luni, 20 aprilie 2015

Sunt pentru...separarea bisericii față de ura de oameni, nu și de păcat



Sunt pentru separarea bisericii de ură,bigotism,prozelitism,talibanism,favoritism (și toate formele de "ism"),liberalism,umanism,patimă,obsesie,suspiciune. 

Iar dacă e să urâm ceva, să urîm păcatul nostru, să luptăm impotriva firii noastre pamantesti..compusă din toate obiceiurile si atitudinile noastre și să iubim păcătosii,printre care eram și noi odinioară. Cartea noastră de vizită a tuturor era aceasta"morți în greșelile și păcatele noastre,eram fii ai mâniei".


(Efeseni 2:1,3)




E un sfat bun ca atunci cînd vrei să confrunți pe cineva pentru păcatul lui, mai întâi să te intrebi dacă te-ai rugat destul pentru el, daca l-ai adus inaintea lui Dumnezeu prin mijlocire, daca iți dorești cu adevărat transformarea lui, dacă mai întâi ai comunicat cu el blând și smerit ..și abia apoi să recurgi la confruntare. 


Nu de alta ....dar asta a făcut Isus. Până la confruntarea cu păcatul și păcătosul...El a mai facut cîțiva pași. Nu a troznit si dat de pamant cu oamenii pacatosi inainte sa le poata arata caracterul si sfintenia lui Dumnezeu si inainte de a le demonstra inima iubitoare a lui Dumnezeu.


Isus Hristos ..
S-a întrupat pe pămînt 
A trăit printre oameni...
A fost la servici si șlefuia mobilă
S-a incarnat și a fost limitat ca mine și ca tine
A fost prieten cu păcătoșii si le-a transmis vestea Buna a Evangheliei.
A comunicat clar - fara perdea că oamenii au căzut de la Gloria lui Dumnezeu și au încalcat toate legile Tatălui Său.


Deci dacă vrei să semeni în caracter cu Isus, fă ceea ce a făcut Isus. 

Du-te acolo unde sunt oamenii. In cercul tău de influență, cercul tău de prieteni, colegi.
Arată-le nevoia lor spirituală, nevoia de un Dumnezeu sfînt, drept, iubitor și bun. Nu are nici un rost să mergi la oameni și să le dai cu barosul plin de versete biblice în cap,rostind doar poezia "Te papă iadu".
Nu o lua pe scurtături. Nu fă salturi iresponsabile.


Ia-o încet in comunitatea ta, vorba neamțului prudent, pas cu pas.Clădește relații, cunoaște inimi, ascultă suflete,slujește nevoi,zidește caractere, pansează răni si abia apoi spune Evanghelia.



E modul în care a facut-o Isus. 

Ai altă variantă, altă alternativă? 
Inseamna simplu că -Te crezi mai bun decat Isus...

Ah! uitasem tu ești ăla ..care sti să faci evanghelizare doar de la pupitru. Ouf...Isus căuta și iarmarocu,si piata, si tîrgu,si festivalul, si nunta din Cana, se plimba pe uliti, in Temple cu inchinatorii, la sinagoga cu rabinii, prin gradini, la fantani.
Apostolul Pavel era pe la biblioteci,prin porturi, prin Aeropag. Deci și tu poti linistit să te duci în Mall să iti cauti prietenii care stau 4-5 ore la cafeaua aia...răcită!
Fii om! 

Daca nu iți place modelul biblic Isus Christos..
Atunci vei continua să faci pe teroristul aruncând grenade in oameni, emițând doar judecăți și critici..și să vedem la finalul vieții câte vieți ai atins?
te roade și rezultate ai pentru gloria lui Dumnezeu?
Ce impact a avut viața ta?


Tocmai asta îi scotea în sărite pe farisei..faptul că Isus,fiul lui Dumnezeu se comporta normal și se apleca către fiecare individ.El nu era impresionat de multimi, nu cauta baile de oameni.El cauta persoanele, sa stea de vorba cu ele,sa le faca constiente de valoarea sufletului lor,sa ii confrunte cu dragostea Tatalui Sau. Cum facea asta?

Luand masa cu ei, participand la viata lor sociala,nunta,templu,pescuire,loc de munca,piata.


Nu sări de la 1)Trairea Cuvantului direct la 4) Confruntare directă.


Sursa photo (Hughhalter)


Dumnezeu nu iți cere nicăieri în Scriptură să îi diminuezi mesajul, crucea. Nu te indeamna nici sa-i indulcești Scriptura. Insă cel mai greu lucru este să fi un om, un creștin echilibrat spiritual.




Indată călcăm pe extreme, pe pedala ambițiilor noastre și facem lucrarea dupa bunul nostru plac,dar nu după Inima și instructiunile din Cuvîntul Lui.


Isus a hranit 5000 de oameni doar după ce aceștia îl ascultaseră atîtea ore încât Isus S-a temut că aceștia vor leșina de foame în drumul spre casa. Apoi i-a mustrat (confruntat) pe cei care au venit în fugă la El din nou cînd L-au vazut, pentru că așteptau un nou pranz miraculos si gratuit.



E important să oferim oamenilor cuvîntul lui Dumnezeu așa cum este în realitate. Dacă avem o cunoștință care este prea sensibilă la standardele lui Dumnezeu și noua ni se par prea amare legile Lui, noi venim cu siropul, cu lingurița de zahăr dupa noi. Nu e biblic.


Daca omul e prea acrit,constipat,prea ursuz și căpos .,prea amărât de viață,eșecuri si inimă frîntă noi mergem la el cu un discurs amar, aspru, tăios. La ce folos? Oare nu ii ajung acelui om situațiile, circumstanțele potrivnice,boala și necazurile în care se afla? Mai venim și turnăm și noi acid..acid biblic, sau venin.


Observi? Că avem cu toții nevoie de discernământ, de o inimă iubitoare care știe să ofere Cuvîntul lui Dumnezeu cu dragoste și fermitate,însă extremele nu sunt bune niciodată. Să oferi omului doar aspecte pozitive ale Evangheliei ..sau să ii tuni într-una cu fulgere și porunci care il trosnesc pe loc cu pedeapsa lui Dumnezeu.



Degeaba te duci sa îi evanghelizezi pe oameni dacă tu îi vezi doar diavoli, Dumnezeu i-a creat pe oameni dupa chipul și asemănarea Lui. Asta trebuie restaurat in ei.




Inchei cu un citat care ne descrie realitatea tumultoasă în care trăim, în care prea des se demonizează oamenii unii pe alții, uitând că au fost creați de un Dumnezeu sfînt, iubitor și drept.


"Demonizarea celorlalţi este necesară angelizării de sine. Doar că, atunci când ceilalţi sunt percepuţi ca fiind răul... ei devin neliniştitori! Trebuie să îi ţii fără încetare la distanţă, să te separi de ei, să te fereşti de ei. Teama creşte... şi cercul vicios de declanşează. Cu cât ţi-e mai teamă, cu atât încerci să te linişteşti, fiind bun şi de partea binelui, respingându-i pe ceilalţi din partea răului, şi cu atât te temi mai mult de ei... Dihotomia bine/rău se află la rădăcina procesului de violenţă şi, departe de a ne oferi singuranţa pe care o făgăduieşte, ea ne cufundă într-o lume din ce în ce mai nesigură." (I.Filliozat)

Iti doresc sa fi si tu ca si Isus Hristos,fiul lui Dumnezeu.
Sa comunci cu omul, sa il iubesti, apoi sa il confrunti. Cel rau este cel care se opreste doar la ultima parte, el doar confruntă,condamnă.El este Acuzatorul, cel care doar contabilizează pacatele si greselile oamenilor.


Tu cu cine ai vrea sa semeni?

Cu Isus restauratorul sau cu Diavolul contabilizatorul?

I condemn homosexuality because I love homosexuals just like i condemn heroin abuse because I love heroin users. (Matt.P)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică