joi, 11 martie 2010

Nu cauta sa impusti luna (1)


"Tată, eu vreau să mă duc în lună. " Acestea erau cuvintele fiicei mele Linda în vârstă de 3 ani într-o seară, pe când eram în Africa şi şedeam pe terasa descoperită. Altcineva poate ar fi certat-o aspru, dar luna tropicală părea foarte mare, foarte aproape şi semăna cu o ţară frumoasă şi captivantă. I-am explicat cu grije şi răbdare, că luna era mult rnai departe decât se părea. Dorinţa Lindei era însă atât de intensă încât îşi concentra toată atenţia asupra fiecărui cuvânt exprimat de mine. Totuşi ea continuă cererea într-un mod mişcător şi ignora complet neputinţa mea de a o ajuta. Dezamăgită, izbucni în lacrimi.

"Tată, nu vrei totuşi să încerci? Du-te, adu masa din sufragerie, pune pe ceealaltă peste ea, apoi toate scaunele unul peste altul. "

Până la urmă am ajuns amândoi foarte iritaţi. Ultimele mele cuvinte n-au fost nici grozave şi nici remarcabile din punct de vedere psihologic, dar au avut efect: "Linda, dacă nu încetezi să mă mai baţi la cap, am să-ţi trag o bătaie!"

Cugetând asupra emoţiilor şi încordării Lindei, am putut uşor înţelege de ce lupta pentru ranguri înalte, cu înfrângeri consecutive este un puternic factor de grăbire a perturbărilor mintale. între lună şi lunatec există legături mai adânci decât pur mitologice sau etimologice.

Să o numim Arlene Traubel. Ea nu este o fată ci un complex de aproximativ cinci fete pe care le-am cunoscut ca paciente. Arlene era într-un institut superior de învăţământ şi a fost pe lista celor mai buni încă din timpul primului an şcolar. Ea voia cu orice preţ să se menţină în această situaţie până la sfârşitul studiului. Era o ispravă comparabilă întrucâtva cu urcatul pe lună. Ea privea cu desfătare văzându-şi numele pe acea listă mult râvnită, dar în anii următori ea începu să simtă că este depăşită de alţii. Gândul de a fi ştearsă de pe listă o făcea neliniştită şi plină de frică şi astfel capacitatea sa de a continua studiile începu să descrească. într-o zi Arlene fu internată în infirmerie din cauză că nu mai putea citi. Ea putea să pronunţe cuvinte, dar era incapabilă să le înţeleagă sensul. După o săptămână simţi o mică ameliorare, dar în fiecare zi neliniştea ei creştea din cauză că i se micşorau şansele de a mai fi prima.

Arlene era convinsă că suferă şi se întâmplă ceva rău cu ea. Am încercat să-i spun că are nevoie de multă relaxare şi distracţie şi că ar fi bine să-şi schimbe punctul de vedere de a apuca luna de pe cer. Se întoarse acasă. Apoi fu internată şi examinată cu deamănuntul. A ieşit din spital cu o mare notă de plată şi cu diagnosticul "simptome de conversiune somatică". Aceasta însemna că incapacitatea sa de a citi era produsă de o tulburare psihică. Grija din cauza notelor sale rele s-a manifestat printr-un simptom de a bate în retragere şi incapacitatea de a citi.

Tulburarea psihică născută din dorinţele noastre de a "apuca luna" sau de a atinge limite superioare faţă de colegii noştri este foarte obişnuită. Dr. Alfred Adler, un eminent psihiatru, arată că dereglările nervoase şi emotive cele mai moderne se nasc dintr-o sforţare hotărâtă pentru putere. Din cauză că omul de rând în alergarea sa nebunească pentru atingerea unor scopuri şi obiective pământeşti este într-o întrecere zilnică cu alte persoane, ziua sa este plină de înfrângeri, greşeli, sentimente rănite şi doar arareori poate să pareze loviturile. Această întrecere deosebit de aspră şi cu hopuri, te oboseşte nejustificat. Te opreşti şi analizezi evenimentele şi conversaţiile zilei şi în 99% din cazuri vei descoperi că cineva şi-a bătut joc de imaginea ce ţi-ai făcut-o despre Eul propriu.

Noi suferim de uzură fizică şi mintală şi ne îmbolnăvim nu din cauza muncii, ci din cauză că noi, conştient sau inconştient, încercăm să dovedim colegilor că idealurile noastre sunt superioare, dogmele noastre sunt corecte, biserica noastră este cea mai bună, oraşul nostru este cel mai frumos, statul nostru este cel mai important, concepţiile noastre politice şi partidul nostru sunt necesare pentru salvarea omenirii, echipa noastră sportivă este cea mai bună din lume şi... a noastră,... a noastră,... a noastre, numiţi-le cum vreţi. Şi vom argumenta până învineţim, arătând că suntem poporul cel mai deştept şi că la decesul nostru, cu siguranţă, înţelepciunea va dispărea de pe faţa pământului. Argumentând şi argumentând, este o minune că nu explodăm adeseori într-o hemoragie cerebrală.

Săptămâna trecută se prezentă în cabinetul meu un tânăr cu o hemoragie puternică la ochi. I-a tras cineva vreun pumn? Nu, dar vasul sanguin din ochi s-a spart din cauza tensiunii la care a fost supus în timp ce cânta la tropetă. Data viitoare când o să fiţi ispitiţi să "suflaţi în trompetă" să vă amintiţi de acest tânăr.
Este regretabil a fi năpăstuiţi cu acest sentiment înăscut de a fi mereu într-o întrecere nebunească unul cu altul asemenea participanţilor la o cursă de automobile. în încercarea noastră de a fi primii, nu putem vedea paguba pe care o producem altora şi nouă înşine. Ca şi automobilele care se lovesc, se zdrobesc, se zgârâie, tot aşa şi omenirea este măcinată şi sfărâmată de multe boli din cauza întrecerilor la care se supune.

Boli evitabile
de S.I. McMillen, un medic argumenteaza ca Biblia este adevarata.

2 comentarii:

  1. "Inteleptul sa nu se laude cu intelepciunea lui, cel tare sa nu se laude cu taria lui, cel bogatul sa nu se laude cu bogatia lui. Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul, care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere eu, zice Domnul!" (Ieremia 9: 23,24)
    Cu Domnul ne putem lauda. Eu am un Dumnezeu puternic! Inca nu pot spune ca-L cunosc...
    Richard Wurmbrand spunea ca noi mai degraba stim ceea ce Dumnezeu nu este decat ceea ce este. Stim cateva atribute ale Lui.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos verset si completarea ta.
    ma bucur mult de marturia ta, da ai un Dumnezeu puternic ,daca il lasi sa iti descopere maretia si puterea Sa in viata ta.

    RăspundețiȘtergere

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică