Trăind cum a trăit ISUS

Capitolul 1

SCOPUL LUI DUMNEZEU PENTRU OM

Dumnezeu nu a creat omul pentru că a avut nevoie de un slujitor. El avea deja milioane de îngeri care să-L slujească. El l-a creat pe om pentru că a vrut pe cineva în care să se manifeste caracterul şi natura Sa.
Dacă uităm acest adevăr alunecăm cu uşurinţă înspre ideea că slujirea lui Dumnezeu este scopul primordial al salvării noastre în Cristos. Această greşeală au făcut-o mulţi credincioşi.
Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Genesa 1:26).
Când Adam a păcătuit, Dumnezeu, în omniscienţa Sa, a pregătit dinainte calea pentru ridicarea omului din groapa păcatului în care căzuse.

Întruparea lui Cristos şi moartea Sa pe cruce erau deja în planul lui Dumnezeu, înainte ca Adam să fi fost creat.

Intenţia lui Dumnezeu în răscumpărarea pe care ne-a asigurat-o în Cristos este ca noi să putem fi readuşi în postura în care putem împlini scopul originar al lui Dumnezeu pentru om, şi anume de a manifesta natura Lui.
Salvarea noastră e prin credinţa în Cristos dar credinţa se poate baza numai pe o descoperire divină a Persoanei lui Cristos. Numai o astfel de credinţă va permite Duhului Sfânt să ne transforme în asemănare cu Cristos.
O cunoaştere intelectuală sau parţială a lui Cristos, care nu ţine seama de revelaţia divină, ne poate lăsa la fel de orbi cum erau învăţătorii Bibliei din vremea lui Isus. Modul în care au înţeles ei Scriptura i-a călăuzit spre aşteptarea unui alt Cristos, cu trăsături caracteristice diferite faţă de Isus din Nazaret.
Isus cel găsit în paginile Bibliei este Unul care: „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:6-7).
Trebuie să insistăm asupra acestui adevăr până când suntem siguri că l-am înţeles bine. Când a venit Isus în natura noastră umană, ca Persoană, a fost tot Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate înceta să fie Dumnezeu. Cea mai clară dovadă a dumnezeirii lui Isus este văzută în faptul că a primit închinarea. În Evanghelii ni se relatează de şapte ori faptul că El a acceptat închinarea pe care I-au oferit-o oamenii (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu admit ca cineva să li se închine (Fapte 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9), dar Isus a acceptat închinarea pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Atunci care sunt lucrurile de care S-a dezbrăcat pe Sine însuşi? De privilegiile Lui ca Dumnezeu.
Gândiţi-vă la două exemple. Noi ştim că "Dumnezeu nu poate fi ispitit" (Iacov 1:13). Totuşi Scriptura afirmă că Isus a fost ispitit (Matei 4:1-11).
Ştim şi faptul că Dumnezeu este omniscient (cunoscând toate lucrurile), totuşi Scriptura spune că Isus a trebuit să se apropie de un smochin pentru a constata dacă acesta are vreun rod (Marcu 11:13). Odată Isus a spus că nu ştia nici data celei de-a doua Lui veniri pe Pământ (Marcu 13:32), deci, este limpede faptul că atunci când Isus umbla pe acest Pământ, în natura noastră umană, se dezbrăcase pe Sine însuşi de privilegiile dumnezeirii.
“Cuvântul era Dumnezeu … şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:1,14).
Ambele adevăruri privind Persoana lui Cristos, atât dumnezeirea Lui, cât şi umanitatea Lui, trebuie crezute în egală măsură, dacă vrem să ne ferim de erezie.
Niciun adevăr din Scriptură nu poate fi ignorat fără a suferi pierdere spirituală, şi, deci, dacă nu se acordă o importanţă egală dumnezeirii şi umanităţii lui Cristos, atunci în înţelegerea noastră şi în slujirea noastră vom ajunge să credem într-un Cristos incomplet, adică într-un "alt Isus", decât Acela care este revelat în Scriptură. Aceasta va cauza o pierdere pe măsura acestui fapt în viaţa noastră creştină şi în slujirea noastră.Noi suntem chemaţi nu numai să ne închinăm lui Cristos ca Dumnezeu, dar şi să-L urmăm ca Om.
Isus nu doar ne-a răscumpărat prin moartea Lui, dar ne-a şi arătat, prin viaţa Sa trăită pe Pământ, cum doreşte Dumnezeu să trăiască omul.
El nu este numai Salvatorul nostru, ci şi “Înaintemergător” al nostru (Evrei 6:20).

El ne-a oferit un exemplu: cum să trăim în ascultare deplină de Dumnezeu, în orice vreme şi-n orice situaţie.

Iertarea păcatelor, plinătatea Duhului şi toate resursele harului pregătite de Dumnezeu, au, toate, menirea de a ne conduce la

unicul scop final – să putem fi potriviţi chipului Fiului Său.

De fapt, fiecare învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeleasă în perspectiva ei corectă numai fiind privită în lumina scopului veşnic al lui Dumnezeu pentru om, şi anume acela ca omul să fie făcut ca Isus.
Principala lucrare a Duhului Sfânt priveşte două planuri, şi este descrisă astfel:

„Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi, în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Duhul Sfânt caută tot timpul să ne arate slava Domnului Isus în Scripturi (oglinda), iar după aceea caută să ne transforme în acea asemănare.
Dumnezeu Tatăl, în suveranitatea Lui, pregăteşte, de asemenea, toate împrejurările vieţii noastre pentru aceeaşi finalitate.

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu ... căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:28,29).

Fiecare din evenimentele şi împrejurările vieţii noastre sunt menite de Dumnezeu să ne prelucreze şi să ne transforme tot mai mult în asemănarea cu Isus.
Astfel vedem că amândoi, atât Tatăl nostru în ceruri cât şi Duhul Sfânt în inima noastră, lucrează în vederea aceluiaşi scop - ca noi să putem deveni ca Isus.
Cu cât suntem mai mult părtaşi naturii Domnului nostru, cu atât mai mult vom trăi aşa cum a trăit El pe Pământ. Aceasta e viaţa plină de Duhul Sfânt.
Isus n-a venit pe pământ ca un înger, ci într-un trup asemănător cu al nostru. Biblia spune că: “A trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17) (Fraţii Lui sunt ucenicii Săi - Matei 12:50). Dacă El n-ar fi fost făcut ca noi (fraţii Lui) "în toate lucrurile", nu ar fi putut deveni Exemplul nostru, nici nu ne-ar fi putut da porunca "Urmează-Mă", pentru că, în mod evident, noi nu am putea urma pe Unul care n-a avut limitările noastre, la fel cum un înger nu ne poate învăţa să înotăm, de vreme ce el nu experimentează, ca noi, scufundarea datorită greutăţii.
Dacă Pavel n-ar fi putut trăi cum a trăit Isus, atunci şi îndemnul lui din 1 Corinteni 11:1, de a-l urma, aşa cum L-a urmat şi el pe Cristos, ar fi devenit fără sens. În acest fel, viaţa lui Cristos devine o viaţă pe care o putem doar admira, dar niciodată n-o putem urma.
Slăvit să fie Dumnezeu însă, că Cristos a venit într-un trup uman ca al nostru, şi, acceptând limitele firii noastre pământeşti, ne-a dat un exemplu de urmat.
Din moment ce Isus a trăit ca om o viaţă sfântă, curată, acum nu este niciun motiv pentru care să nu putem

„să trăim şi noi cum a trăit El” (1Ioan 2:6).

Fiindcă noi, ca fiinţe omeneşti, suntem slabi, Dumnezeu ne oferă aceeaşi putere a Duhului care i-a fost dată lui Isus când a trăit pe Pământ ca om.
Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Isus va face bucuros şi pentru noi, fiindcă „ne-a iubit cum L-a iubit pe El” (Ioan 17:23), însă puterea Lui este pusă numai la dispoziţia celor „care cred” (Efeseni 1:19). Tocmai datorită lipsei de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, credincioşii de azi sunt neroditori şi fără putere împotriva păcatului şi al lui Satan.
Scuza pe care Diavolul ne-o oferă, când ni se porunceşte: „să călcăm pe urmele Aceluia care n-a păcătuit” (1 Petru 2:21-22), este că, fiind oameni, nu putem să nu păcătuim din când în când; dar conştientizând că Isus a venit în trupul nostru uman şi n-a păcătuit, se întâmplă DOUĂ lucruri:
(1) Nu mai avem nicio scuză să păcătuim;
(2) Avem credinţa că şi noi putem trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului, aşa cum a trăit Isus.
Crestinii mai pacatuiesc - dar nu traiesc in acel pacat. Nu stau constant in aceeasi slabiciune, nu raman intr-o viata permanenta de pacat.
Astfel rugăciunea lui Pavel e şi a mea, ca, pe măsură ce citiţi adevărurile Scripturii în această carte „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 1:17; 3:16).
Numai prin cunoaşterea deplină a lui Cristos putem cunoaşte puterea Duhului Sfânt. Isus este exemplul perfect al omului plin de Duhul Sfânt.
Uitându-ne la viaţa Lui şi văzând cum a trăit El pe acest Pământ, putem înţelege în mod inconfundabil care sunt caracteristicile unei vieţi pline cu Duhul Sfânt.

Multumiri aduse Lui Dumnezeu prin Fiul Sau Isus Christos
Multumim si uneltei sale , Zac Poonen.

Teoria contracepţiei - Nu vreau să preacurveşti cu mine!

Se uită în ochii mei, se uită în ochii tăi, în ochii tuturor (deşi nu ştie că privim, în studio e luni, la noi e miercuri) şi spune la cameră: dragule, te iubesc!Stimaţi privitori, pentru voi trăiesc!
Aiurea! Nici nu m-ai văzut vreodată şi mă iubeşti. Tu eşti actor, iar eu, pentru tine un simplu pălmaş. Vrei să mă păcăleşti, să-ţi dau aplauze şi bani. Indecent. Atât de puţin mă cunoşti încât nu ştii că mama, m-a educat să apreciez şi pe măscărici, dacă sunt talentaţi.
Te ajunge din urmă (îi stai în drum). Aşează mâna pe umărul tău, se face că te ştie. Poveşti! Îl vezi cum pune întrebări ocolitoare doar, doar, obţine informaţii pe care să se prefacă a le fi ştiut. Simţi că trebuie să mai faci un duş.
Predică. Emfază, omiletică, inflexiuni, bombe scoase din buzunar, suferinţă, trăire, declaraţii, dragii mei vă iubesc! Mă doare sufletul …bla, bla, bla…
Jignitor. În timp ce Mântuitorul tace şi moare pentru mine, tu crezi că-i poţi rosti motivaţiile? Am un soi de gastrită, am să vărs.
Cum să mă iubeşti când îmi strângi mâna la urmă, cu ochii la următorul? De unde ştii tu ce-i iubirea, când eşti înconjurat de tine, exemplarul, imaculatul, atoateştiutorul (mă rog, iubirea nu prea o ştii, că altfel aş simţi).

Te pipăie. Simţi furnicături, vezi în ochii lui privirea stresată a celui ce este depăşit de te vreau acum, dar nu ştie cum să te determine s-o spui tu. Parcă atinge locuri doar ale tale, parcă te cucereşte grăbit şi şopteşte te iubesc! Neuitând să întrebe, şi tu?
Da, de ce vrei să ştii mă? Sau iubeşti în funcţie de predicatele mele? Şi dacă mă iubeşti de ce gâfâi? De ce îmi iei măsurile? De ce pui condiţia, dacă mă iubeşti…?
Nesimţire.
Tu crezi că iubirea întăreşte capilarele, scoate apa prin breton? Nu ştii nimic.

Mi s-a cam acrit de-atâţia fustangii care spun, sau cred că mă iubesc. Parcă am fi pe centură.

Vreau să te rog ceva iubăreţule! Nu mă iubi, respectă-mă mai bine! Decât să-mi faci declaraţii de dragoste, mai bine, nu mă bârfi pe la colţuri. În loc să crezi că mă duci cu iubirea ta omiletică, roagă-te, câteva minute pentru tine şi câteva pentru mine.
Am sfârşit de diabet: prea multe dulcegării mă duc în mormânt. Am zis NU, altfel îmi plăteşti şi insulina şi parastasul.

Pentru o lume cu atâtea pupături, îmi e de-ajuns iubirea de printre lacrimi a mamei, iubirea tăcută şi sfântă a tatălui meu, iubirea ei, care tace şi face, iubirea lui care se bucură de fiecare fleac pe care i-l aduc şi dragostea Celui care m-a iubit până la capăt, Isus Hristos!

Scris de Daniel Chirileanu

un alt duh si o inima intreaga Lui

Ce stia batranul Caleb despre sufletul masculin...
si femeile de azi nu stiu, iar barbatii aproape ca uita!?

de Gili Indrie
pastor Biserica Baptista Vox Domini - Timisoara


Traim intr-o lume domesticita; exista un grad mare de predictibilitate a etapelor vietii; baietii si barbatii isi traiesc aventura vietii in birouri luminoase, dotate cu computer, aer conditionat, celulare, si imprumuturi la banca; vorbesc cu usurinta cu X din Franta, cu Y din Canada; despre Z care sta la biroul alaturat nu stiu aproape nimic. Geamurile termopan dau impresia de transparenta iar jaluzelele de verticalitate. Ambientul este curat; curat si steril, mai mult steril; steril pana la plictiseala. Corsetul invizibil al vietii de orasean cu visul aproape implinit este foarte strans; o diploma, un \"job\", o masina, o Ileana Cosanzeana, o....casa! apoi, monotonie; unii, nu rezista si o iau de la inceput: o alta diploma, un alt job, o masina noua, o Ileana sanziana noua, o alta desertaciune! Undeva in strafundurile inimii, asemeni povestilor cu Fat-Frumos, baietii & barbatii, au ascunsa, in doze diferite, dorinta (universala) de aventura, de solidaritate, de lupte, de singuratate, de cuceriri, de libertate, de recuceriri.
Personajul principal feminin din romanul Baltagul, Vitoria Lipan, a inteles ca barbatul ei traia dupa un anume ritm al apropierii si al departarii, al venirii si al plecarii si si-a ajustat viata si asteptarile dupa aceasta intelegere a masculinitatii. Stia ca barbatul este ca un „bumerang”, trebuie sa-i dai drumul ca sa se intoarca inapoi.

Cu toate ca a trait multi ani in vreme de razboi, cu moartea la tot pasul, si deci riscul aventurii era la moda, Caleb a inteles ca batalia pentru o cetate greu de cucerit si inima unei Acsa este un factor motivator suficient de puternic pentru ca un suflet ca al lui Otniel sa intre in rezonanta. Probabil ca Otniel era satul de razboi, poate chiar plafonat de atata razboi. Dar, o noua misiune, o noua provocare, o noua motivatie, poate inaripa ceea ce parea ca prinde radacini, poate starni pasiuni ce hibernau, poate deschide zagazul unui entuziasm inimaginabil. Sufletul masculin are nevoie, periodic, de provocari, de retrageri, de cuceriri si recuceriri. Femininele intelepte pricep aceste adevaruri ascunse, isi ajusteaza asteptarile si coopereaza la cuceririle lor, devenind ele insele cetatile ce trebuiesc recucerite si frumusetile ce trebuiesc descoperite si redescoperite.

Mersul lumii acesteia dar si al contextului bisericesc contribuie la domesticirea si sterilitatea sufletului masculin; de departe, se doreste un barbat bun, docil, cuminte, supus, calm, decent, disponibil, predictibil, dar, de aproape, el este unul ofilit, sacrificial, casnic, sters. Barbatii extreme nu sunt de dorit, adica reci sau in clocot, ci se prefera cei caldicei, standard, numai buni de tinut si intretinut in biserica, ideali pentru legumizare si conservare. Caleb ne spune ca focul inimii se poate stinge...dar se poate si reaprinde! La orizontul bisericii se prefigureza un ,,Debir’’, o noua locatie, un loc pe care va trebui sa-l “cucerim”. Otniel se gandeste ca provocarea credintei si rasplatirea este suficient de mare ca sa merite riscul aventurii.

.....

Mai sunt tineri asemeni lui Caleb si Iosua azi?
Da
Depinde de noi (decizia) sa ascultam de Dumnezeu sa ne transforme in astfel de oameni.
INSA ADUNATUL DE TROFEEE feminine..este goana dupa mori de vant. Dumnezeu prefera barbatii care iubesc aventura credintei, il urmeaza pe EL si il cred pe Cuvant.Oameni care cred si se supun Cuvantului Sau. Doar Cuvantul Lui se implineste unul cate unul.

Recent am descoperit personal in scriptura un verset uimitor despre Caleb, in Numeri 14:24 :

Iar pentruca robul Meu Caleb a fost insufletit de un alt duh,
si a urmat in totul calea Mea, il voi face sa intre in tara in care s-a dus, si urmasii lui o vor stapani.

Imi place mult si varianta in engleza:
But because my servant Caleb has a different spirit and follows me wholeheartedly, I will bring him into the land he went to, and his descendants will inherit it. Numbers 14:24

Sa ascultam si noi de Domnul cu inima intreaga predata Lui.
Sa ii permitem Lui sa ne conduca viata.
Sa ii permitem Cuvantului sau sa ne calauzeasca pasii si privirea.
Sa lasam pe Domnul sa iasa in evidenta in vietiile noastre.
Sa ne dorim ca ISus sa ne modeleze intreaga viata, gandire, vorbire= traire.

Asta sa fie lupta noastra zilnica.
Sa dam TOTUL PENTRU GLORIA LUI.
Biruinta este a Domnului Dumnezeu.
Nu avem nimic bun in noi insine - tot ce avem bun este "duhul Lui".
Sa fluturam Steagul Numelui si Frumusetii Caracterului Sau.

Cum să fi o persoană binecuvântată ?

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori; ci isi gaseste placerea in legea Domnului si zi si noapte cugeta la legea Lui. El va fi ca un pom sadit langa niste paraie de apa, care isi da rodul la timpul sau si a carui frunza nu se vestejeste, tot ce incepe duce la bun sfarsit. Psalmul 1:1-3

Binecuvântat(Fericit este omul care) : cuvantul cu care incep Psalmii contine esenta a tot ceea ce urmeaza. Binecuvantarile continute in Psalmi curg in doua directii: de la Dumnezeu spre om si de la om inapoi spre Dumnezeu.
David continua prin a rezuma intr-o propozitie scurta si expresiva toate binecuvantarile promise omului: " tot ce incepe duce la bun sfarsit". Cum poti fi o astfel de persoana- binecuvantata de catre Dumnezeu, astfel incat sa prosperi in tot ceea ce faci ( sau : tot ceea ce faci sa duci la bun sfarsit)?. David stabileste cinci conditii, primele trei ne spun ce sa nu facem, iar ultimele doua ne spun ce sa facem.
Prima, ce sa nu facem : nu trebuie sa mergi la sfatul celor rai, nu trebuie sa te opresti pe calea celor pacatosi; nu trebuie sa te asezi pe scaunul celor batjocoritori. Exista o chestiune decisiva :

de la cine iti iei sfatul?

Sfatul pe care il urmezi determina cursul vietii tale. Daca sfatul pe care il primesti provine de la oameni care resping principiile lui Dumnezeu si care dispretuiesc cerintele Lui, nu poti avea nici o asteptare sa fii binecuvantat de El.
Urmatorul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa iti gasesti placerea in legea Domnului si sa meditezi la ea zi si noapte. Sursa finala a oricarui sfat intelept si corect este legea Domnului. Daca iti umpli mintea si inima neincetat cu Legea Lui, daca iti calauzesti viata conform acestui Cuvant, atunci binecuvantarea si fericirea vor fi " portia" pe care Dumnezeu a randuit-o pentru tine.
Poate ca ai obosit din cauza frustrarii si a esecului. Atunci urmareste cu atentie aceste legi. Cugeta la ele. Aplica-le. Ele vor lucra in viata ta. Dumnezeu Insusi iti garanteaza ajutorul si pacea.

Raspunsul credintei
Doamne, eu voi urma exemplul lui David si voi spune : "Marturiile Tale sunt desfatarea mea si sfatuitorii mei" - Psalmul 119:24

DUMNEZEU ESTE ALIATUL NOSTRU

Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face
tot ce-ţi voi spune,Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor
tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.
Exod 23.22

Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.
Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.
Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.

Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu - C.H.Spurgeon

ce inseamna sa fii o feminina adevarata ?

Dragi strajeri,
In sfarsit am gasit si eu un pic de timp ca sa pot scrie despre ceea ce Dumnezeu mi-a vorbit.

Marti, poate va aduceti aminte a fost acea rugaciune pentru Croatia,la care au fost chemati in fata toti barbatii din sala sa mijloceasca pentru cauza celor din Croatia, iar noi fetele si femeile mijloceam din sala pentru ei. In momentul in care s-a facut chemarea pentru barbati ca ei sa se sfinteasca si sa porneasca la lupta impotriva celui rau, fiind aliati cu Dumnezeu, am simtit atunci ca cea mai mare bucurie m-a cuprins. N-am inteles niciodata de ce femeile in vechime erau bucuroase ca barbatii lor merg la lupta insa atunci experimentasem o asemenea bucurie.Simteam ca acolo chiar nu e locul meu ci locul meu si al celorlalte femei era sa stam si sa-i sustinem in rugaciune. Ii multumesc Domnului ca mi-a aratat care e rolul barbatului si a pus in mine un respect profund fata de barbati care pana acum era doar teoretic(stiam ca asa trebuie). Vedeam cum fericirea intra in mine prin faptul ca stateam acolo unde Domnul m-a pus sa stau, la locul de mijlocire.

Va marturisesc ca de cand ma stiu am fost o fata care sustinea feminismul.Stiam ca si noi femeile putem, de ce ei..?

tot ei care ne-au facut atat rau de-a lungul istoriei...aveam in mine o rana care trebuia vindecata...si pe care Domnul a vindecat-o...Ii multumesc mult si Ii dau slava ca numai El putea sa mi-o vindece...
Asa m-am bucurat de biruinta Domnului si de faptul ca barbatii,alaturi de Domnul, au inceput un razboi impotriva celui rau...sunt mandra de ei..si ii respect pentru ceea ce a pus Dumnezeu in ei...slava Lui...cand am ajuns impreuna cu cei din Resita la locul unde innoptam, le-am spus baietilor cat de mandra sunt de faptul ca Dumnezeu i-a creat..am vazut cum o usurare a aparut pe fata lor..parca nu le venea sa creada si nu pentru faptul ca ei sunt mari ci pentru faptul ca am hotarat sa-i sprijinim in lupta..a fost un moment minunat..chiar daca in ziua de azi barbatii sunt priviti de sus de femei

noi fiicele Domnului vrem sa-i privim asa cum ii priveste Dumnezeu...

Vreau sa dau slava Domnului pentru minunile pe care le face El in noi si pentru faptul ca El,Dumnezeul ostirilor e in fruntea noastra si ne descopera mereu lucruri la care poate ca nu ne-am gandit vreodata...
Doresc ca Dumnezeu sa lucreze in continuare si sa ni se descopere tot mai mult in fiecare zi fiecaruia..

Cu multa dragoste, Alina din Resita

Dragostea are o singura sursa: Dumnezeu

Mi-am pus nadejdea-n Tine

În Tine e nădejdea mea
În Tine e speranţa mea
Doar prin Tine, izbăvire voi primi
Cu Tine, ne-ncetat voi birui
Domnul meu

Credinta la vremea maturitatii

Prin credinta, Moise cand s-a facut mare, a refuzat sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegand mai degraba sa sufere cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de moment ale pacatului. El considera batjocura lui Christos o mai mare bogatie, decat toate comoriile Egiptului, pentru ca si-a atintit privirea spre rasplatire.

Evrei 11:24-26 Traducerea Liga Bibliei

Introducere

Credinta pentru viata este de o importanta fundamentala. Prin credinta suntem mantuiti (Efes.2.8), doar prin credinta putem fi placuti lui Dumnezeu (Evrei 11.6). Domnul Isus s-a rugat pentru Petru sa nu i se piarda credinta (Luca 22.32) iar evangheliile au fost scrise pentru ca „voi sa credeti,” pentru ca omul sa capete credinta (Ioan 20.31).

Nu doar Scriptura afirma importanta credintei dar si oamenii recunosc si confirma aceasta prin faptul ca toti pretind ca au credinta. Cum putem insa sa stim daca avem sau nu credinta? Care sunt caracteristicile credintei care ne pot ajuta sa recunoastem prezenta ei?

1. Curajul de a refuza lumea

v.24 Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon…

Credinta la maturitate, la vremea cand te-ai facut mare iti da curajul sa refuzi lumea, iti da curajul de a spune „Nu, multumesc!” la ofertele ei. Unde este credinta este curajul de a refuza.

Vremea pentru oferte. Trebuie sa recunoastem ca mai mult ca oricand „cand te faci mare” ai cel mai mult de a face cu ofertele lumii. Ofertele lumii sunt in special pentru cei mari. Asa se explica si faptul ca tinerii sunt aceia care ajung sa-si puna intrebari de genul: putem sa mergem la banchet, putem sa mergem la film cu prietenii, avem voie sa intram in bar, sa ne vopsim parul, sa ne fardam, sa ascultam muzica necrestina, sa bem bere fara alcool, sa avem relatii intime inainte de casatorie, sa nu platim taxele la stat, sa accept o slujba chiar daca nu mai pot veni la biserica…etc. Toate acestea sunt doar o parte din framantarile care-l intampina pe om „cand s-a facut mare.”

Oferta lumii. Oferta lumii este in esenta una si aceeasi: un nume. Lumea vrea sa te faca vedeta, sa devi si tu un VIP. Lumea vrea sa te urce pe podium sa fii aplaudat. Textul spune „…n-a vrut sa fie numit…” Aceasta era oferta lumii de atunci dar aceasta a ramas in esenta si oferta lumii de acum.

Poate ca termenul de vedeta este prea mult spus. Poate unii veti zice- „Nu este adevarat, nu am primit oferta asta!” Da, poate ca atunci cand vorbim de vedete ne gandim la acea persoana a carei faima a depasit granitele unei regiuni sau poate chiar granitele nationale totusi exista si vedete locale: tinerii vor sa fie vedete in scoala lor, apoi in facultarile si in anturajul lor, mai tarziu vrem sa avem un nume in biserica sau in cultul nostru. Lupta dupa functii si dupa pozitii face parte din cotidian.

Cei mai multi astazi viseaza sa devina celebri. Nu conteaza pentru ce. Astazi pentru orice, mai ales pentru prostii poti deveni un VIP. Cine n-a auzit de Elodia, de Cioaca, de Becali, de Mutu…si altii ca ei. Pentru ce sunt vestiti oamenii astia? Ce calitati i-au facut celebri?

Ill. Mi-am cumparat un telefon mobil si am vrut sa ma familiarizez cu meniul. La Agenda am gasit scris la contacte si categoria „contacte VIP.” Cine sunt acesti „Vip?!” M-am uitat si pe telefonul mai vechi si am citit acolo: Prieteni, colegi, vip, altii.

Mai bine un nimeni printre sfinti decat VIP printre pacatosi.

De unde si cum pot sti care este gradul de credinta din viata mea? Curajul de a refuza lumea dar si taria de a suferi de dragul Domnului indica nivelul de credinta de care dispun.

Ill. Un tanar care de curand terminase stagiul militar se intoarce in sanul bisericii de unde a plecat si cu multa sarisfactie spune prietenilor lui: „Baieti multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa termin armata si nici unul din cei de-acolo n-au aflat ca sunt pocait!”

Esti tu gata sa suferi alaturi de poporul Domnului? Ai taria sa alegi mai bine aceasta suferinta?

3. Intelepciunea de a evalua valorile

v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului…

Alegerile sub analiza

Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?

Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?

Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”

Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”

Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.

Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.

.....

Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:

Imaginatie- Hotul care te jefuieste fara sa te fure: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.

Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea. Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.

Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.

4. Puterea de a amana bucuria

v.26 …pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.

Ce faci atunci cand primesti o rasplata? Te bucuri, nu? Este si normal- rasplata aduce bucurie. Atunci inseamna ca si Moise s-a bucurat? Da, cu siguranta pentru ca avea sa primeasca o rasplata.

Textul spunea despre Moise ca „nu a vrut sa se bucure de …” dar asta nu inseamna ca nu s-a bucurat niciodata. Moise de fapt si-a amanat bucuria pentru mai tarziu; si asta a facut-o prin credinta.

Amanarea- Credinta iti da puterea sa amani bucuria. Acesta este cel de-al patrulea semn al credintei mature. Daca ai credinta cand te-ai facut mare, vei avea puterea sa amani bucuria pentru mai tarziu.

Ill. Cand eram mici doream totul acum si aici. Cant te maturizezi inveti sa astepi pentru un acolo si atunci.

Ill. Cand eram mici doream prajitura, desertul inaintea hranei consistente. Acum la maturitate am invatat sa amanam desertul atunci cand ii este vremea.

Cand ai devenit matur in credinta ai inceput sa inveti sa amai bucuria pentru vremea ei.

Aceeasi idee a amanarii se desprinde si din minunea transformarii apei in vin la nunta din Cana (Ioan 2). Oamenii se asteptau ca mai intai sa se puna la masa vinul cel bun. Asa face lumea. Domnul Isus ofera ce este mai bun la sfarsit, amana bucuria pentru final.

De ce nu intelege lumea?

Moise a avut de ales intre bucuria de o clipa de aici si bucuria eterna de mai apoi. Pentru Moise ambele bucurii erau reale. Pentru cei necredinciosi doar bucuria pacatului este reala. Fara credinta ei nu pot vedea alternativa lui Dumnezeu, nu pot percepe o alta alternativa la bucuria lumeasca. Pentru noi, prin credinta, Imparatia cerurilor, Regele Isus, raiul si iadul, crucea si jertfa Domnului Isus… toate acestea sunt o realitate mai evidenta decat ceea ce vedem cu ochiul liber.

De ce nu inteleg ei? Pentru ca nu pot vedea. Credinta este al saselea simt prin care pot percepe o alta realitate- cea spirituala.

Evrei 11.27 prin credinta a parasit el Egiptul fara sa se teama de mania imparatului pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel Ce este nevazut.

Evrei 11.1 Credinta este…o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.

2Cor.4.3-4 si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu.

O privire atintita

Moise „avea ochii pironiti…” Cum asa? Cum este posibil asa ceva? Doar prin credinta. Prin credinta Moise avea privirea atintita la rasplatire.

Este important sa intelegem ce inseamna „pironiti.” In viata de credinta privirea trebuie sa fie focalizata si constant mentinuta la rasplatire, la Hristos Domnul.

Wiersbe-

„Nimic nu ne slabeste mai mult decat o privire distrasa.”

Ne aducem aminte de Petru care atata timp cat s-a uitat la Domnul Isus a reusit performanta unica printre oameni, aceea de a umbla pe apa. [Se pare ca cel mai greu lucru nu este sa ajungi pe Luna ci sa umbli pe apa. Mai multi au ajuns pe Luna decat au mers pe apa.] In momentul in care s-a uitat la valuri si a vazut ca erau mari, atunci a inceput sa se afunde.

Evrei 12.2 sa ne uitam tinta la Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica la Isus….

Acolo unde este credinta exista perspectiva, este viziune si puterea de a amana bucuria pentru mai tarziu. Credinta iti da curaj sa refuzi, tarie sa suferi, intelepciune sa evaluezi si putere sa amani. Daca esti si tu un credincios, atunci cu siguranta ca intelegi aceste lucruri si in viata ta sunt evidente toate aceste patru moduri de manifestare a credintei la maturitate.

Prin curtoazia predicatorului

durerea-darul pe care nimeni nu-l doreste