1 Ioan 2:14 " V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la inceput. V'am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne in voi, şi aţi biruit pe cel rău".
"Eu vă voi fi Tată, şi voi Imi veţi fi fii şi fice" ( 2 Corinteni 6;18a).
Să-L numim pe Dumnezeul etern, infinit si neschimbat din Cer Tatăl nostru este un imens privilegiu. Statornicia Sa aduce un sentiment de siguranta peste familia Lui. Niciodată nu trebuie să ne indoim că principiile sau standardele lui Dumnezeu se vor schimba.
Ceea ce era rău acum o mie de ani rămâne rău şi astăzi. Adevărul de ieri este şi adevărul de astăzi. El nu se ajustează după influenţele exterioare. El nu se conduce după nişte capricii exterioare. Asupra lui Dumnezeu si asupra Cuvântului Său timpul nu lasă nici o urmă. El a fost, este şi va fi un Tată care nu se schimbă. (Maleahi 3:6)
Un tată muritor nu poate spera să ajungă la acest nivel de "neschimbare". Gândirea sa are nevoie, ocazional, de ajustăriş uneori nu este consecvent. Timpul işi pune amprenta asupra lui, ii schimbă culoarea părului, ii incetineşte pasul, ii modifică fruntea: din netedă în brăzdată de riduri. Programul şi responsabilităţile de familie se schimbă. Poate chiar să devină din tată bunic.
Toate aceste transformări sunt previzibile pentru taţii pământeşti. Ceva insă n-ar trebui să se schimbe.
Devotamentul faţă de Dumnezeu. Omul inţelept işi construieşte casa pe stâncă. De ce ? Pentru că stânca nu se mişcă uşor. Intr-o lume agitată, haotică, un tată inţelept aduce siguranţa in familia lui, ancorându-se ferm pe Stâncă. Pentru a primi călăuzire in slujba de părinte, un tată creştin studiază Cartea Sfântă mai mult decât celelalte cărţi. Atunci când apar problemele, el e gata să folosească uşa rugăciunii şi apoi linia telefonică. Această ordine a lucrurilor nu se schimbă.
Loialitate faţă de biserică. Un tată care doreşte să formeze o familie stabilă, nu va incerca acest lucru in afara bisericii. El lucrează impreună cu biserica şi o apără cu zel. Copiii lui nu intreabă: "Mergem la rugăciune?" Ei ştiu deja acest lucru. Atunci când biserica abordează o problemă curentă, copiii lui se aşteaptă la susţinere din partea sa. Înfăţişarea, limbajul, maşina, afacerea lui -toate acestea sunt dovezi ale faptului că biserica ii este dragă. Când biserica ii atinge şi pe copiii lui, legaturile pot fi incordate, dar loialitatea rămâne de fiecare dată.
Convingere personală. Fiecare tată evlavios trebuie să fie ancorat in convingeri puternice. Inconsecvenţa destramă familia. Convingerile părinţilor nu trebuie să expire, numai dacă nu e vorba cumva de slăbiciune spirituală sau idealism nerealist. Convingerile pe care un tată si le-a format atunci când fiul lui cel mai mare avea cinci ani nu trebuie să se schimbe atunci când fiul ajunge la vârsta adolescenţei. Regulile familiei se aplică acasă şi departe de casă, indiferent de vizitatori. Ferice de copilul -frustrat sau supus- care poate spune : "Ştiu ce va zice tata". Un tată care taie cablurile convingerilor sub anumite presiuni ale familiei sau ale capriciilor ii pune pe toţi, spiritual vorbind, pe o mare involburată.
Dragostea faţă de familie. La lucru sau la masă, pe drum sau in pat, impreună cu familia sau departe de ea, odihnit sau sub presiune, dragostea tatălui este constantă. Afacerile sau serviciul nu il acaparează atât de mult, incât să nu mai aibă timp să sufle peste un deteţel zgâriat. Copiii lui nu se vor intreba niciodată dacă işi iubeste maşina mai mult decât pe ei. Ei ii simt nerăbdarea de a-i vedea invăţând, doinţa de a le răspunde la intrebări şi preocuparea pentru sufletele lor. Şi dacă văd că dragostea lui se schimbă, e doar pentru că devine mai profundă.
Când tata este constant, celelalte schimbări contează mai puţin. Un tată creştin care nu fluctuează in funcţie de schimbările vieţii este cel mai mare dar oferit familiei lui.
De Keith Kreider, din Revista creştină :"Sămânţa Adevărului" -luna martie 2009.
Alte articole din Sămânţa Adevărului :
E adevărat că un tată care dovedeşte consecvenţă şi coerenţă în gândire va influenţa cel mai probabil în acelaşi mod copilul care creşte alaturi de el. Bănuiesc că articolul se referă la genul de convingeri personale cu privire la relaţia cu Dumnezeu, respectiv priorităţile din viaţa de familie.
RăspundețiȘtergereÎnsă depinde de ce fel de convingeri vorbim. Eu cred că e nevoie şi de o anumită flexibilitate în gândire. Cu prea multă rigurozitate şi consecvenţă rişti să devii obtuz, iar copilul să se îndepărteze de tine. E nevoie de un echilibru spiritual pe care moralismul nu îl poate da, aşa că regula consecvenţei se aplică numai în cazul unui tată care reflectă (şi se străduie să o facă) perfecţiunea singurului Tată.
Cât despre ,,Ferice de copilul -frustrat sau supus- care poate spune : "Ştiu ce va zice tata". ", e ferice doar de cel supus. Nu cred ca frustrarea fericeşte.
Poate nu va fi altceva decât o bombă cu efect întârziat.
Întrebare: În ce situaţii/ cât de des/ crezi că ar trebui să îşi justifice părinţii deciziile în faţa copiilor?
Bine ai revenit Eunice
RăspundețiȘtergere"Cu prea multă rigurozitate şi consecvenţă rişti să devii obtuz, iar copilul să se îndepărteze de tine."
Recent un parinte mi-a marturist ca tatal sau il obliga cand era mic sa vina la adunare si prin aceasta atitudine el a urat mai mult biserica.
Eu cred ca prezenta parintilor in viata copiilor este cruciala si aduce si binecuvantare din partea Lui.
In orice relatie "greutatea" si povara cea mai grea o duce Domnul, nu un sot sau o sotie. Noi suntem chemati sa ii fim ascultatori Lui.
Sa recunoastem ca uneori nu putem suplini toate nevoile celor din jurul nostru si suntem constienti ca doar ISus poate suplini ceea ce noi nu putem face.
Suntem limitati in bunatate, cunoastere, dragoste si avem mare nevoie de interventia zilnica transformatoare a lui ISus in viata noastra.
Raspuns.
Parintele "intelept"( crestin) este deosebit de ceilalti (parinti) chiar oameni.
Omul intelept are calauzire divina si atunci cand are de luat decizii, hotarari, alegeri, judecati...pentru sine, pentru familia intreaga sau pentru un copil.
Acestia pot vedea inca de mici ca deciziile corecte sunt dovezi ale cunoasterii lui Dumnezeu.
Personal prefer comunicarea deschisa, in care cu rabdare ii explici unui copil de ce iei unele decizii. Si din acest punct poti aduce in discutie despre Dorintele/ ASteptarile / Voia si Ceea ce ii place Lui DUmnezeu, care sunt intentiile Lui.
In acelasi timp, un alt cadru, o alta fateta, nu necesita intotdeauna oferirea de explicatii sau justificari copiiilor pentru unele decizii luate de catre sot si sotie pentru binele copiiilor.