John Bevere - fi sfant

Te chem pe nume....

Revelion -2003 Alege Viata

Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!” Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43,1)

Am observat ca multor oameni le este greu sa se adreseze pe nume celor din jur. E de preferat un bă, mă, fă, decat numele persoanei respective. (inteleg cand este vorba de gluma dar aici vorbesc despre un obicei, un stil de viata) Nu stiu cum esti tu, dar mie imi place sa mi se spuna pe nume, sunt sigura ca Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un nume tocmai pentru ca a pus si o bucurie in spatele acestui lucru si anume un sentiment placut atunci cand ti se spune pe nume mai ales de catre persoanele dragi, dar nu numai.

Stiu ca nu suntem educati in privinta aceasta majoritatea dintre noi, poate nici nu ne-am gandit la acest aspect, dar daca vei incepe sa te autoeduci si sa vorbesti cu cei din jurul tau spunandu-le pe nume, daca vei exersa acest obicei, o sa produci bucurie in inima celui caruia te adresezi, chiar daca nu o sa iti marturiseasca si te vei bucura si tu.

Dumnezeu vorbeste pe nume preaiubitilor Lui, nu ceva de genul : Mă, asculta la Mine, eu Te iubesc ! Bă, esti pretuit in ochii Mei ! Fă, ti-am pregatit cerul ! Dumnezeu nu este ingrijorat ca ar putea fi exagerat cu prea multa dragoste, cu prea multa tandrete, cu prea multa atentie, totul este din abundenta dinspre El inspre noi. Noi suntem cei care avem nu stiu cate impresii si credem ca raceala este mult mai ‘cool’, apoi mai suferim si de mandrie care este un impediment prostesc as putea spune, in calea exprimarii afectiunii. Imagineaza-ti cerul… Vrem sa ajungi acolo, nu? Daca chiar vrem sa ajungem acolo, ar trebui sa exersam comportamentul ceresc inca de pe pamant sa nu facem vreun shoc cand ajungem in cer.

Acolo Dumnezeu si ceilalti cetateni ai cerului o sa iti vorbeasca pe nume, nu vei fi intampinat cu : Bă, bine ai venit in rai ! ci iti vei auzi numele: Ion, Vasile, Maria bine ati venit in cer.

Observ pe zi ce trece ca Dumnezeu ne-a creat in asa fel incat bucuriile cele mai mari sa le putem dobandi prin lucruri simple, marunte, dar pe care nu suntem invatati sa le facem. Nu este nevoie de Mercedes sau de vila cu 2 etaje, nu este nevoie de haine de firma sau ca fiecare dintre noi sa avem o cariera de succes ca sa experimentam bucuria, este suficient un zambet, o imbratisare, un cuvant spus cu dragoste, sa iti auzi numele atunci cand ti se vorbeste si alte maruntisuri de genul acesta. Noi ne-am lasat pacaliti de diavol si am cazut de acord cu el ca bucurii veritabile nu poti avea decat avand nu stiu ce lucruri grozave, dar Dumnezeu ne-a creat sa functionam simplu, fara complicatii, cu lucruri marunte, care ne sunt la indemana, dar de simple ce sunt nu stim sau nu vrem sa le punem in aplicare. Ne refuzam bucuriile ceresti pentru ca le consideram prea banale, dar ele constituie farmecul vietii.

Oare ce avem ? Hmmm, observi ce ciudati am ajuns noi oamenii, ce perceptie avem despre viata, cat de mult ne-am indepartat de scopul lui Dumnezeu pentru noi, si suntem nefericiti, incurcati in tot felul de lupte, aiurea, cand putem trai simplu ……SIMPLU…..

Sursa: roseinthedesert

Dumnezeu striga in frustrarile noastre- Paul Washer

Dumnezeu Creatorul striga catre fiintele Lui..
Esti cazut, cazut, cazut si zdrobit de pacat.
Intoarce-te la El si vei fi salvat.

legalism vs slujire

Religia iti spune ...fa ceva.
Isus spune..accepta ce am facut.
Paul Washer

Biserica oamenilor inofensivi

Stiti cum arata ? Orice le-ai spune ei tac si aproba si nu ma refer aici la timiditate ci la nepasare fata de tot si toate. Chiar diavolul de le-ar vorbi ei raman inofensivi si nu schiteaza nici un gest de nervozitate, de revolta. Oamenii acestia sunt denumiti in poporul lui Dumnezeu « smeriti »

Doar ca de la smerenie la lasitate, duplicitate, nepasare este un drum foarte lung.

Acestia iti vor spune ca ei Il urmeaza pe Isus, ca au luat exemplul de la El, doar ca Isus nu a fost un Isus inofensiv, dragostea Lui a fost si este una ofensiva, mania Lui fata de diavol nu este una inofensiva. Nu in biserica crestina este locul oamenilor inofensivi, ci eventual in bisericile New Age unde totul este bine si frumos, pace, liniste, nu conteaza nimic ci doar pacea aceea nociva care ii face pe oameni sa se inchine diavolului la urma urmei, sunt inofensivi, muzica linistita, NO WAR.

Isus pe care Il cunosc eu din Biblie nu de la oameni ci din camera unde petrec timp cu El, ma instiga la a calca in picioare puterea intunerecului, la a fi un razboinic, la a lucra la daramarea intariturilor diavolului, la a spune adevarul, la a fi un om ofensiv atat in dragoste cat si in lupta impotriva domniilor si stapanirilor.

Acesta nu este un timp pentru crestinii inofensivi, acesta este un timp pentru cei care isi iau armatura si care renunta la sezlongul lor din biserica si sar la bataie, pentru a-si apara fratii de atacurile vrajmasului, care sar la bataie in rugaciune, acesta este timpul oamenilor care invata sa umble in autoritatea lui Hristos, acesta este un timp al celor care stiu sa se sacrifice, caci dragostea inseamna sacrificiu, slujirea iti va cere sacrificiu. Un om inofensiv nu va risca eventuale tensiuni implicandu-se, va face totul cu rezerve, sa fie sigur ca nu intra pe teritorii unde trebuie folosita sabia Duhului. El nu vrea sange, el vrea porumbei, panselute, sa se bata altii, el este urmasul lui Hristos cel pasnic, el merge la biserica, uneori predica, uneori canta si indiferent cum arata cei din jur, daca au sau nu nevoie de sprijinul lui, de slujirea lui, pe el il preocupa doar linistea proprie pentru care nu va sacrifica nimic.

Biserica oamenilor inofensivi……….este o adevarata cultura in directia aceasta, nu ne bagam, nu e treaba noastra, PEACE, porumbei albi, flori, cer albastru pe dinafara iar pe dinlauntru nepasare, ignoranta, lasitate, durere in cot ca sa nu vorbesc si mai direct de atat.

Inca o invatatura aparent biblica dar care nu are nimic de a face cu Biblia.

Biserica oamenilor inofensivi este locul in care demonii se simt la ei acasa, acolo chiar si lucrarea diavolului este pusa pe seama lui Dumnezeu, sucim Biblia ca sa se potriveasca cu situatiile in care traim si zicem : n-avem ce face, asta a fost voia lui Dumnezeu.(Cat de adevarat ).
Si nu conteaza ca a fost lucrarea diavolului pe care trebuia sa o desfintam in numele lui Isus, nu, nu conteaza ca trebuia sa spunem adevarul si sa ne spalam pe maini daca cei din jur nu ne baga in seama, preferam duplicitatea, si capra si varza. Pe langa Biserica « durerii in cot » , acum imi dau seama ca exista si Biserica « caprei si verzei », biserica oamenilor inofensivi. Se pare ca nu se poate face prea mult pentru a schimba acest tip de biserici, ele au fost, sunt si vor fi cat vom trai.

Prin curtoazia: roseinthedesert

Un articol matur si cu o intentie clara si limpede.
Suntem departe de Singurul Dumnezeu Adevarat si de Caracterul Minunat, Bland si Ferm, Iubitor si Iertator al Mirelui si Preaiubitului nostru Iubit - Domnul Isus Christos, care este si Suveranul si are Suprematia Inimilor noastre ...in aceasta lume....trecatoare.

Ghita amintea...inca doua exemple....

- Moise spărgând tablele Legii
- “Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.” (Numeri 12:3)

- Isus cu copilaşii în braţe
- Isus răsturnând mesele negustorilor din Templu.

Conduşi de Duhul Sfânt vom reacţiona conform situaţiei. Ofensiv sau nu.
Dar această “mânie” nu are ca izvor ura, ci tocmai iubirea pentru sufletele în pericol.

Eu am sa amintesc un altul cu Domnul Isus..Marcu 7:27“Isus i-a zis: ” Lasa sa se sature mai intai copiii, caci nu este bine sa iei painea copiilor, si s-o arunci la catei”..

Vai Isus..ce insensibil esti la nevoile altora…

( ar spune cei inofensivi de azi) ..
dar care nu vad ca duritatea lui ISus este pentru a da viata.
El este dur pentru a fiinta viata Lui in noi.
El zdrobeste pentru a vindeca.
El darama pentru a reconstrui cu blandetea si dragostea Sa.
Dar este ferm si iertator.
El rastoarna...pentru a te atinge cu tandrete.

Toate oximoroanele se intalnesc in Isus.
Pentru ca EL este Complex. Este Plenar. Este Totul.

ce este mai dureros azi..este cum aminteste si Rose…Fie nu ii cunoastem deloc caracterul..fie ..avem doar imagini, imitatii despre Isus…care nu sunt deloc conforme cu Realitatea lui..( ci vin doar din personalitatea, egoismul, dorintele sau gandirea noastra influentata de interesele oamenilor)…

Incheiere…

ISus are TOT din viata noastra sau…nu are NIMIC din noi.

NU exista jumatati de masura, fragmente, portiuni…
Ori Totul pentru El ….ori nimic…
Si nu prin declaratii - ci prin traire autentica.

Doamne fa-ma un "Isus" al vremii noastre!
Sa fiu supus si consacrat Voii Tale

Si crestinii sunt ipocriti, deasemenea, tu stii...

Poza asta mi-a placut mult. Intr-una din predicile robului Sau Vladimir Pustan , spunea
"Cand din gura iti iese o cioara, sau un porumbel". Ai grija caci prin vorbirea ta ..poti lansa grenade...intr-o discutie, intr-o casa, intr-o familie...tu vei pleca ..dar efectele si consecintele ( vor exploda) ramane. Vor aduce rana, zdrobire, vei darama, distruge, produce amaraciune prin vorbirea ta, sau poti sa o lasi sa o foloseasca Dumnezeu gura si inima ta prin Puterea Duhului Sau, sa zidesti, incurajezi si mangai, sa ridici, sa vindeci, sa alini si sa edifici pe altii.

Interesanta si aceasta poza....putem ....avea vorbe mari ,unul fata de altul , cuvinte "alese "si totusi in interiorul nostru sarpele vicleniei sa isi faca tot mai mult acces catre inima noastra, pentru pierzarea si distrugerea noastra vesnica.

Va invit cu mare drag ..sa ne verificam nivelul de ipocrizie.
Daca mai este ..dati-l la moarte de cruce. ISus a murit pentru orice fel de pacat.
Sa il cunoastem tot mai mult pe ISus Domnul Adevarului si sa experimentam si manifestam unii fata de altii, libertatea si adevarata slobozenie
Ca sa fii un ucenic real al lui Christos vei constientiza zilnic ca trebui sa fii provocat, in situatii de criza, critice sau dificile, (examene, conflicte, stress, lupta) sa arati adevaratul tau "suflet" , "duhul de care esti insufletit", caracter si adevarata ta personalitate. Atunci va iesi la iveala ..adevaratul sine. Ceea ce dormiteaza in tine insuti. Atunci vor vedea toti inima si gandirea ta. Cand esti pus in teascul si valtoarea deciziilor, de a nu fi cumparat, a copia sau a face compromisuri directe cu Satan.

Mi-a placut extrem de mult ..si incheierea ...acestui articol :
(the opposite of hypocrisy) is to maintain personal authenticity.

....

Ouch! I know that stings a bit! But before you start thinking that I've turned on my own and loaded my bow with the arrow of cynicism out of my quiver of bitterness that hangs on my back, read on.

I am a hypocrite at times. You are a hypocrite at times. It's not that we intend to be this way. In fact most people, regardless of their faith, try to live their life with the utmost of integrity. But what is interesting about Christians (not all) and the church (not every) is that there really is this underlying knowledge of a truth that nobody wants to talk about. We are all hypocrites.

So what is a hypocrite? It's a person who pretends to have virtues, moral or religious beliefs, principles, etc, that he/she does not actually possess. One whose private life, opinions, or statements contradicts his/her public statements.

So why do most Christians deny their hypocrisy when others (both non-Christians and Christians) can see it so clearly? I think it is has a lot to do with a lie. A lie that the church has perpetuated for centuries. It's the lie that you have to have all your shit together. Look, act and smell perfect. It's a distortion of a Christian's goal "to be like Jesus." So a strong sense of denial of our own sin that is bubbling beneath the surface is formed.

I believe this happens because we have not truly learned to die to ourselves.

We have no clue what it means to "be like Jesus." So we act with a predisposed notion that in order to "be a Christian" I need to behave a certain way. We stop being real with ourselves and with others.

Think about it. When a Christian sees the first hint of another Christian "judging" us we pull out the old trusty Matthew 7:1-4 verse and justify our passiveness to the issue and set up a road block that will not allow our fellow believer to call us on our B.S. (sin). Meanwhile Satan is slowly derailing us from the mission of Jesus. Why do succumb to this un-biblical approach and stop short of calling out each others B.S.? Because the haunting truth is we all know we have that log in our eye so we don't feel "comfortable" calling someone out on their little old speck of dust. In fact, as a result of my thoughts on this very blog I have had this passage quoted to me.

Here is what is fascinating about the quiver and the Matthew 7 arrow that we all carry....the next verse! If you read the very next verse it says this:

"You hypocrite, first take the log out of your own eye, and then you will see clearly to take the speck out of your brother's eye."

Sadly this part of the arrow is conveniently trimmed off when it is pulled from the quiver and loaded into the bow and shot in a defensive mode. However, this was clear instruction from Jesus on how to appropriately judge someone who is a "brother (or sister)." Obviously this is not our biological family he is speaking of, but the new family that is found in the community of the followers of The Way of Christ.

Is their more to this than personal responsibility though? Is there a global responsibility of how the shared-organism of Jesus ought to behave and consciously be aware of hypocrisy? Naturally your consciousness to the Holy Spirit tells you, "Yes, of course." But can we live consciously incompetent (I am aware of what I don't know) lives as individuals and participate in an unconsciously incompetent (I am not aware of what I don't know) practice of Jesus' commission? In other words can we live in isolation with our sin and truly be a community of believers who are being Jesus to others?

Jesus showed disdain toward religious hypocrisy by ransacking the market that was set up in the temple, and on several occasions calling the religious leaders (pastors) hypocrites for the way they operated "the church" and their lives at that time. What is interesting is the reaction of those that Jesus chastised. They were

stunned, shocked, perplexed and down right indignant

that he would dare say such things, after all I'm sure they were all being consciously aware of "how they were living their own lives" in light of worshiping God. Does this sound familiar? But their reaction is predictable of anyone who knows that they are living in a perpetuated lie of denying their sin. They have to act shocked. They have to act sunned. They have to act perplexed. The only alternative is acceptance.

Only a humble person, that is dead to themselves and alive in Christ Jesus, would be accepting and become consciously competent (I am aware of what I know) of their hypocrisy. If one can get to this point then their is hope that they can become a true disciple of Christ and their life, their sin, their desire, their hypocrisy disolves into the life of Jesus to they point that they become unconsciously competent (I am not aware of what I know) of who they are. In other words a Christian that acts out of true instinct of who Jesus is and how his spirit manifests in his/her life.

Maybe this isn't a fair comparison since Jesus was ultimately rejected by "the church" and put to death for such heretical teaching. Maybe it's not fair because ultimately his own people rejected him as the King, as the Redeemer, as God and ultimately rejected his mission. Or maybe it IS fair because that is the point. Jesus came to point people back to God, through himself, and not through the religious system that had been established and had become a stumbling block for those in pursuit of God.

So let's be honest, admit our hypocrisy, remove the log and get to helping those in our tribe with the specks (and logs) in their lives so we can get back to the mission that Jesus gave us. After all the mission did come first did it not!?!?

So..the challenge to maintain personal authenticity (the opposite of hypocrisy) is, I find, the greatest challenge to living out my relationship with Christ .

Te laud caci ai iubit sufletul meu

Iubirea de la Pavel la Marcel

O versiune recitata de Marcel Iures a capitolului 13 din Epistola catre Corinteni:

“De-as vorbi toate limbile oamenilor si pe acelea ale ingerilor, fara iubire nu sunt decat un clopot dogit sau niste talgere tipatoare. De-as avea darul profetiei si as cunoaste toate tainele si tot ceea ce este stiut, de-as avea toata credinta nemasurata ce misca muntii din loc, fara iubire nu sunt nimic. De mi-as imparti toate bunurile ca sa aiba ce manca saracii, de mi-as da ca o ofranda trupul ca sa fie ars pe rug,

fara iubire faptele mele nu slujesc la nimic.

Iubirea e rabdatoare, iubirea e plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, iubirea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine. Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice.

Iubirea nu dispare niciodata. Profetiile vor avea un sfarsit, darul limbilor va inceta. Stiinta va fi depasita. Caci cunoastem nedesavarsit si facem profetii nedesavarsite. Dar atunci cand desavarsitul va fi infaptuit, tot ceea ce este nedesavarsit va fi inlaturat.

Cand eram copil vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil. Cand am ajuns in puterea varstei am lepadat purtarea copilareasca. Acum vedem ca intr-o oglinda niste contururi sterse, atunci vom vedea lucruile din fata. Acum cunosc nedesavarsit, atunci voi cunoaste desavarsit cum am fost si eu cunoscut.

Asadar aceste trei lucruri raman: credinta, speranta si iubirea. Dar cel mai mare dintre tustrele este iubirea.“

Prieten cu Dumnezeu

„Găsesc multe paralele între cunoaşterea unei persoane şi cunoaşterea lui Dumnezeu.
Pentru început trebuie să-i învăţ numele. Ceva din personalitatea lui mă atrage şi încep să petrec mai mult timp cu noul meu prieten, căutând să aflu ce pasiuni comune avem. Îi fac mici atenţii şi îmi sacrific timpul căutând acele lucruri care îi produc plăcere, pe care, în mod normal, nu le-aş face. Împart cu el bucuriile şi necazurile, râdem şi plângem împreună. Îi dezvălui secretele mele cele mai ascunse. Îmi asumi riscuri în relaţie. Îmi asum obligaţii. Ne certăm, apoi ne împăcăm. Toate aceste etape se aplică şi în cazul unei relaţii cu Dumnezeu”.
(Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut)

Ai putea afirma despre tine ca ai acest gen de relatie cu EL?

Un prieten in nenorocire ajunge frate

Sunt deplin incredintat ca sunt in Bratul Domnului, ca EL imi ofera mantuirea, marturia, experienta si maturitatea pe cale...insa astazi in oras..am fost devastat si pur si simplu inghitit de Diavol.

"Cine esti tu, mai sa-i inveti pe altii"?

"Tu nu te uiti la tine"?
"Cum sa se foloseasca Dumnezeu de tine"?

Nu imi este rusine de nimic, ce ar putea folosi Satan impotriva mea parandu-ma Tatalui meu, insa am fost ravasit, cum incearca tot mai mult sa ma intimideze, de fapt sa ma distruga pe veci. Asta este tinta lui.

Realizez ca nu eu, ci Harul ce il port cu mine reprezinta o mare amenintare pentru domnia lui satan.
Eu nu am nimic, Christos are totul si ma are si pe mine.

Nu pledez in postura de victima.
Vreau sa ies biruitor....
Dar nu mai stiu cum.

Ca bine zice Domnul in Proverbe 17:17
Prietenul adevarat iubeste oricand, si in nenorocire ajunge ca un frate.

ma ajutati?