sâmbătă, 21 martie 2009

Siluan Athonitul

In urma cu cateva saptamani am primit o carte "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" despre viata si marturia lui Siluan Anthonitul. Am parcurs doar 30 de pagini, dar sper sa reusesc sa o termin. Cartea a provocat in mine doua reactii - uimire si reverenta fata de Creatorul si Domnul meu - Dumnezeu. Multumesc prietenului meu Elias pentru ea.
Ma bucur ca El ma invata sa iau ceva ziditor si bun sufletului meu.

De ce?

Pentru ca Steinhardt, Wurmbrand, Niculita Moldoveanu, Traian Dorz, Ioan Chrisostom, Eusebiu si chiar Siluan Anthonitul nu au apartinut unui cult, confesiuni, denominatiuni ...ci au fost in Isus Christos. Au apartinut lui Dumnezeu. Sfintii parinti sunt primii crestini. Putem sa le citim scrierile, sa le studiem dar..sa nu facem din ele o Lege ...un indrumar al vietii. Doar Sfanta Scriptura a fost inspirata, insuflata de Dumnezeu pentru noi ca sa ne fie de folos, de mustrare, de indreptare, disciplina, corectare si incurajare pentru desavarsirea si sfintirea noastra.

Vladimir Pustan spune ca noi oamenii ne impartim dupa culte, dar Dumnezeu ne imparte dupa roada spirituala autentica.

Esti citirea sfintilor parinti, (primilor crestini) o activitate nespirituala?

Nicidecum.

Eu nu cred in intermediari intre om si Dumnezeu. Este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni- Omul Isus Christos. Cel care este Calea, Adevarul si Viata. Singurul Nume prin care suntem mantuiti este Domnul Isus Christos. A lui sa fie Slava si Gloria in veci, amin.:).

E minunata Lucrarea de Salvare a Mielului lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa de la cruce noi avem acces liber, direct cu Tatal nostru azi si nu mai avem nevoie de spovedanii, si "batrani duhovnici". E bine sa ai mentori, sa ai parinti spirituali, stalpi care sa te sustina in viata...dar ei nu se pot substitui niciodata Lucrarii pe care Dumnezeu prin relatie personala vrea sa o desfasoare si manifeste in inima si viata fiecarui suflet de pe pamant.

Sa iubim pe Dumnezeu cu tot cugetul, inima si puterea noastra si pe oameni.

Siluan Athonitul

siluan

Un suflet blând si smerit este mai frumos decât aceste flori, tot astfel si mireasma lui este mai buna si mai frumoasa. Domnul a creat aceste flori, dar El iubeste mai ales omul si îi da Duhul Sfânt care este mai blând decât lumea întreaga si este placut sufletului.

Domnul a facut florile acestea pentru om, pentru ca tot sufletul sa slaveasca pe Creator prin zidirea sa si sa-L iubeasca. Domnul nu trebuie uitat nici o clipa din zi sau din noapte, pentru ca El ne iubeste. Sa-L iubim atunci si noi din toate puterile noastre si sa cerem îndurarea si puterea de a împlini poruncile sale.

Eu iubesc florile, dar tu, tu iubesti pe Domnul si pe dusmanii tai care te ranesc? Daca tu îi iubesti pe acestia, atunci ai un suflet bun.

Sfintii iubeau sa verse lacrimi în fata Domnului, pentru ca sufletele lor erau fericite; dar se mâhneau din cauza noastra, pentru ca traim rau. Este bine atunci când sufletul este obisnuit sa se roage si sa verse lacrimi pentru lumea întreaga. Cred si stiu ca exista multi calugari care plâng pentru lume.

Dumnezeu îi iubeste pe monahii ascultatori care se marturisesc des si nu strâng în inima gândurile rele. Duhul Sfant se întristeaza mult când cineva duce o viata dezordonata si necurata; Duhul Sfânt nu va locui într-un suflet ca acesta. Un astfel de suflet este irascibil si în suferinta.

Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, si nu prin inteligenta.

Monahii cunosc cum îl iubesc ei pe Domnul si cunosc si cum Domnul îi iubeste pe ei. “Iubesc pe cei ce ma iubesc,” spune Domnul. “Îi voi slavi pe cei ce ma slavesc”.

Bine este când suntem cu Dumnezeu; sufletul îsi gaseste atunci odihna în Dumnezeu.

s_siluan7

A face poruncile Domnului este un gest de dragoste catre Dumnezeu. Cel mândru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel caruia îi place sa manânce mult nu poate iubi pe Dumnezeu asa cum trebuie.

Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie sa renuntam la tot ce este pe pamânt, sa nu fim legati de nimic, ci sa ne gândim fara încetare la Dumnezeu, la dragostea Lui si la blândetea Duhului Sfânt.

Prin ascultare dobândim umilinta; postul si rugaciunea ne dau uneori gânduri necurate care ne fac sa postim si sa ne rugam cu mândrie. Daca un ucenic se obisnuieste cu gândul: Domnul îl ghideaza pe Batrânul (duhovnicul) meu, atunci se va mântui cu usurinta. Pentru cel care asculta, totul este virtute, ca de exemplu rugaciunea inimii care este data pentru ascultare, sau umilinta si lacrimile. Un astfel de ucenic iubeste pe Domnul si se fereste sa-L raneasca printr-un pacat; pentru ca Domnul cel milostiv îi da gânduri sfinte si umile, el iubeste toata lumea si varsa pentru lume rugaciuni cu lacrimi: astfel harul îndruma sufletul prin ascultare.

Trebuie sa gândim: Domnul m-a adus în acest loc si la acest Batrân: Domnul sa ne mântuiasca. Dusmanul ne aduce multe ispite, dar cel care marturiseste toate gândurile sale, acela se va mântui, doarece Duhul Sfânt este dat Parintelui duhovnic pentru ca noi sa ne mântuim.

Domnul se descopera inimilor simple si ascultatoare. Regele David era fratele cel mai mic si pastor la oi, iar Domnul îl iubea pentru blândetea sa. Cei blânzi sunt întotdeauna ascultatori. El a scris pentru noi Psaltirea prin Duhul Sfânt Care locuia în el. Profetul Moise era si el pastor la oi, în slujba cumnatului sau: aceasta este ascultarea. Maica Domnului era de asemenea ascultatoare, tot astfel si sfintii Apostoli. Este calea pe care Domnul însusi ne-a aratat-o. Noi suntem datori sa o urmam si astfel vom primi pe pamânt darurile Duhului Sfânt.

Cei neascultatori sunt tulburati de gândurile rele, deoarece în felul acesta Domnul ne învata sa fim ascultatori si astfel sa vedem milostivirea Lui înca din viata aceasta. Mintea noastra va fi atunci mereu în Domnul si sufletul nostru va ramâne smerit.

Când traiam în lume oamenii ma laudau si atunci gândeam despre mine însumi ca eram bun. Dar când am venit la mânastire am întâlnit oameni cu adevarat buni - eu nu valorez nici cât degetul lor mic sau cât ciorapii lor. Iata cum ne putem însela si apoi cadea în mândrie si ne pierde. Oamenii cu adevarat buni stralucesc de bunatate si de bucurie, iar eu nu sunt asemenea lor.

Când traim dupa voia noastra proprie ne chinuim pe noi însine. Cel care traieste dupa voia lui Dumnezeu este bun, are pace si este vesel. O Adame, spune-mi, cum sa scapam de suferintele pamântului? Nu este mângâiere pe pamânt, numai tristetea care ne macina sufletele.

Lasa-te în voia Domnului si suferinta ta va scadea si va fi mai usoara, pentru ca sufletul tau va fi la Dumnezeu si va gasi atunci pacea, pentru ca Domnul iubeste sufletul care se lasa în voia lui Dumnezeu si în mâna sfintilor Parinti.

br11-svsiluan

Un suflet închis care nu se deschide parintelui duhovnicesc cade în înselaciune. Acesta va vrea sa dobândeasca tot ceea ce este înalt, dar Sfântul Serafim spune ca aceasta este o dorinta diavoleasca. Noi trebuie sa alungam patimile din suflet si din trup si sa scapam de înselaciune. Domnul se descopera celor fara de rautate, nu numai sfintilor, ci si pacatosilor. Iata cum ne iubeste Domnul.

Viata noastra este o lupta. Daca cazi în înselaciune, mergi repede la Duhovnicul tau si spune-i tot, pentru ca parintele sa-si puna epitrahilul pe capul tau. Crede atunci ca te-ai vindecat si ca demonul pe care l-ai primit prin greseala ta s-a îndepartat. Daca însa nu te pocaiesti, nu te vei îndrepta pâna la mormânt. Duhurile rele intra si ies din trupul nostru. Când omul se mânie, demonul intra în el, dar când se umileste demonul iese din el.

Daca te asezi la rugaciune si diavolul se ridica împotriva ta si nu te lasa sa te închini, atunci umileste-te si zi: nu este un om mai rau decât mine pe pamânt, si demonul va disparea îndata. Ei se tem îndeosebi de umilinta si de cainta si se tem de o marturisire curata. Nu te descuraja daca auzi diavolii vorbind înauntrul tau: ei sunt în corpul tau si nu în suflet. Umileste-te atunci, iubeste postul si nu bea vodca si nici vin. Daca nu l-ai scultat pe staretul sau pe parintele tau duhovnicesc, atunci este un diavol în tine, si tot asa dupa fiecare pacat.

Cel ce se marturiseste fara a avea inima curata si face voia sa proprie, atunci chiar daca se apropie de Sfintele Taine, demonii ramân în trupul lui si îi întuneca mintea. Daca vrei ca demonii sa piara din sufletul tau, atunci umileste-te, fii acultator, iubeste sa faci întocmai lucrurile care ti se cer si marturiseste-te cu inima curata. Parintele duhovnic poarta epitrahilul în Duhul Sfânt si este asemenea Domnului nostru Iisus Hristos si straluceste în lumina Duhului Sfânt. Si iata ca, atunci când parintele duhovnic ne vorbeste, Duhul sfânt îndeparteaza pacatul prin cuvintele sale. Si parintele Duhovnic si preotii au Duhul Sfânt. Unul dintre batrâni vedea pe parintele sau Duhovnic în icoana lui Hristos: iata cât ne iubeste Domnul!

Domnul iubeste sufletul curajos care-si pune toata nadejdea în Dumnezeu. Noi trebuie sa-l imitam pe Adam în pocainta si rabdarea sa. Trebuie sa-i iubim si sa-i cinstim pe sfintii Preoti. Din cauza mândriei noastre si pentru ca nu ne iubim unii pe altii, noi nu vedem în ce har al Duhului Sfânt se gasesc Preotii.

Sufletul care se întoarce la Domnul primeste în schimbul pocaintei sale harul Sfântului Duh. Sufletul iubeste atunci pe Domnul si nu poate sa se dezlipeasca din aceasta iubire. Domnul vrea ca noi sa-L iubim si noi ne smerim din dragoste pentru El. Domnul vrea ca noi sa-i cerem cu simplitate asa cum cer copiii mamei lor. Daca însa suntem mândri, sa cerem Domnului un duh umilit si Domnului va da celui smerit sa vada cursele vrajmasului. Domnul ne iubeste mult si ne da sa cunoastem ce se întâmpla în ceruri si cum traiesc acolo batrânii nostrii care au placut lui Dumnezeu prin smerenia si dragostea lor. Domnul a dat raiul sfintilor celor smeriti.

Împaratia lui Dumnezeu este în noi. Trebuie sa vedem daca pacatul nu vietuieste întru noi. Atunci când parintele duhovnic spune un cuvânt, pacatul din suflet este ars si sufletul simte libertatea si pacea. Si daca sufletul se pocaieste, atunci Domnul îi da sa cunoasca bucuria si veselia întru Dumnezeu. Atunci împaratia lui Dumnezeu este în noi.

Sufletul trebuie sa se smereasca adânc, în fiecare clipa, pâna ce ajunge sa se smereasca chiar si în timpul somnului. Sfintilor le placea sa se smereasca si sa plânga si de aceea Domnul îi iubea si le dadea sa-L cunoasca. Dragostea lui Dumnezeu este cunoscuta prin Duhul Sfânt care traieste în Biserica noastra ortodoxa.

Daca am fi smeriti, Domnul ne-ar arata raiul în fiecare zi. Dar pentru ca nu suntem smeriti, noi trebuie sa luptam si sa ducem un razboi cu noi însine: daca te vei învinge, Domnul îti va da Ajutorul Sau Sfânt în schimbul smereniei si ostenelii tale.

Alt articol despre Siluan Anthonitul

Nadejdea noastra este la Dumnezeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?