sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Andrei : valoarea individului


Un lucru pe care l-am observat în toţi anii mei de lucrare este că cele mai eficiente şi importante aspecte ale evanghelizării au loc de obicei la nivel personal, individual.
Cei mai mulţi oameni nu vin la Christos ca reacţie imediată la o predică pe care o aud într-o sală plină de oameni. Ei vin la Christos din cauza influenţei unei persoane. - John MacArthur
Apostolul Andrei era un asemenea om. El era cunoscut pentru faptul că aducea persoane la Christos. Primul său act dupa descoperirea lui Christos a fost să-l aduca la Domnul pe Petru. Cu ocazia hrănirii celor cinci mii, Andrei a fost cel care l-a adus la Christos pe băieţelul cu pâinile şi peştii ( Ioan 6:8-9). Când grecii au dorit sa-L vadă pe Isus, Filip s-a dus la Andrei ca sa-l ajute ( Ioan 12:20-22).
Iată cum pare să fi lucrat Andrei în mod obişnuit: unul -câte-unul. El a înţeles valoarea împrietenirii cu un om şi apoi aducerea acelui om la Christos.
Poate că nu ai inzestrări de lider sau capacitatea de a vorbi în faţa unor mulţimi mari de oameni. Aceasta nu înseamnă că nu ai o lucrare de evanghelizare eficientă.
Fii un Andrei faţă de oamenii pe care îi cunoşti şi fă'le cunoştinţă cu Christos. Domnul poate folosi mărturia ta tăcută în moduri cu totul neaşteptate !

Versetele care le-am ales anul acesta în lucrarea de tineret sunt :
1 Ioan 2:6
Cine zice că rămâne în EL trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus

2 Petru 1:4
să ne facem părtaşi firii (naturii) dumnezeieşti

Rugăciunea- dorinţa-acţiunea şi practica faptelor noastre să fie:
"Doamne ajută-ne să ne asemănăm cu Fiul Tău Isus Christos, să ne aşezăm sub Domnia Lui şi să slujim cu iubire pe Tine, apoi pe semeni, păzind Voia si Dorinţele Tale".

Cine e ca El ?

Who is like the Lord ? Paul Wilbur

Cine e ca El? Nu e nimeni.
Cine e ca El? El e-atotputernic!
Cine e ca El? El e vrednic,
Vino si laudă-L acum.

Slavă Lui, Slavă Lui!
El este vrednic de laudă
De când soarele-i pe cer si până la apus,
Numele Lui Il inălţăm.

Vino şi laudă' L şi dă-I toată gloria,
De laudă El este demn.

You don't need self esteem - Paul Washer



Din El prin El si pentru El sunt toate lucrurile.
A Lui sa fie slava in veci.
amin.

Viata pe acest pamant nu este despre mine, ci despre El.
It's not about me...
It's all about You, Jesus.
I love YOU
si stiu
ca esti mandru de mine.
Iti apartin Tie si Gloriei Tale

vineri, 23 ianuarie 2009

Promotorii pacii cu orice pret ( 2)


Aici poti citi prima parte
Live like a Jesus Freak (1)

Imi imaginez ca unii dintre cei apropiati de farisei cand l-au auzit pe Isus adresandu-se atat de « bland » mai marilor lor mai sa faca infarct ; « cum, liderul nostru sa fie jignit in halul acesta, el este alesul lui Dumnezeu intre noi, Isus tu blasfemiezi biserica, cum iti permiti sa spui asemenea lucruri, adica Tu spui sa nu folosim cuvantul nebun si tocmai Tu te trezesti sa vorbesti asa? »

Pare o contradictie, nu ? Toata Biblia ne indeamna la pace, blandete si uite ca sunt unele scene de-a dreptul violente care Il au ca protagonist chiar pe Cel care ne indeamna la pace. Ce concluzie putem trage de aici ? Isus s-a comportat in felul acesta dur cu cei a caror stil de viata era fatarnicia, una predicau, alta traiau. Cunosti pe cineva in preajma ta care poarta haine de mare preot dar care este un blid murdar pe dinlauntru ? Crezi ca daca Isus ar trai acum pe pamant si ar vorbi cu persoana respectiva, i s-ar adresa altfel decat a facut-o cu fariseii ? Crezi ca vreodata Isus ar lauda, promova, mangaia, incuraja pacatul, fatarnicia, mandria, nedreptatea ?

Pe de alta parte gandeste-te cum s-a comportat Isus cu cei pacatosi, cu femeia prinsa in adulter, i-a inconjurat cu atata dragoste si ingaduinta incat ti se inmoaie inima cand citesti pasajele respective din Scriptura. Dupa logica noastra pacatosii ar fi trebuit sa si-o incaseze, ei ar fi trebuit sa primeasca apelative greu de ascultat si liderilor religosi sa li se faca plecaciuni, sa fie ridicati in slavi pentru ca ei sunt « alesii Domnului ».

Atat de mult imi place de Isus, El nu s-a pierdut in fata hainelor stralucitoare, nu a tratat cu respect lucrurile pieritoare, nu s-a temut sa numeasca pacatul pacat, e atat de linistitor sa vezi ca Isus nu s-a complicat, a spus adevarului adevar si minciunii si fatarniciei, minciuna si fatarnicie, fara sa se simta jenat. Ati vazut vreodata in Biblie ca Isus sa isi ceara scuze dupa ce a spus sau a facut ceva ? Nu, Isus nu si-a cerut scuze.
Noi de multe ori ne cerem scuze cand nu trebuie si nu ne cerem scuze cand trebuie. Am incurcat rau borcanele, asa multe lucruri par bune si nu sunt, par spirituale si nu sunt, atatea perceptii gresite avem despre Dumnezeu.
Isus nu si-a cerut scuze, cui nu i-a placut nu a avut decat sa mocneasca in el si sa ramana nemultumit pe veac dar scuze nu a vazut de la Isus. E socant, asa-i ?Isus nu si-a cerut scuze pentru ca nu a pacatuit cu nimic, deci spre marea noastra surpriza, adica a voastra celor care aparati spiritul pagan care a ajuns sa conduca biserica din Romania, a spune adevarul nu este un pacat. Aceasta inseamna ca noi ca si crestini trebuie sa traim in dragoste, pace, bucurie, bunatate, facere de bine dar in acelasi timp sa nu lingusim ce Isus a dezaprobat ci sa fim radicali in adevar.

Trandafirul din desert (click aici)

joi, 22 ianuarie 2009

Luptă-te ca o fată - Lisa Bevere

Merită văzut !



Fapte 2:17-18 ( Liga Bibliei)
"In zilele din urma, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice om; fiii vostri si fetele voastre vor proroci, tinerii vostri vor avea vedenii si batranii vostri vor visa visuri. 18. Chiar si peste slujitorii si slujitoarele Mele voi turna in zilele acelea, din Duhul Meu si vor proroci.

Psalm 68:11 ( Cornilescu) Un cuvant spune Domnul, si femeile aducatoare de vesti bune sunt o mare ostire

Dumnezeul Bibliei este Singurul Dumnezeu care ofera cu adevarat cinste, valoare, identitate, pretuire si demnitate femeii.
Glorie Lui pentru modul si maniera Lui minunata de a Crea si Lucra prin noi baieti si fete, tineri si tinere, barbati si femei.

Din El prin EL si pentru El sunt toate lucruriile, fiintele.

Zgarciti la incurajare



Suntem zgarciti, saraci, anemici in a ne mangaia unii pe altii, sau a ne incuraja si aprecia.
In a spune cuiva "Dumnezeu are o placere sa conteze pe tine in viata asta". Si multe alte cuvinte bune...alese de El de sus , care apoi ti le transmite tie sa le spui celui de langa tine, sau celui in nevoie.
La radio am auzit ieri ...ca :
Frumusetea se afla in ochii privitorului
Si da cred ca are dreptate.
Monica mi-a raspuns...
"Un ochi curat vede ce-i frumos".

Inca un material adevarat si ziditor de pe roseinthedesert

"Am auzit din folclorul bisericesc ca nu este bine sa ne laudam unii pe altii, ca ar fi periculos, dam de mancare mandriei. O teorie care vad ca se pune in practica de multi pocaiti in special cei trecuti de prima tinerete dar care din pacate transmit acest obicei celor mai tineri. Ca sa smulgi o incurajare din partea cuiva in anumite comunitati de pocaiti trebuie sa traiesti mult, daca ti se intampla sa mori tanar s-ar putea sa nu o auzi, probabil cine stie ce se intampla cu unii daca isi exprima apreciarea pentru lucrurile bune pe care altcineva le face.

Pavel ne spune sa nu ne laudam cu unii impotriva altora, nu sa nu ne laudam unii pe altii. Si cand spun « sa ne laudam » ma refer la incurajarea pe care o poti face spunandu-i cuiva ca a facut un lucru bun, ca prin acel ceva a cladit ceva pozitiv si ca a fost de folos. Toti avem nevoie de asta, stiu ca unii « campioni » ai smereniei vor spune ca ei nu au nevoie de asta, dar ma indoiesc. Suntem creati de Dumnezeu ca sa ne incurajam unii pe altii, sa ne recunoastem unii altora calitatile si sa ne bucuram unii pe altii. Dumnezeu ne permite sa ne tratam unii pe altii in felul acesta si fiecare dintre noi este in stare sa lucreze la propriul caracter, sa invete sa primeasca aprecierile in smerenie. Adevarul trebuie spus mai ales cand este vorba despre lucruri pozitive. Cum reactionezi cand altcineva iti spune ca ai facut un lucru bun, ca de pe urma actiunii tale s-a cladit ceva, ca ai fost de mare folos altcuiva? Chiar si eu in trecut de multe ori am reactionat aiurea impinsa fiind de traditia aceasta omeneasca de a refuza incurajarile, “laudele” si mi-am dat seama ca de fapt anulam ceea ce Dumnezeu a facut prin mine cu binecunoscuta replica: ” ooo, nu, lasa, nu trebuia sa spui asta”!!! O reactie logica, normala care sa te bucure si pe tine si pe cel care te incurajeaza si pe Dumnezeu ar fi : “Slava Domnului, ma bucur ca m-a ajutat sa fac asta”!!

Toata Biblia este plina de laude pe care Dumnezeu ni le adreseaza, ne numeste preoti, sfinti, neprihaniti, ne mai spune ca suntem atat de buni ca rezultat al jertfei lui Isus incat meritam cerul.

Sfatul care vine din folclor este la fel de nebiblic ca multe alte docme care ii fac pe pocaiti sa devina cam nesuferiti pentru cei din lume. Va asigur pe cei care nu stiti sau nu vreti sa ii incurajati pe cei din jur, ca nu se moare din asta, daca veti incepe sa puneti umarul la incurajarea si motivarea celor din jur sigur nu o sa se intample nimic negativ cu voi, nu o sa plesneasca nici o vena, nu o sa faceti infarct, totul va fi ok. La fel si cei care nu sunteti in stare sa va cereti iertare, va asigur ca nu o sa muriti daca va cereti iertare, garantat!!!!

Cateva propozitii cu care ati putea verifica garantiile de care am vorbit mai sus.

- esti un om minunat

- ai facut un lucru bun

- m-ai ajutat mult, nu stiu ce m-as fi facut fara tine

- Domnul a pus in tine daruri minunate

- esti un om important

- imi place felul in care ai actionat

- wow ce bine ca existi

- Slava Domnului pentru tine

etc etc etc etc…… si alte zeci si zeci de etc"

miercuri, 21 ianuarie 2009

John Bevere - fi sfant

Te chem pe nume....


Revelion -2003 Alege Viata

Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!” Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43,1)

Am observat ca multor oameni le este greu sa se adreseze pe nume celor din jur. E de preferat un bă, mă, fă, decat numele persoanei respective. (inteleg cand este vorba de gluma dar aici vorbesc despre un obicei, un stil de viata) Nu stiu cum esti tu, dar mie imi place sa mi se spuna pe nume, sunt sigura ca Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un nume tocmai pentru ca a pus si o bucurie in spatele acestui lucru si anume un sentiment placut atunci cand ti se spune pe nume mai ales de catre persoanele dragi, dar nu numai.

Stiu ca nu suntem educati in privinta aceasta majoritatea dintre noi, poate nici nu ne-am gandit la acest aspect, dar daca vei incepe sa te autoeduci si sa vorbesti cu cei din jurul tau spunandu-le pe nume, daca vei exersa acest obicei, o sa produci bucurie in inima celui caruia te adresezi, chiar daca nu o sa iti marturiseasca si te vei bucura si tu.

Dumnezeu vorbeste pe nume preaiubitilor Lui, nu ceva de genul : Mă, asculta la Mine, eu Te iubesc ! Bă, esti pretuit in ochii Mei ! Fă, ti-am pregatit cerul ! Dumnezeu nu este ingrijorat ca ar putea fi exagerat cu prea multa dragoste, cu prea multa tandrete, cu prea multa atentie, totul este din abundenta dinspre El inspre noi. Noi suntem cei care avem nu stiu cate impresii si credem ca raceala este mult mai ‘cool’, apoi mai suferim si de mandrie care este un impediment prostesc as putea spune, in calea exprimarii afectiunii. Imagineaza-ti cerul… Vrem sa ajungi acolo, nu? Daca chiar vrem sa ajungem acolo, ar trebui sa exersam comportamentul ceresc inca de pe pamant sa nu facem vreun shoc cand ajungem in cer.

Acolo Dumnezeu si ceilalti cetateni ai cerului o sa iti vorbeasca pe nume, nu vei fi intampinat cu : Bă, bine ai venit in rai ! ci iti vei auzi numele: Ion, Vasile, Maria bine ati venit in cer.

Observ pe zi ce trece ca Dumnezeu ne-a creat in asa fel incat bucuriile cele mai mari sa le putem dobandi prin lucruri simple, marunte, dar pe care nu suntem invatati sa le facem. Nu este nevoie de Mercedes sau de vila cu 2 etaje, nu este nevoie de haine de firma sau ca fiecare dintre noi sa avem o cariera de succes ca sa experimentam bucuria, este suficient un zambet, o imbratisare, un cuvant spus cu dragoste, sa iti auzi numele atunci cand ti se vorbeste si alte maruntisuri de genul acesta. Noi ne-am lasat pacaliti de diavol si am cazut de acord cu el ca bucurii veritabile nu poti avea decat avand nu stiu ce lucruri grozave, dar Dumnezeu ne-a creat sa functionam simplu, fara complicatii, cu lucruri marunte, care ne sunt la indemana, dar de simple ce sunt nu stim sau nu vrem sa le punem in aplicare. Ne refuzam bucuriile ceresti pentru ca le consideram prea banale, dar ele constituie farmecul vietii.

Oare ce avem ? Hmmm, observi ce ciudati am ajuns noi oamenii, ce perceptie avem despre viata, cat de mult ne-am indepartat de scopul lui Dumnezeu pentru noi, si suntem nefericiti, incurcati in tot felul de lupte, aiurea, cand putem trai simplu ……SIMPLU…..

Sursa: roseinthedesert

Dumnezeu striga in frustrarile noastre- Paul Washer



Dumnezeu Creatorul striga catre fiintele Lui..
Esti cazut, cazut, cazut si zdrobit de pacat.
Intoarce-te la El si vei fi salvat.

legalism vs slujire

Religia iti spune ...fa ceva.
Isus spune..accepta ce am facut.
Paul Washer

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică