Lăsaţi lumea să vadă că avem nevoie de Isus

- Ceau! Ce mai faci?
- Bine, uite, cu lucrul! Tu?
- Nu aşa bine; cu maşina la reparat!
- Pai?
- Pai no, ştii cum îi cu maşinile astea vechi!
- Din fericire eu am şi uitat! (râde vesel)
- Merge BMW-ul?
- Meerge! (şi-şi pune mâinile pe burtă mulţumit)
- Ai obţinut terenul ăla până la urmă?
- Obţinuut!
- Altfel? Soţia? …bine? …sănătoasă?
- Prea se plimbă toată ziua prin Mall! (râde trăgându-şi cureaua pantalonilor în sus)
- Dar relaţia cu Domnul cum mai e?
- Care domn? A! …(îşi fixează cravata) bine, slavă Domnului! (îisună celularul, îi sună amândouă).

Vorbim uşor de lucrurile care ne pasionează, de cele de care suntem legaţi, care ne fac plăcere. Cum ar trebui să arate discuţiile noastre? Dacă Domnul Isus e doar un domn care ne ajută când avem nevoie de El, cum îl percep cei din jur pe acest domn? Dacă ne uităm mai mult la televizor decât citim din Biblie, dacă petrecem mai mult timp în faţa computerelor decât în rugăciune, de ce s-ar opri oamenii să ne asculte? E oare nevoie în lume de teologie sau să fie auzită inima lui Dumnezeu? Mi-e dor să-mi fie dor, mi-e sete de-o sete mai mare după Tine! (Sf. Augustin)
Oricum am lua-o, suntem robi, robi ai păcatului sau robi ai neprihănirii. Robul cui sunt eu? Nu-mi spune o teorie! Spune-mi despre ce vorbeşti de obicei, spune-mi ce asculţi, la ce te uiţi, spune-mi planurile tale! Să nu transformăm evanghelizarea într-o discuţie despre adevăr - evanghelizarea e fiecare secundă din viaţa unui creştin!
Cred că primul pas în înţelepciunea pentru câştigarea celor rătăciţi stă în a deveni un închinător adevărat în fiecare secundă, cu fiecare vorbă, cu fiecare replică, CU TOT!
Cât de mult ne pasă de cei din jur? Au secat lacrimile pentru ei? Nu vin oare lacrimile din relaţia noastră cu Dumnezeu? Vă amintiţi de Moise? Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta. De Pavel? Să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei. De Isus, care pe cruce s-a despărţit de Tatăl pentru noi. Trăim o moralitate într-un colţişor, câştigându-ne veşnicia pe ascuns! Vom ajunge vreodată să preţuim veşnicia aproapelui mai mult decât a noastră? Atunci vom plânge cu adevărat!
Întrebarea rămâne: CÂND? Când voi păşi în apă alături de Isus?! Când voi da la o parte idolii din viaţa mea şi voi arăta că am nevoie în primul rând de Isus? Când voi avea lacrimi?

Articol de Daniel Negrulescu- pasi.ro