Si sa-L cunosc pe El

Tabara de mijlocire si rugaciune
Vlahita- Harghita
22-25 mai
Slujire : Mesaj " 10 caracteristici ale vremurilor din urma"

Nu pretui lucrarea ..ci doreste- l pe Dumnezeu

Tabara Evanghelica in Petresti ( Sebes) - Alba. 15-18 mai.
pe unde am fost prin tara ..saptamana trecuta.
Slujire: ajutor de bucatar

Spune-mi ce dai ca sa-ti spun ce o sa primesti

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

ma doare

ma doare zilnic nepasarea adanca in inimi de granit inimi surde la chemarea Parintelui din infinit

the measure of a man

The measure of a man's real character is what he would do if he knew he never would be found out.

The true measure of a man is how he treats someone who can do him absolutely no good. - Samuel Johnson

Not - "How did he die?"

But - "How did he live?"

Not - "What did he gain?"

But - "What did he give?.

These are units.

To measure the worth

Of a man, as a man

Regardless of Birth.

Not - "What was his station?"

But - "Had he a heart?"

And - "How did he playHis God-given part?

Was he ever ready With a word of good cheer

To bring back a smile

To banish a tear?"

Not - "What was his church?"

Not - "What was his creed?"

But - "Had he befriended

Those really in need?"

Not - "What did the sketch in the newspaper say?"

But - "How many were sorry when he passed away?"

De regula - apreciem o persoana dupa ce nu mai este printre noi.

Apreciati-va si iubiti-va familia, prietenii si vecinii cat timp ii aveti printre voi.

Faceti istorie....

In care sa se vada El si sa se faca auzit El - Domnul Dumnezeu.

Mult har de sus.

"asta-i taticul meu" 1

Când Dumnezeu l-a creat pe TATI

de …Erma Bombeck

Când Dumnezeu i-a creat pe TATI, El a început printr-un contur prelung. Un înger, ce se tot învârtea pe-acolo, L-a întrebat:
- Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii îi vei face de-o schioapa, de ce-i faci pe TATI atât de înalti? Nici un TATA nu va fi în stare sa se joace cu trenuletul fara sa îngenuncheze, nici sa-l înveleasca pe mezin cu plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa se încovoaie ca sa-l sarute de "noapte buna".
Dumnezeu a zâmbit si a raspuns:
- Da, dar daca îl fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi în sus copiii?Si când Dumnezeu a modelat mâinile TATALUI, le-a facut mari si late. Îngerul a dat trist din cap si a murmurat:
- Oare Te-ai gândit bine, Doamne? Îti dai seama ce faci? Mâinile mari sunt întotdeauna aspre, si nu de putine ori stângace, mai ales daca e vorba sa prinda scaiul de la pampers, sa încheie nastureii de la jacheta baietelului, sa lege funditele din coditele fetitei sau - mai rau! - sa scoata aschia ce i-a intrat mezinului în deget când îsi cioplea barcuta…
Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns:

- Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mâinile acestea sunt încapatoare, în ele are loc aproape orice - de la toate nimicurile din buzunarul baietelului, pâna la toate figurinele de hârtie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie… În acelasi timp, însa, ele sunt suficient de primitoare, ca în causul lor sa se cuibareasca fata unui copil.
Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin îngust si umeri lati si puternici. Îngerul privea aproape îngrozit la noua creatie.
- Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul în brate, o sa-i cada printre

picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala! Zâmbind, Dumnezeu a raspuns:

- MAMA, da, ea are nevoie de poala. În schimb TATAL are nevoie de umeri puternici ca sa împinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul în timp ce-l învata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit în drum spre casa dupa o plimbare mai lunga în racoarea serii.
Când Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre în cei mai mari pantofi ce au existat vreodata, îngerul nu s-a putut abtine sa nu remarce chicotind:- Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea coborî din pat în miez de noapte când bebelusul plânge în leagan? Si cum crezi ca va putea pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat? Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si întelegere în glas:
- Se va descurca, ai sa vezi… În plus, îl va putea duce în spate pe Prâslea, care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va putea speria soriceii din casuta de vacanta… Si apoi, care copil nu se va bucura sa încerce pantofii "uriasi" ai TATALUI, anticipând nerabdator ziua când va fi si el la fel de mare ca TATA?
Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dându-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul, ramân blânzi si întelegatori… În cele din urma, chiar în ultima clipa a creatiei, a adaugat lacrimile.
Dupa care S-a întors încet spre înger si, privindu-l cu aceeasi blândete pe care o pusese în ochii TATALUI, l-a întrebat:
- Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui este la fel de sensibila, dragostea lui - la fel de nemarginita.
Îngerului nu i-a mai ramas nimic de spus.

gand prietenos

Cand cineva intreaba : de ce citesti toate aceste carti ? de ce urmaresti intelepciunea " raspund : acum e vremea adunarii caramizilor, vremea inaltarii edificiului nu a sosit inca"

- Monica-

Multumesc de incurajare.

Luna mai -se Implinesc 75 de ani -10 mai 1933 - Rugul Cartilor

In noaptea de 10 mai 1933 mii de carti deveneau cenusa, un moment dureros alaturi de altele de acelasi fel in istorie. In prima parte a romanului "Don Quijote" exista o scena in care doua personaje ard o mare parte din cartile care l-au transformat pe ruinatul nobil in Cavalerul Tristei
Figuri, intr-un rug improvizat, unde ajung ceasloavele invechite si rupte,
ca intr-un ritual de purificare. Comentariile pretorului exprima dispretul
pentru cartile de acest fel, considerandu-le o prostie atunci cand erau
luate in serios si o pierdere de vreme, cand erau citite in locul altora,
mult mai folositoare.

In "451 Fahrenheit", capodopera lui Ray Bradbury, cartile din intreaga
lume sunt cautate si arse de echipe speciale de pompieri, care nu mai
sting flacarile, ci le aprind pentru a distruge memoria umanitatii.
Bradbury avea sa declare mai tarziu ca scrisese cartea inspirat de arderea
cartilor de catre nazisti, 451 de grade Fahrenheit fiind temperatura la
care arde hartia.

In "1984", utopia infricosatoare a lui George Orwell, nu doar cartile sunt
distruse, ci orice sursa de informare, iar trecutul este rescris la
nesfarsit, dupa cum dicteaza puterea necorporala, dar omniprezenta.

In mai multe dintre cartile lui Paul Goma tema arderii cartilor de catre
regimul comunist este prezenta. In "Sabina" viitorul scriitor incearca in
perioada in care era elev sa salveze de la ardere "fondul Blaga", crezand
ca sunt cartile filosofului (erau de fapt cele ale unui negustor cu numele
Blaga). Sunt doar cateva exemple din lunga istorie a arderii cartilor,
care incepe din antichitate si continua si astazi, volumele ajungand in
flacari din motive diverse - sociale, religioase, politice - si fiind
distruse pentru totdeauna.

Dar poate cel mai cunoscut si cel mai mediatizat eveniment din aceasta
istorie dureroasa este celebra campanie organizata de regimul nazist, de
excludere si distrugere a cartilor considerate "decadente".

La putin timp dupa cucerirea puterii si dupa o propaganda inversunata in
aceasta directie, pe 10 mai 1933, in cadrul unei manifestatii studentesti,
la Berlin sunt arse peste 20.000 de volume, considerate reprezentative
pentru "decadenta" anumitor autori, evrei sau cunoscuti pentru pozitia lor
anti-nazista. Chiar daca poetul Heinrich Heine avertizase in trecut ca
dupa arderea cartilor urmeaza cea a oamenilor

Acolo unde se ard carti se vor arde, pana la urma, si oamenii

( a fost ca o profetie spusa cu 100 de ani inainte ) in acea zi volumele sunt
arse simbolic pe ruguri, cu o seriozitate ritualica. Cu toate eforturile
planul nu a fost un succes perfect. O buna parte din ruguri nu au putut fi
aprinse din cauza vremii nefavorabile, asa ca incendierile din alte orase,
care ar fi trebuit sa aiba loc simultan, sunt amanate pentru zilele
urmatoare.

In noaptea de 10 mai, in timp ce miile de volume se transformau in cenusa, studentii au marsaluit la lumina flacarilor, cerand eliminarea
"elementelor si spiritului evreiesc" din cultura germana. Se canta si se
striga diverse lozinci ale vremii, iar in 34 de centre universitare
germane proiectul se dovedeste un succes. O a doua incendiere masiva,
desfasurata pe 21 iunie, nu mai are acelasi impact de public, era deja
ceva "obisnuit". O buna parte dintre scriitorii vizati alesesera deja
exilul, altii o vor face dupa aceea.
Inca de a doua zi, cand initiativa devine stire transmisa de principalele
agentii, intreaga lume explodeaza, chiar daca nu putine sunt vocile care
aproba ideea si cer transpunerea ei in alte tari.

Pe lista autorilor ale caror carti au fost arse se numarau : Bertolt
Brecht, Max Brod, John Dos Passos, Theodore Dreiser, Friedrich Engels,
Sigmund Freud, Ernest Hemingway, Erich Kastner, Paul Klee, Vladimir Lenin, Jack London, Heinrich Mann, Thomas Mann, Karl Marx, Erich Maria Remarque, H G Wells, Stefan Zweig si multi altii.

Aceasta forma de cenzura nu era in nici un caz ceva nou si nici nu avea sa
fie ultimul exemplu. Cea mai simpla forma de control a ideilor este
distrugerea suportului acestora, iar aceasta sacrificare a cartilor
dateaza din cele mai vechi timpuri si pare ca va continua.

Scrisorile lui Belerofon - este noua carte a pastorului Vladimir Pustan

Lumea fără cărţi e lumea fără Dumnezeu, pentru că cerul a hotărât să ni se descopere printr-o Carte. O carte neobişnuită, singura care poate transforma omul, cea mai răspândită carte, cea mai iubită, cea mai hulită şi persecutată.” (Scrisorile lui Belerofon de Vladimir Pustan).

Lumea fără cărţi ar fi o lume de cifre, de carduri, de formule, de abacuri, de beton şi sticlă, fără răsărituri şi nisip de mare, fără rouă sub picioarele desculţe, fără cai şi plete în vânt, fără durere şi disperare, fără mioriţe şi căprioare împuşcate, fără mistreţi cu colţi de argint, fără codri de aramă.

Lumea fără cărţi ar fi o lume fără rădăcini pentru că fără ele nu avem răspunsuri. Cât de disperat trebuie să fi fost John Fowles când a scris: „Nimeni din familia mea n-a avut vreun interes sau talent pentru literatură. Se pare că vin de nicăieri...” (Vladimir Pustan)

Marturia lui Isus in Dan Gale