Un pianist…orb. In luna Februarie a anului 2006, Anthony Burger, pianistul care a cantat impreuna cu Gaither Vocal Band, a suferit un atac de inima in timpul unui concert. Dupa pierderea imensa a unui om deosebit, Gaithers pornesc in cautarea unui nou pianist. Dupa probele care au avut loc, a fost ales Gordon Mote, un pianist... ORB.
If they could see you through my eyes
S-a nascut orb . La varsta de trei ani parintii au fost surprinsi cand l-au auzit cantand la pian cateva acorduri minunate. Ei au observat imediat talentul care Dumnezeu l-a pus in fiul lor si au decis sa-i incurajeze eforturile bazandu-se pe promisiunea din Ieremia 29:11: (Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.).
Saptamana trecuta, citind biografia lui, nu am fost surprins foarte mult de faptul ca e pianist orb, ci mai degraba cand am descoperit ca era CASATORIT. M-am intrebat mereu in acea zi, cum se poate ca o fata sanatoasa sa se poata indragosti de un om orb. Putea sa isi puna “inaintea sentimentelor” n motive: toata viata va trebui sa imi ingrijesc sotul, sa ii explic ceea ce vad eu, si ma bucura, si el nu vede… poate copiii nostrii vor fi orbi…sunt atatia alti barbati sanatosi.. ce rost ar avea sa imi “stric” cariera langa un om cu handicap toata viata?
Am inteles insa ca Gordon are un caracter special. Pentru aceasta il iubeste sotia. Pentru aceasta a fost ales din mai multi pianisti care au concurat. Toti stiau notele dar numai el avea acel acord special al inimii pe langa care nu poti trece fara sa fii atins.
De cand e casatorit, Gordon a compus cateva cantari speciale. S-a adeverit inca o data faptul pe care istoria Bisericii il confirma: ca in spatele fiecarui barbat de care s-a folosit Dumnezeu a fost o mama sau o sotie dedicata slujirii.
Gordon si sotia lui au doi copii sanatosi de care se bucura. Si impreuna duc o viata de devotement. Stiti de ce?? Pentru ca amandoi sunt oameni care vad lucrurile care nu se vad…
Stiti ce ma doare cel mai mult? Ca la finalul unor programe cei care canta un solo sunt felicitati, dar fratele din carucior nu este bagat in seama… Ca multi se inghesuie sa dea mana cu pastorii sau fratii din comitet si cand ii suni sa vina sa dea ajutor unei fete care anul acesta si-a pierdut picioarele intr-un accident de tir, trebuie sa dai 10 telefoane ca sa gasesti pe cineva. Nu sunt pesimist dar am impresia ca in cer se vor schimba lucrurile, la rasplatire.
Inchei aceste ganduri cu trei intrebari pentru cititori:
Pentru fete: Ai putea sa te casatoresti cu un barbat cu un handicap cand poate majoritatea fetelor din biserica ta cauta unul cu bmw, care merge zilnic la sala, care “are stil” ?
Pentru baieti: Ai putea sa te casatoresti cu o fata a carei infatisare nu ai vazut-o si poate nu o vei vedea NICIODATA?
Pentru parinti: Ce ati face daca in familia dumneavoastra vi s-ar naste un copil orb?
Ps: Mi-e dor de tineri care sa caute adevaratele valori intr-o lume (poate chiar intr-o adunare) ce si-a pierdut inclinatia catre lucrurile cu adevarat valoroase. Adevaratele valori cu mare greutate se mai gasesc,iar oameni si mai greu!
Editorial :resursecrestine

ce ar fi mai frumos decît să-i fiu vedere, dacă i-ar lipsi?
RăspundețiȘtergere...să-i fiu auz, dacă nu ar auzi?
...să-i fiu voce, dacă nu mi-ar putea spune cît mă iubeşte sau cît Il iubeşte?
...să cînt eu pentru el?
Ar fi frumos,tare frumos să simţi cum El transformă o lipsă în belşug de dragoste, o întristare în fericire continuă şi veşnică. Dragostea nu va pieri niciodată. Cu vedere, sau fără.
Frumoase dorinte, Bia
RăspundețiȘtergereIn Sibiu o femeie a depus marturie cum l-a cunoscut pe sotul sau si cum s-a rugat pentru el inaintea lui Dumnezeu. Odata a intalnit un om fara maini...si Domnul a cercetat-o si ea s-a rugat" Doamne ajuta ma sa fiu eu mainile lui". Si pana astazi sunt o familie binecuvantata si ocrotita de Dumnezeu.
Cheia este sa intri intr-o relatie in care nu cauti sa castigi doar tu si sa te implinesti iubindu-te pe tine insuti ci sa il ajuti pe cel de langa tine si sa iti doresti sa il faci pe EL si partenerul tau fericit, bucuros.
Cine l-ar lua de sot spre exemplu pe Nick Vujicic?
http://www.snopes.com/music/artists/bell.asp
RăspundețiȘtergereTot despre un pianist...