1. De ce-ar trebui să slujim lui Dumnezeu?
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12:1)
Pentru că am primit milă. Celelalte religii slujesc dumnezeilor lor pentru a primi milă. Dumnezeul nostru lucrează în avans.
„Vă îndemn”, zice Pavel, adică slujirea trebuie să fie voluntară şi asta a înţeles-o cel mai bine Ghedeon când a rămas cu o mână de oameni cu care să se ducă la luptă. Ceilalţi s-au dus la neveste şi la meci.
Tinerii cântă cu mâinile pe sus „Doamne-ţi dau inima”. Sigur, pentru că nu costă nimic. Pavel zice să facem un pas mai departe, adică să ne dăm şi trupurile. Isaac a fost jertfa vie a Vechiului Testament pentru că în inima mamei era deja mort în dimineaţa aceea friguroasă.
Isus e jertfa vie a Noului Testament pentru că umbra crucii i-a fost alături încă de la naşterea-i miraculoasă.
Simbolul creştinismului n-ar trebui să fie numai crucea, ci şi ştergarul. Isus a slujit, lăsând o pildă.
Când privesc ochii bulbucaţi de somn a cucernicilor fraţi în biserică, duminică dimineaţa, sunt ispitit să le spun să-şi aducă şi pijamalele ca să le fie mai comod. Am devenit cu acte în regulă „iubiţi ascultători” care n-avem altă treabă decât să trecem din când în când pe la biserică ca pe la supermarket să vedem dacă n-a apărut ceva nou şi ieftin.
Mântuirea voastră nu s-a realizat cu un Dumnezeu stând tolănit pe un nor pufos, ci cu un Hristos ce dormea puţin, mânca rar, slujea fără orar, predica neîntrerupt, plângea cu cei ce plâng, era acolo prezent, la vamă şi la pescuit, pe munte noaptea singur în agonie.
Şi tot în agonie s-a pus pe cruce cu barba smulsă, cu pielea fâşii, cu coasta străpunsă.
De aia să slujeşti. De dragul Lui...
autor:
V l a d i m i r _ P u s t an
sursa:
Meditând la Romani 12
RăspundețiȘtergereReintegrarea şomerilor spirituali
„Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie”. (Romani 12:7,8)
Să nu ne pierdem în generalităţi atunci când vorbim despre lucrare. Ea trebuie să fie practică pentru că asocierea cu trupul lui Hristos, de unde facem parte, ne dă voie la soluţii practice.
În trupul lui Hristos am putea fi degetul mare de la picior adică acel om caracterizat prin stabilitate, omul acela echilibrat ce aplanează conflicte şi nu pune benzină pe foc.
Am putea fi picior, cel ce merge înainte când cei mai mulţi stau, cel ce vizitează bolnavii, duce Evanghelia.
O slujbă ar fi să fii genunchi în trupul lui Hristos, adică cel ce se roagă pentru bolnavi, biserică, pastor. Poţi fi stomac ce posteşte, inimă ce bate şi simte pentru necazul altuia, mână ce dăruieşte, ce sprijină, ce lucrează, ochi ce vede necazuri şi probleme, gură ce îmbărbătează, cântă la cor, predică, recită.
Cap nu poţi fi, deşi mulţi îşi doresc, pentru că postul acesta e ocupat de Isus.
Voltaire zicea odată ca să aveţi întotdeauna ceva de făcut dacă nu vreţi să vă sinucideţi. Neslujirea e sinucidere lentă ca la fumătorii de trabucuri. Dumnezeu la judecată nu ne va întreba cât am ştiut, ci cât am aplicat din Scriptură.
„Vă îndemn, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să slujiţi”...
Vladimir Pustan (Editorial, Ciresarii)http://ciresarii.ro/new/editorial.php
be blessed!