marți, 24 martie 2009

Priviti tinta la Isus

Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Evrei 12:2.

Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el foloseşte cuvântul grec "aforontes", care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, fără să mai ţinem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

Cea mai bună metodă pentru a depăşi păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispiteşte şi să ne-o aţintim asupra lui Cristos prin rugăciune. "Cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenţia asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne ameţesc mai mult şi ne copleşesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt şi spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp şi-a aţintit privirea asupra lui Cristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Isus.

Cinci băieţi, care se jucau la ţară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieţii îşi puneau cu grijă pe rând tălpile una în faţa celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul şi privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una şerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reuşit.
"Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din faţă şi am mers direct spre el." Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alţii să vină după noi, trebuie să avem minţile centrate pe Cristos, nu pe noi. Trebuie să "alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Isus" (Evrei 12,1-2). Aşa după cum marinarii menţin cursul spre destinaţia lor privind la stele, aşa şi noi creştinii trebuie să menţinem cursul spre destinaţia noastră privind la Domnul Isus.
Să ne întoarcem pentru un moment la lecţia Evangheliei. Când Isus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El "îndată" a întins mâna şi l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl înveţe minte, ci l-a prins de îndată. Isus este acolo unde este nevoie de El. A fost şi va fi mereu acolo, până la sfârşitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieţii, să privim mereu la El cu credinţă.
Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint:



"Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaşte eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă şi apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare şi va duce pentru mine greutăţile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele şi nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aş simţi mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eşecuri şi lipsuri, şi de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus - la chipul lui Isus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; şi acolo este bucurie, şi iubire, şi lumină în întuneric, şi pace perfectă, şi fiecare speranţă e împlinită."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?