Scrisoare de la mama către
Rebekah, Shalom, Shoshanna
Viaţa este plină de alegeri. Sunt unele alegeri pe care le veţi face încă de la o vârstă fragedă, care vă vor ajuta să vă modelaţi atât viaţa voastră, cât şi pe cea a copiilor voştri. Scopul nostru a fost de a vă pregăti să luaţi hotărâri înţelepte. Dumnezeu a spus lui Avraam: ”Căci Eu Îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” (Gen. 18:19). Predicatorii s-au întrebat adeseori de ce l-a ales Dumnezeu pe Avraam să fie părintele naţiunii iudaice. Dumnezeu a ştiut că Avraam are să poruncească fiilor lui (să-i înveţe să umble drept).
Când va sosi vremea să vă căsătoriţi, gândiţi-vă la acest lucru. I se poate încredinţa acestui tânăr moştenirea lui Dumnezeu? El nu va influenţa numai viaţa voastră, ci şi viaţa copiilor voştri. Avraam, prin exemplul şi învăţătura date de el, l-a făcut pe fiul său Isaac să aibă o asemenea încredere în tatăl său, încât să se supună sacrificării. De asemenea, Isaac a avut încredere în judecata tatălui său atunci când Avraam a trimis un servitor la rudele lui pentru a-i alege o soţie. Avraam ştia că, pentru perpetuarea neamului, era nevoie de un bărbat şi de o femeie aleşi.
Aduceţi-vă aminte să fiţi nişte “femei ascunse”. Staţi în umbra bărbaţilor voştri cu rugăciune, îmbărbătare şi încredere. Cinstiţi-l, binecuvântaţi-l şi serviţi-l ca pe Domnul. El va prospera în cunoaşterea lui Dumnezeu într-un asemenea mediu. Pe măsură ce el creşte, şi copiii voştri vor creşte şi paharul vostru va fi aşa de plin, că se va revărsa în viaţa altora.
Când sunteţi supărate pe el din cauza unei jigniri prosteşti, aduceţi-vă aminte că prin aceasta întrerupeţi linia de rugăciune. Nu lăsaţi ca sentimentele rănite să vă macine şi să vă îmblonăvească. Fiţi vesele, mulţumitoare şi gata să iertaţi. Copiii voştri vă vor imita. Dacă manifestaţi faţă de soţul vostru desconsiderare, dezaprobare, mânie, iritare sau necinste, aceasta va deschide pentru ei uşa ca să procedeze la fel –nu numai faţă de tatăl lor, ci într-o măsură mai mare, faţă de voi. În Proverbe ni se vorbeşte exact de acest lucru: ”Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei” (Prov. 14:1).
Nu lăsaţi ca grijile familiei, ale bisericii şi ale lumii să vă răpească timpul necesar pentru a menţine o căsnicie sfântă. Timpul petrecut între soţ şi soţie este rădăcina adâncă ce hrăneşte întreaga plantă. Să aveţi un sanctuar unde nu este permis accesul copiilor. Există o vreme când a fi o mamă bună înseamnă a-i învăţa pe copii că “acesta este timpul nostru şi aţi face bine dacă aţi găsi ceva cu care să vă umpleţi timpul”.
Familia creştină constă din tata, mama şi copii, cu toţii trăind, râzând, iubind, muncind, jucându-se, luptându-se şi realizând lucruri împreună spre gloria lui Dumnezeu. Trebuie să aveţi o viziune mai largă decât numai pentru prezentul imediat.
Nu vă pregătiţi copilul pentru timp, ci pentru eternitate.Adam a avut un fiu după chipul şi asemănarea lui. Şi voi veţi avea fii şi fiice după chipul şi asemănarea voastră. Toate îndeletnicire trebuiesc făcute cu un ochi spre cer.
Ceea ce este mai întâi este pământesc, carnal, temporar. Ceea ce este la urmă este ceresc, spiritual, etern. Aşa după cum copilul vostru poartă imaginea pământescului, trebuie să poarte şi imaginea cerescului. Născut după chipul vostru, el trebuie să se nască din nou după chipul lui Hristos. Aşteptarea şi speranţa voastră este de a fi făcuţi asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu. Este o ţintă colosală, dar avem la dispoziţia noastră toate resursele cerului.
Înţelepciunea se dă la cerere. Dragostea este singura poruncă, eul-marele nostru duşman, Biblia-singura noastră sursă de învăţătură, Duhul Sfânt –singurul nostru Mângâietor, sângele lui Isus Hristos –singura noastră speranţă. Să alergăm în alergarea care ne stă înainte, “căci osteneala noastră în Domnul nu va fi zadarnică” (1Cor. 15:58).
Scrisoare scrisa in Resurse Crestine.
plin de sfaturi intelepte acest material. Doamne, ajuta-ne sa punem in practica aceste invataturi!
RăspundețiȘtergeream regasit multe idei prezentate, ce-au fost aplicate in familia binecuvantata in care m-am nascut.
I luv this part "Aduceţi-vă aminte să fiţi nişte “femei ascunse”. Staţi în umbra bărbaţilor voştri cu rugăciune, îmbărbătare şi încredere. Cinstiţi-l, binecuvântaţi-l şi serviţi-l ca pe Domnul. El va prospera în cunoaşterea lui Dumnezeu într-un asemenea mediu. Pe măsură ce el creşte, şi copiii voştri vor creşte şi paharul vostru va fi aşa de plin, că se va revărsa în viaţa altora."
RăspundețiȘtergere...daca fiecare si`ar intelege "datoria" si chemarea pe care o are in cadrul familiei, ar fi familiile mult mai binecuvantate! si Numele Domnului s'ar proslavi prin ele!
Disa...
RăspundețiȘtergerema bucur sa aud ca ai fost o marturie vie a ideilor prezentate in Scrisoare.
Cred ca Dumnezeu iti va da multa putere sa aplici lucrurile ce le-ai putut vedea ca si model.
Multa intelepciune iti doresc si eu.
Asa este Ally- nimic nu este mai important decat ca El - Domnul Dumnezeu sa isi proslaveasca numele si prin viata noastra.
Sa ne intelegem rolul creat de El in aceasta istorie a vietii.
A fost ideea lui ..sa venim pe acest pamant..acum sa il intrebam tot pe Dansul cum sa o si traim spre Gloria Lui.
Doamne da-ne izbanda si sa ne bucuram de Biruinta TA!
Mda! Barbatii au nevoie de femei ca in postul tau. Femeile au nevoie de barbati care sa fie kiar barbati (dupa modelul lui Hristos). "femei ascunse"... frumos. E o virtute.
RăspundețiȘtergereMultumim.
Cand citim scriptura sa o citim pentru noi. Asa este Silviu - noi sa fim prelucrati si modelati de Christos- sa ne asemanam tot mai mult cu El in caracter, daruire si iubire.
RăspundețiȘtergereFii binecuvantat si tu si diana.