joi, 19 decembrie 2013

Rezoluţii de Crăciun


MANUAL DE UTILIZARE:

Eliminând toate aceste artificii – veţi proceda întelept. Oamenii vor începe să-şi studieze Scripturile şi să petreacă un timp singur cu Dumnezeu şi nu vor mai avea nevoie de tine, cu sfaturile, îndemnurile şi formulele tale, de om sfătos, reper moral in comunitate.

Vom avea curajul de aceste Sărbători să ne dam la o parte ca să se vadă mai mult Christos în predicarea noastră?

Nu imi propun să anulez latura întunecată a Crăciunului de care toţi suntem conştienţi, dar putem uşor să ne transformăm în Exorcizatori, ("să devenim "Buffy-spaima vampirilor)...,să devenim isterici.Pentru ca asta să se realizeze este nevoie de o dragoste pentru El, pentru oameni şi aplicarea suficienţei Scripturii.Vă asigur că vă mai rămâne din Biblie un subiect despre Naşterea Mântuitorului concret, complex şi variat dacă veţi elimina sinele gălăgios.

Trag nădejde că după cele citite un slujitor real al lui Dumnezeu nu şi-a pierdut buna dispozitie, iar restul e clar că ies cam şifonaţi. Treaba asta nu trebuie să o rezolve cu mine, ci cu Altcineva.
Eu nu deţin un decret papal în ceea ce am scris, aşa că daca ai o idee mai bună sunt gata să o îmbrăţisez, să corectez ce am greşit sau am scris deplasat.

Motivaţia inimii mele nu este să desfinţez sau să acţionez împotriva slujitorilor reali ai lui Dumnezeu. Nu îmi doresc să îi permit celui rău să aibă acces în gândirea şi limbajul meu şi să aiba acces şi să se folosească de viaţa mea pentru planurile şi interesele sale.

Toate cele enumerate mai sus poţi să le salvezi într-un document  "tips for preachers" care să iţi fie utile şi folositoare atunci când slujesti din Cuvânt.Oricine ai fi, orice chemare ai avea din partea lui Dumnezeu iţi doresc ca viaţa ta să fie una cu mesajul pe care îl transmiti altora.
Nu doresc să scot muniţie de război pentru fanatici şi frustraţi, oameni mereu nemultumiţi şi cârtitori, mereu critici pe ce se face în biserici, pe deciziile autoritătilor puse de Dumnezeu, nici să-i slăbesc în credinţa pe cei fragezi.
Să îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze şi să se folosească de această “sarbatoare” pentru ca mulţi oameni să il caute pe El. Dumnezeu să vă binecuvanteze cu har, autoritate şi bucurie în slujire.
Rezoluţiile au fost supravegheate de oameni dragi mie, oameni care se tem de El şi umblă în neprihănirea Sa. Aceasta nu este o justificare. Ci doar o notă să vă spun ca nu imi doresc să merg inaintea lui Christos, sau să rănesc Trupul Său.
Multumesc tuturor colaboratorilor.
Să sărbătorim frumos, predicându-L in centru pe Christos!

P.S. Revista Sămânţa Adevarului din Decembrie 2013: " Nu lăsa pe nimeni din audienţă să-ţi influenteze sau să-ţi afecteze predicarea. Mergi înainte şi nu te ingrijora dacă unii dintre ascultători s-au simtit cercetaţi/ofensaţi. Inimile sincere iţi vor multumi pentru aceasta.

REZOLUTII DE CRACIUN

1.      Nu mai veniti cu aceleasi schite vechi, folosite in fiecare iarna.
2.      Nu mai fortati si trageti de par textul spiritualizand totul (reni,magi,ciobani,ingeri,magarus)
3.      Nu ne intereseaza in mesaj proiectele cultural-sociale pe care intentionati sa le duceti la bun sfarsit.Biserica nu a dus niciodata lipsa de oameni care au avut mereu intentii, sugestii sau propuneri.
4.      Cel mai frumos subiect de predica este Persoana si Lucrarea Domnului Isus Christos, nu lucrarea si persoana d-voastra.
5.      Nu trebuie sa ne introduceti in spatiul evangheliilor prin scenete, pantomime si replici teatrale.
6.      Nu trebuie sa va imbracati intr-un ciobanas atunci cand predicati Nasterea Mantuitorului pentru a fi plin de originalitate si autentic.
7.      Nu ne consuma timpul si energia fiind nevoiti sa te ascultam cu cat material homiletic si informatii ai adunat pentru predica de azi sau ce ai inteles tu de la un predicator de talie internationala.
8.      Nu te inconjura si nu iti blinda mintea cu ceea ce a spus saptamana asta Inalt-Patriarhul Prea Fericit sau Papa despre acest subiect.
9.      Nu ne intereseaza in predica despre Nasterea Mantuitorului nostru despre vizitele tale pastorale, sau alte sarcini administrative din fisa postului tau de lucru.
10.  Nu ne fascineaza ceea ce ai urmarit tu pe National Geographic, Discovery sau History Chanel, nici reclama ce ai vazut-o in oras la LIDL. (Nu pentru asa ceva sunteti platiti).
11.  Nu aruncati cu grenade si petarde in obiceiurile si traditiile specifice iernii. Evanghelistii si apostolii v-au lasat suficiente resurse sa va inspirati in proclamarea Imparatiei lui Dumnezeu.
12.  Nu ne intereseaza ce carte postala ati primit de la nu stiu ce ruda de pe alt continent.
13.  Nu creati noutati, chestii senzationale, cancanuri extraordinare si experiente incredibile la adevaruri deja stabilite.
14.  Nu incercati sa ne demonstrati ca un  text biblic are o noua semnificatie scotand in evidenta tot ceea ce au RATAT alti oameni de-a lungul istoriei.
15.Nu alimentati si nu produceti o sarbatoare prea”speciala” sau un program religios prea mare la biserica care sa-L eclipseze pe Isus Christos.
16.  Nu ne mai insirati toata dieta si gastronomia-culinar romaneasca. (Insirate ca intr-un  pomelnic : caltabosu, toba, carnatii, piftiile, cozonacii, jumerile, bautura.) Nu le dati idei surorilor. Pierzand timpul cu astfel de detalii ii faceti deja “jocul Satanei” si faceti o echipa buna cu el.
17.  Nu ne mai marturisi aspecte personale si intime din activitatea ta zilnica de părinte normal si cetatean responsabil : ( duci gunoiul si te-ai intalnit cu vecinu, ai stat la coada la paine sau la cablu/internet), ai maturat zapada dis-de-dimineata, ai fost sa duci copiii la scoala. Asta facem toti si nu le consideram activitati evlavioase. Noi intelegem ca toate acestea vor sa demonstreze legatura ta cu societatea, relevanta si impactul pe care il ai intre oameni.
18.  Nu te stradui sa ne sochezi, sa fii spectaculos, sclipitor atunci cand nu mai ai argumente biblice sa sustii versetele din textul citit.
19.  Nu creati o imagine supraevaluata pentru noii-veniti.
20.  Nu ne impresioneaza cate nopti nedormite ai avut sau sa ne arati statistica cu „de cate ori ai citit tu acel pasaj din Biblie” in timpul tau de studiu.
21.  E frumos daca poti sa eviti sa ne descrii evenimente exagerate, experiente mistice cu familia ta reliefand autenticitatea, vulnerabilitatea, transparenta ta. Nu,nu,nu asta se cheama M-Â-N-D-R-I-E.
22.  Nu tu ne spui cum arata si cat cantareste nivelul tau spiritual, greutatea ta spirituala. Asta o vede Dumnezeu si o vedem si noi in relatiile tale cu cei din jur. Nu trebuie sa ne-o comunici de la amvon.
23.  Sa ai grija la picioare cand iesi in fata la mesaj sa nu calci prea mult pe pedala temperamentului, ambitiilor si intereselor personale. (poate fi si pedala frustrarilor, pedala tulburarilor tale). Vrem sa mergem in siguranta prin textele Scripturii.
24.  E mai intelept sa va pregatiti mai mult viata decat predica.
25.  Nu ne intereseaza unde v-ati petrecut concediul. E dreptul d-voastra sa va odihniti din epuizare, stress sau suprasolicitare. Pastrati pentru d-voastra momentele tandre petrecute cu sotia in excursii sau calatorii. Ne pierdeti si daca ne amintiti de la ce super-star, vedeta sau celebritate ati primit un autograf. Altcineva este Starul de aceste sarbatori. Concentrati-va atentia pe EL.
26.  Nu uita ca singurele cuvinte cu care vom ramane dupa Sarbatori sunt cuvintele Celui care conteaza- ale lui Mesia cel Intrupat-Dumnezeu din vesnicie in vesnicie. Cu alte cuvinte, nu ideile tale oricat ar fi de briliante, nemaipomenite. Doar Cuvantul lui Dumnezeu are putere si potential extraordinar de crestere.
27.  Cata vreme Persoana lui Isus Christos este in centrul predicarii d-voastra nu va vom taxa gramatical, lexical, morfologic. In felul acesta aratati ca sunteti mai umani.  Putem ierta si trece cu vedea usor asa ceva! Cu conditia sa fie implinita cea cu cine sa fie in “centrul predicarii”.
28.  Ne obosesc si ne epuizeaza acele clisee de 5-10 minute din partea introductiva a mesajului, impreuna cu acele ilustratii inchipuite si plasmuite. (Cliseele consumate si expirate sunt acelea amestecate din sloganuri de marketing, citate, maxime, lozinci, motto-uri si cugetari menite sa ne faca sa cadem pe spate).
29.  Ar fi mai potrivit sa spui in loc de “am auzit sau am citit/ cu “imaginatia mea imi spune sau “eu imi imaginez ca”.
30.  Va rugam frumos sa nu ne mai fortati sa spunem acel joc de replici insistent “Amin”- “Amin” la nesfarsit pana vi se pare ca se aude destul de tare. Strategia asta am observat noi ca se foloseste atunci cand nu va mai gasiti urmatoarea idee din schita predici. Rugati-va pentru continuitate, cursivitate , concizie.  Sa nu ocoliti niciodata acest principiu “ Caracterul precede calitatile oratorice!”.
31.  O sa recurgem la un pic de zgomot, foială, vom protesta( ca doar de aia suntem protestanti) cu tuse daca vom sesiza ) ca se foloseste in exces pronumele personal nominativ “eu,mie,imi, pe mine”gen: “eu am citit, eu m-am trezit, eu m-am sculat, eu am vizitat, eu am construit, eu am plantat, eu am invatat pe altii sa cante la chitara,sa tina biblia in mana, eu m-am rugat, eu m-am implicat, eu am consiliat”.Va fi unul dintre noi mai curajos si fara frica de parerea oamenilor care-ti va spune din sala direct si deschis “ Mai smereste-te frate!”.
32.  Respecta-L prin predicare pe Dumnezeu si pe oamenii pe care ii slujesti fara sa le livrezi o “veste buna” fabricata pentru nevoile imediate si temporare, care ii implinesc doar pe termen scurt ci prezinta imaginea corecta a Fiului lui Dumnezeu, ce este pacatul in contrast cu Sfintenia si intreg Caracterul lui Dumnezeu.
33.  Nu dati in cap Craciunului intr-un mod legalist. “Ca e sarbatoare pagana cu origini diabolice.” Ca apoi sa interziceti enoriasilor TOTUL- cand voi va puneti beteala si braduti prin biserici. Sa nu va spuna ca “una ziceti si alta faceti”. Tendinta aceasta au avut-o o categorie de crestini care mereu au fost agresivi fata de lume, si au atacat orice este pamantesc. Altii ca sa para mai sfinti s-au retras in chili, manastiri, sihastrii si in calugarie. Dar nu la asta s-a referit Mantuitorul cand a spus sa fim o lumina in aceasta lume : prin retragere sau agresivitate fata de ea.
34.  Daca ai o inima buna de Sarbatori si vrei sa faci o milostivire (cu un sarac, fie scoti in oras un tanar somer la masa, platesti o excursie sau o tabara cuiva, cumperi o carte crestina unui student, sau gazduiesti sau inviti la tine la o masa calda un pensionar) iti dau un PONT: “Biblia spune sa nu stie stanga ce face dreapta!” Acum depinde de tine de unde vrei sa-ti culegi rasplata? O poti culege de la noi aplaudandu-te si spunand “ Ce om rar traieste intre noi”, sau poti sa mai astepti un pic si sa o astepti de la Bunul Dumnezeu, care nu ramane niciodata dator. Nu trambita si nu chema "antenele". Un personaj roman care a facut mult "bine" pentru Ochiul mediatic acum este la inchisoare.O completare aici: "Bine ar fi daca te jertfesti cu portofelul tau si mai umbli pe la librarii si cumperi carti pentru alti tineri. Poti folosi banii si din trezoreria Bisericii."
35.  Fii cu ochii in patru pe DIAVOL zilele astea. De ce? Nu uita acum doua mii de ani, preotii si carturarii, expertii Legii, au fost prezenti si activi atat la nasterea cat si la moartea lui Isus Christos si de ei s-a folosit Diavolul cel mai mult. O poate face si prin noi, acum, nu? Lasa tu conflictele din alte biserici, si rata mare a divorturilor si vezi de rautatea inimii tale. Ucide-l pe Irod din inima ta, intrucat Irod si Isus nu pot domni si convietui impreuna".
36.  Nu va dati silintele sa ne sensibilizati cu un Hristos fragil, plapand si lipsit de ajutor. Mai dati de mancare predicii si portretizati-L pe Domnul Hristos asa cum este El, adevarat Dumnezeu si Rege, nu doar un bebelus blajin, inofensiv si cuminte.
37.  Spuneti adevarul despre destinul acestui prunc din iesle. Ca fi un copil incomod pentru cei care lucreaza faradelegea, o persoana controversata, un om care deranjeaza, care va diviza pe oameni, El va fi ca un ghimpe pentru cei care iubesc slava personala. El va fi un copil care cand va creste nu va sacrifica Adevarul pentru a evita sa-i jigneasca sau ofenseze pe oameni. Acesta este Mesia Scripturii, nu al plasmuirii. Tu ce fel de model de Christos ai?
38.  Lasati ofertele, mall-urile, discounturile, reclamele si publicitatea din jurul Sarbatorii. Avem si noi cutiute postale acasa si Tv, ziare, internet pentru asa ceva.
39.  Nu va invartiti 45 de minute in jurul stelei, grajdului, magarilor, hangiului uitandu-L pe prunc pe drum. Luati-L cu voi in mesaj. Sigur are ceva de spus ascultatorilor!
40.   Nu ne intereseaza nici cautarile pe Google ale românilor pe anul 2013, nici ca ai fost sa-ti incarci butelia, ca ai fost la piata dupa legume, ca ai donat sange.
41.  Vezi ca in auditoriu se poate afla si un psihiatru, asa ca nu-l identifica pe diavolul si toti demonii sai in instalatiile electrice, in beteala si in prepararea carnatilor. E drept in aceasta perioada cand multi vad fericirea celor din jur- unii devin depresivi. Cabinetele cu sedinte psihoterapeutice sunt un pic mai populate ca de obicei acum.
42.  Lasati-ne pe noi sa certificam ca aveti o viata remarcabila si demna de urmat. Nu trebuie sa enumerati voi disciplinele spirituale la care va supuneti.
43.  Nu incercati sa faceti cu noi dresaj ca la circ, cu efecte speciale. Nu dorim sa facem nici aerobic si nici gimnastica spirituala. “Hai sus..hai jos.”E suficient atunci cand citim Scriptura impreuna in semn de reverenta.
44.  Nu ne momiti cu nu stiu ce tehnici sau abordari noi de a fi atractivi pentru cei pierduti, prin retete sau formule noi descoperite la seminariile, sau conferintele pe unde ati fost ghiftuiti, sau principii amagitoare de pe la congrese si summite globale de conducere si de crestere a Bisericii. Isus Hristos a venit ca rob (vezi Filipeni 2:7) nu ca Manager de intreprindere.
45.  Nu ii folositi pe oameni ca pe niste poze dintr-un album personal. Ei nu sunt lânga voi doar ca sa faca ce vreti voi.
46.   Faciliteaza oamenilor carora le predici, intrarea in relatie cu Isus Christos. Asta necesita sa te dai un pic la o parte si sa nu te comporti ca un guru spiritual, ca un saman priceput, sau ca un vraci ce le stie pe toate. Nu tu esti reperul sau sistemul de referinta. Ori ii directionezi pe oameni spre Isus Christos ori ii apropii spre tine si ii faci dependenti de tine.
47.  Pretinde de la tine insuti o schimbare.
48.  Nu ne descrie de unde a taiat padurarul satului bradul si cum este impodobita piata cu instalatii, cabluri si luminite. Realitatea asta o observam si noi in drumul de la casa spre biserica. Sa nu se faca prea mult fum aici si sa ne ratacim.
49.  Nu cumva sa ne impartasesti ca s-a spart in bloc caloriferu la vecinu si ai fost sa-l ajuti si ai pus poza pe facebook si te-ai bucurat de actul tau de prozelitism.
50.  Nu fi un terrorist sau luptator de guerila la amvon aruncand cu bombe, petarde si grenade in traditia oamenilor sedimentata de ani de zile. Nu arunca cu noroi/bolovani in cearceafurile albe ale convingerilor si credintelor lor. Mai intelept nu este sa le distrugi coliba in care de abia mai supravietuiesc ci sa le arati palatul minunat si relatia sfanta ce o pot avea cu Printul Pacii-Domnul Isus Christos.
51.  Nu te trezi ca te agiti degeaba acolo, ducand lupte care nu sunt ale lui Dumnezeu.
52.  Asigura-te ca parcurgi Planul de Mantuire al lui Dumnezeu pentru cei care poposesc prima data la “church la tine”.
53.  Iti poti pierde calificarea de a predica şi sluji altora nu doar datorita unor greseli doctrinaire ci si a unor erori etice, a unor greseli in comportamentul tau. Acest principiu mi-l rostesc prima data in dreptul meu.

miercuri, 20 noiembrie 2013

A.W.Tozer- Recuperarea Crestinismului


Pentru cei care ati reusit sa terminati de citit cartea "Pericolele unei credinte superficiale-Trezirea din letargia spirituala" de A.W.Tozer, doresc sa va anunt ca a aparut la editura Kerigma o noua carte tradusa in limba romana. 
Citire cu folos!

luni, 18 noiembrie 2013

Fortăreţe idolatre în slujire


FIECARE DINTRE NOI TREBUIE SĂ SE CONFRUNTE CU ORAŞUL FORTIFICAT al Ierihonului din inima lui. Fiecare dintre noi are propriul său Ierihon. Poate să fie un păcat, un obicei, o poftă sau o slăbiciune in caracter. Ierihonul tău poate fi mîndria, frica de oameni, un temperament  necumpătat, un ochi critic, sau o rădăcină a amărăciunii. INDIFERENT CE AR FI =poţi fi sigur că te ţine departe de lucrurile minunate pe care Dumnezeu le are pregătite pentru tine.
Poate vei fi ispitit să gândeşti: Eu nu am întărituri in viaţa mea.  Nu am nici un păcat chinuitor in viaţa mea. Nu mă asediază,înconjoară,impresoară nici un păcat”- dar Apostolul Ioan scrie “ 1 Ioan 1:8-10”
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelam singuri, şi adevărul nu este in noi.
 Suntem cu adevărat teribil înşelaţi-crezând că nu avem nici o întăritură, de care trebuie să fim eliberati.
MULTI CREŞTINI- conştientizează Ierihonul din viata lor- dar refuză să declare razboi pe faţă acelui păcat din viaţa lor. În Schimb- renunţă la bătălie- gândindu-se “ Acest păcat este prea adanc in mine. Rădăcinile lui sunt prea puternice. Eu nu pot face nimic pentru a distruge această putere din mine”. Am să tot continui să ii cer iertare lui Isus oridecateori păcătuiesc, pentru că nu e nimic ce pot face pentru a opri acest păcat. (Binenţeles nu vorbim aici despre idealism, sau perfecţionism). Ci despre luptă!
DAR EXISTĂ CONSECINŢE GROAZNICE IN URMĂ COEXISTENŢEI CU UN IERIHON IN VIAŢA TA!
Dacă te vei uita constant la păcatul din viaţa ta vei avea aceeasi constatare pe care au avut-o iscoadele fricoase când au mărturisit lui Moise ce au văzut in ţara Canaanului . NUMERI 13:28, 31.
Aceasta se intamplă când priveşti la Ierihon şi nu la Domnul Isus. Asta se intampla cand refuzi să declari război păcatului tău chinuitor. In cele din urma te va târî spre o moarte spirituală iar credinta ta va paraliza.(PORNOGRAFIA).
Dealungul anilor cu toţii suntem martori la feţele unor mari slujitori ai lui Dumnezeu puternici-şi folosiţi de Dumnezeu care însa au refuzat să declare război păcatului şi astfel şi-au construit propria fortăreaţă. Şi nu au luptat impotriva obiceiurilor păcătoase: relatii adultere, dependenta de pornografie, amaraciune, manie, afaceri financiare necinstite, pofta si ravna pentru faima si popularitate, success.
 Toate acestea au permis ca in inima lor să se clădească un Ierihon şi să traiasca “liniştiţi şi în pace” în această cetate păcătoasă.
Iar in final Duhul Sfant al lui Dumnezeu i-a parasit!
NU au mai intrat niciodata in tara promisa! Toate acestea s-au intamplat pentru ca au refuzat sa se confrunte cu intariturile si pacatele chinuitoare din viata lor.
Câteva exemple de FORTăREŢE actuale, moderne- (pentru că inima noastră este o sursă perpetuă de idolatrie.)
1.FORTĂREAŢA AMVONULUI
-predicatorii pot uşor deveni amvonişti
- Slujitorii pot crede despre ei inşişi că sunt mult mai PROEMINENTI decît alţi membrii ai bisericii pentru că forma lor de comunicare este cea mai frecventă, vizibilă. Dar toţi membrii trupului lui Isus Christos au aceeaşi valoare!
CONCLUZIE- Uneori această fortăreaţă este daramată si aruncată in neant de un mesaj simplu de la Dumnezeu care distruge cea mai grozavă retorică de la amvon.
2.FORTĂREAŢA AUTORITĂŢII
-Abuzul de putere. Autoritatea folosita intr-un mod incorrect-poate fi comis atît de lesne, chiar şi inconştient. Suntem familiarizaţi cu nevoia de a verifica orice posibil abuz în relaţia cu copiii sau adulţii vulnerabili- dar deseori nu recunoaştem dimensiunea puterii când vine vorba despre predicare- poate şi din cauza convingerii eronate cum ca nici n-ar exista aşa ceva.

In concepţia populară- se consideră că o predică este plină de autoritate- daca este “pasionantă”- “provocatoare, are mult zgomot şi dacă are un impact imediat”= Dar predicarea plină de putere trebuie măsurată prin efectul de lungă durată al transformării vieţii şi prin ROADA care RĂMÂNE. (*ioan 15:16).
Sa fim atenţi la 2 tipuri de predicare considerate adesea a fi pline de putere.
a)Una dintre formele” predicarii pline de putere” la care trebuie sa fim atenti se referă la situaţia când predicatorul îi mustră pe alţii şi denunţă greşelile. Bisericilor,congregatiilor care se consideră sănătoase spiritual le face deseori plăcere când sunt denunţaţi cei răi, cei care recidivează în păcat şi ereticii. Aproape că poţi simti uneori cum işi încălzesc mâinile deasupra focului iadului.

Aceste denunţuri şi demascări sunt necesare…dar in epistolele NT ele sunt excepţia nu norma! 
(Inalţă-L pe Christos, predica-L pe Christos fără a ii dobori pe alţii).
b) a doua formă- care trebuie analizată cu atenţie este cea prin care se dau INDEMNURI!
Indemnurile in predică işi au locul lor. Dar prea multe indemnuri devin obositoare şi in final contraproductive. Oamenii trebuie sa inteleagă DE CE sunt incurajaţi să se comporte intr-un anumit fel, nu doar să li se spună să o facă. Oamenilor trebuie sa li se arate CUM să traiasca o viaţă ca ucenici ai lui Isus Christos nu doar să fie îndemnaţi (ex.limbaj de lemn pocait-dar fara solutii concrete) să o facă.
MANIPULAREA EMOŢIONALĂ nu trebuie confundată cu predicarea plină de putere.
3.FORTĂREAŢA POPULARITĂŢII .(Ne place ca ceilalţi să ne placă).
Când predicatorii – ajung sa iubeasca popularitatea de dragul popularităţii- aceasta devine o FORTAREAŢĂ idolatra. Si este urmată de un pomelnic întreg de erori:
-          Ne hrăneşte sinele- şi fura din Gloria lui Dumnezeu
-          Stârneşte mândria şi rupe dependenţa noastră de Dumnezeu
-          Ne modelează mesajul şi tăiem din adevăr
-          Ne influenţează pregătirea şi scade importanţa Scripturii
-          Ne face să exageram de dragul efectului (facem senzatie)
-          Ne oferă siguranţă de sine- şi nu ne mai încredem în Dumnezeu
-          Devine Scopul nostru şi nu mai slujim lui Dumnezeu.
Aplicatie – Cum recunoşti dacă o astfel de fortareaţă se ridică în viaţa ta:
 Cauti sa te linişteşti prin a devora orice sâmbure de incurajare pe care il primeşti!.
4.Fortăreaţa SUCCESULUI
Dacă succesul este scopul nostru va afecta viaţa noastră:
-          Păstram tacerea cu privire la subiecte care pot crea diviziuni sau care sunt nepopulare
-          Vom fi consumati de nevoile immediate ale oamenilor
-          Vom deveni experti in subiectele populare ale vremii
-          Vom prefera sa mergem pe calea culturii populare-mai degraba decat sa fim CONTRA-culturali-Nu vom mai dori sa ofensăm pe nimeni.
Si asta in predicare se vede:
-Prin inlocuirea predicarii expositive cu predicarea pe subiecte
-Vom supra-simplifica continutul biblic- pentru a ne potrivi cu o generatie de analfabeti biblici
- Vom face din divertisment, nu din educare cheia perspectivei noastre.
5. FORTĂREAŢA NOUTĂŢII-
E vorba despre dorinta de a gasi vreo perspectiva nouă asupra textului din care urmează să se predice, pentru a scoate in evidenţă ceva ce oamenii nu văzuseră sau nu auziseră niciodată inainte şi pentru a căpăta aplauze pentru originalitate si imaginaţie.
-Unii predicatori examinează textul ca şi când ar căuta ceva ce TOATĂ LUMEA A RATAT pentru ca ei să poată spune ceva nou!
DUMNEZEU Spune astăzi in Biserica SA  IN TERMENI FOARTE CLARI:

” IERIHONUL d-voastra trebuie să fie distrus!
De multe ori suntem tentaţi să ne uitam la ZIDURILE din viaţa noastră *păcatul creaza un zid de despartire intre noi si Dumnezeu si atunci cand noi avem pacat in viata noastră noi nu mai putem comunica cu Dumnezeu—si nici unul cu altul.
Când ne uitam la Ierihon- cădem în depresie- suntem reduşi la tăcere.
Avem impresia că dusmanii sunt INVINCIBILI. Si concluzia care o tragem este că sunt IMPOSIBIL DE CUCERIT!.Privirea la tine însuţi,la păcat- duce la descurajare.
Insă slujirea credincioasă –viaţa victorioasă- priveste la DOMNUL ISUS =Domnul Oştirilor care a distrus puterea păcatului!. (Noi nu mai luptam pentru victorie- ci luptăm pe baza VICTORIEI OBTINUTE DE DOMNUL ISUS CHRISTOS)
DAcă vrei să biruieşti nu te uita la păcatul din viaţa ta-la Ierihon ci uită’te la Isus. (Evrei 12:1-3).

luni, 30 septembrie 2013

Teofil Gavril: "De ce nu ne mai plac predicile?"


Aud tot mai des oameni carora nu le mai plac predicile: O si au diferite motive:

1.În bisericile neoprotestante oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii, meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări.

2. Predicile devin de 100 de ori mai interesante la TV sau calculator pentru că sunt rostite de „nume mari” şi în plus nu te obligă nimeni să asculţi tot, dacă te plictiseşti „dai înainte”. Ei bine în biserică dacă te plictiseşti, cu toată dorinţa unora, nu se poate „da înainte” ca să ajungă mai aproape de sfârşit şi nici nu poţi „da pe alta”.

3. Oamenilor nu le mai plac predicile pentru că nu mai au cerul ca ţintă sau nu mai au dorinţa arzătoare să ajungă acolo. Cerul s-a estompat undeva, e ceva neclar, depărtat, ceva pur religios şi pe care doar preoţii şi pastorii înţeleg. Şi dacă nu îţi mai doreşti să ajungi acolo nu mai eşti interesat nici despre cum se ajunge acolo. Dacă pământul acesta a devenit suficient, dacă viaţa asta oferă tot ce îşi doresc oamenii de ce ar mai dori cerul?

4. Consumerismul ne vrea pentru pământ, predicile nu mai sunt interesante şi relevante pentru că vorbesc despre cer.Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că „îi gâdilă urechile” să audă lucruri plăcute. Oamenii vor păstori care să predice „bine” acest bine însemnând „plăcut pentru ureche” vor predicatori care să respecte realitatea şi focalizarea pe pământ. Aşa se face că „mega-pastorii” care predică despre prosperitate şi sănătate au milioane de ascultători. Oamenii vor predici despre pământ, despre îmbogăţiri sau însănătoşiri miraculoase, despre minuni, oamenii vor predici senzaţionale. Odată ce ai schimbat macazul devine foarte greu să mai găseşti plăcere pentru cuvântul curat predicat, vei vrea doar senzaţional, paranormal, extraordinar.

5.  Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că predicatorii nu sunt ce i-a chemat Dumnezeu să fie. Predicile sunt tot mai puţin gândite, predicatorii stau tot mai puţin înaintea Domnului ca oameni dar şi ca slujitori, predicatorii au o viaţă neconformă cu statutul de predicator sau ei nu aplică ceea ce predică. În multe biserici se folosesc predicatori care nu ar trebui să facă asta dar din lipsă de oameni sunt acceptaţi. 

(Textul integral la Teofil Gavril

joi, 28 martie 2013

Pierderea integritatii (I)

In aceasta perioada in care omenirea este fascinata de discursurile teologice si nemaipomenite ale Papei Francisc I, acum mai mult ca niciodata Diavolul doreste, tanjeste sa fie o sursa paralela de luminare si interpretare a Scripturii. Iar atunci cand o persoana interpreteaza Cuvantul lui Dumnezeu fara a lasa mai intai Cuvantul sa opereze in inima sa atunci intreg mesajul duce spre ruina.

Un discurs biblic este mereu anulat la ZERO de un comportament nebiblic. Priviti la mesajul "extraordinar", extraordinar:) pe care il are imparatul Irod cu privire la fiul lui Dumnezeu- Isus Christos.(Matei 2:8:"Apoi i-a trimis la Betleem si le-a zis " Duceti-va de cercetati cu deamanuntul despre Prunc; si cand il veti gasi, dati-mi si mie de stire, ca sa vin si eu sa ma inchin Lui". Wau! Multi azi daca l-ar auzi pe Irod ar spune ce intentii frumoase, nobile. Dar noi stim care era adevarata motivatie din inima lui.

Nu este o garantie faptul ca cineva stie sa jongleze cu 3-4 atribute ale lui Dumnezeu, ca are un vocabular biblic si ceva cunostinte teologice ca sa il asculti ca fiind o persoana vrednica de incredere.
La ce folos sa avem o doctrina corecta daca nu avem si o traire corecta?

Integritatea unei persoane este constituita atat din valorile pe care le afirma, crede le verbalizeaza cat si din comportamentul sau. Cand cele doua (abilitatile, convingerile, calitatile unei persoane coincid cu purtarea sa atunci putem vorbi de o congruenta) sunt egale atunci ele formeaza un intreg, o persoana integra. 

Paguba societatii si chiar a spatiului evanghelic este ca alege sa selecteze, sa recruteze in lucrare si sa caute slujitori care mai degraba prezinta cateva daruri stralucitoare, oratorice, bun organizator, excelent manager in detrimentul unei purtari integre, evlavioase. Azi promovam talente si construim scene pentru performeri spirituali pentru cei care ametesc masele de oameni in loc sa investim in oamenii cu caracter. 
In Scriptura exista un principiu pe care Dumnezeu nu l-a negociat niciodata si anume "CARACTERUL sprijina talentul" vezi Romani 15:18, Faptele Apostolilor 1:1 si 2 Timotei 2:2.

Plasam in posturi de conducere, de influenta si de invatare oameni care detin doar cunostinte biblice, informatii dar nu dau dovada si de traire biblica.
Si atunci ne miram de ce stau lucrurile cum stau, de ce este starea bisericii sa devina un cadavru eclesiastic "Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort"(Apocalipsa 3:1).

Asadar e simplu incat si un tanar de 16 ani intelege astazi lipsa de congruenta si nu mai poate fi dus de nas sau pacalit de un impostor. 

Putem avea cele mai frumoase si bune programe spirituale, sa avem cei mai dinamici si cei mai pregatiti predicatori, cei mai pasionati inchinatori si cei mai talentati cantareti, dar cand lipseste integritatea practic nu mai avem nimic.

Avem si astazi atatea seminarii, si totusi nu mai avem nici un efect in lume. Cu atatea resurse: carti-literatura, evanghelizari, conferinte, biserici noi, radio crestin, bloguri, predicatori si pastori nimeni nu mai contesta realitatea ca biserica este tot mai ineficienta! 

Majoritatea tinerilor isi pierd credinta in Dumnezeu, isi pierd marturia nu din cauza predicilor monotone si plicticoase nici din cauza lipsei argumentelor intelectuale, nici din cauza lipsei de pasiune a parintilor pentru Dumnezeu sau pentru ca nu li se ofera o alternativa de calitate aici in adunare- majoritatea tinerilor se pierd din cauza imoralitatii!

Biserica lui Christos este chemata sa fie in lume precum o corabie ce pluteste in ocean! Dar cand oceanul incepe sa intre in corabie si incepi sa iti consumi tot timpul doar scotand apa ( ne luptam doar ca sa existam ca institutie a bisericii, sau sa bifam anumite activitati spirituale, sau impunem la toti reguli omenesti pe care nici noi nu le aplicam) afara din corabie atunci e foarte greu sa mai fi si intr-o MISIUNE DE SALVARE DE SUFLETE!.

Mantuitorul se adreseaza Bisericii din Sardes " Stiu faptele tale" .Da in Centru esti tu, activitatile tale, implicarea ta, zelul tau, departamentele unde slujesti, ca esti o biserica care bifeaza la toate departamentele ( Misiune, invatatura, scoala duminicala, tineret, donatii, vizite, inchinare, rugaciune, studiu)..Dar eu vreau sa iti vad inima.
Dam semne de putrefactie si moarte spirituala atunci cand:

a) Umblam dupa lucrurile firii pamantesti (Romani 8:6) Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace

b) Nu iubim pe frati (1 Ioan 3:14) Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati. Cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte

c) Nu ramanem in El ( Ioan 15:4) Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.

d) Cand faptele noastre le traim doar inaintea oamenilor ( Luca 16:14-15) Voi cautati sa va aratati neprihaniti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu va cunoaste inimile,pentru ca ce este inaltat intre oameni este o uraciune inaintea lui Dumnezeu.

Sa nu uitam :daca crestinii nu sunt cunoscuti pentru integritatea lor atunci nici pentru ALTCEVA nu vor fi cunoscuti!
Te provoc sa te gandesti la un aspect practic la care ma lupt si eu :
Cum imbin in viata mea ceea ce invat, ceea ce stiu si cunosc cu ceea ce aplic, traiesc? 

Din mesajul "O biserica bună este o biserică realistă- Apocalipsa 3 Biserica Sardes". 
10.03.2013- Sibiu 

miercuri, 13 martie 2013

Confruntarea biblica


     
Problema este că la noi nu numai că nu se cunoaşte Cuvântul, dar oamenilor nici nu le place să fie tulburaţi din confortul lor. Ei mai degrabă sunt gata să accepte toate ereziile şi să tacă, decât să ia poziţie clară împotriva celor care calcă în picioare Cuvântul lui Dumnezeu. Urmărirea păcii cu preţul compromisului nu e de la Dumnezeu. Cei care socotesc că cei care învaţă public erezii nu trebuie confruntaţi în mod public uită că profeţii Vechiului Testament şi apostolii din Noul Testament i-au denunţat vehement şi public pe prorocii şi învăţătorii mincinoşi care veneau cu un mesaj despre care Dumnezeu a spus: „Nu i-am trimis Eu!” „ Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu” (Ieremia 23:31). (F.M)

marți, 12 martie 2013

Lingusirea si flatarea societatii materialiste

 
Lingusim orice post de conducere ce intra in pragul unei biserici. Ne tresalta inima-n piept cand intra un functionar, un patron bazat sau un angajat la departamentul pasapoarte, un consilier sau chiar primarul orasului nostru. Am ajuns sa fim mai mandri de numarul oamenilor de afaceri de succes, de cei aflati in functii mari si pozitii inalte de conducere din localitate, cand isi fac aparitia prin adunarile noastre, decat de cei pacatosi care se intorc cu pocainta la Dumnezeu. Am decazut spiritual pana la a ne inchina banului.

Banul a devenit stapanul nostru.
Am devenit credinciosi care tindem dupa rang si pozitii. Am devenit simpatizanti cu cei care ne pot oferi o autorizatie de constructie, un aviz. Jertfim totul pentru cariera, pentru locuinte potrivite pozitiei noastre sociale si masini de lux.
Citeam intr-o carte ce merita sa fie citita de fiecare copil al lui Dumnezeu "Criza integritatii" de Warren Wiersbe ca atunci cand se intalnesc pastorii intre ei discuta doar despre 3 lucruri cu care se mandresc:" cat strange adunarea la colecte, cladirile bisericilor si numarul de membrii ce frecventeaza adunarea lor".
Ca sa nu mai spun ca unii au dreptul sa isi construiasca o teologie personala, care favorizeaza trairea in bunastare numind asta "binecuvantare din partea lui Dumnezeu". Ei numesc binecuvantare ceea ce fac prin mijloace nedemne si prin ambitii egoiste.
Nimeni nu mai contesta astazi ca traim inselarea si amagirea din "ceasul de pe urma". Una din caracteristicile bisericii din Laodicea era INGAMFAREA.
Apocalipsa 3:17. Pentru ca zici: "Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic". Din pacate astazi nu putine biserici se lauda in felul urmator:
        "Noua ne merge bine. Avem o cladire mare, frumoasa, pusa la punct cu tot ce e modern, strangem bugete mari si uitati-va la cat de multi oameni vin la intalnirile noastre! Noi tinem sub control situatia". E similar cu intamplarea ce am descoperit-o in cartea lui W.Wiersbe.
Ingamfarea aceasta spirituala, evlavioasa se descopera astazi exact prin organizarea si planificarea a cat mai multor activitati ( discutam odata cu un pastor si ii spuneam ca toate departamentele de slujire sunt facute si create  doar ca sa fie bifate, misiune,evanghelizare, scoala duminicala,cor, lucrare cu tinerii, cu adolescentii, vizite la batrani si alte lucrari de diaconie) in timp ce Insusi Isus Christos este deseori "exclus" din biserica.

Nu este de mirare de ce acest pragmatism si sincretism functioneaza perfect in Occident. Spre exemplu Robert Schuller, care se autonumeste dascalul si parintele lui Bill Hybels (Willow Creek) afirma urmatoarele:"Ceea ce ma deosebeste de fundamentalisti, este faptul ca ei vor ca toata lumea sa creada exact lucrurile de care ei sunt convinsi....insa noi (miscarea Willow Creek) cunoastem idealurile in jurul carora se pot unii marile religii. Noi incercam sa indreptam privirea asupra convingerilor comune, fara a-i jigni pe cei de alta credinta". Si uita asa patrund elemente New Age in predicare si chiar implementarea ecumenismului mondial.

La ora actuala exista 3 mari probleme in fiecare biserica si in viata fiecarui credincios individual:
a) Musamalizarea pacatelor
b) Asemanarea noastra este tot mai mare cu lumea ( conceptii, mentalitati, idei si valori seculare) decat cu Christos
c) In viata multora dintre noi lipseste dorinta de pocainta ( Pocainta din viata pocaitilor).

Va indemn in aceste zile ale ceasului de pe urma, sa va ganditi ca Dumnezeu nu ne cere sa fim doar spectatori ai evenimentelor din tara, din biserica ci sa stam in crapatura pentru natiunea noastra, pentru biserica lui Christos, in rugaciune fiind treji si activi.

vineri, 15 februarie 2013

Pescarii care nu pescuiesc



S-au întâlnit odată nişte pescri care au înfiinţat o asociaţie, pentru că lacurile şi apele din prejurimi erau pline de peşti. Săptămână de săptămână, lună de lună, an de an aceşti pescari se întâlneau regulat la şedinţe. Ei vorbeau despre chemarea lor de pescari, despre apele piscicole bogate şi despre diferite metode de pescuit. An de an ei defineu tot mai exact termenul „a pescui“, îşi apărau reputaţia de pescari şi au remarcat că pescuitul trebuie să fie şi să rămână îndeletnicirea de bază a pescarului.
Neâncetat ei căutau metode mai noi şi mai bune şi încercau să definească mai clar termenul de „pescar“. Ei foloseau motouri ca: “Industria piscicolă trăieşte din pescuit precum focul depinde de flacără”, sau “pescuitul este datoria fiecărui pescar”. Ba mai mult ei au organizat şi alte întâlniri sub genericul „anul pescuitului“. Au organizat conferinţe naţionale şi internaţionale în care se discuta despre pescuit. Deasemenea schimbau informaţii cu referire la echipamentul modern al pescarului şi despre cele mai bune momeli.
Pescarii au construit şi immobile cu scopul echipării noii generaţii pentru meseria de pescar. Însă, un singur lucru ei au uitat să facă: să pescuiască.
Pe lângă întâlnirile lor regulate pescarii au infiinţat şi un comitet a căror sarcină principală era, să trimeată pescari în alte zone neexplorate. Acest comitet mai avea datoria să motiveze pescarii la credincioşie faţă de meseria de pescar. Cei care făceau parte din comitet erau oameni devotaţi pescuitului şi care ştiau să motiveze pe alţii la pescuit. Acest comitet a angajat personal auxiliar pentru diferitele conferinţe care trebuiau ţinute. Dar din păcate nici comitetul, nici personalul angajat nu făceau un lucru: să pescuiască!
Institute moderne şi imense au fost construite cu scopul echipării pescarilor pentru pescuit. În programa şcolară au fost introduce şi materii noi ca: “Necesităţile peştilor”, sau “studiu academic despre hrana peştilor”. În acest institut predau cei mai renumiţi doctori în “pescologie”, care din păcate nici ei, nici colegii lor nu pescuiau; ci doar predau teoria pescuitului. Mulţi studenţi au trecut prin băncile acestui institut şi l-a sfârşit au dobândit după mult efort licienţa academică de “pescar”. Asfel o serie de pescari bine echipaţi au fost trimişi în zone îndepărtate şi neexplorate, la pescuit.
În scurt timp s-a simţit nevoia înfiinţării de edituri, pentru a putea pune la dispoziţie manualele necesare. Maşinile de tipărit funcţionau zi şi noapte pentru a produce materialul atât de necesar teoriei pescuitului. Ba chiar, s-a înfiinţat şi agenţie pentru a disponibiliza vorbitori deosebiţi. Ca urmare acestor acţiuni mulţi au simţit chemarea pentru pescuit şi s-au înscris. Aceştia s-au pus la dispoziţie şi au fost trimişi la pescuit. Dar aşa ca şi ceilalţi pescari ei n-au apucat să facă ce ar fi trebuit făcut: să pescuiască pentru că erau preocupaţi cu diverse activităţi. Consturiau sisteme de pompare pentru a alimenta peştii cu apă, conduceau tractoare pentru a întreţine şi construii canale noi. Unii chiar parcurgeau distanţe mari pentru a studia evoluţia icrelor. Alţii socoteau că un aport mare pe care ei l-ar putea aduce, era, să producă echipament de pescuit. Iar alţii încercau să întreţină o relaţie bună cu peştii, pentru ca peştii să poată face diferenţa dintre un peşte bun şi unul rău.
După o seară deosebită cu tema „necesitatea pescuitului“ un tânăr a părăsit sala de conferinţe, profund mişcat, şi s-a dus la pescuit. În următoarea dimineaţă el a mărturisit cum a prins doi peşti mari. Pentru acest rezultat remarcabil a fost distins cu un premiu deosebit şi a fost invitat să vorbească despre experinţa sa într-o conferinţă mare. Fiindcă mulţi doreau să-l asculte tânărul a decis să renunţe la pescuit pentru a avea timp suficient de a-şi împărătşii altora experinţele în domeniul pescuitului. Pe deasupra, el a fost ales în comitetul lor ca membru de onoare, din pricina experinţei bogate în acest domeniu.
Mulţi pescari au adus jertfe şi sacrificii deosebite pentru că iubeau această meserie. Alţii acceptau să trăiască aproape de ape şi să fie expuşi mirosului de peşte mort. Sufereau din pricina celora care îşi băteau joc de ei petnru că erau pescari, dar de fapt nu pescuiau. Se îngrijorau pentru acei care nesocoteau întâlnirile săptămânale. Ei de fapt socoteau că erau ucenicii aceluia care a zis: „Urmaţi-mă şi vă voi face pescari de oameni“.
Ne putem închipuii, cât de profund loviţi erau, când cineva a îndrăznit să spună că unul care n-a prins nici un peşte în viaţa sa, de fapt nici nu este un adevărat pescar. Totuşi, în adâncul inimii lor le dădeau dreptate. Este oare un om pescar daca n-a pescuit niciodată?
John M. Dreschne
Sursa: pacea.ro

luni, 14 ianuarie 2013

Nu exista neutralitate spirituala


Romani 8:7 "Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate sa se supuna".


Omenirea :
- doreste intronarea eului
- doreste recompense imediate
- doreste satisfacerea firii pamantesti
- vrea binecuvantare fara cruce
- doreste glorie personala nu glorificarea lui Dumnezeu
-vrea sa-si consume energia aici pe placeri temporare
- musamalizarea si ascunderea pacatelor
-nu-si doreste sa fie responsabila fata de actiunile ei
-nu doreste sa se pocaiasca fata de rautatea ei
-nu doreste sa urmeze si sa implineasca interesele, voia, planul
agenda si poruncile lui Dumnezeu.

Si totusi este asa de mult iubita de Dumnezeu.
Atitudinea oamenilor fata de Dumnezeu in ziua de azi nu este NEUTRA. Fie esti de partea Lui, fie prin comportamentul tau lupti impotriva lui Dumnezeu.

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică