vineri, 1 august 2008

"Dumnezeu striga in durerile noastre" C.S. Lewis




















In viata crestina, Dumnezeu ia necazurile care vin in calea ta si le foloseste pentru a te perfectiona si a te aduce aproape de El. Deci, uitandu-ne la acest verset ( 1 Petru1 : 6) pe masura ce il studiezi mai mult, devine evident ca Petru are cateva lucruri minunate de spus despre necazuri in acest singur verset. De fapt el are cinci lucruri extraordinare de spus despre necazuri.

1 Petru 1 :6-9

6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,

7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,

9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.

1.Primul lucru este ca necazul nu dureaza.

Aceasta este ceva la care am lucrat pentru mai multe mesaje din I Petru, la primirea viziunii cerului. Necazul nu dureaza. Va veni ziua cand se va sfarsi si este important sa ai aceasta perspectiva in viata crestina. Incetezi sa traiesti pentru moment, incepi sa traiesti pentru eternitate. Cand cel mai rau necaz vine, stii ca viata nu va fi mereu astfel iar aceasta te intareste si te incurajeaza. Petru spune: ,,desi acum, pentru putina vreme..." Vezi aceste cuvinte in versetul 6? ,,desi acum, pentru putina vreme...". Pavel a spus-o in alt fel. El a spus: ,,suferinta noastra usoara, care este doar pentru o clipa...". El a numit aceasta viata o ,,clipa"; el a avut o astfel de intelegere a vesniciei. ,,Desi acum, pentru putina vreme, daca trebuie, ati fost intristati prin felurite incercari...". Asa ca, te rog sa intelegi, in mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura. Se vor incheia cu aceasta viata, daca esti crestin. Din nou, vestea trista este ca daca nu esti crestin, urasc s-o spun dar biblia este foarte clara, necazul tau nici macar nu a inceput. Pentru ca daca nu-L cunosti pe Hristos vei ramane intotdeauna fara El si vei descoperi ce necaz este vesnicia in iad. Oricum, biblia ofera alternativa: Isus Hristos. Si aceasta este dragostea lui Dumnezeu in Hristos si pentru totdeauna in cer cu El. Asa ca poti face distinctia acum intre a crede in Hristos si a-L urma.

John Newton care a avut o viata plina de necazuri, obisnuia sa spuna: ,,crestinii nu trebuie sa se planga de drum, odata ce duce la o asa casa cereasca". Isaac Watts care a fost atat de daruit in privinta cuvintelor, scriind imnuri si proza, a spus astfel:

,,exista un taram unde pura-i placerea
unde domnesc sfinti ce nu stiu moartea;
ziua nesfarsita alunga noaptea,
iar placerile izgonesc durerea.
"
(there is a land of pure delight
where saints immortal reign.
Infinite days excludes the night,
and pleasures banish pain.)

Necazurile noastre vor fi spulberate cand vom ajunge in cer, pentru a fi pentru vesnicie impreuna cu Dumnezeu. Necazurile tale nu vor dura in aceasta viata. Fixeaza-ti aceasta in minte pentru totdeauna.

2.In al doilea rand (al doilea lucru care este in acest verset), Petru spune in versetul 6: ,,daca trebuie, sunteti intristati de felurite incercari...". Daca trebuie. Aceasta semnifica faptul ca necazurile servesc unui scop. Necazurile nu vor dura si, chiar acum, necazurile servesc unui scop. Poate te intrebi, ei bine carui scop poate folosi necazul din viata mea? Multor lucruri. Sa ma explic, de exemplu, necazul te smereste si poate nu-ti dai seama de acest lucru. Nu vreau sa va sochez, fiind o ora matinala (data prezentei predici, n. t.), dar multi dintre voi sunt mult mai mandri decat cred ca sunt. Si problema de a fi foarte mandru consta in faptul ca te face sa nu vezi cat de mandru esti in realitate. Natura mandriei este ca ea orbeste. Un lucru important ce tine de necaz este ca el te smereste si a fi smerit este un lucru binecuvantat in viata crestina, pentru ca Dumnezeu este impotriva celor mandri si da har celor smeriti. Aceasta este un lucru.

Un alt lucru pe care necazul il face in a servi unui scop, este ca el te indeparteaza de lucrurile lumesti. Cand ti se intampla un necaz, el te aduce pe genunchi si te indeparteaza de la lumescul de care ai devenit atasat. Te ajuta sa privesti spre cer, iti descopera ceea ce iubesti cu adevarat. Si cand te linistesti in necazurile tale, devii capabil sa-i ajuti pe altii care sunt in necaz. Si iti spun, pe masura ce partasia ta cu Hristos devine mai apropiata, devii mai pregatit si gata sa-L oferi pe Hristos ca solutie vietilor ce nu-I cunosc inca dragostea. Necazul iti ascute abilitatea de a face aceasta. Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de pacatul nostru.

Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter rabdator, o personalitate rabdatoare. Am observat ca in aceasta lume in care traim, in SUA, ca lumea noastra produce oameni cu lipsa de personalitate, la orice nivel, in orice parte. Necazul in viata crestina abordat in mod corect, serveste unui scop. Si acesta este dezvoltarea personalitatii tale. De exemplu, priveste la I Petru 5:10, Petru scrie: ,,dar fie ca Dumnezeul oricarui har..."
Un om vorbeste despre necaz, un om vorbeste despre suferinta, un om care Il intelege pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul harului. El nu este o persoana care se supara in incercarile prin care trece, este un om aflat in dificultate in viata sa, care stie ca acestea au un scop si ca este un Dumnezeu al harului lucrand spre acest scop bun in viata sa, prin acel necaz. Aceasta este viziunea sa despre Dumnezeu, este viziunea sa definitiva despre Dumnezeu. El a trecut de un punct in timp, candva in viata, cand nu-L vedea pe Dumnezeu ca Dumnezeu al harului, cand probabil era unul dintre aceia care se plang, ca multi dintre voi, care atunci cand necazul loveste: ,,o, de ce Doamne, de ce eu? O, credeam ca ma iubesti Doamne. Nu ma iubesti Doamne?" Nu! ,,Fie ca Dumnezeul oricarui har", fie ca Dumnezeu sa-ti impartaseasca aceasta perspectiva asupra Sa, astazi, intr-un mod definitiv.
,,Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat in Hristos Isus la slava Sa vesnica, dupa ce veti suferi putina vreme, va va desavarsi, va va intari, va va da putere si va va face neclintiti."
Acest verset ar putea fi rezumat in a spune ca aceasta este o adevarata personalitate crestina. Formata, desavarsita, intarita, neclintita. Vezi deci ca efectul necazurilor din viata ta crestina este intarirea ta. Cati dintre voi au un catel de companie? Stiti, acele fiinte dragute, pe care le impodobiti cu funde si panglici, felul acela de pudel.
Toti cei pe care i-am intalnit vreodata purtau numele de Kiffy. Cum stau in poala stapanului, pentru nu stiu care motiv, limba le iese putin afara. Si stiu doar sa stea acolo intre panglici. Stiti despre ce vorbesc, nu? Nu stiu de ce acesti catei sunt astfel, dar un catelus de companie pentru ca sta tot timpul in bratele oamenilor si nu prea ies din casa decat arareori, nu sunt prea puternici. Dar daca compari un catel de companie cu un lup din padure, acolo unde lupul trebuie sa alerge repede pentru a-si asigura hrana, unde trebuie sa lupte pentru a supravietui, , lupul este o creatura foarte, foarte puternica. Si necazurile il fac puternic. La fel este si in viata crestina, necazul are un scop. Iar Dumnezeu vrea sa-l foloseasca pentru a te intari.

3.Un al treilea lucru pe care il gasim aici, in versetul 6, este ca necazul aduce durere. Necazurile nu dureaza, se vor sfarsi o data cu aceasta viata.. Necazurile servesc unui scop, si al treilea lucru este ca necazurile aduc suferinta. Priviti la versetul 6, el spune: ,,In aceasta va bucurati mult, chiar daca acum pentru putina vreme, daca trebuie, (atentie) sunteti intristati prin felurite incercari."

Este durere. Indurerare. Aceste incercari si necazuri de care ne lovim in viata produc durere psihica, suferinte mentale grele, neliniste. Si apoi este acel intreg cortegiu al suferintelor fizice. Este real si noi toti intampinam durere in aceasta viata. Dar am ajuns sa inteleg, si sper ca si tu, ca durerea are o asa de mare importanta in a te schimba. Cred ca adesea, durerea ne clarifica lectia cand alte lucruri nu o fac. Daca altceva nu o face, durerea te face sa gandesti, te obliga sa-ti pui intrebari. Durerea are un rol important in a te schimba. Luati durerea fizica, de exemplu boala. Nu vorbesc despre raceala pe care cu totii am avut-o in ultimul timp, aceasta este inerenta vietii si nu-i nimic grav, este o parte a vietii. Vorbesc despre boala grava, cand esti grav bolnav sau ai o suferinta fizica grava. am aflat ca aceasta boala este mesagerul lui Dumnezeu pentru a ne chema sa-L intalnim.
Adesea,
Inclinat sa ratacesc,
Simt Doamne
Ca sunt inclinat sa parasesc viata pe care o iubesc.


Si Dumnezeu stie aceasta despre tine si despre mine. Deseori, boala si suferinta si durerea fizica este un mesager trimis sa ne cheme a-L intalni pe Dumnezeu. Mai mult, am descoperit aceasta in propria mea viata. Imi place sa citesc comentarii biblice, ma auziti citand numele acestor giganti Sequoia (n.t. cei mai mari arbori existenti pe Pamant, numiti si ,,redwood") ai trecutului bisericii crestine. Iubesc comentariile biblice, dar am descoperit ca nu exista nici un comentariu care sa-mi clarifice biblia mai bine decat boala si durerea. Sunt condus catre biblie intr-o stare a mintii si inimii, in durerea mea, pe care altfel nu o am. Si incep sa caut in biblie pentru a-L gasi pe Dumnezeu si a gasi raspunsuri. Asa ca descopar ca nu exista nici un comentariu care sa ne deschida biblia mai mult decat suferinta, parerea de rau si durerea. Durerea isi are locul sau in viata crestina.

Cunoasteti numele lui C.S. Lewis. Il stiti probabil din ,,Cronici ale lui Narnia" si din alte lucruri pe care le-a scris, dar C.S. Lewis a fost un mare ganditor, un mare crestin si el obisnuia sa spuna ca: ,,Dumnezeu ne sopteste in placerile noastre. El ne vorbeste in constiintele noastre. Dar El striga in durerile noastre." Iar apoi el spune: ,,durerea este megafonul Lui pentru a trezi o lume surda". Imi place cum suna, nu pentru ca imi place durerea ci pentru ca imi place acest fel de gandire. Durerea este megafonul lui Dumnezeu pentru a trezi o lume surda, este folosit de Dumnezeu pentru a atrage atentia individului. Si desigur C.S. Lewis cunoscuse durerea. Nu stiu daca sunteti familiari cu povestea lui, dar el si-a trait aproape intreaga viata necasatorit. Si intr-un final a intalnit femeia potrivita si s-au casatorit. Numele ei era Joy (Bucurie). Dar au descoperit curand ca ea avea cancer si intr-un an si jumatate sau doi ani, nici nu cred ca a durat doi ani, ea s-a dus. Deci, iata un om care asteapta intreaga sa viata. A incaruntit, a avut parte de toate ridurile si toata singuratatea care vine odata cu burlacia. In sfarsit femeia potrivita care sa-i fie smulsa in cateva luni. El a avut partea sa de durere, dar din durere s-a nascut o asa de mare parte din relatia sa cu Dumnezeu.

4.Si acum sa va spun un alt gand. Necazul vine in multe feluri. Multe feluri. In I Petru 1:6, este spus: ,,In aceasta va bucurati mult, chiar daca acum pentru putina vreme, daca trebuie, sunteti intristati (atentie) prin felurite incercari". Felurite incercari.

5.Si acum da-mi voi sa te conduc la ultima idee. Necazul nu ne poate rapi bucuria, daca nu-i dam voie. Dumnezeu a stabilit sa ne dea o bucurie pe care necazul sa nu ne-o poata lua. I Petru 1:6 spune: ,,In aceasta va bucurati mult, chiar daca acum pentru putina vreme, daca trebuie, sunteti intristati prin felurite incercari". Noul Standard American traduce in acest fel: ,,In aceasta va bucurati mult, chiar daca...". Chiar daca vei trece prin toate aceste dificultati. Aceasta inseamna ca aceste dificultati nu ne pot ucide bucuria, te bucuri mult oricum. Si aceasta este ceea ce a spus Isus in Ioan 7:38: ,,Cel ce crede in Mine cum spune scriptura, din inima lui vor curge rauri de apa vie." El spune: ,,Cel ce crede in Mine", ce crezi tu astazi despre Isus Hristos? Crezi ca El este un Dumnezeu al harului? Crezi ca El este credincios? Crezi ca El este atotstiutor si atotiubitor astfel incat tot ce a permis sa vina in calea ta va fi folosit de El? ,,Cel ce crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie", vorbind de acea bucurie care se afla acolo pentru crestin. In ciuda necazului, in ciuda incercarilor, bucuria va izvori. Cineva a spus atat de bine ca:

,,pasii cu care urcam la locul bucuriei sunt in mod obisnuit udati de lacrimi. Si in cenusa durerii noastre se afla scanteile bucuriei gata sa se aprinda la suflarea Duhului Sfant."
Acest este felul in care lucreaza.

Vreau sa inchei cu un pasaj din viata Dr. Reuben A. Torrey care a fost unul dintre marii invatatori ai bibliei din generatia trecuta. El si sotia sa, doamna Torrey, au trecut printr-o perioada grea de durere sufleteasca atunci cand fiica lor de 12 ani a murit accidental. Funeraliile s-au desfasurat intr-o zi mohorata, ploioasa. Stateau pe marginea mormantului si priveau cum trupul fetitei era ingropat. Cand s-au intors, printre lacrimi doamna Torrey a spus: ,,

Sunt atat de bucuroasa ca Elizabeth este cu Domnul si nu in acea cutie.
Dar chiar stiind ca acest lucru era adevarat, va puteti imagina ca inimile lor erau zdrobite. Dr. Torrey a spus ca a doua zi cand mergea pe strada, totul s-a prabusit in interiorul sau. Se gandea la singuratatea anilor ce urmau sa vina fara prezenta ei, la inima franta de casa goala si la toate celelalte implicatii ale mortii fetitei. Era atat de impovarat de toate acestea incat, in cele din urma, a strigat spre Dumnezeu spunand: ,,O Doamne, ajuta-ma, linisteste-ma." Iar apoi isi aminteste ce a urmat: ,,si chiar atunci acest izvor, Duhul Sfant pe care il aveam in inima, a izbucnit cu asa de mare putere cum nu cred ca am experimentat inainte si a fost (retineti) cel mai fericit moment pe care l-am cunoscut in viata mea, cand Dumnezeu mi-a umplut inima cu liniste si bucurie prin Duhul Sfant". A continuat spunand: ,,O ce minunata este bucuria Duhului Sfant! Este un lucru de nedescris in cuvinte, maret, sa-ti gasesti bucuria nu in lucruri legate de tine, nici in cei mai dragi si iubiti, ci sa ai in tine un izvor curgand, curgand, curgand, curgand totdeauna 365 de zile in fiecare an, curgand in toate imprejurarile spre viata vesnica."

Acesta este Dumnezeul caruia ii slujesc. Acesta este Dumnezeul caruia ii slujesti, daca esti astazi un crestin. Daca astazi nu esti un crestin ai nevoie sa te intorci la El, pentru ca El are raspunsurile pentru viata ta, El are taria si bucuria de care ai nevoie. Bucuria Domnului este taria mea. Si aceasta este bucuria pe care necazul nu mi-o poate lua, este bucuria mea. Este darul meu de la Dumnezeu, Duhul Sfant. Dumnezeu foloseste necazul care vine in calea mea. El este de asemenea si inauntrul meu, manifestand bucuria de care am nevoie pentru a fi taria mea. Si iti spun, ca si Rueben A. Torrey am aflat ca este adevarata si in viata mea, in cele mai dureroase momente ale vietii mele am strigat catre Dumnezeu si am spus: ,,Doamne Isuse, Tu ai spus ca nu ma vei lasa fara mangaiere. Arata-mi mangaierea Ta si da-mi bucuria care sa fie taria mea acum." Dar niciodata nu m-a lasat, si este genul de lucru care cand se intampla, nu-l poti nici macar explica. Iar prietenii si cei dragi spun: ,,ar trebui sa pocnesti si sa te faci bucati." Acesta este momentul sa-i privesti drept in ochi si sa le spui: ,,Sa stii ca daca nu l-as fi cunoscut pe Hristos as fi cedat si m-as fi facut bucati." Dar El este asa de credincios cuvantului Sau. Si eu cunosc bucurie si aflu mangaiere si aflu pace acum, in ciuda marii dureri care mi s-a intamplat. Acesta este unul dintre motivele pentru care Il iubesc atat de mult, pentru ca El este atat de bun cu mine. Vezi, toate fiintele omenesti trec prin necazuri,

dar necazul pentru crestini este asa de diferit, pentru ca Isus il face sa fie asa de diferit.

2 comentarii:

  1. Mulţumesc Domnului că a lăsat un slujitor ca tine, să-mi mai clarifice puţin cum e cu necazurile în viaţa aceasta.

    Ştiam multe despre asta, dar niciodată nu poţi şti suficient, nu?

    Fii binecuvântat, şi îţi doresc să continui să scrii, oricât de greu ar fi... de restul se ocupă Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Slava Lui .. Ce Sunt eu si Cine sunt eu ca Stapanul Lumii sa fie interesat si de mine?
    E Doar harul Lui ca traieste in mine si eu in El. trebuie insa toata viata sa avem aceasta constanta, de a fi gasiti de EL " in Duhul" si nu " in fire" , intristand, suparand sau facand Duhul sa plece de la noi. Mai exista apoi si lepadare de credinta. Astfel parerea mea se pierde mantuitul - insa mantuirea cea oferita de Dumnezeu ea nu se pierde niciodata. Lui Dumnezeu nu ii pare rau de darurile facute oamenilor ..iar Dansul chiar are caracter" Ceea ce incepe El duce la bun sfarsit ".

    Da e bine sa avem si o intelegere limitata a lucrurilor - ca sa depindem tot mai mult de Domnul. Vai de crestinul autosuficient- automultumitor de sine care are raspuns si parere la orice problema in viata.

    Doar Cuvantul ne da Libertate.
    Dumnezeu prin Cuvant ne da lumina si Duh de " Intelepciune si Duh de descoperire" Efeseni 1:17."17. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui".

    Multumesc de incurajare.
    Am sa scriu.

    Provocarea mea este Hai sa traim.
    Apoi vom avea ce scrie.

    Totul spre Gloria Lui.!

    RăspundețiȘtergere

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică