Că tot se apropie campania electorală...

Că tot se apropie campania electorală imi autoimpuneam să nu mai imi plasez nădejdile in lucruri, partide sau oameni. In cei 19 ani de când am drept la vot, am văzut o grămadă de traseim spiritual, un fel de voyagerism politic, in care fiecare candidat in trecerea timpului se filează si mulează după partidul majoritar.

E bine că la fiecare 4 ani ne aerisim atmosfera de personaje si personalităţi.E important sa putem discerne mesajele care vor fi servite..vom auzi din nou o noua generatie de candidati incoruptibili, impecabili,ireprosabili, necomunisti, fara pete de caracter, fara dosare la securitate.

La mare cautare vor fi cliseele cu :Sa schimbam actuala clasa politica plina de baroni locali, de ştabi mânjiţi, sau oligarhi. Insa aici trebuie facuta o observatie, e bine să scăpăm de baronii locali corupţi, dar nu e bine dacă puterea e preluată de paharnici, adică de cei care i-au servit umili şi le-au cărat valizele,le-au făcut cumpărăturile,le-au deschis portierele şi le-au lustruit pantofii.

In noiembrie 2014 la prezidenţiale, unii prieteni mă atenţionau să nu mă incred prea "mult" in candidatul născut din nou, evanghelic, "de-al nostru", promovat în mai toate pupitrele si platformele pastorilor de pe facebook, nu ştiu dacă şi de la amvoanele lor au trasat direcţia cu neamtu' (dar in spatiul public al retelelor de socializare am putut să le citim multora articolele, editorialele si comunicatele..ce făceau lobby domnului Klauss Iohanis) insă se vede clar cum în această perioadă prin lipsa de tact în declaraţii cu privire la antene şi lipsa de reacţii cu privire la cazul famililor din Norvegia, se pare că increderea multora in Mr.President începe sa slăbească.

Ei imi spuneau că: "vei vedea că nu are ce face şi trebuie să mărşăluiască după cum este stabilită agenda Marilor Puteri, sau cei care stăpânesc bruxeleza",sau va fi nevoit să aprobe legi care nu sunt după Principiile Scripturii.

Amu' asta e clar! Că doară nu este patriarh, sau Papa de la Bucureşti.

Acum istoria se repetă....unii speculanţi şi ingeniosi arhitecţi de campanie electorală işi vor plasa candidaţii iar prin bisericile evanghelice pentru a-şi mării şansele de câştig. Incep tot mai mult să realizeze şi partidele politice ca evanghelicii sunt o forta vazuta nu doar in protestele din tara,iar momelile si programele electorale sunt convins că şi  anul acesta nu vor ocoli bazinele electorale pocăite.


Explicaţiile?

Sau care ar fi cauza pentru care ne mişcăm aşa de lent cu privire la reforma instituţilor,administraţiilor?

Mi-au plăcut mult gândurile scriitorului Andrei Pleşu, din ziarul Adevărul, din 22 februarie intr-un articol intitulat "România altfel":

"Aflat, de vreo săptămînă, în afara ţării, am ocazia, ca întotdeauna cînd iau distanţă, să redescopăr, iarăşi şi iarăşi, „altfel”-ul românesc. Vrem-nu vrem, ne place-nu ne place, suntem destul de diferiţi de „colegii” noştri europeni. Politicianul autohton e, în mod evident, altfel decît politicianul german, francez, englez, olandez ş.a.m.d. Nu că nu se găsesc şi printre vestici mediocrităţi, nu că nu se produc şi la ei derapaje amendabile juridic, nu că demagogia e neapărat absentă din discursul lor politic. Dar procentul de incultură, primitivism, aroganţă, căpătuială şi impunitate de pe scena noastră publică mi se pare fără echivalent în lumea  Europei occidentale.

E greu de imaginat că, în adunările parlamentare ale unui stat matur, poate apărea un personaj de tipul Cristiana Anghel, intempestiv plebee, suficientă, agresivă, incapabilă să depăşească modelul comportamental al periferiei ţanţoşe. Nu ştiu vreo ţară care să-şi fi ales, ca reprezentant în Parlamentul European, un ins de croiala insolită a lui Gigi Becali. Dar nu e vorba numai de politicieni. Să luăm notă şi de categoria tot mai amplă a „analiştilor politici” care proliferează în presa noastră. Evident că oricine, indiferent de profilul său profesional, are dreptul să exprime opinii despre mersul lumii, despre democraţie, despre dreptate, despre guvernanţi sau parlamentari.

 Dar nu oricine poate fi consultat ca „expert”, zi de zi, seară de seară, în gazete şi în studiourile de televiziune, ca să ne explice „situaţiunea”, să dea note în dreapta şi-n stînga, să ne arate, atotştiutor, „calea cea bună”. Cînd la un post de televiziune din Germania e invitat, pentru comentarii, un „analist politic” e vorba întotdeauna de cineva cu acreditări de specialitate, cu experienţă, cu limbaj adecvat, fără conotaţia partizanatului ieftin, fără isterie conjuncturală.

 Despre justiţie, despre procedurile şi deciziile ei, se discută, la noi, ca despre fotbal. Unii aplaudă, unii înjură, în funcţie de afiliere politică, interes privat, nevoie de rating. Cînd avem un prim-ministru decent, normal, de bună-credinţă, îl hărţuim din toate direcţiile. Nu ne place. Nouă ne plac şmecherii, băşcălioşii, hoţomanii.

De preşedinţi, n-am prea avut şi nu prea avem noroc. Unul dintre ei se simte eroul providenţial al vremurilor noi: ca el sunt doar cîţiva (de-alde Havel, de-alde Wałesa), cu care, împreună, a zdrobit comunismul. Altul crede că, dacă ar fi fost căpitan pe „Titanic” ar fi evitat catastrofa, altul tace cînd ai vrea să-l auzi vorbind şi vorbeşte cînd ar fi bine să tacă. Lista „particularităţilor” noastre e foarte bogată. Construim grandios pe fond de sărăcie, avem – cum am auzit de curînd – preoţi care vor să devină primari, ţărani care cred că Biblia a fost scrisă de popa din Târgovişte, studenţi la litere care, întrebaţi de proza lui Eminescu, se eschivează spunînd că ei sunt „de la engleză”, alegători care votează pe bază de ulei şi zahăr, săteni înţelepţi care cred că, în Evul Mediu, oamenii aveau 6 picioare („trei pe-o parte, trei pe cealaltă”), mari duhovnici în luptă cu „cip”-urile diavoleşti, puşcăriaşi care scriu la zdup ceea ce savanţii de meserie nu reuşesc să scrie nici la bibliotecă, servicii secrete care îşi fac „academii” şi livrează titluri de doctor, în sfîrşit, cîte şi mai cîte, greu de găsit pe alte meleaguri. Suntem altfel!"