Artificialitatea predicatorilor de A.W.Tozer

"Este adevarat ca Biserica a avut de suferit din partea oamenilor agresivi, care mai degraba s-ar fi batut decat sa se roage, dar a suferit mai mult din cauza predicatorilor timizi, care preferau sa fie amabili decat sa actioneze drept. Acestia din urma au produs mai mult rau, chiar si numai pentru motivul ca sunt asa de multi.

Poate ca scolile noastre teologice gresesc aici. Ele se lupta sa formeze predicatori care sa fie totul pentru toti oamenii, dar intr-un sens la care Pavel nu s-a gandit niciodata. Vor cu orice pret ca studentii lor sa fie cultivati si fac asta extragand din acestia toata sarea si lasand numai o dulceata si o lumina care, unora dintre noi, nu ne pare deloc a fi nici dulceata, nici lumina. Tot ce este natural, autentic,original este indepartat cat se poate de mult. Orice sunet strident e eliminat din vorbire, orice exprimare colturoasa este data la o parte cu grija.

Tanarul este invatat sa gesticuleze cu gratie, sa zambeasca imperceptibil si sa para cat mai cult. Limbajul direct pe care oamenii il folosesc in mod natural cand vorbesc unii cu altii, este inlaturat, fiind inlocuit cu un jargon confuz, ambiguu si bombastic. Rezultatul final este artificialitate si ineficienta ( lipsa de autenticitate).

Orice om care se ridica sa vesteasca Cuvantul trebuie sa vorbeasca cu ceva din autoritatea cutezatoare a Cuvantului insusi. Biblia este cartea dragostei supreme, dar, in acelasi timp , ea spune lucrurilor pe nume, cu toata franchetea. Scriitorii ei nu sunt niciodata neciopliti sau neamabili, dar sunt, in mod constant onesti si pe deplin deschisi. Tot ce scriu ei este marcat de un mare sentiment al urgentei. Ei sunt profund preocupati de decizii morale. Pe ei ii intereseaza mult mai mult gloria lui Dumnezeu si binele oamenilor decat protocolul.

Pentru a scapa de capcana artificialitatii, este necesar ca omul sa aiba o experienta personala si profunda cu Dumnezeu. El trebuie sa-I fie total consacrat lui Christos si sa aiba ungerea puternica a Duhului Sfant. Mai mult, el trebuie sa fie eliberat de frica de om."

Citeste intreg articolul aici

Interviu cu Sergiu Cristea

Sergiu Cristea are 23 de ani şi locuieşte în Sibiu. Îi place mult fotbalul ajungând un jucător foarte bun în Sibiu. Brusc, în viaţa lui a apărut “coşmarul” numit cancer. Un luptător, un învingător, cu o credinţă puternică în Isus, el ne împărtăşeşte povestea lui.

Citeste marturia lui pe Sibiul Evanghelic

Nu cauta sa impusti luna (1)

"Tată, eu vreau să mă duc în lună. " Acestea erau cuvintele fiicei mele Linda în vârstă de 3 ani într-o seară, pe când eram în Africa şi şedeam pe terasa descoperită. Altcineva poate ar fi certat-o aspru, dar luna tropicală părea foarte mare, foarte aproape şi semăna cu o ţară frumoasă şi captivantă. I-am explicat cu grije şi răbdare, că luna era mult rnai departe decât se părea. Dorinţa Lindei era însă atât de intensă încât îşi concentra toată atenţia asupra fiecărui cuvânt exprimat de mine. Totuşi ea continuă cererea într-un mod mişcător şi ignora complet neputinţa mea de a o ajuta. Dezamăgită, izbucni în lacrimi.

"Tată, nu vrei totuşi să încerci? Du-te, adu masa din sufragerie, pune pe ceealaltă peste ea, apoi toate scaunele unul peste altul. "

Până la urmă am ajuns amândoi foarte iritaţi. Ultimele mele cuvinte n-au fost nici grozave şi nici remarcabile din punct de vedere psihologic, dar au avut efect: "Linda, dacă nu încetezi să mă mai baţi la cap, am să-ţi trag o bătaie!"

Cugetând asupra emoţiilor şi încordării Lindei, am putut uşor înţelege de ce lupta pentru ranguri înalte, cu înfrângeri consecutive este un puternic factor de grăbire a perturbărilor mintale. între lună şi lunatec există legături mai adânci decât pur mitologice sau etimologice.

Să o numim Arlene Traubel. Ea nu este o fată ci un complex de aproximativ cinci fete pe care le-am cunoscut ca paciente. Arlene era într-un institut superior de învăţământ şi a fost pe lista celor mai buni încă din timpul primului an şcolar. Ea voia cu orice preţ să se menţină în această situaţie până la sfârşitul studiului. Era o ispravă comparabilă întrucâtva cu urcatul pe lună. Ea privea cu desfătare văzându-şi numele pe acea listă mult râvnită, dar în anii următori ea începu să simtă că este depăşită de alţii. Gândul de a fi ştearsă de pe listă o făcea neliniştită şi plină de frică şi astfel capacitatea sa de a continua studiile începu să descrească. într-o zi Arlene fu internată în infirmerie din cauză că nu mai putea citi. Ea putea să pronunţe cuvinte, dar era incapabilă să le înţeleagă sensul. După o săptămână simţi o mică ameliorare, dar în fiecare zi neliniştea ei creştea din cauză că i se micşorau şansele de a mai fi prima.

Arlene era convinsă că suferă şi se întâmplă ceva rău cu ea. Am încercat să-i spun că are nevoie de multă relaxare şi distracţie şi că ar fi bine să-şi schimbe punctul de vedere de a apuca luna de pe cer. Se întoarse acasă. Apoi fu internată şi examinată cu deamănuntul. A ieşit din spital cu o mare notă de plată şi cu diagnosticul "simptome de conversiune somatică". Aceasta însemna că incapacitatea sa de a citi era produsă de o tulburare psihică. Grija din cauza notelor sale rele s-a manifestat printr-un simptom de a bate în retragere şi incapacitatea de a citi.

Tulburarea psihică născută din dorinţele noastre de a "apuca luna" sau de a atinge limite superioare faţă de colegii noştri este foarte obişnuită. Dr. Alfred Adler, un eminent psihiatru, arată că dereglările nervoase şi emotive cele mai moderne se nasc dintr-o sforţare hotărâtă pentru putere. Din cauză că omul de rând în alergarea sa nebunească pentru atingerea unor scopuri şi obiective pământeşti este într-o întrecere zilnică cu alte persoane, ziua sa este plină de înfrângeri, greşeli, sentimente rănite şi doar arareori poate să pareze loviturile. Această întrecere deosebit de aspră şi cu hopuri, te oboseşte nejustificat. Te opreşti şi analizezi evenimentele şi conversaţiile zilei şi în 99% din cazuri vei descoperi că cineva şi-a bătut joc de imaginea ce ţi-ai făcut-o despre Eul propriu.

Noi suferim de uzură fizică şi mintală şi ne îmbolnăvim nu din cauza muncii, ci din cauză că noi, conştient sau inconştient, încercăm să dovedim colegilor că idealurile noastre sunt superioare, dogmele noastre sunt corecte, biserica noastră este cea mai bună, oraşul nostru este cel mai frumos, statul nostru este cel mai important, concepţiile noastre politice şi partidul nostru sunt necesare pentru salvarea omenirii, echipa noastră sportivă este cea mai bună din lume şi... a noastră,... a noastră,... a noastre, numiţi-le cum vreţi. Şi vom argumenta până învineţim, arătând că suntem poporul cel mai deştept şi că la decesul nostru, cu siguranţă, înţelepciunea va dispărea de pe faţa pământului. Argumentând şi argumentând, este o minune că nu explodăm adeseori într-o hemoragie cerebrală.

Săptămâna trecută se prezentă în cabinetul meu un tânăr cu o hemoragie puternică la ochi. I-a tras cineva vreun pumn? Nu, dar vasul sanguin din ochi s-a spart din cauza tensiunii la care a fost supus în timp ce cânta la tropetă. Data viitoare când o să fiţi ispitiţi să "suflaţi în trompetă" să vă amintiţi de acest tânăr.
Este regretabil a fi năpăstuiţi cu acest sentiment înăscut de a fi mereu într-o întrecere nebunească unul cu altul asemenea participanţilor la o cursă de automobile. în încercarea noastră de a fi primii, nu putem vedea paguba pe care o producem altora şi nouă înşine. Ca şi automobilele care se lovesc, se zdrobesc, se zgârâie, tot aşa şi omenirea este măcinată şi sfărâmată de multe boli din cauza întrecerilor la care se supune.

Boli evitabile de S.I. McMillen, un medic argumenteaza ca Biblia este adevarata.

Nu cauta sa impusti luna (2)

Câteva din sfaturile, sau mai precis prescripţiile Noului Testament, ar salva milioane de inimi zdobite, frânte, strivite, dacă oamenii ar avea destulă credinţă ca să şi le însuşească şi să le aplice:

"Fiecare din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţuri cumpătate despre sine potrivit cu măsura de credinţă” (Romani 12:3).

"Dragostea să fie fără prefăcătorie... aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite; să nu vă socotiţi singuri înţelepţi" (Romani 12:9-10, 16).

„…să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră" (Iacov 3:1).

"Feceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi" (Filipeni 2:2-3).

Înainte ca ucenicii să-şi răstignească zelul lor pentru putere, pe care Dr. Adler îl numeşte "ego-ambiţie", dorinţa de căpetenie a fiecăruia era să şadă la locuri de cinste şi consideraţie şi să fie cel mai mare în împărăţie. Vorbind despre farisei şi cărturari, Isus spunea:

"Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică "Rabi! Rabi!"... Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă unul singur este învăţătorul vostru: Cristos şi voi toţi sunteţi fraţi... Să nu vă numiţi "Dascăli", căci unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi înălţat" (Matei 23:5-12).

Aceste învăţături biblice sunt diametral opuse filozofiilor lumei acesteia. lsus ne avertizează foarte convingător împotriva aspiraţiilor la conducere. învăţătura Sa nu ne dă însă nici o scuză pentru trândăvie, ci mai degrabă ne dă impulsul şi direcţia în care să ne cheltuim energiile. învăţătura lui Isus, tradusă în limbaj de facultate este: Nu permiteţi inimii voastre să şadă sau să fie împrăştiată în cele patru vânturi, sau să fie pe lista celor buni de la decanat. Nu te lăsa adormită de faptul că ai fost aleasă "regină". Nu încerca să fii conducătorul unei clase, al unui comitet sau orice altceva. Munca pentru o diplomă academică este necesară, dar "nu lungiţi ciucurii" hainelor voastre. "Nu lungiţi ciucurii" la sfârşitul numelui vostru din cauza titlurilor academice. După Cartea lui Dumnezeu (Biblie) "superior" printre voi este acela numai care este "servul altora".

Întorcându-ne la consideraţiile medicale, să nu vă miraţi de ce individul care munceşte pentru a fi "ân vârful piramidei" suferă fizic şi intelectual, în timp ce alt student, lucrând tot aşa de intens, este liber de astfel de suferinţe. Studentul care are ca scop să fie "primul" şi se străduieşte pentru superioritate, sapă în realitate un canal pentru dirijarea curentului intereselor sale împotriva lui însuşi. lnclinaţiile sale egocentrice îi vor aduce într-o zi multă amărăciune, ba chiar ...autootrăvire". Cel care nu se supune din proprie iniţiativă sfaturilor biblice, umilindu-se pe sine însuşi, va descoperi curând că chiar colegii lui îl vor obliga la aceasta. Ei vor prefera adeseori căi care îi vorfi neplăcute. Atunci stressul - încordarea, la care va fi suspus, poate să-i cauzeze deplina tulburare intelectuală şi corporală. Cu totul pe alte căi merge acela care pune în practică cuvântul lui Dumnezeu care-l scuteşte de multe boli trupeşti. Psalmistul scrie:

"Multă pace au cei ce iubesc legea Ta şi nu li se întâmplă nici o nenorocire" (Psalmul 119:165).

Cu adevărat nimic? Eu nu cunose o strâmtorare mai mare ca aceia de a fi aruncat în foc. Totuşi eu cunosc şi voi cunoaşteţi de asemenea oameni care au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo fără să aibă nici măcar miros de fum pe hainele lor.

Fiecare întâmpină zilnic neplăceri, dar creştinul nu va fi niciodată învins. Acum câtva timp am văzut pe Stephen W. Paine crunt amăgit şi în situaţii personale dificile în cafitate de decan al facultăţii. De fiecare dată însă sufletul meu era înviorat când spunea: "Aşa este bine! Poate că Domnul mi-a dat toate acestea ca să mă ţină umilit." Omul care acceptă atât de repede asemenea situaţii, nu va fi înfrint niciodată.

Există o mare deosebire între individul care aleargă după lucruri mari pentru el însuşi şi unul ale cărui energii sint consacrate Impărăţiei lui Dumnezeu. în lumea noastră de afaceri, individul-care lucrează pe cont propriu are numai propriile sale resurse la care apelează atunci când se izbeşte de necazuri. Dar omul care face parte dintr-o mare corporaţie are toate resursele financiare ale acelei societăţi. De aceea el este stăpânit de un sentiment de siguranţă cunoscând că indiferent ce s-ar întâmpla, poate să nu fie îngrijorat. Tot astfel şi credinciosul creştin se aseamănă cu individul care îşi consacră forţele unei intreprinderi sau corporaţii care are un mare capital, unde el se simte sigur şi liber de înfrângeri şi boli. Nu numai că este eliberat de supărări, insulte, antagonisme şi jigniri producătoare de boli inerente egoistului, dar Dumnezeu îi asigură şi o personalitate care nu o dobândesc aceia care caută să "apuce luna".

Nu de mult am citit despre o tânără care dorea să intre la facultate. Când citi o întrebare pe formularul de cerere, i se muiară picioarele. "Posedaţi aptitudini de conducător?" fuse întrebarea. Fiind o fată conştiincioasă ea scrise "NU" şi predă formularul cu o inimă grea. Spre surpriza ei, primi o scrisoare de la facultate în care citi cam aşa ceva: "Cercetând cererile de înscriere am constatat că anul aeesta facultatea noastră va avea 1452 de conducători. Am acceptat cererea dvs. pentru că socotim că este absolut necesar să avem şi un student care este gata să se subordoneze."

Trăim în zile când nu este greu să găseşti oameni dispuşi să fie "bucătarul principal", dar sunt puţini aceia care sunt dispuşi să spele farfuriile. întotdeauna se găsesc multe sute de fete care doresc cu înfocare să participe la un concurs de frumuseţe şi să fie alese ca "regine", dar puţine vor fi de acord să pavoazeze şi să măture tribuna. Intreprinderile nu au avut niciodată lipsă de oameni care doreau să fie tâmplari şefi, dar găseau cu greu oameni care să scoată cuiele sau să taie cu fierăstrăul scândurile.

Statisticile medicale arată că sunt aşa de mulţi directori nebuni încât ar trebui un excavator ca să sape mormintele pentru ei. După toate acestea s-ar părea că nu ne-am deşteptat din goana după lună. Garantat, pentru a apuca luna este nevoie de o capsulă spaţială bine echipată. Dar capsula aceasta are o asemănănare ciudată cu un salon dintr-un azil cu alienaţi.

Isus a spus un lucru pe care puţini oameni l-au luat în seamă din cauză ă el este tot atât de departe de gândirea noastră pământească precum este cerul de pământ. El a spus: "Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul" (Matei 5:5).

Noi credem că cei blânzi vor moşteni cerul când vor muri, dar Isus vra să ne convingă că cei blânzi moştenesc pământul chiar acuin. Studiaţi pe cei blânzi şi veţi descoperi că în realitate ei intră în posesia oricărui lucru demn de o valoare pe acest pământ. Dacă judecăm puţin, vom înţelege de ce cei blânzi moştenesc pământul. Ei sunt atenţi şi binevoitori faţă de interesele celor din jur şi nu s-au grăbit să se laude cu marile lor realizări, în schimb s-au grăbit să vă felicite pentru micile voastre izbânzi. Mulţi ani ei au râs de glumele voastre "răsuflate".

Avem aci una din rugăciunile unui anonim condimentată cu puţină ironie: "Doamne păzeşte-mă a deveni flecăreţ, şi a fi stăpânit de ideia fixă că trebuie să-mi exprim cu orice preţ părerea personală asupra unui subiect oarecare. Eliberează-mă de pofta de a mă amesteca în treburile altora. învaţă-mă minunata lecţie că şi eu aş putea greşi. Fă-mă folositor, dar nu autoritar. Să-mi pară rău dacă nu folosesc total vastul meu bagaj de înţelepciune şi experienţă. Dar Tu cunoşti Doamne, că la sfârşit doresc să am şi câţiva prieteni" (Amonimus).

Isus a spus: " …cei blânzi vor moşteni pământul." Benito Mussolini şi Adolf Hitler nu au crezut aceasta. căci au încercat să-l ia cu forţa. Nimeni nu a trăit o viaţă mai nefericită sau nu a murit de o moarte mai vrednică de dispreţ ca aceşti doi.

Ce putem face ca să ne păzim de acest imbold interior de superioritate "ambiţia eului"? Dr. Ad1er a căutat să devieze acest puternic imbold egoist pentru putere, aşa încât individul să poată colabora în mod amical cu cei ce posedă sentimente cu totul diferite şi a cultivat altruismul pe care omul de asemenea îl posedă (What Life Should Mean to You, Boston, Little, Brown and Co, 1931, pag. 258). în acest scop el a îndemnat pacienţii săi să urmeze legea de aur: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 19:19).

Slăbiciunea planului lui Adler era că el trata numai imboldul pentru supremaţie (putere), care este un simpton al naturii noastre fireşti. La fel şi Freud îşi concentra atenţia asupra unui singur simpton firesc, înclinaţia omului spre sexualitate şi desfrâu. Greşeala lui Adler şi a lui Freud rezidă în tratarea pur şi simplu a simptomelor naturii fireşti în loc să dirijeze terapia înspre cauză. Atunci când o persoană suferă de meningită nu este de nici un folos să o tratăm ca pe o nevralgie cu puţină aspirină, ci trebuie să dăm atacul cu antibiotice puternice asupra infecţiei însăşi.

Biblia concentrează terapia asupra cauzei simptomelor care este "natura firească". "Cei ce aparţin lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele lor" (Galateni 5:24).

În loc de a face drumuri frecvente, costisitoare şi adesea inutile la cabinetul psihiatrului, Domnul ne invită să facem un drum la cruce pentru a răstigni pe autorul tulburărilor noastre.

Dacă de dragul lui Cristos noi înşine vom înfige ţepuşul în "eul ambiţios" şi vom condamna la moarte acea personalitate care ne îndeamnă mereu la o viaţă imorală şi de plăceri, atunci vom fi salvaţi. "Căci Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând din pricina păcatului pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului" (Romani 8:3).

"De aceea şi Isus ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui" (Evrei 13:12-13).

Acum dacă ieşiţi dincolo de poartă, adică dincolo de doctrinele şi opiniile omeneşti pentru răstignirea cauzei producătoare de boli - vechea personalitate - veţi fi în stare să spuneţi ca şi Pavel: "Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20).

Boli evitabile de S.I. McMillen, un medic argumenteaza ca Biblia este adevarata.

In dialog cu Paul Washer

Pericole care il pandesc pe predicator (2)

de A.W.Tozer

6.O alta cursa in care predicatorul e in primejdie de a cadea este aceea ca el sa faca ceea ce nu implica efort, sa ia lucrurile usor. Stiu cat de delicat este acest subiect, si desi s-ar putea ca ceea ce scriu sa nu-mi aduca prieteni, sper sa ii poata influenta pe oameni in directia cea buna. Este usor pentru un pastor sa se transforme intr-un trandav privilegiat, un parazit social cu palma deschisa si privirea plina de asteptari. El nu are nici un sef prin apropiere; nu i se cere deseori sa respecte un program regulat, asa incat isi poate fauri un mod confortabil de viata, care sa ii permita sa trandaveasca, sa piarda vremea, sa se joace, sa dormiteze si sa umble incoace si incolo dupa cum ii place. Si multi fac tocmai asta.

Pentru a evita acest pericol,slujitorul ar trebui mai departe

Pericole care il pandesc pe predicator (1)

de A.W.Tozer

Ura diavolului fata de slujitorul umplut cu Duhul este inferioara doar aceleia pe care o are fata de Cristos Insusi. Nu este greu a descoperi sursa urii lui. Un slujitor consacrat al lui Cristos constituie o neplacere constanta pentru diavol, o amenintare la adresa imparatiei si stapanirii lui, o replica la cele mai bune argumente ale lui si o necurmata aducere aminte a apropiatei lui nimiciri. Nu este de mirare ca il uraste.

Satan stie ca doborarea unui profet al lui Dumnezeu este o victorie strategica pentru el, de aceea, zi si noapte, fara nici un ragaz, pune la cale tot felul de piedici si capcane ascunse pentru slujitor. Poate ca o figura de stil mai buna ar fi sageata otravitoare care numai isi paralizeaza victima,caci eu cred ca pe Satan il intereseaza mai putin omorarea fizica a predicatorului. Un slujitor ineficient, doar pe jumatate viu, este o reclama mai buna pentru iad decat un om bun mort. Astfel, pericolele care il pandesc pe predicator sunt mai degraba de ordin spiritual decat fizic, desi uneori vrajmasul actioneaza prin intermediul slabiciunii fizice pentru a ajunge la sufletul predicatorului.

Sunt intr-adevar, unele pericole foarte reale, din categoria celor grosolane, de care predicatorul trebuie sa se fereasca, si anume dragostea de bani si de femei. Dar pericolele mortale sunt cu mult mai subtile decat acestea. Sa ne concentram atentia asupra lor:

1.Printre altele, exista pericolul ca slujitorul sa gandeasca despre sine ca apartine unei clase privilegiate. Societatea noastra “crestina” tinde sa sporeasca acest pericol acordand slujitorului amvonului reduceri de preturi si alte favoruri; biserica insasi ii face un deserviciu omului lui Dumnezeu acordandu-i diferite titluri onorifice bombastice, in functie de cum le privesti.

2. Un alt pericol este acela de a-si forma o atitudine de superficialitate in infaptuirea lucrarii Domnului. Obisnuinta poate da nastere la indiferenta, si asta chiar la altarul lui Dumnezeu. Ce lucru de temut este pentru un predicator atunci cand el ajunge sa fie obisnuit cu lucrarea lui, cand nu mai este patruns de un sentiment de veneratie, cand se obisnuieste cu lucrurile neobisnuite,cand isi pierde teama sfanta in prezenta Celui Preainalt si Sfant; cand, spus pe sleau, e putin plictisit de Dumnezeu si de lucrurile ceresti.

3. Exista de asemenea, pericolul ca predicatorul sau pastorul sa ajunga la o instrainare de starea spirituala reala a oamenilor. Aceasta ia nastere din natura crestinismului institutionalizat. Predicatorul se intalneste aproape in exclusivitate cu oameni religiosi, care isi controleaza purtarea cand sunt in prezenta lui. Ei au tendinta sa treaca peste ceea ce gandesc si sa fie, pe moment, genul de persoane pe care isi inchipuie ca el ii doreste a fi, in loc de a fi ceea ce sunt in realitate. Acest lucru creeaza o lume falsa, unde nimeni nu este el insusi, dar predicatorul traieste in ea deja de atata timp, incat o accepta ca reala.

4. Exista apoi intotdeauna pericolul ca slujitorul sa isi piarda intelegerea fata de oameni; atitudinea lui devine abstracta si academica, astfel incat el iubeste omenirea fara sa-i iubeasca pe oameni. Cristos a fost tocmai la polul opus: El i-a iubit pe copilasi, pe vamesi, pe femeile stricate, pe bolnavi si i-a iubit in mod natural si individual. Omul care pretinde ca-l urmeaza pe Cristos nu ar trebui sa procedeze altfel.

5.Un alt pericol care il poate pandi pe predicator este ca acesta sa ajunga sa iubeasca mai degraba ideile religioase si filantropice decat pe sfinti si pacatosi. Este intru totul posibil sa simta pentru oamenii pierduti acelasi gen de afectiune detasata pe care naturalistul Fabre, de exemplu, a simtit-o pentru un stup de albine sau un musuroi de furnici negre. Ei sunt ceva de studiat, ceva de unde poti invata anumite lucruri, poate ceva pentru care e nevoie sa-ti oferi ajutorul, dar nu ceva pentru care sa te manhnesti, sa plangi sau sa mori.

Citeste mai departe intreg articolul si explicatiile la fiecare punct pe blogul A.W.Tozer Romania

De ce nu avem curajul sa spunem adevarul imbracat in dragoste?

"Fratilor, chiar daca un om ar cadea deodata in vreo greseala, voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blandetii. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fii ispitit si tu" (Galateni 6:1).

Astăzi un adolescent in drum spre casă imi spunea ca noi ca tineri si biserica nu stim cum sa ne comportam fata de o persoana care a cazut de la credinta, sau care a pacatuit si acum are o relatie stricata cu Dumnezeu, iar pacatul a creeat un zid de despartire intre el si Dumnezeu. Nu stim sa ii aratam dragostea si harul lui Dumnezeu, sa ii intindem o mana, sa ne doara pentru el, sa il ridicam sa ne rugam pentru el deoarece am devenit legalisti, insensibili, fara mila.

Observ si eu acelasi lucru, de aceea imi propun sa raspund la intrebarea din titlu:
- poate pentru ca noi nu avem dragoste destula pentru cel pe care vrem sa-l indreptam;
- pentru ca noi insine nu suntem ceea ce spunem ca suntem;
-pentru ca ne temem ca nu cumva spunand cuiva adevarul despre el, si celalalt sa ne reproseze un lucru pentru care nu suntem pregatiti sa-l schimbam;
-poate nu avem intelepciune suficienta ca sa spunem adevarul fara a ofensa persoana in cauza;
-poate este mai mult un fel de razbunare, o incercare de a-l umili decat de a-l indrepta;
-poate nu sunt persoana aleasa de Dumnezeu pentru slujba aceasta;
- nu stim cum sa ne apropiem de cel pacatos pentru ca noi il subestimam, dispretuim si avem un aer de superioritate fata de el prin imaginea noastra protejata de 'sfant'.
- nu am gustat niciodata iertarea, reabilitarea, regenerarea inimii, acceptarea neconditionata, Harul si bunatatea lui Dumnezeu si nu stim cum sa o acordam si semenului nostru;
-poate nu ne doare destul pentru un suflet care se pierde.

Voi ce cauze mai stiti, recunoasteti,experimentati, traiti si vreti sa impartasiti?

Recenzia cărţii "După cum fierul ascute fierul"

"Dupa cum fierul ascute fierul"
Modelarea caracterului intr-o relatie de mentorat
de: Howard Hendricks , William Hendricks
prezentare de carte: Tantar Ioan Alexandru

Incep aceasta recenzie, intrebandu-te daca ti-ai dori ca la inmormantarea ta, persoanele de fata sa afirme despre tine :" Doar la el s-a gandit!", sau " Numai de el si-a pasat", "Nu i-a inclus si pe altii in inima sa".

Frumusetea Scripturii arata ca cei mai fericiti oameni care au aplicat practic la inima lor principiile si cuvintele Mantuitorului lor iubit, astfel au semanat in caracter cu Domnul Isus Christos. In Romani 14:7 sta scris" In adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si nici unul nu moare pentru sine". Fiul lui Dumnezeu nu a trait pentru sine, pentru a se sluji pe El insusi, ci a trait in ascultare de Tatal Sau, slujind lui Dumnezeu si oamenilor.

Albert Einsten afirma ca "doar viata ce o traim pentru altii este o viata care merita sa fie traita".

Liderii religiosi contemporani ( pastori, prezbiteri,conducatori de biserici) se framanta si lamenteaza, ca nu mai sunt tineri sclipitori, care ard si stralucesc prin roade si fapte bune pentru Gloria lui Dumnezeu. O cauza majora o reprezinta chiar "Lipsa Mentoratului", necesitatea de a investi in oameni si in Imparatia lui Dumnezeu.

Criza societatii de astazi nu este de combustibil, de energie, de bani ci este o criza de mentori spirituali. Societatea in care respiram este centrata pe sine, egoista, narcisista ( sa fii incantat de tine insuti), autosuficienta, atotcunoscatoare, ce se etaleaza pe sine. Te irita azi atitudinea enervanta de atotstiutor al unei persoane. Dar atunci cand esti preocupat in viata doar cu problemele si dorintele tale, nu vei avea niciodata implinite si satisfacute nevoile tale de catre Dumnezeu.

Cand esti preocupat doar de tine, uiti de altii, te plangi, cartesti si te lamentezi doar de starea ta, nu te mai doare si nu mai plangi, nu mai arati ca iti pasa si de altii. Prin urmare in viata vor fi doar doua categorii de persoane: oameni care atrag la sine si oameni care atrag, directioneaza, indica prin trairea lor spre Isus Christos.

“Deseori îi aud pe bărbaţii mai în vârstă plângându-se de generaţia tânără. Întrebarea mea este însă, ‘Ce faceţi voi ca să influenţaţi un tânăr, într-un mod pozitiv, evlavios?’ Nu puteţi schimba pe toată lumea, dar puteţi influenţa pe cineva. Puteţi fi un bărbat cu influenţă. […] Tinerii vor un mentor. Pe oriunde merg, mă întreabă: ‘Unde pot găsi un îndrumător, un instructor, o figură paternă, un mentor?’ În acelaşi timp, bărbaţi mai în vârstă întreabă: ‘Unde pot găsi o lucrare de slujire? Ce pot face ca să produc o diferenţă pentru Isus Cristos?’ Hmmm.. credeţi că am găsi câteva răspunsuri aici? Desigur că cel mai convingător motiv pentru a vă implica în relaţia de mentorat este dat de faptul că Dumnezeu vă cere s-o faceţi. Proverbe 13:20 spune că ‘cine umblă cu înţelepţii se face înţelept’. Aceasta presupune că cei înţelepţi sunt dispuşi să îngăduie cumva să beneficieze de pe urma înţelepciunii lor.”

Mentoratul este o necesitate. Mentorii sunt foarte iscusiti in a ne hrani sufletele. Ne modeleaza caracterul. Ne indeamna sa devenim desavarsiti, intregi si prin Harul lui Dumnezeu oameni sfinti. Biblia ne spune astfel " Dupa cum fierul ascute fierul tot asa un om ascute pe un altul", proverbe 27:17.

Ai avut pana acum in viata experienta de a fi ascutit, corectat, modelat pe piatra intelepciunii si a caracterului altui om?

Gandeste-te, daca il urmezi si asculti tu insuti pe Isus Christos, Mentorul,Ghidul, Exemplul Suprem, Modelul, Sfatuitorul si Invatatorul desavarsit, spre surprinderea ta, mai devreme sau mai tarziu cineva te va privi ca pe un mentor in propria sa viata.

Valoarea mentoratului deriva din valoarea relatiilor. Arata-mi cei mai apropiati prieteni ai cuiva si voi putea spune cu destul de mare precizie, ce fel de om este acesta, dar si ce fel de om are sanse sa devina. Observati cum oamenii tind sa se modeleze unii pe altii:" dupa cum fierul ascute fierul".

Obiectivul unui mentor este foarte simplu: sa directioneze un om (sau cati mai multi oameni) inspre relatiile vitale care produc si reproduc oameni ai lui Dumnezeu.

"Cine sunt oamenii care v-au ajutat sa deveniti ceea ce sunteti astazi"? Care au fost mentorii tai? Care a fost contributia lor in viata voastra?

Mentorul este un om care PRIMESTE SI TRANSMITE mai departe.

Mentorii sunt cei care au devenit vulnerabili, sinceri si onesti, care urasc ipocrizia si isi impart inima si viata generatiei urmatoare, isi impartasesc cele mai marcante experiente de viata, daruiesc nu doar povestile lor de succes, ci si insuccesele lor, falimentele si esecurile spirituale, dezamagiri si descurajari, greseli si defecte, slabiciuni, pacate care sunt greu de observat si niciodata nu vor oferi altora retetele ( lor de succes din trecut) si formulele lor prestabilite.

Vreau acum sa faceti un exercitiu imaginar si sa va amintiti cu drag de un profesor din scoala generala,liceu sau facultate care a investit in tine, era alaturi de tine si era preocupat de binele tau.

Cum recunoastem azi un mentor in biserica, in Trupul lui Christos?

-Mentorul investeste in relatii.Pana la urma esenta vietii spirituale sunt relatiile. Am fost creati sa avem o relatie vie, autentica cu El si cu cei din jur.

-Mentorul este o persoana care te incurajeaza constant. Nici o lucrare spirituala nu poate fi realizata daca nu avem in spatele nostru oameni care sa ne sustina in rugaciune, sa ne incurajeze constant.

-Mentorul este cel care iti ramane alaturi cand altii nu mai vorbesc cu tine, este singura persoana care mai vine si iti mai bate la usa sau iti da un telefon cand toti te parasesc.

-Mentorul isi face timp sa se roage pentru tine.

-Mentorul iti arata practic ca esti valoros.

In principal un astfel de om este aceea persoana care "adauga valoare" altor vieti Suntem inconjurati azi de aspiratoare, sugative care doresc sa absoarba toata valoarea pentru amorul propriu. Hitler era absorbit de acest sindrom, era excitat la auzirea propriei lui voci in fata multimilor.

In contrast Biblia ne arata semnele distinctive ale unui mentor. El este un indicator catre Dumnezeu. Principalul scop al lui Ioan Botezatorul era sa indice si sa indrepte privirile si inimile oamenilor spre Isus Christos " Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez" Ioan 3:30.

-Mentorul are disponibilitatea de a fi un bun ascultator, plin de empatie, vulnerabil, nu este fals (nu pretinde ca este altcineva, nu se lupta sa para perfect) ci se lupta sa ramana onest si integru. Recent am citit o lucrare a lui Octavian Paler, "Eul detestabil" si m-a miscat aceasta stare de fapt a natiunii romane " Azi nimeni nu vrea sa mai auda pe nimeni,NIMENI nu e dispus sa inteleaga pe nimeni, nimeni nu mai vrea sa fie trezit la realitate, ca fiecare este gata sa-i spuna celuilalt, daca vrei sa tipi ( sa-ti spui durerea) du-te in mijlocul unui pustiu, sau interneaza-te intr-o clinica, nu trebuie sa deranjezi lumea cu durerea ta". Trist dar este adevarat pentru societate dar nu si adevarat pentru Trupul lui Isus Christos, Biserica Vie in care lucreaza Duhul Sfant.

Si este simplu rationamentul lui O.Paler din moment ce oamenii nu mai doresc, nu mai sunt preocupati si nu mai au timp sa asculte, Glasul, Soapta si Vocea lui Dumnezeu din Scriptura...prin aceasta racire oamenii nu vor mai avea timp nici sa il asculte pe semenul lor.

O calitate aparte a mentorului este curajul sau de a iti spune adevarul in fata, insa imbracat in dragoste pentru a nu te dobori, precum afirma Proverbul" Ranile facute de un prieten dovedesc credinciosia lui". Cine are un astfel de mentor realizeaza cat de bogat este sufletul sau pentru ca cea mai mare dovada de dragoste a unui prieten este sa iti spuna Adevarul. Acest lucru necesita comunicare si curaj.

Un mentor nu are dreptul sa corecteze atitudinile gresite ale unei persoane dupa ambitiile sau dorintele personale ci il include pe Dumnezeu in acest proces de transformare launtrica intreband direct:

" Ce parere are Dumnezeu de modul in care ii tratezi pe ceilalti?"

sau "Ce spui tu, Domnului ii place ceea ce vede la tine?". Astfel omul cercetat si sensibilizat de Cuvant va proceda corect indreptandu-si viata dupa voia lui Dumnezeu, nu dupa voia oamenilor.

Un mentor nu este cineva care sa iti dea mereu sfaturi si solutii, ci o persoana care stie cum sa te apropie de cea mai importanta Persoana din Univers- Dumnezeu. Este omul pus la dispozitia Lui si care slujeste oamenilor fara ca sa le creeze dependenta de el ci de Creator. Aici invatam cu totii o lectie importanta, tendinta de a iesi in evidenta este diabolica iar pericolul il constituie mandria.

Cea mai mare bucurie a unui mentor spiritual este sa vada tineri care asculta, urmeaza si aplica principiile si Cuvantul lui Dumnezeu pentru viata lor. Dumnezeu vrea si in aceasta generatie de credinciosi sa lucreze in noi si prin noi spre binele celorlalti oameni.
Cerceteaza-te si descopera care au fost oamenii care au lucrat,slujit si s-au sacrificat pentru tine si fara de care nu ai fi ajuns vreodata un urmas credincios al lui Isus Cristos.
Am impartasit cateva aspecte si calitati din viata unor mentori, daca vei citi aceasta carte vei descoperi si care sunt beneficiile de a avea un mentor:
- un mentor stimuleaza cresterea spirituala, un mentor este un model demn de urmat, un mentor te ajuta sa iti atingi scopurile mult mai eficient, un mentor joaca un rol cheie in planul lui Dumnezeu pentru cresterea ta.
Cartea mai ofera explicarea si aplicarea bazelor biblice ale mentoratului prin exemple din Vechiul Testament ( Ietro si Moise, Moise si Iosua, Samuel si David, Ionatan si David, Ilie si Elisei), Noul Testament ( Barnaba si Saul/ Pavel, Pavel si Timotei, Tit), iar in finalul ei poti afla cum sa gasesti un mentor si care sunt responsabilitatile acestuia.

Iti doresc sa il descoperi pe Domnul in inima fratilor tai si sa ramai dornic sa fi corectat, sa accepti si sa primesti intelepciunea celor maturi spirituali, care ascuta fiinta ta prin modelare si slefuire atenta si plina de grija pentru a cladi in tine Chipul Domnului Isus Christos.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa reflectam Inima si Caracterul sau in aceasta lume, lasandu-l pe El sa ne conduca, permitandu-i sa ne calauzeasca si sa se foloseasca de viata noastra ca niste instrumente de folos pentru a transmite si altora mesajul iubirii Sale iar motivatia noastra sa fie Slava Domnului.

Comanda cartea aici

"Eu si feţele mele" de Verne Becker

Are we happy plastic people
Under shiny plastic steeples
With walls around our weakness
And smiles to hide our pain
-Casting Crowns "Stained Glass Masquerade"

Eu şi feţele mele
de Verne Becker


DE FAPT EU NU SUNT EU.
Ci ALTCINEVA.
Când ceilalţi mă privesc şi îmi vorbesc, ei se adreseaza unui strain, nu MIE.
Eu sunt ascuns la loc sigur, departe de orice descoperire sau atac,
în spatele cortinei măştilor mele,
în fiecare zi.
Câteodată ştiind, alteori nu.
Când îmi cercetez dulapul şi îmi aleg hainele pe care le voi purta,
caut de asemenea prin menajeria măştilor mele mentale
selecţionând cu grija imaginea ce doresc să o proiectez.


Asemenea unui actor am învaţat să joc multe roluri,
multe feţe,
multe stări.
Şi folosesc măşti diferite pentru fiecare.
Fiecare mască reprezintă ceva despre mine,
despre ceea ce AŞ DORI SĂ FIU.
Îmi pun masca unui om de societate pentru că îmi doresc prieteni cu care să mă distrez.
Masca autosuficienţei pentru că în mod real vreau să-mi iau viaţa în stăpânire.
ŞTIU că aceste ţeluri merită atinse.
Şi văd măştile ca pe un mijloc care mă poate ajuta
Să realizez păşind cu dreptul.

TOTUŞI se întâmplă ceva ciudat:
Pentru că eu continui să port aceste măşti, ele încep
Să devină prea comode.
Naturale.
Necesare.
Pot trăi săptămâni întregi fară să le scot.
Ca şi cum ar fi lentile de contact care necesită doar o curăţire ocazională.
Obişnuindu-mă cu măştile mele, încep să CRED că
ele sunt cu adevarat EU, nu doar o faţadă.
În acelaşi timp ADEVĂRATUL SINE dormitează în mine.
Izolat.
Uitat.


AŞA CĂ
In loc să mă apropie de ţelurile mele, măştile mă ÎNSTRĂINEAZĂ de ele.
Ca un zid de carămidă ele mă îngrădesc.
Mă izolează.
Mă ascund de alţi oameni.
Nu trece mult timp şi realizez că nu sunt ceea ce măştile spun că sunt ci exact CONTRARIUL.
Când îmbrac masca conformismului, identificându-mă cu un anumit grup, transmit de fapt propria mea lipsa de identitate, incertitudinea a cine sunt;
sau
Când port masca încrederii refuzând să-mi admit greselile, slăbiciunile sau rănile, telegrafiez propria mea nesiguranţă.


Posed şi alte măşti pe care le păstrez pentru a le folosi la momentul potrivit:
Masca SUPERIORITĂŢII
pentru a privi de sus sentimentele de inferioritate pe care le detectez în alţii
şi în mine;
Masca APARENŢEI
pentru a-mi spori atractivitatea faţă de alţii – astfel încât să uit ce urât cred de fapt că sunt;

Măştile de CLOVN sau SCANDALAGIU
pentru a câştiga atenţia pe care altfel nu aş primi-o;
Masca de PERSOANA INTEGRA
pentru a-mi ascunde brutalitatea;
masca DRAGOSTEI
pentru a acoperi o relaţie egoistă;
ba chiar masca SPIRITUALITAŢII
pentru a reduce la tăcere toate întrebările despre
statutul meu în faţa lui Dumnezeu.

CE SĂ MĂ FAC CU TOATE ACESTE MĂŞTI ???
Admit că m-am izolat nu numai de alţii
ci şi de mine.
Dacă întradevăr vreau să fiu eu însumi,nu altcineva,
trebuie să-mi scot măştile,
să le decojesc,
să le înlătur ca pe un plasture vechi.
Voi zdrobi unele din măştile fără valoare.
Altele le voi expune pe peretele dormitorului pentru
a-mi aminti de CEL care-mi doresc să ajung dar nu sunt înca.

Mă pot îndrepta deschis spre ţelurile pe care le reprezintă aceste măşti,
deoarece
A FI NATURAL nu înseamna a renunţa la domeniile
în care trebuie să mă schimb.
Nici că sunt mulţumit de mine însumi.
Ci pur şi simplu înseamnă că ACCEPT felul meu de acum,
şi recunosc în mod cinstit că mă străduiesc să-mi rezolv problemele.


ÎN FINAL NU VOI MAI AVEA NEVOIE DE MĂŞTI
ci,
voi arăta celorlalti OMUL VIU din spatele lor.
Nu un strain, ci
O FIINŢA SPECIALĂ, UNICĂ,
AUTENTICĂ -
cineva care nu este perfect, dar vrea să crească.
Doar când mă voi deschide altor oameni mă voi vedea limpede.
Şi doar când îmi voi scoate măştile voi fi cu adevarat liber.

Recomand si articolul primit " Cu masca sau fara masca"