Intrucat pe blogul tau nu este un e-mail de contact si nestiind cum altfel pot da de tine, scriu aici intrebarea pe care vroiam sa ti-o adresez in e-mail. Saptamana trecuta am intrat pe blogul tau si citind am dat de un articol in care era povestea dintre un el si o ea: el era intr-o biblioteca citind o carte pe ale carei pagini erau scrise diferite insemnari. A descoperit numele fetei (Hollie parca era) si i-a obtinut adresa. I-a scris o scrisoare si au inceput sa corespondenze unul cu celalalt. El a mers in razboi, iar cand s-a intors a vrut sa o cunoasca. S-au intalnit intr-o gara, iar ea i-a facut un mic test. Sigur iti amintesti de povestioara. Problema mea e ca am vrut sa o recitesc si numai nu o mai gasesc. Am tot cautat pe paginile blogului dar nu dau de ea. Am incercat si pe internet dar nu retzin exact numele fetei. Rugamintea mea e: avand in vedere ca e blogul tau si tu stii ce ai postat pe el, imi trimiti te rog istorisirea la adresa de e-mail? ema.magda@gmail.com sau macar da-mi te rog linkul paginii respective din blogul tau?
P.S. Momentan nu pot urmari videoclipul lui Driscoll despre religie vs relatie pentru ca sunt ceva probleme cu netul dar vroiam doar sa-ti spun ca desi e un pastor atipic, imi place foarte mult pentru ca predica cu indrazneala Evanghelia lui Dumnezeu, vorbeste clar si spune pacatului pe nume. Eu l-am descoperit prin toamna anului trecut si de atunci ii ascult predicile (are predici atat video cat si audio).
Se subintelege ca nu vei posta acest comentariu intrucat de fapt e un e-mail :). Poate vei dori sa-ti faci si o pagina de contact.
Numai bine si ma bucur sa vad baieti/barbati care si-au dedicat viatza lui Isus.
In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase.
In timpul celui de-al doilea razboi Mondial.. John Blanchard parcusese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa consulte o carte. Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini.Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana, si-a zis :”Mi-ar place sa cunosc persoana care a scris notele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face , pare a fi o persoana atat de buna, de blanda si de inteleapta”.
S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Holis Maynell, New York City.A decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare.
A doua zi dupe ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front. Surprinzator,Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un schimb regulat de scrisori, care aveau sa se intinda pe toata perioada razboiului. ” Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei carti” avea sa-si aminteasca John mai tarziu. Prin ceea ce-mi scria, Holis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult”. Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte cand intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei.Hollis l-a incurajat, raspunzandu-i : „ Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte, "Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci TU esti cu mine”. Pe masura ce schimbau scrisori, simtea seama ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris, „Te rog sa-mi trimiti o fotografie de- a ta”dar ea i-a raspuns, „Nu , nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii.”
El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal.In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie. I-a scris lui Holiis ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase dupa-amiaza, langa ceasul cel mare.„MA vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care-l voi purta” i-a scris ea.
In cele din urma , a sosit si marea zi . John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu Hollis Maynell: O tanara venea spre mine, avea o fatza placuta, cu o linie ushor alungita. Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda, si in costumul verde pal, arata ca primavara care s-ar fi trezit la viata.Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea,uitand cu desavarsire ca domnishoara pe care trebuia sa o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara care-mi furase privirea nu avea.
Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnishoara s-a oprit pretz de cateva clipe .Un zambet ushor, provocator, ii aparu pe buze. „Imi dai voie, soldat?” intreba ea timitd. Am mai facut un pas spre ea. Si atunci am vazut-o ......pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde. Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinutza, trecuta bine de patruzeci de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate :D, in niste pantofi cu tocuri oase. Fata in costum verde se departa repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise, sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva care stiam acum ca era Hollys Maynell?
Am decis fara sa ezit.M-am intors spre femeie si i-am zambit. Incepand insa sa ii vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara. „Trebuie sa fiti domnishoara Maynell” am zis, intinzandu-i mana. „Sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna.”
Pe fatza femeiii aparu atunci un zambet larg. „Nu STIU ce vrei sa spui, tinere” raspunse ea, „dar cred ca ai vazut-o pe domnishoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut , nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever. Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna ,sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum. Spunea ca e un fel de test”.
Uimitoarea poveste a celor doi (John Blanchard si Hollis Maynell) este exemplul extraordinar al unei tinere care a fost dispusa sa astepte un barbat integru- ca si al unui barbat care a fost rasplatit pentru ca nu si-a urmat dorintele carnale ci a raspuns potrivit caracterului Lui Hristos. din " Cand Dumnezeu iti scrie povestea de dragoste" Aici poti vedea cartea
Alex, nu stiu de ce ai pornit automat cu presupozitia ca eu l-as cauta (si ca sa-ti lamuresc ideea falsa: nu, nu il caut nici pe internet nici in viata reala. Ma va gasi el cand va fi vremea potrivita). Nu pricep eu de ce iti permiti sa faci niste presupuneri (eronate, bineinteles) cu privire la o persoana (subsemnata) total straina tie. Nu e cazul si un sfat amical: nu face scenarii inainte sa cunosti un om! Povestirea mi-a placut foarte mult datorita felului in care a reactionat ea la final. Mi-a placut ascutimea mintii ei. (Ti-am zis motivul ca sa nu mai presupui eronat).
Si mie mi-a placut integritatea tanarului si credinciosia lui. Raspunsul si binecuvantarea ta este in Mana lui Dumnezeu. Nici el nu te va cauta pe tine:).
Dumnezeu stie sa uneasca doua suflete intr-un mod impecabil. El are lipiciul perfect.
Intrucat pe blogul tau nu este un e-mail de contact si nestiind cum altfel pot da de tine, scriu aici intrebarea pe care vroiam sa ti-o adresez in e-mail.
RăspundețiȘtergereSaptamana trecuta am intrat pe blogul tau si citind am dat de un articol in care era povestea dintre un el si o ea: el era intr-o biblioteca citind o carte pe ale carei pagini erau scrise diferite insemnari. A descoperit numele fetei (Hollie parca era) si i-a obtinut adresa. I-a scris o scrisoare si au inceput sa corespondenze unul cu celalalt. El a mers in razboi, iar cand s-a intors a vrut sa o cunoasca. S-au intalnit intr-o gara, iar ea i-a facut un mic test. Sigur iti amintesti de povestioara. Problema mea e ca am vrut sa o recitesc si numai nu o mai gasesc. Am tot cautat pe paginile blogului dar nu dau de ea. Am incercat si pe internet dar nu retzin exact numele fetei. Rugamintea mea e: avand in vedere ca e blogul tau si tu stii ce ai postat pe el, imi trimiti te rog istorisirea la adresa de e-mail? ema.magda@gmail.com sau macar da-mi te rog linkul paginii respective din blogul tau?
P.S. Momentan nu pot urmari videoclipul lui Driscoll despre religie vs relatie pentru ca sunt ceva probleme cu netul dar vroiam doar sa-ti spun ca desi e un pastor atipic, imi place foarte mult pentru ca predica cu indrazneala Evanghelia lui Dumnezeu, vorbeste clar si spune pacatului pe nume. Eu l-am descoperit prin toamna anului trecut si de atunci ii ascult predicile (are predici atat video cat si audio).
Se subintelege ca nu vei posta acest comentariu intrucat de fapt e un e-mail :). Poate vei dori sa-ti faci si o pagina de contact.
Numai bine si ma bucur sa vad baieti/barbati care si-au dedicat viatza lui Isus.
In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase.
RăspundețiȘtergereIn timpul celui de-al doilea razboi Mondial.. John Blanchard parcusese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa consulte o carte. Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini.Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana, si-a zis :”Mi-ar place sa cunosc persoana care a scris notele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face , pare a fi o persoana atat de buna, de blanda si de inteleapta”.
S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Holis Maynell, New York City.A decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare.
A doua zi dupe ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front. Surprinzator,Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un schimb regulat de scrisori, care aveau sa se intinda pe toata perioada razboiului. ” Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei carti” avea sa-si aminteasca John mai tarziu. Prin ceea ce-mi scria, Holis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult”.
Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte cand intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei.Hollis l-a incurajat, raspunzandu-i : „ Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte, "Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci TU esti cu mine”. Pe masura ce schimbau scrisori, simtea seama ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris, „Te rog sa-mi trimiti o fotografie de- a ta”dar ea i-a raspuns, „Nu , nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii.”
El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal.In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie. I-a scris lui Holiis ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase dupa-amiaza, langa ceasul cel mare.„MA vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care-l voi purta” i-a scris ea.
In cele din urma , a sosit si marea zi . John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu Hollis Maynell: O tanara venea spre mine, avea o fatza placuta, cu o linie ushor alungita. Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda, si in costumul verde pal, arata ca primavara care s-ar fi trezit la viata.Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea,uitand cu desavarsire ca domnishoara pe care trebuia sa o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara care-mi furase privirea nu avea.
Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnishoara s-a oprit pretz de cateva clipe .Un zambet ushor, provocator, ii aparu pe buze. „Imi dai voie, soldat?” intreba ea timitd. Am mai facut un pas spre ea. Si atunci am vazut-o ......pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde. Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinutza, trecuta bine de patruzeci de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate :D, in niste pantofi cu tocuri oase. Fata in costum verde se departa repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise, sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva care stiam acum ca era Hollys Maynell?
Am decis fara sa ezit.M-am intors spre femeie si i-am zambit. Incepand insa sa ii vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara. „Trebuie sa fiti domnishoara Maynell” am zis, intinzandu-i mana. „Sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna.”
Pe fatza femeiii aparu atunci un zambet larg. „Nu STIU ce vrei sa spui, tinere” raspunse ea, „dar cred ca ai vazut-o pe domnishoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut , nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever. Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna ,sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum.
Spunea ca e un fel de test”.
Uimitoarea poveste a celor doi (John Blanchard si Hollis Maynell) este exemplul extraordinar al unei tinere care a fost dispusa sa astepte un barbat integru- ca si al unui barbat care a fost rasplatit pentru ca nu si-a urmat dorintele carnale ci a raspuns potrivit caracterului Lui Hristos.
din " Cand Dumnezeu iti scrie povestea de dragoste" Aici poti vedea cartea
http://nazireat4him.blogspot.com/2008/02/un-adevarat-test-al-dragostei.html
RăspundețiȘtergereAici ai adresa exacta.
"Barbatul sigur il cunosti in imprejurari nesigure". nu pe un blog.
Sa iti fie de folos linkul.
Multumesc pentru povestire. Daca ti-am dat adresa de e-mail nu a fost ca sa o aflu pe a ta. Sau poate am inteles eu gresit ultima ta replica.
RăspundețiȘtergere"Barbatul sigur il cunosti in imprejurari nesigure". nu pe un blog.
Nici nu-l cautam in lumea internetului oricum.
Nici nu ai voie sa il cauti. Nu exista nici un suport biblic in a cauta partenerul de viata.
RăspundețiȘtergereDumnezeu nu ne invata sa il "cautam" ci sa il "recunoastem" pe CEl ales de Dansul pentru noi.
O zi binecuvantata.
Ma bucur ca ti-a placut " Un adevarat test al dragostei".
Alex, nu stiu de ce ai pornit automat cu presupozitia ca eu l-as cauta (si ca sa-ti lamuresc ideea falsa: nu, nu il caut nici pe internet nici in viata reala. Ma va gasi el cand va fi vremea potrivita). Nu pricep eu de ce iti permiti sa faci niste presupuneri (eronate, bineinteles) cu privire la o persoana (subsemnata) total straina tie.
RăspundețiȘtergereNu e cazul si un sfat amical: nu face scenarii inainte sa cunosti un om!
Povestirea mi-a placut foarte mult datorita felului in care a reactionat ea la final. Mi-a placut ascutimea mintii ei. (Ti-am zis motivul ca sa nu mai presupui eronat).
Noapte buna
Si mie mi-a placut integritatea tanarului si credinciosia lui.
RăspundețiȘtergereRaspunsul si binecuvantarea ta este in Mana lui Dumnezeu. Nici el nu te va cauta pe tine:).
Dumnezeu stie sa uneasca doua suflete intr-un mod impecabil. El are lipiciul perfect.