea problemelor neţinând cont de propriile probleme (trebuinţe).
9. Să fii raţional. Inseamnă a folosi modele de gândire.
10. A urî. A distruge acele dorinţe care nu sunt după voia lui Dumnezeu.
11. A iubi. Un act deliberat, in care se asigură binele pentru celălalt.
12. Intelepciune. Frica de Dumnezeu este inceputul inţelepciunii. Înrudit cu înţelepiciunea este reverenţa. Înseamnă "cunoaştere" . Intelepciunea inseamna a avea Gândul lui Dumnezeu.
13. Abilitatea de a fi responsabil.
14.Abilitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu. Comunicarea, experienţele, interacţiunea cu Dumnezeu. Această stare se găseşte in Trinitate.
15. Abilitatea de a decide.
16. Abilitatea de a il cunoaşte pe Satan. Comunicare, experienţă, interactionează cu Satan.
17. Abilitatea de a avea calităţi spirituale. Dumnezeu transcede trupul şi materia. Este posibili să crezi că El a impărţit din atributele Sale, binenţeles parţial cu fiinţa umană.
18. Sexualitatea. Aspect spiritual, comun, personal, şi psihic al acestei abilităţi este comparată cu Christos, Biserica şi Trinitatea.
19. Comunicabil. Gânduri, simţăminte, intuiţie, speranţe, visuri, greşeli, succese, imaginaţie. Pot fi comunicate unic şi interuman.
20. A guverna. Desemnarea socială pentru această lucrare seamănă cu cea a lui Dumnezeu care a ales să guverneze peste fiinţa umană.
21. Folosirea puterii intr-un mod conştient şi ales.
22. Social. A intra in viaţa altora personal şi spiritual.

Renunţă la prejudecăţi şi stereotipuri

"Harta pe care fiecare persoană şi-o face despre lume este unică, asemenea amprentelor. Nu există doi oameni la fel. Nu exista doi oameni care sa inteleagă aceeaşi propoziţie în acelaşi mod... aşa că, atunci când lucrezi cu oameni, ideea e să nu incerci să-i incadrezi in conceptul tău despre ce ar trebui ei sa fie" -Milton Erickson

Stereotipurile şi prejudecăţile sunt metode de categorisire a lumii din jurul nostru.

Conform definiţiei din Dicţionarul Cambridge, stereotipurile sunt „o idee fixă pe care oamenii o au despre cum este cineva sau ceva, în special despre ceva greşit”. Conform aceluiaşi dicţionar, prejudecăţile sunt „o opinie sau sentiment nedrept şi nerezonabil, format fără îndeajuns de multă gândire sau cunoaştere”. Cu alte cuvinte, stereotipurile sunt idei preconcepute, clişee în timp ce prejudecăţile sunt sentimente iraţionale de frică şi neplăcere. Pot fi înţelese ca nişte filtre de protecţie împotriva afluxului de informaţii care ne permit să judecăm oamenii fără a-i cunoaşte personal sau cunoscându-i numai superficial: ele ne limitează opinia despre realitate.

Unul dintre lucrurile cele mai supărătoare în cazul stereotipurilor şi prejudecăţilor este că în mod obişnuit sunt create de cei puternici şi aplicate celor slabi, care nu pot controla modul în care sunt percepuţi de ceilalţi şi nu pot schimba aceste percepţii. În general, se spune că stereotipurile sunt adevărate. Orice aspect adevărat al stereotipurilor este găsit, acesta justifică şi consolidează stereotipurile.

pauză de gânduri

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” (C. S. Lewis)

Neil .T Anderson a spus un lucru asemanator in cartea " CEL ce sfărâmă lanţurile robiei" :
"Daca ţinta ta este lumea aceasta, asta-i tot ce vei obţine, iar în cele din urmă o vei pierde şi pe ea. Dacă ţinta ta este lumea viitoare , Dumnezeu iţi va da in plus şi viaţa de aici".

Trăind cum a trăit ISUS

Capitolul 1

SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU OM

Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa.
Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Cristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi.
Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului în care căzuse.

Întruparea lui Cristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat.

Intenţia lui Dumnezeu în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Cristos este ca noi să putem fi readuşi în postura în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui.
Salvarea noastră e prin credinţa în Cristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Cristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănare cu Cristos.
O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Cristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Cristos, cu trăsături caracteristice diferite faţă de Isus din Nazaret.
Isus cel găsit în paginile Bibliei este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7).
Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a dumnezeirii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu.
Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că "Dumnezeu nu poate fi ispitit" (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11).
Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile), totuşi Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta are vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu ştia nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32), deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine însuşi de privilegiile dumnezeirii.
“Cuvântul era Dumnezeu … şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14).
Ambele adevăruri privind Persoana lui Cristos, atât dumnezeirea Lui, cât şi umanitatea Lui, trebuie crezute în egală măsură, dacă vrem să ne ferim de erezie.
Niciun adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală, şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală dumnezeirii şi umanităţii lui Cristos, atunci în înţelegerea noastră şi în slujirea noastră vom ajunge să credem într-un Cristos incomplet, adică într-un "alt Isus", decât Acela care este revelat în Scriptură. Aceasta va cauza o pierdere pe măsura acestui fapt în viaţa noastră creştină şi în slujirea noastră.Noi suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Cristos ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm ca Om.
Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul.
El nu este numai Salvatorul nostru, ci şi “Înaintemergător” al nostru (Evrei 6:20).

El ne-a oferit un exemplu: cum să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie.

Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate resursele harului pregătite de Dumnezeu, au, toate, menirea de a ne conduce la

unicul scop final – să putem fi potriviţi chipului Fiului Său.

De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă în perspectiva ei corectă numai fiind privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om, şi anume acela ca omul să fie făcut ca Isus.
Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel:

„Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare.
Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşi finalitate.

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu ... căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29).

Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme tot mai mult în asemănarea cu Isus.
Astfel vedem că amândoi, atât Tatăl nostru în ceruri cât şi Duhul Sfânt în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop - ca noi să putem deveni ca Isus.
Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt.
Isus n-a venit pe pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: “A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi - Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) "în toate lucrurile", nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca "Urmează-Mă", pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii.
Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus, atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma, aşa cum L-a urmat şi el pe Cristos, ar fi devenit fără sens. În acest fel, viaţa lui Cristos devine o viaţă pe care o putem doar admira, dar niciodată n-o putem urma.
Slăvit să fie Dumnezeu însă, că Cristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat.
Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu este niciun motiv pentru care să nu putem

„să trăim şi noi cum a trăit El” (1Ioan 2:6).

Fiindcă noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit pe Pământ ca om.
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face bucuros şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23), însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, credincioşii de azi sunt neroditori şi fără putere împotriva păcatului şi al lui Satan.
Scuza pe care Diavolul ne-o oferă, când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, se întâmplă DOUĂ lucruri:
(1) Nu mai avem nicio scuză să păcătuim;
(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.
Crestinii mai pacatuiesc - dar nu traiesc in acel pacat. Nu stau constant in aceeasi slabiciune, nu raman intr-o viata permanenta de pacat.
Astfel rugăciunea lui Pavel e şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16).
Numai prin cunoaşterea deplină a lui Cristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt.
Uitându-ne la viaţa Lui şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.

Multumiri aduse Lui Dumnezeu prin Fiul Sau Isus Christos
Multumim si uneltei sale , Zac Poonen.

“…Hristos in voi, nadejdea slavei.”

Niccolo Paganini, unul dintre cei mai mari violonisti ai tuturor timpurilor, urma sa concerteze intr-o seara, cu casa inchisa. Pasind pe scena, in ovatiile multimii, simtea ca ceva nu era in regula. Deodata, si-a dat seama ca vioara pe care o avea in mana nu era a lui. Ingrozit, insa constient ca nu avea alta alternativa, a inceput sa cante, oferind unul dintre recitalurile sale cele mai bune. Mai tarziu, reflecta : “Inainte de aceasta zi credeam ca muzica zace in vioara; azi am inteles ca este in mine!”Trebuie sa intelegi un lucru: Hristos traieste in tine si impreuna cu El sunt toate resursele Sale. Asa ca, ori de cate ori ai o problema, o poti rezolva prin puterea Celui crucificat, inviat, domn triumfator, ce traieste in tine. Pavel a spus:

“Am fost rastignit imprreuna cu Hristos, si traiesc…dar nu mai traiesc eu, ci
Cristos traieste in mine…” (Galateni 2:20)

Exista o mare diferenta intre a trai o viata crestina si a-i permite lui Hristos sa-si traiasca viata prin tine. El doreste sa se reveleze celor din jurul tau, prin tine. Pentru ca acest lucru sa se intample, trebuie sa petreci timp in prezenta Sa, pentru ca “devii asemenea companiei pe care o ai”.A ramane sensibil la indemnurile Duhului, a-i cunoaste voia, traind conform Cuvantului, iata batalia prioritatilor. Si vei lupta zilnic aceasta lupta! Asa ca, in momentul in care altii vad cum raspunzi la probleme (si oportunitati), il vad pe Isus? Vad diferenta data de prezenta Sa zilnica in viata ta? Daca nu, e timpul pentru o schimbare!

Empatia 3

IMAGINEA DE SINE si
VALOAREA OMULUI
" incoronat cu slava si cu cinste"




















Slujitorul lui Dumnezeu trebuie sa aiba o imagine de sine corecta! -aceasta este o cerinta fundamentala in lucrarea de empatie si consiliere. In aprecierea valorii omului un rol hotarator il are conceptia noastra despre propria viata.
Toate aprecierile noatre atarna direct de normele si evaluarile noastre. Conceptia noastra despre om si valoarea lui este decisiva pentru modul in care il tratam mai tarziu .(trebuie sa stim ce spune Dumnezeu despre om, ce gandeste si cum ne vede Dumnezeu pe noi insine ).

Astazi exista in societate o tendinta clara de a subordona valoarea omului intereselor economice si eficientei. Citeam zilele trecute la bilblioteca o notitza scrisa la sfarsitul unei carti cu pixul ...citez "

FLuviile se pierd in mare, precum Virtutiile in interese". Noi Trebuie sa gandim upa Standardul lui Dumnezeu si dupa modul in care EL da valoare oamenilor.

Omul astazi este evaluat dupa utilitatea si functionalitatea lui in societate, in loc sa fie tratat dupa valoarea lui proprie. Fiecare om are propria-i valoare si este UNIC, tocmai pentru ca este creat de Dumnezeu dupa Chipul Sau. CIne ofenseaza un om, Il afecteaza in acelasi timp pe Creatorul sau.

" CINE ASUPRESTE pe sarac- batjocoreste pe Ziditorul sau, dar cine are mila de cel lipsit, cinsteste pe Ziditorul sau". ( proverbe 14:31)
De aceea, nu ne este permis sa jignim pe nimeni.
Conceptia lui Dumnezeu despre om este temelia stabila si de neclintit pentru consilierea crestina! Biblia afirma ca omul a fost creat dupa Chipul lui Dumnezeu.

" Dumnezeu a facut pe om dupa Chipul Sau" Geneza 1:27 si este PRETIOS in ochii lui Dumnezeu, onorat si iubit de EL ( Isaia 43:4) spune " Pentru ca ai PRET in ochii MEI, pentru ca esti pretuit si te iubesc,dau oameni pentru tine, si popoare pentru viata ta"

David exclama:" Ce este omul ca sa te gandesti la el?.... L-ai facut cu putin mai prejos decat Dumnezeu si l-ai incununat cu slava si cu cinste - Psalmul 8:4-5.

Marimea Dragostei lui Dumnezeu fata de om este imposibil de inteles. Domnul are pentru om ganduri de pace si vrea sa-i dea un viitor si o nadejde ( ieremia 29:11) spune asa: " caci EU STIU gandurile pe care le am cu privire la voi. zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde".

Dumnezeu il inconjoara pe om din toate partile ( Psalmul 139:5) " Tu ma inconjori pe dinapoi si pe dinainte si Ti pui mana peste mine.
In Romani 2:11 *( CACI INAINTEA LUI DUMNEEU NU SE ARE FATA OMULUI) citim ca Dumnezeu nu face deosebire intre oameni . Inaintea Lui toti sunt la fel de pretiosi.:)

IN scrisoarea sa, si iacov ne incurajeaza ": sa nu cautam la fata oamenilor" ( iacov 2:1b)
Cu privire la acest aspect al relatiilor noastre el este destul de categoric, deoarece continua in versetul 9: "Daca aveti in vedere fata omului, faceti un pacat si sunteti osanditi de Lege, ca niste calcatori de lege"

Potrivit conceptiei biblice, fiecare om este unic si are o valoare proprie de la inceputul vietii sale pana la sfarsitul ei. Aceasta conceptie despre om trebuie sa patrunda adanc si total in noi : in gandurile, in atitudinile, in cuvintele si in faptele noastre. Una dintre cele mai mari sarcini ale consilierului este aceea de a fi purtatorul acestei imagini corecte despre om.!

Valoarea unica a omului si originea divina a acestuia ne fac sa privim omul cu stima, dragoste si apreciere. Relatia fundamentala dintre oameni trebuie sa fie o relatie de tipul" eu-tu" si nu " eu- asta". Cel ce cauta ajutor din partea noastra este unic si nu putem sa-l reducem la un "CAZ"sau la o "problema".

PERSOANA ESTE IN CENTRU, NU PROBLEMA
Temelia consilierii trebuie sa fie o imagine completa, a omului, potrivit careia omul in totalitatea sa este important si i se acorda spatiul corespunzator.
De asemenea trebuie sa putem diferentia faptele de persoana pe care le face. Este necesar sa facem deosebire intre ceea ce este omul si ceea ce face el. Persoana trebuie acceptata intotdeauna, chiar daca uneori respingem faptele ei. Dumnezeu INSUSI!! SE identifica cu fiecare om, Se face una cu el:
'" Ori de cate ori ati facut unul dintre aceste lucruri unuia dintre acestia foarte neinsemnati frati ai MEI, Mie Mi le-ati facut" spune ISUS in ( Matei 25:40). SI pavel scrie despre atitudinea pe care trebuie sa o avem in relatiile noastre unii cu altii:

" ORICE faceti, sa faceti din toata inima ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni" ( Coloseni 3:23).

Cum il tratam pe semenul nostru, tot asa IL tratam si pe Dumnezeu.


SUNT ACCEPTAT
S-ar putea sa nu fiu bogat,
Sa nu ma imbrac la moda,
Sa nu locuiesc intr-o vila,
Sa nu am nimik care sa impresioneze,
Si sa nu fi castigat niciodata
vreun concurs de popularitate......
S-ar putea sa nu am multe de oferit,
Dar ISUS totusi ma iubeste.

Ma iubeste pentru ca sunt acceptat,
Sunt acceptat,
DE CEL CE CONTEAZA CEL MAI MULT.
Aminteste-ti doar ca exista un SALVATOR
SI tu esti atat de valoros,
incat EL Si-a dat viata pentru tine.

Esti Acceptat
DE cel CE conteaza cel mai mult.

Cand se pare ca nu-ti gasesti locul nicaieri
Tu esti acceptat
DE CEL CE CONTEAZA CEL MAI MULT

"din cantecul " SUNT Acceptat"
de Eddie De Garmo si Dana Key.

Prin Consiliere, lumina si speranta revin in omul care zace in intuneric si probleme.
EXPERIENTELE triste ale vietii se cuibaresc adanc in noi.
Intunericul suferintei- de pe cararea vietii, poate pana la urma, sa dea la o parte in fata luminii ce patrunde si care, in felul ei neobisnuit, ofera contrast si semnificatie vietii.

Nici cea mai firava fiinta nu trebuie sa renunte.

Acolo unde acceptarea este pecetluita de iubirea si bunavointa Creatorului exista si putere pentru a continua o viata cu EL sfanta si frumoasa.

In His Service,