joi, 11 octombrie 2012

Amvonul nu este un loc pentru laşi

In cartea "Puterea predicării" de John Stott am descoperit 4 oameni cu teamă de Dumnezeu dar fără frica de opinia publică in a proclama si mărturisi adevărul nenegociabil al lui Dumnezeu. Toţi cei patru au fost insufleţiţi de Dumnezeu cu putere si curaj. 
- Tozer spunea ca "Mai mult zgomot si galagie la amvon nu inseamna neaparat si multa putere spirituala".
Aceasta nu vine din elocvenţă, din seminar, sau din pregătirea cu minuţiozitate a unei predici, puterea Duhului Sfânt vine atunci când cineva se goleşte de sine, recunoaşte că are nevoie de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru cei cărora le transmite mesajul şi simte de aproape povara inimii lui Dumnezeu pentru sufletele nemântuite.




1.Episod
Un emisar englez ii relata reginei Elisabeta "Omul acesta marunt si fragil - este in stare ca prin vocea lui, intr-o ora sa puna mai multa viata in noi decat cinci sute de trambite care ne-ar suna neintrerupt in urechi".


Al doilea episod
Cand regina Maria facea planuri pentru o eventuala casatorie cu Don Carlos- fiul si mostenitorul regelui Filip al Spaniei- eveniment care ar fi adus in SCOTIA puterea papei ( atat politica cat si religioasa) si Inchizitia spaniola, John Knox a predicat public impotriva acesteia. Spune in predica sa" O astfel de uniune a strigat el, L-ar izgoni pe Isus Christos din acest tinut".
Regina a fost extrem de jignita, a trimis dupa el, a protestat, a izbucnit in lacrimi si a jurat ca se va razbuna; John Knox a replicat"



Knox a murit in 1572- si a fost ingropat in doliu national in cimitirul din spatele bisericii St. Giles din Edinburg. Contele de Morton a rostit la mormantul sau: " Aici odihneste un om care nu s-a temut niciodata de puterea omeneasca"



Din seria "ASA NU" -1-


Pentru că lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută in felul şi modul lui Dumnezeu ia aminte să:

1) Nu-ti construieşti propria imparatie financiara pe spatele oilor pe care le pastoresti.

2) Fii deschis spre corectare. Nu uita ca nu esti perfect.

3) Nu abuza de autoritatea pe care ai primit-o.

4)Nu le permite oamenilor sa faca din tine o celebritate, sau guru spiritual in care ei sa depinda de tine in orice sfat spiritual. (Calauzeste-i spre Scriptura, rugaciune,intimitate cu Dumnezeu in mod personal)

5) Nu esti indispensabil. Imparatia lui Dumnezeu inainteaza si fara tine.

6) Cand pazesti turma lui Dumnezeu ia aminte ca lupii trebuiesc impuscati si nu mangaiati sub barba . (Mark Driscoll)

7) Nu spune in predici si nu vinde ascultatorilor iluzii, lucruri, fapte, evenimente ce nu au fost in realitate asa de “speciale” si poate nu s-au intamplat decat in visele/dorintele tale! (Adica te rog eu frumos sa nu mai exagerezi cand folosesti o ilustratie- sau “experienta ta spirituala” ce nu o poate verifica nimeni.)

8) PLEASE! Nu te mai lauda cu cate biserici ai plantat, format, zidit, ridicat, 2) cati tineri ai invatat tu la chitara, cati i-ai ridicat sa predice, pe cati i-ai sfatuit la telefon la 2-3 noaptea. Ne aburesti si aduci la exasperare cu meritele, virtutiile si realizarile tale fara de calauzirea si smerenia lui Dumnezeu!

9) Nu-l mai folosi pe Dumnezeu ca paravan-pretext pentru nevoi si implinire personala cand unele texte din Scriptura se refera la sfintenie nu la imbunatatirea vietii pamantesti.

10) Nu da dovada de infatuare, parere excelenta despre sine, despre valoarea exagerata a importantei propriei tale persoane:))

11) R.C.Sproul aminteşte de blestemul comunităţii evanghelice şi a slujitorilor. EL recomandă ca aceştia să nu fie
-prea increzatori in propriile cuvinte
- prea increzatori in metodele folosite
- prea increzatori in propriile actiuni bune
- prea indragostiti de slava personala.

12) Nu ii mai desconsidera pe cei din jurul tau.

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică