Japonia şi interrelaţionare

“Valoarea titlurilor tranzacţionate de Japonia pe piaţa de capital a crescut, între 1981 şi 1986, de la 15 miliarde dolari americani la 2,6 milioane de milioane dolari americani, de unde şi o zicală nouă în Japonia: ‘Marea Britanie a avut nevoie de o sută de ani şi Statele Unite de cincizeci de ani ca să devină cele mai bogate ţări din lume, Japonia a reuşit în numai cinci’. Pînă pe la mijlocul anilor 1980, fondurile japoneze controlau mai multe resurse, localizate în mai multe ţări, decît oricare altă naţiune. Rezerva externă a Japoniei era cea mai mare din lume. Japonia era cel mai mare exportator şi finanţator din lume. Acţiunile cotate la bursa de la Tokio depăşeau în valoare pe cele cotate la Big Board în New York. Japonia singură deţinea 54% din numerarul aflat în toate băncile din întreaga lume. De altfel, primele douăsprezece bănci internaţionale din lume erau deţinute în întregime de capital nipon. Venitul mediu al cetăţenilor niponi depăşea pe cel al cetăţenilor Statelor Unite, care încă se mai refereau la ei înşişi, în mod eronat, ca fiind cei mai bogaţi din lume.

Japonia deţinea şase sute de companii în Marea Britanie şi două sute în Franţa. Analistul Ezra Vogel prezicea o nouă Pax Nipponica. Într-un fel, chiar asta s-a întîmplat. Japonia devenise cel mai mare donator de ajutor extern din lume, împărţind bani – şi influenţa pe care o aduc banii – în Pakistan, Egipt, Turcia, Mexico, Panama, America de Sud, Vietnam, Burma, Caraibe şi Africa sub-sahariană. Mai important este însă un alt aspect, care pare să fi scăpat experţilor. Începînd cu 1988, principalele companii japoneze, sogo shosha, au devenit centrii nervoşi globali ‘care controlează cea mai mare reţea centralizată de facilităţi de producţie, distribuţie şi comunicaţii din lume’. Sogo shosha posedă capacitatea neegalată de a lucra cu culturi care pe alţii îi lasă perplecşi. Cu alte cuvinte, sînt maeştri desăvîrşiţi ai interrelaţionării.”

(Howard Bloom, Creierul global. Evoluţia inteligenţei planetare de la Big Bang pană în secolul al XXI-lea, Editura Tehnică, Bucureşti, 2007)