marți, 8 septembrie 2009

Isus Hristos "crucificat" de "unii" apologeti,pastori-predicatori si teologi


Voi incepe sa comunic cu voi intr-un mod mai personal, original si direct.
Duhul lui in mine ma face sa ma exprim liber, fara menajamente....fara a fi "temperat" de cei din jurul meu si a fi inchis intr-o cutiuta a conformismului din dorinta de a nu brusca,deranja mizeria.
Dumnezeu a inceput acum 9 ani reforma in viata mea, cand Isus s-a atins si de sufletul meu legat de pacat.De atunci am inteles ca schimbarea in bine incepe cu mine, revolutia iubirii si a rabdarii isi are locul mai intai in inima mea. Aceasta este acum o lupta continua si va dura pana la sfarsitul vietii mele.
Ma rog si ma lupt sa duc "lupta cea buna".
Sunt liber sa gust Adevaratul Har si libertatea in Christos de aceea sunt chemat de El sa fiu predat total intereselor si Voii Sale.
Cu tot ce sunt, inima,ochi, minte,gandire,suflet,vocabular,maini,actiuni,gesturi,atitudini,fapte,limbaj,zambet.
Stiu ca nu voi gresi
Stiu ca Duhul Sfant ma va ajuta si sustine sa il proclam si sa-L arat pe El.
Stiu ca nu pot spune prostii sau lucruri banale atunci cand Christos traieste in mine.
Stiu ca El ma ia in seama si nu isi intoarce spatele de la mine atunci cand nu inteleg ceva.

Rar mai intalnesc oameni precum Steinhardt sau Wurmbrand. Fiinte umane distincte, alese si formate de Dumnezeu pentru eliberare, vindecare, incurajare. Oameni creati pentru Sine. Oameni creati de El, cu amprenta Lui, Pecetea Lui, Caracterul Lui asezat in inima si mintea lor. Oameni pasionati sa traiasca zilnic pentru Gloria Lui si constienti in fiecare clipa de Prezenta Creatorului si Mantuitorului drag.
Oameni simpli ce indruma catre Lumina-Fiul lui Dumnezeu, oameni ordinari, comuni ce atrag spre Christos, isi focalizeaza viata spre El, oameni obisnuiti in mana lui Dumnezeu...dar care mai tarziu din ordinari - devin extraordinari..iar din obisnuiti sunt transformati de Duhul Sfant in oameni neobisnuiti.
In schimb sunt suprasaturat...oriunde merg, oriunde vizitez si respir...sunt inconjurat de pseudo-eruditi. Si este normal, atata timp cat nu pot fi decat doua categorii de oameni, cei care atrag spre sine si cei care atrag spre Christos.
Nu stiu daca simti acest canibalism prostesc, acest vampirism teologic, aceasta infatuare grosolana. Dar am sa iti explic in cuvinte simple in ce consta canibalismul teologic pentru a te feri, a te ruga mai mult si a te feri de astfel de "unelte".
Canibalistii si cei care "crucifica" alti oameni apeleaza des la concepte, definitii, notiuni, principii, paradigme, teorii si pot predica cu ardoare (sunt chiar grozavi)de la pupitre, amvoane cu entuziasm...insa prin toate aceste instrumente pervertite...ei isi "tes panza de paianjen", te prind in mreaja lor cu argumente si principii reci, care nu au puterea de a iti misca, transforma si schimba gandirea si inima... ...ca mai apoi sa isi ucida victimele.
Recunosti in saptamana asta acest stil?
Atunci cand vei asculta pe cineva vei putea observa...daca se etaleaza pe el insusi, are dorinta de afirmare, dorinta de a fi apreciat si bine vazut in comunitate...daca isi da importanta de sine?daca se eleveaza pe sine prin cunoasterea sa sau daca stie sa incredinteze absolut totul in Mana lui Dumnezeu.

Dorinta mea este sa traiesc in asa fel incat oamenii sa il vada viu pe Dumnezeu prin trairea mea, si nu pe mine si abilitatiile mele, competentele mele. Apostolul Pavel a experimentat bine acest lucru cand a afirmat " Caci nimic bun nu locuieste in mine".Daca avem ceva bun in noi, aceasta este Persoana lui Christ, care da viata, neprihanire,bunatate,blandete, pace si intelepciune.

De curand citeam pe Adamaica ..urmatoarele :"Şi atunci când un om simplu din adunare mulţumeşte pentru frumuseţea florilor sau a munţilor, ceilalţi îl privesc cu condescendenţă: “Mai mult nu poţi? O chestie mai inteligentă nu găseşti să spui?”

Şi totuşi, mai ferice de cei înţelepţi în felul Lui şi însetaţi după neprihănire, decât de cei a căror minte se culcă noapte de noapte în pat cu înţelepciunea lumii, iar a doua zi îşi târăşte spurcăciunile după ea în văzul tuturor!

Tine-ti-va alipiti de Christos si nu va lasati inselati de nimeni! Ramaneti aproape de Christos cel real nu faurit de mintea bolnava a unui predicator sau pastor care isi predica propria evanghelie, evanghelia intereselor si scopurilor personale. Si nu cadeti in "plasa(panza) nici unui om.

P.S.exista mare tentatie in ziua de azi sa te scoti pe tine in evidenta, de aceea, si eu, cand sunt ispitit, ma rog ca sa primesc ajutor de la Dumnezeu sa-mi pastrez echilibrul.

Tarie si Onoare Regelui nostru Isus!

26 de comentarii:

  1. Sunt de acord cu tine, am si eu uneori senzatia de asfixiere din cauza epidemiei de eruditi si pentru ca, Eruditul are impresia ca se poate ridica la statura pe care Dumnezeu o cere, o statura care nu poate fi dobandita decat prin purtarea crucii si prin calauzirea Duhului Sfant.
    Oricum, totul e cu susul in jos in lumea asta si mai grav in biserica vremilor noastre.

    Fi binecuvantat

    RăspundețiȘtergere
  2. Pertinenta atentionarea pe care ai facut-o in ceea ce priveste alipirea noastra de Isus.Asa si este ca trebuie mare grija ca sa nu cadem in plasa nimanui si mereu sa ne fie model Domnul nostru Isus Hristos.Chiar daca ne impiedicam uneori si alunecam sau cadem pe cale ,El ne va ridica si ne va impulsiona sa inaintam spre vesnicie.Si ce-mi place cel mai mult sa stiu ca mantuirea este individuala,din punctul acesta de vedere consider ca este un privilegiu si un lucru plauzibil.
    Fiecare om are nevoie de o întâlnire specială cu Dumnezeu, fără nici un fel de intermediari, în mod personal. Relaţia cu Dumnezeu este o problemă absolut personală şi privată a fiecărei persoane.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu spui in postul tau : „Canibalistii si cei care "crucifica" alti oameni apeleaza des la concepte, definitii, notiuni, principii, paradigme, teorii si pot predica cu ardoare de la pupitre, amvoane cu entuziasm...insa prin toate aceste instrumente pervertite...ei isi "tes panza de paianjen", te prind in mreaja lor cu argumente si principii reci, care nu au puterea de a iti misca, transforma si schimba gandirea si inima... ...ca mai apoi sa isi ucida victimele.”
    Ataci avalansa de „concepte”, „notiuni” , etc, dar cu respect iti spun, esti pe cale sa inventezi „notiuni” si „concepte” cum ar fi cel de „canibalist” pe care nu il gasesc in limba romana. Gasesc „canibal”, dar deja este altceva...
    Consider ca te lasa rece o atitudinea prea intelectuala a unor in biserici/adunari...dar iti amintesc ca batranul Ravenhill spunea ca „lenea mintii e si ea lene si este un pacat” (parafrazare aproximativa).
    Acum ar mai fi si faptul ca este o oarecare dorinta a unora de a compensa lipsa de educatie din mediul evanghelic ce s-a mostenit din perioada comunista, cand evanghelicii erau un fel de parie sociala...Acum sa nu te sperie „conceptele, definitiile, notiunile, principiile, paradigmele, teoriile”. Acestea sunt tot o mostenire evanghelica, daca ne gandim ca modelul educational modern a fost fondat de Amos Komensky (Comenius), fratele nostru in Domnul din randul Moravienilor...Dar multi vad, putini cunosc, si, dragul meu, nu poti face pe invatatorul fara ca tu sa nu cunosti lectiile.
    „Rar mai intalnesc oameni precum Steinhardt sau Wurmbrandt.” Din dorinta de a ilustra ce ai spus, eu cred ca iti alegi gresit exemplele. Cartile lor (si ma opresc doar la „Daruind vei dobandi” a primului si „Predici din celula singuratica) abunda in „concepte, definitii, notiuni, principii, paradigme, teorii”, autentice si puternic sustinute intelectual.
    „Recunosti in saptamana asta acest stil?” Sincer ? Nu !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. ” Atunci cand vei asculta pe cineva vei putea observa...daca se etaleaza pe el insusi, are dorinta de afirmare, dorinta de a fi apreciat si bine vazut in comunitate...daca isi da importanta de sine?daca se eleveaza pe sine prin cunoasterea sa sau daca stie sa incredinteze absolut totul in Mana lui Dumnezeu.” . Acum iara faci o gresala...creezi suspiciuni...creezi un fel de bau-bau...Unii mai slabi ar putea cadea in plasa criticii gratuite incercand sa gasesaca „gauri in cascaval” si acolo unde nu exista. Nevinovatia se presupune, vinovatia trebuie dovedita. In aceasta maniera sper ca sa aduci argumente solide tu...bazate pe marturia a cel putin doi martori, apoi sa-i supui Bisericii care nu asculta si apoi sa fie pentru tine ca niste necredinciosi. Este maniera biblica si potrivita ! Altfel e instigare la brafa....
    Cu dragoste in Isus Domnul,
    Danut Tolea

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt Danut Tolea, cel care ti-a trimis comentariul in etape, din cauza deficientelor mele tehnice. Blogul meu este http://nevoiadeargument.blogspot.com/
    Multumesc pentru intelegere si astept raspunsul tau

    RăspundețiȘtergere
  6. Continua sa scri direct si sincer. Iti impartasesc aceleasi pareri. A Domnului sa fie lauda si meritul lucrarii din vietile noastre.

    RăspundețiȘtergere
  7. Asa este daca eul nostru nu este rastignit, facem ravagii in biserica, si fara Duhul Sfant in lucrare , este tot una cu nimic.
    Domnul sa ne ajute sa privim la Domnul , sa nu ne mai uitam la oameni care se etaleaza pe sine si nu pe Cristos.

    RăspundețiȘtergere
  8. De obicei persoanele care se lasă prinse în "plasa" acestor fel de "slujitori" ai Domnului, sunt cei care ei personal nu au o relaţie strânsă cu Dumnezeu.Când nu studiază Cuvântul şi nu au experinţe personale cu El,atunci ajung să înghită orice gogomănie şi chiar să încurajeze astfel de persoane.

    Să ne ajute Dumnezeu să rămânem lângă El şi să ne hrănim zilnic din Cuvântul Său,prin Duhul Sfânt!

    RăspundețiȘtergere
  9. E nevoie de putere, o măsură mai mare de putere de la Duhul Sfânt, să rămânem integri într-un creştinism tot mai diluat.

    RăspundețiȘtergere
  10. Canibalism teologic? Ooo, da!
    Mandria a fost primul pacat in lume, a fost pacatul prin care cel mai frumos inger a devenit Satana. Mandria e cea care a creat raul cu toate derivatiile sale. Mandria e in noi, in diferite cantiti. Mandria, egoismul, egocentrismul: pacatele pe care uneori nu le observam. De aceea cred ca o analiza amanuntita a sufletului e necesara cat de des. O marturisire a pacatelor unii altora "ca sa fim vindecati". O parere de rau continua pentru raul de nu putem scapa.

    RăspundețiȘtergere
  11. Apreciez ca ai publicat si comentariile trimise de mine, desi nu erau in acord deplin cu ceea ce ai scris tu. Ai dat dovada de barbatie si caracter. Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Har si intelepciune ! Iti urez toate cele bune ! Danut Tolea

    RăspundețiȘtergere
  12. Ma bucur ca astepti raspunsul meu Danut Tolea.Dupa cum ai putut observa in blogul meu, in coltul din dreapta am lasat informatia ca sunt pe Vf.Moldoveanu..si ca nu mai stau in fata acestui monitor pentru un timp de 4 zile.
    Acest articol l-am scris dupa ce am studiat doua carti, nu dupa ce am studiat persoane.
    Eu ma rog sa nu cad in aceasta ispita si tentatie.
    Am discutat despre idei si probleme, nu despre persoane reale.
    Prietenii Adevarului au inteles substanta si esenta acestui lucru. Preferam sa suferim noi din pricina Adevarului, decat sa sufere El din pricina trairii noastre.
    Hai sa il cunoastem pe Domnul intr-un mod corect.

    Te salut si eu cu binecuvantarea Domnului.
    Tarie si Onoare Regelui nostru iubit, Isus.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Buna Rose, mi-a prins bine dieta asta de aer oxigenat pe Creasta Fagarasului. Mi-am subtiat sangele in organism si oxigenat creierul,mintea si inima. Uneori e bine sa plecam ..din mijlocul "eruditilor", pseudocrestinilor, religiosilor.. direct in natura pentru a ne aerisii:).Buna remarca ta.
    Pana la urma porunca lui Mesia este transanta,dura si aspra.Pentru cine traieste astfel crestinismul practic si in trairea lui se vede " daca isi poarta crucea si este calauzit de Duhul Sfant". Stiu ca asta iti doresti si tu...si eu, si noi.
    Doamne ajuta.
    Multi isi poarta reputatia si faima(popularitatea)-renumele ..care nu este decat un balon de sapun ce se va pulveriza.
    Ramai ascunsa bine in Domnul.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Mely, raman uimit de reactia pe care o ai tu la citirea acestui mesaj. Daca tu il clasifici ca fiind pertinent, eu ma bucur:).
    Bun ..sa il avem pe Domnul ca Model,exemplu (pentru ca El si este desavarsit si fara pacat).
    Dumnezeu este cel care vede maturitatea spirituala a vietilor noastre, curatia, puritatea inimii sau mizeria ce se afla in ele.Noi nu putem sti ce se afla in inima celui de langa noi. Dumnezeu este cel care cunoaste inimile oamenilor- noi putem vedea reactii, efecte, atitudini, obiceiuri,...comportamente, trairi...ce izvoresc din aceea inima.
    Iti lansez o intrebare...
    Cand putem spune celor din jurul nostru:"Calca-ti pe urmele mele intr-ucat si eu calc pe urmele lui Christos"?

    RăspundețiȘtergere
  15. Dragul meu,
    De multe ori am dorit sa iti comentez blogul tau. Nu am avut indrazneala pana acum…Mai ales ca multe din posturile tale se bazau pe citate ale “greilor “ evanghelici si nu o spun peiorativ .
    Acum tu spui : “Voi incepe sa comunic cu voi intr-un mod mai personal, original si direct.” ceea ce ma face sa apreciez deschiderea ta catre noi...Este minunat ca cineva vrea sa lase la o parte bariere care ar ingreuna comunicarea...Sper ca aceste bariere s-ar referi si la idei preconcepute...
    Sa incep cu inceputul , adica titlul : „Isus Hristos „crucificat” de apologeti, pastori-predicatori si teologi” . Dragul meu, cand faci o asa afirmatie s-ar cadea sa dai si cateva nume, sau scoli de gandire in marele mediu evanghelic la care faci referire. Nu demult ii spuneam unui amic , ca mediul evanghelic se caracterizeaza prin accea ca nu prea se gandeste, ci se exprima diplomatic anumite sabloane, se vorbeste de caracter, dar se ilustreaza lipsa lui, se fac rugaciuni aparent fierbinti fara sa se vada rezultate. Intr-o anumita masura iti inteleg indignarea, dar tare ma tem ca in spatele vorbelor tale sa nu fie altceva decat ...vorbe. Observ ca titlul tau nu este : : „Isus Hristos „crucificat” de apologeti, pastori-predicatori si teologi” si nu „Isus Hristos „crucificat” de unii apologeti,unii pastori-predicatori si unii teologi”. Sper ca James MacDonald, Brennan Manning, John Piper, Paul D. Washer, Vladimir Pustan si altii in viata pe care ii mentionezi pe blogul tau sa nu se supere citind ce ai scris. Si ei fac parte din nobila lucrare pastorala sau teologica, sau apologetica pe care (voit sau nu ) ii infierezi.
    Nu pot sa nu sesizez un ecou destul de timid al scrierilor lui Leonard Ravenhill, pe care si eu il iubesc si cred in nevoia crestinismului actual de a iesi din blazare si incerc si eu (fara a fi prea nedumerit) sa ma intreb „De ce intarzie trezirea ?”
    __________________
    @anonim
    Nu imi doresc sa exagerez sau sa interpretez gresit realitatea. Imi dau seama ca e mai bine sa precizez si sintagma "unii predicatori,unii pastori".
    E mult mai corect astfel.
    Multumesc mult.
    Vreau sa ma intelegi ca nu infierez nimic, doar scot in evidenta faptul ca sunt instrumente folosite gresit.
    Sunt focuri straine aprinse in inima omului.
    Sunt ambitii carnale care sunt apoi folosite de Satan in scopurile sale( dezbinare, cearta, conflict, pizma, ura, invidie,mandrie).
    Apreciez comentariul si exercitiul tau de gandire.
    Te salut

    RăspundețiȘtergere
  16. @Gorjul Evanghelic,Silviu...suntem cercetati de acelasi Duh Sfant, acelasi Domn si acelasi Dumnezeu. Iti doresc o credinta practica in Christos.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Anonim spunea "Asa este daca eul nostru nu este rastignit, facem ravagii in biserica, si fara Duhul Sfant in lucrare , este tot una cu nimic.
    Domnul sa ne ajute sa privim la Domnul , sa nu ne mai uitam la oameni care se etaleaza pe sine si nu pe Cristos."

    _________
    Sunt recunoscator Domnului pentru astfel de oameni supusi lui Isus si nu supusi oamenilor.
    Care se lasa folositi de El si nu sunt folositi de oameni.
    Cu ce as mai putea completa eu la gandul tau?
    Este asemeni unei rugaciuni pe care o rostesc cu credinta si sinceritate si eu.

    Sa il inaltam pe Christos prin viata noastra, privind la El.
    Multumesc de gand.
    Ma bucur ca ai prins, gustat si savurat ideea articolului.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Andreea
    Multumesc Andreea de participare si implicare.
    A fost greu sa exprimi o realitate fara sa dai nume, fara sa oferi exemple negative de pastori manjiti, sau de tipi grozavi infatuati?
    A fost simplu!
    Multumesc de gand.
    Doamne ajuta spun la dorinta ta de a ne hrani din El( Cuvantul vietii) zilnic prin Duhul Sfant.

    RăspundețiȘtergere
  19. @Danut, comentariile tale sunt demne de luat in considerare si importante pentru mine. Conteaza fiecare cuvant pe care mi l-ai scris.
    Eu nu afirm ca ce spun eu este "dreptate", sau doar cuvintele mele sunt importante...ale altora nu.
    Pot gresi si eu.
    Pastrez si eu o marja de eroare.

    Sincer, doresc sa iti marturisesc ..ceva...in ziua cand l-am scris...ma gandeam la lucru..abia astept sa ajung acasa si sa scriu, sa scriu, sa scriu..ce aveam pe inima de la El.
    Si stiu ca a venit de la El si nu de la un duh strain si inselator.
    Doresc sa fiu o binecuvantare pentru inimile abuzate, ranite,manipulate si controlate de altii prin " darurile si talentele lor nesfintite, nepurificate".
    Domnul ne cere consacracre si dedicare extrema,totala.
    Sa punem tot ce avem la Dispozitia Lui.
    Amin,Doamne da-ne biruinta Ta.

    Si nu-ti fa griji-nu trebuie sa cadem de comun acord la toate punctele - si nu trebuie sa rezolvam totul ACUM..prin cateva ganduri.

    Putem sa ne respectam si sa ne iubim chiar daca avem gandiri sau idei uneori contradictorii sau divergente.

    Totul depinde de perspectiva fiecaruia.
    Important este sa ne vedem prin Ochii Lui, sa ne iubim si respectam.

    Te salut si eu, prieten al Lui.

    RăspundețiȘtergere
  20. @Amarys, acelasi lucru mi l-a amintit Duhul Sfant si mie personal. Sunt foarte curios ce se va intampla in vietile noastre..daca il vom lasa pe El in control si nu ne vom mai baza pe "teologhisirile noastre", si ne vom baza mai mult pe El si puterea Lui.
    "Caci in zilele din urma oamenii vor avea o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea".
    Drept si bun Cuvant.
    Sa ramanem in valorile si principiile Cuvantului Sau.
    Mult Har in lucrarea la care esti chemat.

    RăspundețiȘtergere
  21. @aproape alb
    Ai concluzionat bine care este radacina si capul acestui balaur, acestui pacat oribil si monstruos, si anume MANDRIA.
    Ne vom lupta pe cele 3 coordonate toata viata...impotriva mandriei, egoismului si egocentrismului.
    Pana la urma totul este redus la "Pentru CINE faci ceea ce faci"?
    Faci pentru a te arata pe TINE?
    Sau Faci pentru a Il arata pe EL?

    Doamne ajuta-ne sa te aratam pe Tine, ca Domn, Mire,iubit,Prieten,Salvator al omenirii, Suveran al Mantuirii, Domn al Ostirilor, Prin al Pacii si Miel Bland.
    Cine este indragostit de El ...ii place Maiestatea Lui..cine este indragostit de sine...hmmm tind sa cred ca are un "dumnezeu micut", inutil,impotent si ineficient.

    Sa luptam impotriva rautatii,mandriei si egoismului propriei noastre inimi.
    Pe curand.

    RăspundețiȘtergere
  22. Semnez sub acest articol. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare individ in parte, unic, diferit...de ce om alege sa fim plasati intr-un tipar omenesc? Ne-a dat un set de reguli, harul Lui si dragostea Lui sa ne calauzeasca, ni-i L-a dat pe Isus ca exemplu de urmat. Cind calci pe urmele Lui si mergi pe calea catre cer...ce conteaza daca o faci sarind in sus ca si tipul de pe poza ta frontala? Sau daca te misti alene admirind creatia Lui Dunmnezeu? Mi-ai amintit de dansul lui David cind si de reactia fiicei lui Saul...Saracul David, in ziua de azi l-ar fi dus la ospiciu ...God bless you and your work my brother!!!

    RăspundețiȘtergere
  23. Tipul din poza este un om real care seamana cu Isus Christos. Este un fiu de Dumnezeu.Este prietenul meu, Radu.
    Este un om stralucitor si sclipitor pentru Imparatia Sa.
    Poza este reala...iar luna viitoare cu ajutorul Lui..voi fi la nunta celor doi frumosi, Elvis si Tamara.

    Sa fim si noi sclipitori arantandu-L pe El.

    da..saracul david..l-am trimite la spital...dar ce spui de un articol fain al Danei ..pe blogul Roseinthedesert...Noi nici nu i-am primi pe marii oameni din Biblie sa predice in biserica:)).

    "Spune-mi un personaj din Biblie care ar fi primit cu bucurie in biserica ta! Pe care dintre urmatorii l-ai dorii invitat duminica viitoare la amvonul bisericii tale?"

    Asta mi s-a parut tare.
    Poti citi aici
    http://roseinthedesert.wordpress.com/2009/08/07/invitat-in-biserica-ta-3/

    http://roseinthedesert.wordpress.com/2009/08/06/invitat-in-biserica-ta-2/

    http://roseinthedesert.wordpress.com/2009/08/05/invitat-in-biserica-ta-1/

    RăspundețiȘtergere
  24. Motto: " si sufletele celor care fusesera injunghiati din cauza Cuvantului Lui Dumnezeu si din cauza marturiei pe care o tinusera strigau cu glas tare si ziceau Pana cand STAPANE SI DOAMNE, TU care esti SFANT SI ADEVARAT NU VEI JUDECA SI NU VEI RAZBUNA sangele nostru?"
    Apocalipsa: 6:9-10


    Copiii crestinismului si "copiile" sale

    sau

    Copii martiri VERSUS conducatori murdari


    Astazi, 17 septembrie, anul 2009 ( 5769), se comemoreaza in cadrul bisericii majoritare romane," Intelepciunea si ficele sale",
    mai concret mucenita Sofia (Intelepciune) si ficele sale Pistis (CREDINTA) in varsta de 12 ani, Elpis ( NADEJDE) in varsta de 10, Agapis( DRAGOSTE) 9 ani.
    Martiriul lor, de natura a provoca fiori in fiintele noastre (taierea sanilor, gaurirea incheieturilor, batai crunte, aruncare in foc, taiere capete), provocat de marturisirea "Noi avem de tata pe Dumnezeul cerului" inaintea imparatului Adrian si de refuzul de a se inchina zeilor falsi, ramane ca o PECETE DE FOC in cugetetele "Copiilor"(accentul pe o) crestinismului actual ( oameni care vorbesc minciuni insemnati cu fierul rosu in insasi cugetul lor ), practicat de unii Conducatori spirituali si care aduc zilnice si cu neobosita osardie jertfe cuplului concubin Mr.Dollar& Ms.Euro ( Iubirea de bani = idolatrie autentica).


    Pacatele (inclusiv idolatria iubirii de bani ) sunt ofense aduse Lui Dumnezeu care aduc si blestem, moarte si chin vesnic daca raman nemarturisite si neparasite.

    Se spune deseori in chip "intelept":

    "Nu ataca persoana ci problema!".

    Aceasta de fapt este doar unul din obisnuitele paleative la bolile reale ale bisericii de azi.

    .De fapt, nu exista probleme in sine..

    Problemele sunt "creatii " ale persoanei, ele nu pot aparea de la sine si nici fara existenta si actiunile persoanelor, ca atare, persoana e raspunzatoare de ele, ea le poate produce, manufactura in continuare sau poate renunta la ele.
    Problemele sunt de fapt o alta categorie de "copii ilegitimi" ai persoanelor, sunt rezultatul violarii cugetului (unde in context crestin exista norma divina) de catre vointa (inimii, a sufletului) indivizilor ca si centru de comanda al actiunilor .
    Cand vointa violeaza propriul cuget (voi pune legea mea in mintile Lor) apar acesti copii ilegitimi ai persoanelor ..denumiti generic "Probleme"
    Ca atare nu problema trebuie sanctionata ci persoana.

    Niciodata din afirmatiile Scripturii, Dumnezeu nu a disciplinat "Problema" ci "Persoana" chiar pana la moarte daca a trebuit.( in mod intelept se actioneaza asupra cauzei nu asupra simptomelor, medicii stiu bine asta nu?)
    la fel dupa cum :
    - slava nu se da intelepciunii ci sursei ei adica Inteleptului .
    -gloria nu se da stralucirii sfinteniei ci sursei ei adica Sfantului.
    -cinstea nu se da credinciosiei ci Credinciosului.

    Probabil, pentru ca de prea multe ori se confunda "lucirea" (kitch-ul luceste) cu "stralucirea"(aurul straluceste), niciodata lucirea schlagmetalului nu va avea stralucirea aurului chiar daca cu ochiul liber diferentele sunt insesizabile.
    Probabil sau mai degraba cert este si faptul ca Panaceul bolilor noastre ( El bolile noastre le-a purtat si prin ranile Lui suntem tamaduiti) este inlocuit la scara generala cu Paleativul pseudo-pastoral(.."ei leaga in chip usuratic rana poporului" )

    bY SORIN

    RăspundețiȘtergere
  25. Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia?
    1cor.1-20,
    . Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

    5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,

    6. nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar,

    7. acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.

    8. Dragostea nu va pieri niciodata. Proorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

    9. Caci cunoastem in parte, si proorocim in parte;

    10. dar cand va veni ce este desavarsit, acest "an parte" se va sfarsi.

    11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m'am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

    12. Acum, vedem ca intr'o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

    13. Acum dar raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

    RăspundețiȘtergere
  26. Exista chiar o carte SPIRITUAL VAMPIRES: The Use & Misuse Of Spiritual Power.
    Nu am gresit folosind termenul "canibalism teologic".
    El exista.
    Si sunt si altii care pot confirma aceasta realitate.

    RăspundețiȘtergere

You may leave a message.May God Bless you!

Care este teologia ta?

Powered By Blogger
Blogosfera Evanghelică