When you've prayed every prayer that you know how to pray.
Just remember the Lord will hear and the answer is on it's way.
Our God is able.
He is mighty.
He is faithful.
And He never sleeps, He never slumbers.
He never tires of hearing our prayer.
When we are weak He becomes stronger.
So rest in His love and cast all of your cares on Him.
Do you feel that the Lord has forgotten your need.
Just remember that God is always working in ways you cannot see.
Our God is able.
He is mighty.
He is faithful.
Efeseni 2:8-9 " Caci prin Har sunteti mantuiti, prin credinta, Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, Nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni".
Cand m-am apropiat de cruce am crezut ca eu trebuie sa fac totul iar cand am plecat de la cruce am realizat ca altcineva a facut TOTUL pentru mine.
| |
In permanenţă supraestimezi importanţa aproapelui tău în viaţa ta. Pe de-o parte vrei să-l învinuieşti pentru toate problemele tale şi să‑l crucifici, cum m-ai crucificat pe mine. Pe de altă parte, vrei să-l ridici pe un piedestal şi să-l preaslăveşti, aşa cum mă preaslăveşti pe mine.
Cu toate acestea. Îţi vine foarte greu să-l tratezi pe aproapele tău ca pe un egal. Când ţi-am cerut să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, ţi-am dat o regulă foarte simplă pe care s-o urmezi în tot ceea ce faci. Din nefericire, dacă nu te iubeşti pe tine însuţi, nu prea o să reuşeşti să-l iubeşti pe aproapele tău.
A învăţa să te iubeşti pe tine însuţi şi a învăţa să-ţi iubeşti aproapele, merg mână în mână.
Nu poţi să-l iubeşti pe semenul tău şi să te urăşti pe tine însuţi, sau să te iubeşti pe tine însuţi şi să-l urăşti pe semenul tău.
Sentimentele faţă de aproapele tău oglindesc, pur şi simplu, sentimentele tale faţă de tine însuţi.
Aşa stând lucrurile, interacţiunile cu aproapele tău te ajută să vezi ceea ce trebuie să ierţi în tine însuţi.
A-l ierta pe aproapele tău pentru greşelile lui faţă de tine îl ajută numai în cazul în care aceasta îl face capabil de a se ierta pe el însuşi.
Tot aşa, a primi iertarea aproapelui tău pentru greşelile tale faţă de el te ajută numai în cazul în care aceasta te face capabil de a te ierta pe tine însuţi.
A primi iertare din partea altora este un lucru necesar, numai în măsura în care tu crezi că este. Dacă aşa crezi - cum cred. de altfel, majoritatea oamenilor - e important să te împaci.
A le cere iertare altora demonstrează că eşti gata să te răzgândeşti în privinţa celor întâmplate.
Acesta este un prim pas important în proces.
Nu face, însă, greşeala de a da aproapelui tău „puterea” de a te ierta. Asta plasează puterea în afara ta, acolo unde ea nu poate fi niciodată.
Cere-i iertarea, dar - dacă el ţi-o refuză - să nu presupui că nu vei fi niciodată iertat. Dimpotrivă, eşti întotdeauna iertat.
Cei care refuză iertarea, şi-o refuză doar lor înşişi.
Atunci când îl condamni pe aproapele tău, poţi fi sigur că nu pe el îl condamni, ci o parte din tine însuţi de care ţi-e ruşine şi pe care nu ai acceptat-o. Faptul că descoperi nişte neajunsuri la aproapele tău nu te poate face să te simţi mai bine - întrucât aceasta doar agravează propria ta senzaţie de nevrednicie.
Nici dreptatea, nici mântuirea nu se dobândesc atacându-ţi semenul. Te rog să înţelegi aceasta, exact aşa cum ţi-o spun. Fiecare cui pe care îl baţi în palma semenului tău te ţine pe tine pironit de cruce.
Eu sunt dovada acestui fapt. Căci eu, în percepţia ta, voi rămâne pe cruce până când va înceta întregul atac. Până atunci, tu şi cu mine avem un lucru în comun: amândoi am fost crucificaţi.
În interacţiunile tale cu aproapele tău ai de făcut o alegere simplă: a-l găsi nevinovat sau a-l găsi vinovat. Această alegere are loc iarăşi şi iarăşi - în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă. Cu fiecare gând tu îl întemniţezi pe aproapele tău, sau îl eliberezi. Şi, aşa cum alegi să‑l tratezi pe el, aceeaşi judecată vei aduce asupra ta însăţi
Nu poţi ajunge în Cer, trăgându‑l înapoi pe aproapele tău - şi nici nu vei ajunge acolo, încercând să‑l cari tu. Fiecăruia dintre voi i s-au dat mijloacele de a-şi descoperi propria nevinovăţie.
Acceptă‑l, pur şi simplu, pe semenul tău şi binecuvântează-l pe calea sa. Dacă îţi cere ajutorul, dă-i‑l bucuros, dar nu încerca să faci pentru aproapele tău ceea ce trebuie să facă el pentru sine însuşi.
Este necesar ca limitele pe care le stabileşti să fie bine gândite. dacă se pune problema să treci dincolo de ele.
Nu‑l face răspunzător pe aproapele tău pentru pacea şi fericirea ta şi nu-ţi asuma nici responsabilitatea pentru pacea şi fericirea lui.
El n-a venit să te mântuiască pe tine şi nici tu n-ai venit aici ca să‑l mântuieşti pe el.
Pe de altă parte, dezleagă-l pe semenul tău de orice resentiment pe care îl nutreşti faţă de el.
Nu te abţine în nici un fel de la a-i arăta iubire.
Căci, a încerca să‑l privezi de fericirea sa, înseamnă a-l ataca şi a te întemniţa pe tine însuţi în strânsoarea fricii şi a vinei.
Nu-ţi astupa urechile când aproapele tău strigă după ajutor.
Lasă‑l să lucreze alături de tine, atâta timp cât vrea el. Şi, când e gata să plece, doreşte-i tot binele. Dă-i hrană şi apă pentru drum.
Nu‑l îndatora şi nu-l forţa să stea împotriva voinţei sale.
Libertatea aproapelui tău nu este decât un simbol al propriei tale libertăţi. De aceea, lasă-l să vină şi să plece după bunul lui plac.
Urează-i bun venit când vine şi spune-i bun rămas când pleacă.
Mai mult de-atât nu poţi face.
Atât însă este suficient.
Îngrijeşte-te de fiecare străin în felul acesta, şi eu îţi voi arăta o lume în care s-a întors încrederea şi în care domneşte iubirea de aproape.
Iubeşte-ţi aproapele, aşa cum ai vrea să te iubeşti pe tine însuţi. Fă-l să fie la fel de important. Nu fă sacrificii pentru el şi nu-i cere ca el să facă sacrificii pentru tine, ci ajută‑l când poţi şi primeşte-i ajutorul cu recunoştinţă, atunci când ai nevoie de el.
Această reciprocitate simplă şi plină de demnitate este un gest al iubirii şi acceptării. El demonstrează încredere şi stimă reciprocă.
Mai mult de-atât e prea mult. Mai puţin de-atât e prea puţin.
1.Din Tine am venit, Iubire,
Si tot spre Tine merg mereu,
Frumusete si desavarsire
Doar Tu dai sufletului meu.
R: O, Iubire, o, Iubire,
Har etern venit de sus,
Mantuire, mantuire
Prin Golgota mi-ai adus!
2.Desi intruna esti cu mine
Si necurmat ma fericesti,
Ma arde dorul dupa Tine
Sa Te patrund mai mult, cum esti.
3.Fa clipele vietii mele izvoare
Proaspete de har
Ca sa tasnesti doar Tu din ele,
Imbelsugat pe-orice hotar.
4.Din Tine am venit, Iubire,
Si merg spre Tine necurmat,
Ca-n binecuvantata-Ti fire
E Dumnezeu cu-adevarat!
2Limba înţelepţilor elogiaza stiinta, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. -
3Ochii Domnului sunt în orice loc, SI II PRIVESTE ATENT si pe cei răi şi pe cei buni. -
4Limba care aduce vindecare este un pom de viaţă, dar caracterul pervers zdrobeşte sufletul. -
5Nebunul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare este prudent. -
6În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în caştigurile celui rău este turburare. -
7Buzele celor înţelepţi raspandesc cunoasterea , dar inima celor prosti nu face asa -
8Domnului Ii este scarba de Jertfa celor rai, dar rugăciunea celor drepti Îi este plăcută. -
9Domnul uraste calea celui rau, dar El iubeşte pe cel ce urmareste neprihănirea. -
10Pedeapsa este grea pentru cel care paraseste cararea, si cine uraste mustrarea va muri-
11Locuinţa morţilor şi Adancul sunt cunoscute Domnului, cu cat mai mult inimile oamenilor! -
12Batjocoritorul nu -l iubeste pe cel care-l mustra, si de aceea nici nu se duce la cei înţelepţi. -
13O inimă veselă înseninează faţa; dar prin tristetea inimii, duhul este zdrobit. -
14Inima celor pricepuţi caută cunoasterea, dar gura nebunilor găseşte plăcere în nebunie.
( se hraneste cu prostie) -
15Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţămită are un ospăţ necurmat.( permanent) -
16Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decat o mare bogăţie, cu tulburare! -
17Mai bine un pranz de verdeţuri, şi dragoste, decat un bou îngrăşat, şi ură. -
18Un om iute la manie starneşte certuri, dar cine este încet la manie potoleşte( aplaneaza) neînţelegerile. -( cearta)
19Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană ( drepti) este neteda-
20Un fiu înţelept il bucura pe tatălsău, dar un om nebun o dispreţuieşte pe mamă-sa. -
21Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge ( drept) pe drumul cel drept. -
22Planurile nu izbutesc, ( esueaza) cand lipseşte ( deliberarea) o adunare care să chibzuiască, ( iar succesul consta in multimea consilierilor) dar izbutesc cand sunt mulţi sfetnici. -
23Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! -
24Cararea vietii duce in sus pentru cel intelept, ca să -l abată ( indeparteze) de la locuinţa morţilor, care este jos. -
25Domnul surpă casa celor mandri, dar întăreşte hotarele văduvei. -
26Gandurile rele sunt urate Domnului ( Domnul este dezgustat de gandurile celor rai) , dar cuvintele prietenoase sînt curate înaintea Lui. -( dar Ii sunt placute cuvintele celor curati).
27Cel lacom de caştig îşi tulbură ( propria) casa, dar cel ce urăşte mita va trăi. - ( dar cel care uraste darurile va trai) -
28Inima celui neprihănit se gandeşte ( cantareste) ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi.
29Domnul Se ( este) depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi. -
30O privire prietenoasă ( luminoasa) înveseleşte inima, si o veste bună întăreşte oasele. -
31Urechea care ia aminte la învăţăturile ( mustrarile) care duc la viaţă, locuieşte în mijlocul înţelepţilor. -
32Cel ce leapădă certarea ( Cel ce respinge disciplinarea) îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. -
33Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei.( Frica de Domnul il invata pe om intelepciunea, iar smerenia merge inaintea slavei)
