1 Petru 2:9-12
9. Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din intunerec la lumina Sa minunata;
10. pe voi, cari odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare.
11. Prea iubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti cari se razboiesc cu sufletul.
12. Sa aveti o purtare buna in mijlocul Neamurilor, pentruca in ceia ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le vad, sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii.
luni, 9 noiembrie 2009
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Nu iti fa planuri independent de Dumnezeu

"Noi îi dăm cu mare bucurie Domnului toate zilele de ieri, aducând la El toate păcatele noastre din trecut. Avem încredere în El în ceea ce priveşte iertarea tuturor greşelilor, îndoielilor şi a temerilor noastre din trecut. Deci, de ce nu facem acelaşi lucru şi cu zilele de mâine?
(David Wilkerson)
miercuri, 4 noiembrie 2009
Petre Tutea despre Martin Luther
marți, 3 noiembrie 2009
Iubiti din dragoste sau din interes?
In loc sa iubim oamenii si sa folosim lucrurile pentru a ne exprima dragostea, noi, oamenii, iubim lucrurile si folosim oamenii pentru a le obtine.
joi, 29 octombrie 2009
C.H.Spurgeon -binecuvantari fragile
Sa ne amintim cat sunt de fragile binecuvantarile pamantesti. Daca ne amintim ca toti arborii pamantului sunt insemnati pentru securea taietorului, nu vom mai fi atat de doritori sa ne cladim cuiburile in ei. Am iubi cu dragostea care asteapta moartea si numara despartirile. Cei dragi ai nostri ne sunt imprumutati, si s-ar putea ca in clipa urmatoare sa fim nevoiti sa-i inapoiem Dãtãtorului. Acelasi adevar este valabil si pentru bunurile noastre. Bogatiile isi intind aripile si zboara. Sanatatea este la fel de precara. Exista o vreme pregatita pentru slabiciune si boala cand va trebui sa-L laudam pe Dumnezeu prin suferinta, nu prin activitate. (Spurgeon)
miercuri, 28 octombrie 2009
luni, 26 octombrie 2009
Pastorală: " Nu-ti irosi amvonul" - nu-ti irosi viata, din ciclul "Ce sa nu fac", "Cum sa nu fiu" -1-
miercuri, 21 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

















