"Fratilor, chiar daca un om ar cadea deodata in vreo greseala, voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blandetii. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fii ispitit si tu" (Galateni 6:1).
Astăzi un adolescent in drum spre casă imi spunea ca noi ca tineri si biserica nu stim cum sa ne comportam fata de o persoana care a cazut de la credinta, sau care a pacatuit si acum are o relatie stricata cu Dumnezeu, iar pacatul a creeat un zid de despartire intre el si Dumnezeu. Nu stim sa ii aratam dragostea si harul lui Dumnezeu, sa ii intindem o mana, sa ne doara pentru el, sa il ridicam sa ne rugam pentru el deoarece am devenit legalisti, insensibili, fara mila.
Observ si eu acelasi lucru, de aceea imi propun sa raspund la intrebarea din titlu: - poate pentru ca noi nu avem dragoste destula pentru cel pe care vrem sa-l indreptam; - pentru ca noi insine nu suntem ceea ce spunem ca suntem; -pentru ca ne temem ca nu cumva spunand cuiva adevarul despre el, si celalalt sa ne reproseze un lucru pentru care nu suntem pregatiti sa-l schimbam; -poate nu avem intelepciune suficienta ca sa spunem adevarul fara a ofensa persoana in cauza; -poate este mai mult un fel de razbunare, o incercare de a-l umili decat de a-l indrepta; -poate nu sunt persoana aleasa de Dumnezeu pentru slujba aceasta; - nu stim cum sa ne apropiem de cel pacatos pentru ca noi il subestimam, dispretuim si avem un aer de superioritate fata de el prin imaginea noastra protejata de 'sfant'. - nu am gustat niciodata iertarea, reabilitarea, regenerarea inimii, acceptarea neconditionata, Harul si bunatatea lui Dumnezeu si nu stim cum sa o acordam si semenului nostru; -poate nu ne doare destul pentru un suflet care se pierde.
Voi ce cauze mai stiti, recunoasteti,experimentati, traiti si vreti sa impartasiti?
DE FAPT EU NU SUNT EU. Ci ALTCINEVA. Când ceilalţi mă privesc şi îmi vorbesc, ei se adreseaza unui strain, nu MIE. Eu sunt ascuns la loc sigur, departe de orice descoperire sau atac, în spatele cortinei măştilor mele, în fiecare zi. Câteodată ştiind, alteori nu. Când îmi cercetez dulapul şi îmi aleg hainele pe care le voi purta, caut de asemenea prin menajeria măştilor mele mentale selecţionând cu grija imaginea ce doresc să o proiectez.
Asemenea unui actor am învaţat să joc multe roluri, multe feţe, multe stări. Şi folosesc măşti diferite pentru fiecare. Fiecare mască reprezintă ceva despre mine, despre ceea ce AŞ DORI SĂ FIU. Îmi pun masca unui om de societate pentru că îmi doresc prieteni cu care să mă distrez. Masca autosuficienţei pentru că în mod real vreau să-mi iau viaţa în stăpânire. ŞTIU că aceste ţeluri merită atinse. Şi văd măştile ca pe un mijloc care mă poate ajuta Să realizez păşind cu dreptul.
TOTUŞI se întâmplă ceva ciudat: Pentru că eu continui să port aceste măşti, ele încep Să devină prea comode. Naturale. Necesare. Pot trăi săptămâni întregi fară să le scot. Ca şi cum ar fi lentile de contact care necesită doar o curăţire ocazională. Obişnuindu-mă cu măştile mele, încep să CRED că ele sunt cu adevarat EU, nu doar o faţadă. În acelaşi timp ADEVĂRATUL SINE dormitează în mine. Izolat. Uitat.
AŞA CĂ In loc să mă apropie de ţelurile mele, măştile mă ÎNSTRĂINEAZĂ de ele. Ca un zid de carămidă ele mă îngrădesc. Mă izolează. Mă ascund de alţi oameni. Nu trece mult timp şi realizez că nu sunt ceea ce măştile spun că sunt ci exact CONTRARIUL. Când îmbrac masca conformismului, identificându-mă cu un anumit grup, transmit de fapt propria mea lipsa de identitate, incertitudinea a cine sunt; sau Când port masca încrederii refuzând să-mi admit greselile, slăbiciunile sau rănile, telegrafiez propria mea nesiguranţă.
Posed şi alte măşti pe care le păstrez pentru a le folosi la momentul potrivit: Masca SUPERIORITĂŢII pentru a privi de sus sentimentele de inferioritate pe care le detectez în alţii şi în mine; Masca APARENŢEI pentru a-mi spori atractivitatea faţă de alţii – astfel încât să uit ce urât cred de fapt că sunt;
Măştile de CLOVN sau SCANDALAGIU pentru a câştiga atenţia pe care altfel nu aş primi-o; Masca de PERSOANA INTEGRA pentru a-mi ascunde brutalitatea; masca DRAGOSTEI pentru a acoperi o relaţie egoistă; ba chiar masca SPIRITUALITAŢII pentru a reduce la tăcere toate întrebările despre statutul meu în faţa lui Dumnezeu.
CE SĂ MĂ FAC CU TOATE ACESTE MĂŞTI ??? Admit că m-am izolat nu numai de alţii ci şi de mine. Dacă întradevăr vreau să fiu eu însumi,nu altcineva, trebuie să-mi scot măştile, să le decojesc, să le înlătur ca pe un plasture vechi. Voi zdrobi unele din măştile fără valoare. Altele le voi expune pe peretele dormitorului pentru a-mi aminti de CEL care-mi doresc să ajung dar nu sunt înca.
Mă pot îndrepta deschis spre ţelurile pe care le reprezintă aceste măşti, deoarece A FI NATURAL nu înseamna a renunţa la domeniile în care trebuie să mă schimb. Nici că sunt mulţumit de mine însumi. Ci pur şi simplu înseamnă că ACCEPT felul meu de acum, şi recunosc în mod cinstit că mă străduiesc să-mi rezolv problemele.
ÎN FINAL NU VOI MAI AVEA NEVOIE DE MĂŞTI ci, voi arăta celorlalti OMUL VIU din spatele lor. Nu un strain, ci O FIINŢA SPECIALĂ, UNICĂ, AUTENTICĂ - cineva care nu este perfect, dar vrea să crească. Doar când mă voi deschide altor oameni mă voi vedea limpede. Şi doar când îmi voi scoate măştile voi fi cu adevarat liber.
de Darius Cornean "Fariseii erau oameni morali, oamenii lui Dumnezeu. Studiau Scripturile, le aplicau în fiecare aspect al vieţii lor şi erau preocupaţi cu interpretarea şi întipărirea lor în vieţiile oamenilor. Ca şi noi dealtfel. Doreau ca oamenii să umble cu Dumnezeu, nu doar să vorbească despre El. Erau recunoscuţi ca fiind cei mai religioşi oameni şi pe bună dreptate, erau foarte zeloşi pentru neprihănirea lor; un standard greu de atins, de dorit pentru orice evreu. Aveau un CV impresionant. Şi aici vine afirmaţia lui Isus despre aceşti oameni: „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu v-a întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Asta nu înseamnă că ceea ce făceau fariseii era rău. Acest lucru părea aproape imposibil pentru mintea iudeului! Lui i se părea greu de atins pragul fariseilor, mai sus nici nu concepea! Însă ei au pierdut esenţa cuvintelor lui Isus! Moralitatea nu generează dragoste pentru Dumnezeu sau pentru oameni, dar poate ajunge să ne facă să fim închinătorii propriei moralităţi."
"O religie bună nu este neapărat sursa prezenţei oamenilor buni aşa cum lipsa unei religii nu justifică prezenţa oamenilor răi. Deasemenea o doctrină sănătoasă nu produce dragoste pentru Dumnezeu şi compasiune pentru oameni. Creştini anchilozaţi în propriile ritualuri, concepţii şi interpretări despre Dumnezeu, prejudecăţi şi un morman de încredinţări devenite principii, după care măsurăm moralitatea sau valoarea unui creştin. Ajungem să devenim nişte caricaturişti, denaturând şi exagerând trăsături după propriile convingeri. Şi culmea e că, în mare parte, intenţiile noastre sunt bune. Dar întenţiile bune nu genereză neapărat faptele bune. Astfel ne construim propria moralitate pe care o elogiem şi care devine filtrul prin care îi analizăm pe cei din jurul nostru. Şi iată-ne falşi, lipsiţi de compasiune, gata să ridicăm primii piatra, cu o moralitate arogantă şi lipsiţi de esenţă: dragostea lui Hristos."
Imi imaginez ca unii dintre cei apropiati de farisei cand l-au auzit pe Isus adresandu-se atat de « bland » mai marilor lor mai sa faca infarct ; « cum, liderul nostru sa fie jignit in halul acesta, el este alesul lui Dumnezeu intre noi, Isus tu blasfemiezi biserica, cum iti permiti sa spui asemenea lucruri, adica Tu spui sa nu folosim cuvantul nebun si tocmai Tu te trezesti sa vorbesti asa? »
Pare o contradictie, nu ? Toata Biblia ne indeamna la pace, blandete si uite ca sunt unele scene de-a dreptul violente care Il au ca protagonist chiar pe Cel care ne indeamna la pace. Ce concluzie putem trage de aici ? Isus s-a comportat in felul acesta dur cu cei a caror stil de viata era fatarnicia, una predicau, alta traiau. Cunosti pe cineva in preajma ta care poarta haine de mare preot dar care este un blid murdar pe dinlauntru ? Crezi ca daca Isus ar trai acum pe pamant si ar vorbi cu persoana respectiva, i s-ar adresa altfel decat a facut-o cu fariseii ? Crezi ca vreodata Isus ar lauda, promova, mangaia, incuraja pacatul, fatarnicia, mandria, nedreptatea ?
Pe de alta parte gandeste-te cum s-a comportat Isus cu cei pacatosi, cu femeia prinsa in adulter, i-a inconjurat cu atata dragoste si ingaduinta incat ti se inmoaie inima cand citesti pasajele respective din Scriptura. Dupa logica noastra pacatosii ar fi trebuit sa si-o incaseze, ei ar fi trebuit sa primeasca apelative greu de ascultat si liderilor religosi sa li se faca plecaciuni, sa fie ridicati in slavi pentru ca ei sunt « alesii Domnului ».
Atat de mult imi place de Isus, El nu s-a pierdut in fata hainelor stralucitoare, nu a tratat cu respect lucrurile pieritoare, nu s-a temut sa numeasca pacatul pacat, e atat de linistitor sa vezi ca Isus nu s-a complicat, a spus adevarului adevar si minciunii si fatarniciei, minciuna si fatarnicie, fara sa se simta jenat. Ati vazut vreodata in Biblie ca Isus sa isi ceara scuze dupa ce a spus sau a facut ceva ? Nu, Isus nu si-a cerut scuze.
Noi de multe ori ne cerem scuze cand nu trebuie si nu ne cerem scuze cand trebuie. Am incurcat rau borcanele, asa multe lucruri par bune si nu sunt, par spirituale si nu sunt, atatea perceptii gresite avem despre Dumnezeu.
Isus nu si-a cerut scuze, cui nu i-a placut nu a avut decat sa mocneasca in el si sa ramana nemultumit pe veac dar scuze nu a vazut de la Isus. E socant, asa-i ?Isus nu si-a cerut scuze pentru ca nu a pacatuit cu nimic, deci spre marea noastra surpriza, adica a voastra celor care aparati spiritul pagan care a ajuns sa conduca biserica din Romania, a spune adevarul nu este un pacat. Aceasta inseamna ca noi ca si crestini trebuie sa traim in dragoste, pace, bucurie, bunatate, facere de bine dar in acelasi timp sa nu lingusim ce Isus a dezaprobat ci sa fim radicali in adevar.
Stiti cum arata ? Orice le-ai spune ei tac si aproba si nu ma refer aici la timiditate ci la nepasare fata de tot si toate. Chiar diavolul de le-ar vorbi ei raman inofensivi si nu schiteaza nici un gest de nervozitate, de revolta. Oamenii acestia sunt denumiti in poporul lui Dumnezeu « smeriti »
Doar ca de la smerenie la lasitate, duplicitate, nepasare este un drum foarte lung.
Acestia iti vor spune ca ei Il urmeaza pe Isus, ca au luat exemplul de la El, doar ca Isus nu a fost un Isus inofensiv, dragostea Lui a fost si este una ofensiva, mania Lui fata de diavol nu este una inofensiva. Nu in biserica crestina este locul oamenilor inofensivi, ci eventual in bisericile New Age unde totul este bine si frumos, pace, liniste, nu conteaza nimic ci doar pacea aceea nociva care ii face pe oameni sa se inchine diavolului la urma urmei, sunt inofensivi, muzica linistita, NO WAR.
Isus pe care Il cunosc eu din Biblie nu de la oameni ci din camera unde petrec timp cu El, ma instiga la a calca in picioare puterea intunerecului, la a fi un razboinic, la a lucra la daramarea intariturilor diavolului, la a spune adevarul, la a fi un om ofensiv atat in dragoste cat si in lupta impotriva domniilor si stapanirilor.
Acesta nu este un timp pentru crestinii inofensivi, acesta este un timp pentru cei care isi iau armatura si care renunta la sezlongul lor din biserica si sar la bataie, pentru a-si apara fratii de atacurile vrajmasului, care sar la bataie in rugaciune, acesta este timpul oamenilor care invata sa umble in autoritatea lui Hristos, acesta este un timp al celor care stiu sa se sacrifice, caci dragostea inseamna sacrificiu, slujirea iti va cere sacrificiu. Un om inofensiv nu va risca eventuale tensiuni implicandu-se, va face totul cu rezerve, sa fie sigur ca nu intra pe teritorii unde trebuie folosita sabia Duhului. El nu vrea sange, el vrea porumbei, panselute, sa se bata altii, el este urmasul lui Hristos cel pasnic, el merge la biserica, uneori predica, uneori canta si indiferent cum arata cei din jur, daca au sau nu nevoie de sprijinul lui, de slujirea lui, pe el il preocupa doar linistea proprie pentru care nu va sacrifica nimic.
Biserica oamenilor inofensivi……….este o adevarata cultura in directia aceasta, nu ne bagam, nu e treaba noastra, PEACE, porumbei albi, flori, cer albastru pe dinafara iar pe dinlauntru nepasare, ignoranta, lasitate, durere in cot ca sa nu vorbesc si mai direct de atat.
Inca o invatatura aparent biblica dar care nu are nimic de a face cu Biblia.
Biserica oamenilor inofensivi este locul in care demonii se simt la ei acasa, acolo chiar si lucrarea diavolului este pusa pe seama lui Dumnezeu, sucim Biblia ca sa se potriveasca cu situatiile in care traim si zicem : n-avem ce face, asta a fost voia lui Dumnezeu.(Cat de adevarat ). Si nu conteaza ca a fost lucrarea diavolului pe care trebuia sa o desfintam in numele lui Isus, nu, nu conteaza ca trebuia sa spunem adevarul si sa ne spalam pe maini daca cei din jur nu ne baga in seama, preferam duplicitatea, si capra si varza. Pe langa Biserica « durerii in cot » , acum imi dau seama ca exista si Biserica « caprei si verzei », biserica oamenilor inofensivi. Se pare ca nu se poate face prea mult pentru a schimba acest tip de biserici, ele au fost, sunt si vor fi cat vom trai.
Un articol matur si cu o intentie clara si limpede. Suntem departe de Singurul Dumnezeu Adevarat si de Caracterul Minunat, Bland si Ferm, Iubitor si Iertator al Mirelui si Preaiubitului nostru Iubit - Domnul Isus Christos, care este si Suveranul si are Suprematia Inimilor noastre ...in aceasta lume....trecatoare.
- Moise spărgând tablele Legii - “Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.” (Numeri 12:3)
- Isus cu copilaşii în braţe - Isus răsturnând mesele negustorilor din Templu.
Conduşi de Duhul Sfânt vom reacţiona conform situaţiei. Ofensiv sau nu. Dar această “mânie” nu are ca izvor ura, ci tocmai iubirea pentru sufletele în pericol.
Eu am sa amintesc un altul cu Domnul Isus..Marcu 7:27“Isus i-a zis: ” Lasa sa se sature mai intai copiii, caci nu este bine sa iei painea copiilor, si s-o arunci la catei”..
Vai Isus..ce insensibil esti la nevoile altora…
( ar spune cei inofensivi de azi) .. dar care nu vad ca duritatea lui ISus este pentru a da viata. El este dur pentru a fiinta viata Lui in noi. El zdrobeste pentru a vindeca. El darama pentru a reconstrui cu blandetea si dragostea Sa. Dar este ferm si iertator. El rastoarna...pentru a te atinge cu tandrete.
Toate oximoroanele se intalnesc in Isus. Pentru ca EL este Complex. Este Plenar. Este Totul.
ce este mai dureros azi..este cum aminteste si Rose…Fie nu ii cunoastem deloc caracterul..fie ..avem doar imagini, imitatii despre Isus…care nu sunt deloc conforme cu Realitatea lui..( ci vin doar din personalitatea, egoismul, dorintele sau gandirea noastra influentata de interesele oamenilor)…
Incheiere…
ISus are TOT din viata noastra sau…nu are NIMIC din noi.
NU exista jumatati de masura, fragmente, portiuni… Ori Totul pentru El ….ori nimic… Si nu prin declaratii - ci prin traire autentica.
Doamne fa-ma un "Isus" al vremii noastre! Sa fiu supus si consacrat Voii Tale
Poza asta mi-a placut mult. Intr-una din predicile robului Sau Vladimir Pustan , spunea "Cand din gura iti iese o cioara, sau un porumbel". Ai grija caci prin vorbirea ta ..poti lansa grenade...intr-o discutie, intr-o casa, intr-o familie...tu vei pleca ..dar efectele si consecintele ( vor exploda) ramane. Vor aduce rana, zdrobire, vei darama, distruge, produce amaraciune prin vorbirea ta, sau poti sa o lasi sa o foloseasca Dumnezeu gura si inima ta prin Puterea Duhului Sau, sa zidesti, incurajezi si mangai, sa ridici, sa vindeci, sa alini si sa edifici pe altii.
Interesanta si aceasta poza....putem ....avea vorbe mari ,unul fata de altul , cuvinte "alese "si totusi in interiorul nostru sarpele vicleniei sa isi faca tot mai mult acces catre inima noastra, pentru pierzarea si distrugerea noastra vesnica.
Va invit cu mare drag ..sa ne verificam nivelul de ipocrizie. Daca mai este ..dati-l la moarte de cruce. ISus a murit pentru orice fel de pacat. Sa il cunoastem tot mai mult pe ISus Domnul Adevarului si sa experimentam si manifestam unii fata de altii, libertatea si adevarata slobozenie Ca sa fii un ucenic real al lui Christos vei constientiza zilnic ca trebui sa fii provocat, in situatii de criza, critice sau dificile, (examene, conflicte, stress, lupta) sa arati adevaratul tau "suflet" , "duhul de care esti insufletit", caracter si adevarata ta personalitate. Atunci va iesi la iveala ..adevaratul sine. Ceea ce dormiteaza in tine insuti. Atunci vor vedea toti inima si gandirea ta. Cand esti pus in teascul si valtoarea deciziilor, de a nu fi cumparat, a copia sau a face compromisuri directe cu Satan.
Mi-a placut extrem de mult ..si incheierea ...acestui articol : (the opposite of hypocrisy) is to maintain personal authenticity.
....
Ouch! I know that stings a bit! But before you start thinking that I've turned on my own and loaded my bow with the arrow of cynicism out of my quiver of bitterness that hangs on my back, read on.
I am a hypocrite at times. You are a hypocrite at times. It's not that we intend to be this way. In fact most people, regardless of their faith, try to live their life with the utmost of integrity. But what is interesting about Christians (not all) and the church (not every) is that there really is this underlying knowledge of a truth that nobody wants to talk about. We are all hypocrites.
So what is a hypocrite? It's a person who pretends to have virtues, moral or religious beliefs, principles, etc, that he/she does not actually possess. One whose private life, opinions, or statements contradicts his/her public statements.
So why do most Christians deny their hypocrisy when others (both non-Christians and Christians) can see it so clearly? I think it is has a lot to do with a lie. A lie that the church has perpetuated for centuries. It's the lie that you have to have all your shit together. Look, act and smell perfect. It's a distortion of a Christian's goal "to be like Jesus." So a strong sense of denial of our own sin that is bubbling beneath the surface is formed.
I believe this happens because we have not truly learned to die to ourselves.
We have no clue what it means to "be like Jesus." So we act with a predisposed notion that in order to "be a Christian" I need to behave a certain way. We stop being real with ourselves and with others.
Think about it. When a Christian sees the first hint of another Christian "judging" us we pull out the old trusty Matthew 7:1-4 verse and justify our passiveness to the issue and set up a road block that will not allow our fellow believer to call us on our B.S. (sin). Meanwhile Satan is slowly derailing us from the mission of Jesus. Why do succumb to this un-biblical approach and stop short of calling out each others B.S.? Because the haunting truth is we all know we have that log in our eye so we don't feel "comfortable" calling someone out on their little old speck of dust. In fact, as a result of my thoughts on this very blog I have had this passage quoted to me.
Here is what is fascinating about the quiver and the Matthew 7 arrow that we all carry....the next verse! If you read the very next verse it says this:
"You hypocrite, first take the log out of your own eye, and then you will see clearly to take the speck out of your brother's eye."
Sadly this part of the arrow is conveniently trimmed off when it is pulled from the quiver and loaded into the bow and shot in a defensive mode. However, this was clear instruction from Jesus on how to appropriately judge someone who is a "brother (or sister)." Obviously this is not our biological family he is speaking of, but the new family that is found in the community of the followers of The Way of Christ.
Is their more to this than personal responsibility though? Is there a global responsibility of how the shared-organism of Jesus ought to behave and consciously be aware of hypocrisy? Naturally your consciousness to the Holy Spirit tells you, "Yes, of course." But can we live consciously incompetent (I am aware of what I don't know) lives as individuals and participate in an unconsciously incompetent (I am not aware of what I don't know) practice of Jesus' commission? In other words can we live in isolation with our sin and truly be a community of believers who are being Jesus to others?
Jesus showed disdain toward religious hypocrisy by ransacking the market that was set up in the temple, and on several occasions calling the religious leaders (pastors) hypocrites for the way they operated "the church" and their lives at that time. What is interesting is the reaction of those that Jesus chastised. They were
stunned, shocked, perplexed and down right indignant
that he would dare say such things, after all I'm sure they were all being consciously aware of "how they were living their own lives" in light of worshiping God. Does this sound familiar? But their reaction is predictable of anyone who knows that they are living in a perpetuated lie of denying their sin. They have to act shocked. They have to act sunned. They have to act perplexed. The only alternative is acceptance.
Only a humble person, that is dead to themselves and alive in Christ Jesus, would be accepting and become consciously competent (I am aware of what I know) of their hypocrisy. If one can get to this point then their is hope that they can become a true disciple of Christ and their life, their sin, their desire, their hypocrisy disolves into the life of Jesus to they point that they become unconsciously competent (I am not aware of what I know) of who they are. In other words a Christian that acts out of true instinct of who Jesus is and how his spirit manifests in his/her life.
Maybe this isn't a fair comparison since Jesus was ultimately rejected by "the church" and put to death for such heretical teaching. Maybe it's not fair because ultimately his own people rejected him as the King, as the Redeemer, as God and ultimately rejected his mission. Or maybe it IS fair because that is the point. Jesus came to point people back to God, through himself, and not through the religious system that had been established and had become a stumbling block for those in pursuit of God.
So let's be honest, admit our hypocrisy, remove the log and get to helping those in our tribe with the specks (and logs) in their lives so we can get back to the mission that Jesus gave us. After all the mission did come first did it not!?!?
So..the challenge to maintain personal authenticity (the opposite of hypocrisy) is, I find, the greatest challenge to living out my relationship with Christ .
