joi, 6 martie 2008

Pavel in Mall-ul de azi


Faptele Apostolilor

Capitolul 17
1. Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor.
2. Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
3. dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
4. Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
5. Dar Iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată, şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason, şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
6. Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
7. şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.”
8. Prin aceste vorbe, Iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
9. care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog.
10. Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Când au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.
11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
12. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
13. Dar Iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.
14. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea.
15. Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
16. Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
17. În sinagogă stătea deci de vorbă cu Iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.
18. Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.”
19. Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag, şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu?
20. Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta.”
21. Căci toţi Atenienii şi străinii, care stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului, şi a zis: „Bărbaţi Atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
23. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: ,Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.
24. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.
25. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.
26. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
27. ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
28. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,Suntem din neamul lui…’
29. Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
30. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31. pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”
32. Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.”
33. Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.
34. Totuşi unii au trecut de partea lui, şi au crezut; între aceştia era Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris, şi alţii împreună cu ei. Pavel la Corint.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică