marți, 13 mai 2008

mai mult ....mai mult ..dar din CINE si CE ?








Se pare că
cineva vrea să ne spună ceva…
Iată-te aici. Aici şi acum. Citind revista asta. O altă secundă se duce. Un alt moment din viaţă. Clic şi s-a dus. Hopa... Mai vine unul. Se scurg secunde şi minute. O oră. O zi. O săptămână. Un an. Azi e, mâine nu mai e. Iată-te aici. Undeva pe planeta Pământ. La ce te gândeşti…ACUM? La nimic?Sau la ceva de genul „Vreau mai mult“? Mai mult ce? Note bune?

Prieteni? Petreceri? Întâlniri? Bani? CD-uri? Haine? Mai mult şi atât?

Aminteşte-ţi cum a fost când ai primit ce ai vrut, sau te-ai întâlnit până la urmă cu persoana cu care ai vrut să-ţi dai întâlnire…îţi aminteşti ce sentiment ai avut după? Nu era ceva de genul “Asta nu mi-a schimbat prea mult viaţa, aşa cum m-am gândit eu...” şi-atunci ce faci? Te-ntorci la jucăriile tale? Poate experienţa sau lucrul după care tânjeai nu era ceea ce căutai tu de fapt. Sau poate ai nevoie de MAI MULTE experienţe sau lucruri de genul acela. Mai multe haine. Mai multe CD-uri. Mai multe întâlniri. Mai multe petreceri. Dar chiar şi atunci rămâi cu sentimentul, cu gândul care nu-ţi dă pace: „Vreau şi mai mult.“

Mai mult din ceva anume? Deci vrei mai mult. Mai mult din ceva anume. Dar nu eşti sigur ce e acel ceva. Este un fel de dorinţă care te macină tot timpul. Sentimentul că lipseşte ceva. Sentimentul că poţi avea ceva mai mult ÎN viaţă şi DE LA viaţă. Că poţi să profiţi mai mult de ea. Te gândeşti „Ce mai caut şi eu pe-aici? Parcă nu-s la locul potrivit. Care-i până la urmă problema mea?“ Rămâne apoi dorinţa care te macină şi experienţele de până acum nu au reuşit nici măcar s-o potolească. Bineînţeles că nu vorbeşti despre asta cu prietenii tăi. Dacă ar şti ei la ce te gândeşti, cu siguranţă ar spune „Uau, omul ăsta ia viaţa MULT PREA în serios.“Dar poate şi pe ei îi chinuie aceeaşi dorinţă. Poate au aceleaşi gânduri ca şi tine. Poate fac parte dintr-o conspiraţie a tăcerii: „Nu vreau să ştie nimeni ce cred de fapt despre viaţă.“ Dincolo de dimensiunea noastră? Te-ai gândit vreodată că dorinţa asta care te macină are de-a face cu Dumnezeu? Dumnezeu este pretutindeni în jurul nostru, fără a fi însă vizibil. Însă Dumnezeu există şi în sfere ce o depăşesc pe aceea în care se desfăşoară existenţa noastră. şi poate aici e dilema. Acel ceva de care avem nevoie, care poate să ne astâmpere dorinţa, nu face parte din sfera noastră. Ce-ai zice dacă viaţa ta ar fi proiectată astfel încât nimic din sfera aceasta să nu te poată satisface pe deplin, nici măcar lucruri cum ar fi o universitate de prestigiu, o carieră de succes, prieteni buni? Poate şi lucrurile acestea îţi lasă un gol în suflet. Nici măcar ele nu-ţi potolesc dorinţa. De ce? Pentru că fac parte din sfera noastră. şi pentru că viaţa ta poate fi împlinită de altceva, ceva ce depăşeşte sfera noastră. Poate Dumnezeu te-a „proiectat“ cu această dorinţă de a-L căuta pe El. Să ne gândim un pic. Dacă am putea obţine din lumea în care trăim tot ceea ce ne-am dorit vreodată, sau toate lucrurile de care avem nevoie, atunci pe Dumnezeu nu ni L-am dori. N-am simţi această nevoie de El. şi poate că El crede că Persoana Lui e prea importantă pentru a fi trecută cu vederea. Deci iată-te aici. Aici şi acum. Ai nevoie de mai mult. Îţi doreşti mai mult. şi dacă acel „mai mult“ pecare-l vrei nu-l poţi găsi în lumea aceasta? Ce faci atunci? Încotro te îndrepţi?

Cel mai bun cadou pe care il poti scrie cuiva de ziua lui de nastere, Ilie, un prieten de al meu m-a invatat recent, sa scriu prietenilor mei mesajul acesta cand mai mergem la onomastica cuiva . Mesajul acesta il poti lasa pe cadoul tau, carte sau un mic tablou crestin.

Daca gasesc in mine o dorinta pe care nici o experienta din lumea asta nu o poate satisface,atunci cea mai probabila explicatie e aceea ca am fost creat pentru o alta lume"(C.S.Lewis)

Cu alte cuvinte- nu suntem aici statornici.
Exista o realitate mult mai frumoasa decat realitatea fizica.
Este realitatea Imparatiei Cerului.
Sa traim aceasta viata pe pamant pregatindu-ne pentru adevarata Viata Vesnica.
Pentru asta avem nevoie de har si Duhul lui Christos in noi.
Asta te poate umple cu adevarat.

Pentru detalii mergi si intreaba orice pocait din biserica.
Iti va spune acelasi lucru

"Doar IUBIREA TA M-a implinit"

Renuntand la gandurile mele

Renuntând la gândurile mele,
Concentrând atentia-asupra Ta,
Meditând în sfânta Ta prezenta,
Nelasând ca frica sa mai stea;

Întrebari ce am le-aduc la Tine
Si le pun, Isus, ‘naintea Ta.
Stând curat, în sfânta Ta prezenta
Ma închin si Te voi lauda.

Privesc la Tin’, Cel ce-mi dai viata,
Tu începi si duci la bun sfârsit,
Tu-mi inspiri fiinta si lucrarea,
Doar iubirea Ta m-a împlinit.



4 comentarii:

  1. "Nu suntem aici statornici
    O Tar- avem..si ea e sus!
    Calea se sfarseste-ACOLO
    Cand vom vedea toti pe Isus!"

    RăspundețiȘtergere
  2. Spunea T. Miller, incercand sa explice dpdv omenesc modul in care traieste lumea ca in fiecare om exista un instinct de mai mult .

    Dar ca niciodata, oricat de mult si indiferent daca am avea tot ceea ce ne dorim , acest instinct de mai mult nu isi va inceta strigatul.

    Mai mult ce? Mai mult statut, avere si dragoste .

    Pentru asta el recomanda trei principii: Intelegerea, Atentia si Recunostinta.

    Nu este un scriitor crestin. A analizat faptele din mai multe puncte de vedere. Are in el si ceva din New Age.

    In unele parti are dreptate.

    Completarea mea este: Statutul,
    Averea si Dragostea ne sunt toate date in Persoana lui Hristos.


    Statut: - copil de Dumnezeu.

    Avere: - mostenitori ai Imparatiei Cerurilor.

    Dragoste: - aici nu mai e nevoie de explicatii. De la inceput pana la sfarsit Dumnezeu e dragoste. Punctul culminant al dovedirii acesteia a fost la Cruce.

    Daca le avem acestea, setea de mai mult este cu totul astamparata.

    Si chiar mai mult: este inlocuita cu unele benefice: sete si foame dupa neprihanire, sfintenie - foame dupa Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  3. 1.Pentru mine nu poate avea nimeni dreptate in afara Cunostintei Exacte a lui Isus Christos.
    2. am renuntat sa ascult Enya tocmai pentru ca promoveaza New Age.
    Sa ramanem in Lumina si in lucrurile care zidesc.

    Si multumesc de completarea ta.
    Sa asteptam si grabim venirea Sa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Statutul,
    Averea si Dragostea ne sunt toate date in Persoana lui Hristos.

    Aceste lucruri sa ne insufleteasca. amin

    Va fi ferice de noi daca stim aceste lucruri si le vom si FACE.

    Ca la sfarsitul vietii sa ni se spuna " CINE FACE VOIA LUI ( pana la capat) ramane in Eternitate.

    RăspundețiȘtergere

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică