În Citadela de Antoine de Saint-Exupery se spune că femeia a cărei obraz nu se luminează când primeşte un dar din inimă din partea unui bărbat, oricât de mic, nu merită să primeasă nimic, pentru că acea femeie nu-i va ajunge încărcătura unui tren de vagoane de bijuterii sau orice, pentru a o compara cu valoarea pe care şi-o dă sieşi ! Acelaşi lucru e valabil şi în cazul bărbaţilor ! Dăruiţi celor în nevoie şi celor care merită darurile dvs de suflet, timpul şi energia voastră şi această profeţie a lui Isus o veţi vedea împlinindu-se în inima voastră, vor curge din sufletul vostru râuri de apă vie şi veţi fii cel puţin mulţumiţi (e), dacă nu fericiţi (e) !
Nu degeaba sunt sfătuiţi creştinii să nu-şi caute folosul lor în viaţă, în relaţiile cu cei din jur, cu cei care merită atenţia lor ! Respectând această învăţătură, veţi fi în inima lui Dumnezeu , şi întotdeana când suntem în Dumnezeu, sufletul ne este ridicat de la Pământ şi adus mai aproape de El, Sursa oricărei bucurii şi energii autentice, Dumnezeu !
Aici aveti un citat din Citadela de Antoine de Saint-Exupery :
"Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a accepta.A primi inseamna in primul rand a darui,a te darui pe tine insuti.avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri,ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale.Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
You may leave a message.May God Bless you!