luni, 12 mai 2008

Presiunea prietenilor - de Charles R. Swindoll










A fost odata un paianjen care si-a tesut panza frumoasa intr-o casa veche. Paianjezul o tinea foarte curata pentru ca voia ca toate mustele sa vina si sa se aseze pe ea. De-ndata ce primea cate-un “client”, il “ascundea” repede pentru ca celelalte muste sa gaseasca mereu panza goala si sa nu banuiasca nimic.

Intr-o buna zi, o musca “mai inteligenta”, trecu in zbor pe deasupra panzei. Paianjenul a imbiat-o: “Vino si ia loc”, dar musca desteapta i-a raspuns: “Nu, multumesc frumos, domnule, dar nu vad nici o alta musca in curtea dumneavoastra. Mi-e frica sa vin singura.”

Si musca zbura in alta parte. Tocmai vazuse pe podeaua de jos o multime de muste care dansau inprejurul unei hartii de culoare maronie. O petrecere! “Inteligenta” zbura glont intr-acolo fara nici o frica. Cand era pe drum, un bondar venind de-acolo bombani bombastic: “Nu veni aici, proasto! Fereste-te sa stai pe hartia maronie. E o cursa, nu vezi?”

Ce bondar nesuferit! Auzi, ce tampenie! Nu se putea sa fie ceva periculos atata vreme ce toate mustele alea erau deja acolo …

“Taci din gura! Nu vezi suratele mele cum danseaza!”, zise musca noastra inteligenta si se aseza pe bucata de hartie frumos colorata.

Stiti ce s-a intamplat mai departe. Musca noastra a fost prinsa de lipiciul cleios si otravitor. A “dansat” o vreme, dupa care a … murit.

Morala: Unii dintre noi stim sa ne ferim cand suntem singuri, dar ne lasam prada anturajului si suntem atrasi de multime spre locuri care ne otravesc sufletul.

Ce i-ar folosi unei muste (sau unui om) sa scape de plasa de paianjen, daca se arunca nebuneste spre locurile la moda, care au … lipici?

Prin curtoazia lui Daniel Branzei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?