Aud tot mai des oameni carora nu
le mai plac predicile: O si au diferite motive:
1.În bisericile neoprotestante
oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii,
meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică
unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele
sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări.
2. Predicile devin de 100 de ori
mai interesante la TV sau calculator pentru că sunt rostite de „nume mari” şi
în plus nu te obligă nimeni să asculţi tot, dacă te plictiseşti „dai înainte”.
Ei bine în biserică dacă te plictiseşti, cu toată dorinţa unora, nu se poate
„da înainte” ca să ajungă mai aproape de sfârşit şi nici nu poţi „da pe alta”.
3. Oamenilor nu le mai plac
predicile pentru că nu mai au cerul ca ţintă sau nu mai au dorinţa arzătoare să
ajungă acolo. Cerul s-a estompat undeva, e ceva neclar, depărtat, ceva pur
religios şi pe care doar preoţii şi pastorii înţeleg. Şi dacă nu îţi mai
doreşti să ajungi acolo nu mai eşti interesat nici despre cum se ajunge acolo.
Dacă pământul acesta a devenit suficient, dacă viaţa asta oferă tot ce îşi
doresc oamenii de ce ar mai dori cerul?
4. Consumerismul ne vrea
pentru pământ, predicile nu mai sunt interesante şi relevante pentru că vorbesc
despre cer.Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că „îi gâdilă
urechile” să audă lucruri plăcute. Oamenii vor păstori care să predice „bine”
acest bine însemnând „plăcut pentru ureche” vor predicatori care să respecte
realitatea şi focalizarea pe pământ. Aşa se face că „mega-pastorii” care
predică despre prosperitate şi sănătate au milioane de ascultători. Oamenii vor
predici despre pământ, despre îmbogăţiri sau însănătoşiri miraculoase, despre
minuni, oamenii vor predici senzaţionale. Odată ce ai schimbat macazul devine
foarte greu să mai găseşti plăcere pentru cuvântul curat predicat, vei vrea
doar senzaţional, paranormal, extraordinar.
5. Oamenii nu mai
găsesc plăcere de predici pentru că predicatorii nu sunt ce i-a chemat Dumnezeu
să fie. Predicile sunt tot mai puţin gândite, predicatorii stau tot mai puţin
înaintea Domnului ca oameni dar şi ca slujitori, predicatorii au o viaţă
neconformă cu statutul de predicator sau ei nu aplică ceea ce predică. În multe
biserici se folosesc predicatori care nu ar trebui să facă asta dar din lipsă
de oameni sunt acceptaţi.
(Textul integral la Teofil Gavril)
